Otaku Festival 2013

Festivalul de cultură japoneză contemporană Otaku, aflat la a şaptea ediţie, se va desfăşura în perioada 11-12 mai 2013, în cadrul Universităţii Româno-Americane.

Propunându-şi să aducă în plan local elemente de cultură şi civilizaţie japoneză contemporană, cărora li se adaugă cele care ţin de aria tehnico-ştiinţifică, Otaku Festival are în program de la expoziţii şi concursuri până la ateliere şi jocuri.

Conceput ca o platformă independentă, creată cu scopul de a-i reuni pe cei pasionaţi de cultură japoneză cu amatorii de jocuri şi console, evenimentul va pune accentul pe workshop-uri (cosplay şi wig styling, avioane din balsa, bead art, teatru, desen şi animaţie, comics sau modelat în răşină), prezentări (benzi desenate, jucării, jocuri şi console video, cosplay, bucătărie japoneză etc.) şi expoziţii (de jucării de colecţie, de fotografie şi ilustraţie etc.). Invitaţi speciali ai ediţiei de anul acesta sunt unii dintre cei mai buni cosplayeri din lume, prezenţe constante la evenimente precum World Cosplay Summit.

Programul detaliat al festivalului va fi afişat şi actualizat în permanenţă pe site-ul evenimentului www.otaku.ro.

Biletele, în valoare de 15 lei pentru fiecare din zilele de 11 şi 12 mai şi abonamentele de 25 de lei pentru întregul festival pot fi comandate online. Cei care participă la concursul de cosplay, atat la individual/euro cosplay, cât şi la grupuri, au acces gratuit la festival în ziua concursului. Copiii în vârstă de 10 ani sau mai puţin beneficiază de intrare liberă la Otaku Festival 2013 doar însoţiţi de un adult posesor al unui bilet cu pret întreg (oferta este limitată la 2 copii per adult).

5 Comments

  1. baieti destepti. promoveaza cultura lor si fac si-un ban. oricum au intelegere cu rectorul ala spagar si nu platesc nimic. ce se mai decurca unii, dom’le! 🙂

  2. pai, pai…cine e bengos si face biznes profitabil din piatra seaca ( sau mai ales hobby) e de admirat.

    la noi nu a fost sa fie.

    sa ne traiasca timpul liber ! 😀

  3. Salut Bodan,

    Multumim mult pentru post, sustinere si promovare.

    Avem o prezentare si un invitat special din comunitatea SF la Otaku Festival 2013:
    http://otakufestival.com/2013/atractii/transfer-de-putere-in-sefeul-romanesc/

  4. da, acum am vazut. dar aveti un program afisat pe undeva ca nu gasesc 🙂

    pt putin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu