„EXPLORATORII LUMII DE MÂINE” din 11.05.2013: „UNIVERSURILE MULTIPLE ALE LUI LIVIU RADU”

Ediția de mâine, 11 mai 2013, a emisiunii EXPLORATORII LUMII DE MÂINE va fi dedicată operei scriitorului LIVIU RADU – unul dintre cei mai iubiți dar și mai prolifici autori români de ficțiune speculativă din ultimii 20 de ani.

Pentru a discuta opera lui Liviu (îmi permit să-i spun așa pentru suntem prieteni de vreo 20 de ani și colaboratori cam tot de-atât!), l-am invitat în studio pe cadrul universitar, scriitorul, traducătorul și editorul FLORIN PÎTEA, cel care în ultima perioadă a recenzat pe blogul personal majoritatea cărților purtând semnătura „Liviu Radu”. Vom vorbi pe îndelete despre aspectele creatoare din volume precum Constanța 1919, Spre Ierusalim!, BabL, Opțiunea, Modificatorii, Chestionar pentru doamne… etc., etc. iar cei interesați vor putea obține ca premii de fidelitate două exemplare din volumul Povestiri fantastice, ambele cu autograful autorului. Telefoanele la care trebuie să sunați – primii, e-adevărat! – sunt 021-311.12.40 sau 021-319.05.05.

Nu uitați că emisiunea Exploratorii lumii de mâine (care tocmai a depășit 31 de ani de existență !!!) poate fi recepționată (audio și live video) pe Radio România Cultural în următoarele condiții:
# pe internet la adresele http://cultural.srr.ro sau http://srr.ro/stream/rrc.asx;
# la radio, în Bucureşti pe 101,3 FM, iar în ţară, după cum cred că deja știți:
*Alexandria – 89,7 FM *Arad – 106,8 FM *Bacău – 101,8 FM *Baia Mare – 100,1 FM *Bârlad – 102,8 FM *Bihor – 105,8 FM *Bistriţa – 101,3 FM *Botoşani – 100,8 FM *Braşov – 105 FM *Valea Prahovei – 104,1 FM *Buzău – 103,7 FM *Câmpulung Moldovenesc – 98,7 FM *Cluj-Napoca – 101 FM *Craiova – 101,1 FM *Deva – 105 FM *Focşani – 101 FM *Galaţi – 101,6 FM *Giurgiu – 102,6 FM *Harghita – 106,8 FM *Iaşi – 103,1 FM *Mangalia – 92,7 FM *Maramureş – 100,8 FM *Miercurea Ciuc – 98,4 FM *Oradea – 96,1 FM *Petroşani – 90,6 *Piatra Neamţ– 100,3 FM *Ploieşti – 104,1 FM *Rm.Vâlcea – 102,5 FM *Satu Mare – 96,1 FM *Sibiu – 103,7 FM *Suceava – 101,6 FM *Tg.Mureş – 104,9 FM *Tg.Jiu – 89,5 FM *Timişoara – 100,7 FM *Tulcea – 102 FM *Turnu Severin – 105,8 FM *Vaslui – 102,4 FM *Vatra Dornei – 107,7 FM *Zalău – 105 FM.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu