Evoluţie, animale, oameni şi suferinţă

Iraţionalul şi isteria au cuprins din nou România. Şi din păcate nu este o situaţie excepţională, ci felul în care reacţionează majoritatea lumii vestice de la zdrobirea Atenei de către Sparta şi până în zilele noastre. Dialogul adevărat este ca şi inexistent, iar raţiune este greu să ceri din moment ce în România a fost şi este la mare modă să-i învăţăm pe copii ce să gândească şi nu cum să gândească. Copiii nu învaţă că cel mai important pe lumea asta este să ştie cum să gândească, şi nu cum să respecte orbeşte, de exemplu, 10 porunci cu care îi îndoctrinează părinţii, părinţi cărora la rândul lor le-a fost poruncit de către părinţii lor şi de preoţi, cărora le-a poruncit Moise, căruia i-a poruncit Dumnezeu. Ceea ce trăim acum îşi are în mare parte izvorul în faptul că dreptatea şi nedreptatea, binele şi răul, viaţa şi moarte sunt guvernate de către porunci, şi nu de raţiune.

Poruncile formează conexiuni neuronale handicapante şi de multe ori ireversibile, din care rezultă, de exemplu, atât refuzul vaccinurilor cât şi prăbuşirea unor avioane în Turnurile Gemene. Peste asta se adaugă o lipsă totală de cunoaştere a mecanismelor care pun în mişcare universul, lumea înconjurătoare, biosfera sau fiinţele umane. Şi nici nu e de mirare că se întâmplă acest lucru, având în vedere cât de puţini oameni citesc în general, şi cât de puţină lume citeşte science-fiction în special. Probabil că cea mai importată lupă pentru studiul atât al propriei persoane cât al lumii înconjurătoare este cea a evoluţiei. Singura formă de ficţiune care explorează cu adevărat evoluţia universului, galaxiilor, vieţii sau omului este science-fiction-ul, iar faptul că este atât de desconsiderat de către „arta adevărată” nu este decât o altă dovadă care demonstrează situaţia în care se găseşte lumea actuală (din păcate marginalizarea literaturii speculative îşi are originea şi în comportamentul execrabil al lui H.G. Wells, dar despre asta într-un alt articol).

Se ajunge astfel ca discuţia isterică din acest moment să fie între cei care iubesc maidanezii şi cei care sunt deranjaţi de prezenţa lor pe stradă. Atât cei care iubesc maidanezii cât şi cei care doresc să-i eutanasieze o fac din egoism, din homocentrism şi pentru propriul lor confort psihic. Nu am auzit niciunde în aceste zile o discuţie în care să se amintească despre suferinţa uriaşă şi continuă care îi însoţeşte în permanenţă pe acest câni. Privim încântaţi la documentare cu natura sălbatică din fotoliul nostru de învingători ai naturii şi nu ne dăm seama de profunda şi permanentă suferinţă a vieţii unui animal sălbatic, fie că ne referim la fluturele care este omorât încet de larva muştei ce creşte în el sau la antilopa a cărei jugulară este muşcată de leu. Natura nu este interesată deloc de suferinţă, ci doar de propagarea genelor.

Mai mult, suferinţa unui animal, fie că e rezultată de foamea permanentă care îl însoţeşte, de prădătorul care îl urmăreşte, de cei ca el care vor să-i fure teritoriul şi-l vor înlătura la bătrâneţe, este chiar extrem de folositoare evoluţiei. Astfel, singurele animale care-şi trăiesc viaţa fără suferinţă şi linişte, sunt cele de companie şi cele bine îngrijite din grădinile zoologice. Oamenilor, tot din acelaşi homocentrism, li se pare că dacă animalul nu poate zburda ca un om fericit prin natura înverzită, atunci el trebuie să fie nefericit. Da, un om închis într-un ţarc ar suferi pentru că evoluţia la dus pe un cu totul alt făgaş decât pe un animal, pentru care lipsa suferinţei înseamnă oferirea hranei, a unui adăpost de natură şi prădători, şi a posibilităţii înmulţirii.

Animalele sălbatice suferă enorm, indiferent dacă ne referim la urşii polari, leii din savană, cerbii carpatini sau câinii maidanezi. Etica ar trebui să fie universal valabilă şi universal aplicabilă, şi singura care respectă aceste criterii este minimalizarea suferinţei. Datoria noastră de fiinţe care au posibilitatea de a acţiona etic, este aceea de a face tot ceea ce este posibil pentru a minimaliza suferinţa din jurul nostru. Singurul lucru etic şi omenesc de făcut cu probabil sutele de mii de câini maidanezi care suferă în România, este să le alini această suferinţă fie prin oferirea unui cămin, fie prin eutanasie.

Veţi spune că atunci şi animalele sălbatice ar trebui suprimate pentru a nu mai suferi. Dar aceste specii de animale sunt toate legate între ele şi suprimarea unora nu ar duce decât la suferinţa şi mai mare a celorlalte, iar dispariţia faunei în totalitate ar duce la suferinţa florei, apoi a planetei şi a omului, animalul care din cauză/datorită faptului că are cel mai dezvoltat sistem nervos, poate suferi şi cel mai mult.

Pentru că trebuie să ne gândim atât la suferinţa câinilor maidanezi, cât şi la cea a fiinţelor umane. În acest caz, balanţa minimei suferinţe, care ar trebui să guverneze toate hotărârile noastre, cântăreşte ceea ce simt cei care suferă din cauza muşcăturilor câinilor, faţă de cei care suferă din cauza eutanasierii acestora. Nu mi-am ţinut încă copilul în braţe, dar pot să bănuiesc că suferinţa rudelor unul copil ucis de câini este de mii de ori mai puternică decât ceea ce vor simţi cei care vor suferi atunci când vor fi eutanasiaţi câinii de pe stradă. Ştiu că poţi iubi animalul de companie la fel ca pe un om, dar nu despre acestea este vorba, şi cred că dacă jumătate din populaţia României va vărsa o lacrima pentru câinii după care se uită cu drag pe stradă (dar apoi merg mai departe), toate aceste zece milioane de lacrimi, nu se vor compara cu lacrimile unor părinți care-şi îngroapă copilul.

Singura rezolvare, atât a suferinţei oamenilor, cât şi a maidanezilor, este dispariţia animalelor de pe stradă. Pentru o parte dintre oameni şi dintre câini acestea rezolvare o reprezintă adopţia. Astfel, câinii vor avea un cămin şi nu vor mai suferi, iar oamenii pentru care eutanasierea lor este insuportabilă, vor adopta cât de multe animale îşi permit, aceste animale oferindu-le mângâiere şi bucurie, şi diminuându-le suferinţa. Pentru ceilalţi oameni şi pentru restul de maidanezi nu cred să existe altă soluţie pentru o lume mai bună şi diminuarea suferinţei, decât eutanasia.

8 Comments

  1. Imi place cum incepe opinia ta si cred ca daca ai fi ramas fidel ideii de “Atât cei care iubesc maidanezii cât şi cei care doresc să-i eutanasieze o fac din egoism, din homocentrism şi pentru propriul lor confort psihic. Nu am auzit niciunde în aceste zile o discuţie în care să se amintească despre suferinţa uriaşă şi continuă care îi însoţeşte în permanenţă pe acest câni. ” ar fi iesit un articol puternic cu valoare in discutia ciinilor maidanezi.
    Din pacate ia doar un pic ca sa treci intr-una din extreme, incercind sa o motivezi cu expresii de genul “Singura rezolvare” si o privire “etica” asupra omoririi “umane” a unei intregi comunitati de indivizi. Imi exprim si eu opinia, dar fiind un iubitor de ciini maidanezi care simte in orasele europene “civilizate” lipsa animalelor de strada, probabil voi fi partinitor.

    As dori sa atrag atentia unui fapt. Ciinii maidanezi nu exista in orase pentru ca i-a uitat cineva acolo, ei supravietuiesc foarte bine intr-un ecosistem pe care, de bine de rau, l-am creat in cooperare, oameni si ciini. Un ecosistem este dincolo de etica, este o colaborare construita, in cazul asta, de zeci de mii de ani si, oricit am incerca sa negam asta, ciinii au fost schimbati/dresati de noi in animale care sint departe de a fi salbatice, iar si noi am fost schimbati de prezenta lor.
    Eliminarea unei jumatati de ecuatii nu rezolva ecuatia. Da, viata inseamna suferinta, dar asta nu inseamna ca solutia este moartea, ca si cum viata ar fi o problema care trebuie rezolvata.
    Al doilea lucru pe care vreau sa il evidentiez este ca un ciine este o creatura inteligenta si sociala. La fel ca si la oameni, exista ciini buni, rai, cruzi, linistiti, agresivi sau iubitori. Exista gasti care cred ca sint stapini pe un teritoriu, chiar daca multi din gasca respectiva sint indivizi prost ghidati. “Ultima solutie” pentru ciini nu este o metoda etica de a inceta suferinta, ci o solutie lenesa la ceva ce mie mi se pare evident: fiecare ciine este diferit si trebuie tratat ca un individ. Necesita un efort de a vedea si trata lucrurile ca atare, dar omorul in masa este doar un spectacol de forta, nu unul de inteligenta, etica sau valoare.
    E usor, in alte cuvinte, sa vrei sa omori “toti ciinii”. Este greu sa omori acel ciine care vine sa se gudure la tine in fiecare dimineata sau care isi invata puii sa treaca strada fiind atenti la masini sau care se bucura de fiecare data cind te vede in parc pentru ca stie ca il lasi sa se joace cu ciinele tau de rasa. Nu nutresc aceleasi sentimente de afectiune si protectie pentru ciinii care ataca oameni, musca si ocazional omoara, dar ei sint o minoritate, cel putin in orasul meu de nastere, Bucuresti.

    • Probabil ca vorbesc mai usor si datorita faptului ca sunt mai detasat de situatie, pentru ca in Timisoara nu prea exista maidanezi.

      Totusi, nu inteleg ce legatura este intre orasul Bucuresti si ecosistem? Nici privita foarte restrans definitia unui ecosistem, Bucurestiul tot nu este un ecosistem. Maidanezii mor continuu de foame, nu exista un echilibru intre prada si pradatori, cu rastunari ciclice. Nu exista nicio interrelatie si o influentare reciproca in Bucuresti intre oameni, maidanezi si gunoaie. Nu exista decat o crunta lupta pentru supravieturii intre maidanezi.

      Problema maidanezilor, atat cat exista in Timisoara, a inceput, si banuiesc ca si in Bucuresti e la fel, dupa ce comunistii au distrus casele din orase si de la periferia acestora. Stapanii s-au mutat in apartamente, de cele mai mult ori prea mici, iar cainii au ramas pe strazi. Pana la venirea comunistilor, maidanezii, desi existau in orasele din Romania, erau o prezenta destul de rara. Este adevarat ca am evoluat impreuna cu cainii (dar in pesteri, in curti si in case) si ne-am influentat reciproc, dar evolutia a selectat cainii care au avut relatia cea mai buna cu stapanii lor, in principal sa-i asculte si sa-i apare. Cainii fara stapan sunt tot atat de nenaturali ca si tigrii cu lesa.

      Iar asemanarea dintre caini si oameni este tot homocentrism. Evolutia omului s-a despartit de cea a cainelui acum zeci de milioane de ani si exista prea putine legaturi intre ceea ce se intampla in cortexul uman si cel al cainelui. Nu exista nicio legatura intre o hotarare “rea” luata de o fiinta umana si o decizie “rea” luat de un caine, iar antropomorfizarea animalelor in acest moment nu ajuta la nimic.

      Imi pare rau sa va spun (si la asta se refera si Adrian Buzdugan), dar ceea ce spuneti, tu si Indru, este tot homocentrism si chiar egoism. Tu doresti sa vezi caini cand te plimbi prin Bucuresti, iti place cand te asteapta sa le dai de mancare. Irelevant in acest moment, la fel cum irelevanta este si parerea celor care arunca cu pietre dupa ei pe strada. Relevante in acest moment sunt suferintele fizice si psihice provocate de muscaturi oamenilor, si suferintele fizice si psihice ale acestor animale care lupta intre ele in cel mai crunt si degradant razboi pentru supravietuire din Romania. Asta este cel mai important in acest moment, si nu nostalgiile sau invers, bucuriile, pe care le vom simti cand vom circula pe strazile pe care nu vor mai exista animale de companie fara stapan. O lume in care toate animalele de companie vor avea stapan va fi o lume cu mai putina suferinta si o lume mai buna pentru copiii nostri. Spre aceasta lume trebuie sa tindem. Din pacate toate neglijenta si nepasarea din ultimele decenii nu ne ofera prea multe drumuri pentru a ajunge la aceasta destinatie. Important este sa alegem drumul pe care sa exista cea mai putina suferinta si cele mai putine cadavre.

  2. De acord cu Siderite, întru totul! Venisem aici să spun ceva de genul ăsta, dar cred că el a spus-o mai bine decât aș putea s-o spun eu.

    Tot locatar al Bucureștiului sunt și eu, cel puțin pentru moment. Și am 7 câini acasă din care 5 adoptați de pe străzi, deci știu despre ce vorbesc.

  3. @Tudor – O opinie corectă! Într-o avalanșă continuă de mușcături – dovedite a fi și letale – e ciudat că am ajuns să argumentăm pentru conservarea propriei noastre specii sau că trebuie să redescoperim Oul lui Columb, așezările umane sunt destinate, în mod firesc, oamenilor. Civilizație nu înseamnă haite de câini pe străzi. (Nu mai bag și placa aia cu experiențele personale pentru a forța obiectivarea opiniei 🙂 )

  4. pe mine m-au dat afara de pe un grup de vegani (care cica incurajau exprimarea si erau supertoleranti) doar pentru ca le-am zis parerea mea sincera:
    intr-o situatie disperata, DACA as avea de ales, as alege oamenii!
    stiu ca pare nasol sa zic asta, dar sunt specist (sau cum mama zmeilor se poate traduce asta: http://www.merriam-webster.com/dictionary/speciesism ) adica AS MANCA SI BEBELUSI DE ALIENI daca ar fi sa n-am incotro! si bine ar fi sa cautati inauntrul vostru si sa va ganditi – asa raw vegani cum sunteti! – daca nu cumva ati face acelasi lucru!
    sunt O FIINTA UMANA inauntrul pielii mele! iar la baza piramidei trebuintelor… ei bine, stim ce e musai sa se afle… am informatia POANSONATA pe PALEOCORTEX!

  5. Este adevarat, natura e cruda, asta inseamna ca si noi trebuie sa fim la fel de cruzi ca natura?
    Probabil unii cred ca da, de exemplu o persoana care a spus ca natura e cruda, de ce oamenii ar fi diferiti a fost Hitler.
    Pentru cei care aveti impresia ca intre a masacra zeci de mii de caini si a masacra zeci de mii de oameni e o mare diferenta poate ar trebui sa priviti putin in spate, in istoria apropiata.
    Masacram cainii pentru ca na, sunt doar niste animale, masacram indienii pentru ca na, sunt doar niste salbatici, masacram negrii pentru ca na, sunt suboameni, masacram evreii pentru ca na…., si exemplele continua.
    As vrea sa imi explice si mie cineva rationamentul, unii caini musca deci toti cainii trebuie omorati, imi scapa logica din spatele acestui rationament.
    Cat despre argumentul cu suferinta cainilor de pe strada, poate ati vrea sa vedeti modul in care sunt omorati, poate uitati ca traim in Romania, unde eutanasierea inseamna omorarea cu bate, lopeti, pietre, arderea de vii, otravire, am prieteni care lucreaza pentru asociatii pentru protectia animalelor asa ca daca vreti sa vedeti filmulete cu eutanasierea in Romania va pot trimite fara nici o problema.
    Iar daca arderea cainilor de vii, agonia lor pentru minute in sir atunci cand sunt otraviti, agonia cainilor schiloditi cu bate si lopeti si apoi aruncati la gramada cu cei morti nu va impresioneaza atunci nu am ce sa va mai spun.
    Iar daca aveti impresia ca, crima poate fi o alegere morala, in orice context, atunci e posibil ca sistemul dumneavoastra de valori sa aiba o fundatie subreda.

  6. E consternant să vezi amestecați în același discurs câinii, amerindienii (bănuiesc că despre ei e vorba), negrii, evreii… pe Facebook am văzut alăturându-li-se câinilor și șobolanilor țiganii și ungurii… Nu face obiectul discuției de față observația pesimistă prin excelență că „omul este cel mai rău animal”!!! De asemenea, încercarea de manipulare este flagrantă (termenul de „eutanasie” ajunge să fie substituit cu cel de „crimă”, iar valorile mele sau ale lui Tudor sunt șubrede pentru că altul nu-și face treaba corect!). Am văzut zilele astea enormități logice (de la îndemnul așa-zis ironic de a eutanasia și albinele până la culmea stupidității, „Moartea unui copil trebuie să ne facă mai buni.”). Oameni buni, strivitori de țânțari și pureci, omnivori pe cale să deveniți bodihisattva, încercați să vă rețineți, citiți de două -trei ori înainte materialul pe care doriți să-l postați!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu