SF-ul în secolul XXI: Final de sondaje

Câte dintre cele 13 romane româneşti de SFF apărute în 2012 aţi citit?

  • nici unul: 4
  • 1-2: 14
  • 3-6: 6
  • 7-12: 2
  • toate 13: 0

Sunt tare dezamăgit de aceste rezultate. Dintre cei 424 de utilizatori Facebook care au dat like paginii Cititor SF, doar 26 (6%) şi-au răpit 10 secunde din timp pentru a vota în acest sondaj. Mă gândesc că restul fie nu au citit nici unul dintre romane, fie, mai rău, sunt total dezinteresaţi de tot ceea ce reprezintă roman românesc de SF. Dacă doar 5% dintre cititorii unui fanzin declară că au citit un roman în limba acelui fanzin (şi dintre aceştia majoritate au citit doar 1-2), atunci aveam o situaţie la care toţi cei care suntem implicaţi în fenomenul SF românesc ar trebui să reflectăm.

Următorul sondaj va fi legat de aceste reflecţii.

Care consideraţi că este cel mai bun dintre romanele câştigătoare ale premiului Hugo din anii 2000?

  • American Gods: 8
  • Spin: 8
  • Windup Girl: 3
  • Jonathan Strange & Mr. Norrell: 3
  • The Yiddish Policemen’s Union: 2
  • The City and the City: 2
  • Rainbows End: 1
  • Harry Potter and the Goblet of Fire: 1
  • The Graveyard Book: 1
  • Hominids: 0
  • Paladin of Souls: 0

Acesta este un sondaj de care sunt mult mai mulţumit pentru că au votat 29 (55%) dintre cei 53 care s-au înscris în grupul Cititor SF, lucru uşurat şi de faptul că 9 dintre cele 11 romane au fost traduse în româneşte (The Yiddish Policemen’s Union urmează să apară la Paladin, iar Hominids de Robert J. Swayer sper nici să nu apără pentru că este cea mai slabă carte care a câştigat Hugo-ul vreodată).

Acum să facem puţină statistică (sper să mă lase UPU puţin în pace pentru a mă putea desfăşura în voie). Interesant este că aceşti 11 câştigători reflectă foarte clar faptul că fantasy-ul este tot mai bine reprezentat la premiile Hugo. Practic câştigătorii ultimei decade sunt împărţiţi în mod aproape egal – 6/5 (pentru că în 2010 am avut 2 câştigători), cu un uşor avantaj pentru genul în care încadraţi The City & the City (eu o consider SF, dar multă lume, inclusiv juriul World Fantasy Awards o consideră fantasy).

Cititorii SF (adică Jen, Adrian, Bogdan şi cu mine) au dat trei voturi unor cărţi SF (Adrian, Tudor – Spin, Bogdan – The Windup Girl) şi un vot unei cărţi fantasy (Jen – American Gods). Însă dacă ne uităm la voturile totale, împărţirea lor între fantasy şi SF este din nou aproape egală, reflectând atât câştigătorii Hugo cât şi romanele care au avut la egalitate 8 voturi în topul nostru: American Gods şi Spin. Mă aşteptam ca acestea două să primească cele mai multe voturi, pentru că amândouă sunt reprezentative pentru o literatură speculativă care nu numai că se citeşte cu mare plăcere, este plină de idei şi teme interesante, dar este şi scrisă într-o proză impecabilă şi cu personaje care pot rivaliza cu tot ceea ce are mai bun literatura realistă. Windup Girl, Jonathan Strange & Mr. Norrell şi The City and the City sunt 3 romane, pe bună dreptate, destul de apreciate, iar The Yiddish Policemen’s Union bănuiesc că ar fi fost mult mai sus dacă ar fi apărut în româneşte. Surprinzător, Paladin of Soul de Lois Bujold nu a adunat niciun vot; sper ca seria Vorkosigan să fie mai iubită în România decât cărţile ei fantasy.

Din păcate doar 6 dintre cei 29 care au votat la sondajul de săptămâna aceasta sunt persoane de sex feminin (dar acestea au gusturi impecabile pentru că au votat American Gods, Spin şi Jonathan Strange), reprezentând mai mult de jumătate dintre doamnele şi domnişoarele înscrise în grupul Cititor SF. 11, reprezintă doar 20% dintre cei 53 utilizatori Goodreads înscrişi în grup, procent care este mult mai mic decât cele 33 procente de utilizatori de sex feminin care au dat like paginii de Facebook (însă cu un p=0.16, deci diferenţa nu este semnificativ statistic între cele 2 reţele de socializare, ceea ce mă bucură pentru că altfel ar fi trebuit să caut motivele). Oricum sunt curios dacă preferinţa persoanelor de sex feminin pentru cărţile fantasy va apărea şi în topurile viitoare.

Următorul sondaj se va referi la decada 90.

40 Comments

  1. eu din 11 carti am citit 7 …

    si la mine “batalia” s-a dat intre American ( la care am recitit recent editia de 10 ani) si Windup si… Bujold nu a intrat pe lista pentru ca am si citit-o mai demult.

    desi mi-a placut si ea.

  2. Eu de data asta am mici mustrari de constiinta, pentru ca am citit doar 3 dintre cartile de pe lista. Dar American Gods (pe care am recitit-o si eu recent) mi s-a parut destul de misto incat sa bata si cartile pe care nu le-am citit deloc.

    • La anii ’90 am citit 5 dintre carti, dar nici una nu mi-a placut destul incat sa o pot vota cu inima impacata. Chiar ma uitam la seria Marte acum cateva zile, poate ar fi cazul s-o citesc… (Stie cineva daca traducerea e OK?)

      • Mie seria Marte mi-a placut mult si nu-mi amintesc sa ma fi deranjat traducerea, dar nu stiu daca ti-as recomanda-o. American Gods nu mi-a placut si am o vaga banuiala ca nu ne potrivim la preferinte. 🙂

      • seria Mars e… sideranta. gagiul ala a muncit de l-au gasit dracii ca sa extrapoleze tehnologiile.

      • @Jen

        Eu spun sa incerci macar primele 100 de pagini din Marte Rosu. Nu are cum sa nu te fascineze putin ceea ce face Robinson din colonizarea si terraformarea planetei Marte, iar personajele sunt memorabile. Eu am citit Marte Rosu de 3 ori datorita personajelor.

        • toti gagii care se gandesc sau deja lucreaza in proiecte, fie si adiacente, cu tema Marte.. ii citesc cartile.. da’ chiar toti. omul n-are un iq obisnuit. iar documentarea lui?… pfff… cred ca e pe tuicoase cu toti serifii de la NASA.

      • Eu am incercat cam 200 de pagini din Marte rosu, mi s-a parut prea lenta. Din ce-am vazut eu ca-ti place, nu cred sa fie pe gustul tau. dar poti sa stii? Daca ti-a placut American gods, citeste si Anansi boys, editia in romana este ok!

      • Eu am citit acum vreo 2 ani seria Marte veche de la Nemira (cele TPB) și traducerile mi s-au părut mai mult decât OK!

      • Judecand dupa comentariile de mai sus, probabil nu imi va placea seria Marte 😀 (Mai ales stiind preferintele lui Ben.) Anansi Boys am citit-o in engleza, dar mi s-a parut mult mai slaba decat American Gods.

        • Depinde si de starea in care esti, cand citesti Anansi Boys. Eu eram atunci proaspat tatic si eram sensibil la relatia tata fiu. Plus ca ma innebunea proaspatul fiu, si atunci orice evadare ni se parea culmea fericirii.

        • si mie mi s-a parut mai slaba Anansi, dar totusi am gustat-o pentru ca mi s-a parut ca intregeste cat de cat povestea Zeilor.

          seria Martelui am citit-o acum vreo 14 ani cred, si mi-a placut la momentul respectiv. chit ca nu mai tin minte nicio iota despre ce era 😀

        • Jen… nu exista carte de SF in lume mai bine realizata decat seria Mars. pur si simplu poti sa zici ca TOTI abereaza pe langa Kim. nu are corespondent in vreo serie.

        • Robinson a realizat pur și simplu un ghid de terraformare a planetei Roșii, bun de studiat atunci când va fi cazul. Pare groaznic de plictisitor la început și mulțimea de personaje îți poate da bătăi de cap, dar apoi este imposibil să nu te atașezi de ele și să nu-ți placă. Iar dacă ai edițile MMP scoaase prin 2005, chiar se citesc ușor.

        • E o carte destul de plictisitoare. Toate chestiile fun de pe Marte, canalele, insectoizii, sfinxu ăla măcar, toate sunt scoase, nu folosește nimic. Și la început mai e cât de cât ciudat acolo, dar îl fac să fie tot mai mult ca Pământul. Asta e ideea cărții, cum să faci o planetă plictisitoare să arate ca planeta de pe care încercai să evadezi când ai început să citești cartea. E metaficțiune, roman post-postmodernism, dacă vrei, dar n-are nici o legătură cu știința, îți dai seama. Lol. E destul de clar că o să colonizăm planeta marte ducând un servăr acolo.

          • Nu ai dreptate in legatura cu trilogia Marte. Robinson este cel mai important sustinator al info-dump-urilor din literatura. Iar argumentele lui (toate logice dupa parerea mea) te fac sa-ti dai seama ca cu greu poti sa gasesti lucrari mai indepartate de metaliteratura decat cartile lui despre Marte, iar metaliteratura este extrem de indepartata de ceea ce considera KSR ca trebuie sa faca SF-ul. Daca cauti interviuri cu el, o sa vezi cat de real din punct de vedere stiintifica a incercat sa creioneze colonizarea planetei Marte. Multa lume l-a intrebat daca 2312 se petrece in acelasi univers cu trilogia Marte, iar el a spus ca nu, pentru ca, datorita dezvoltarii stiintei si tehnologiei din ultimii 20 de ani, colonizarea lui Marte in 2312 se desfasoara putin diferit.

            Iar conflictul principal de pe Marte, acela din colonistii care vor sa ramana la fel si sa schimbe planeta, si cei care vor sa se adapteze ei si sa pastreze planeta la fel, nu s-a mai intamplat niciodata pe Pamant. Este un conflict specific unui mediu extraterestru si daca unii colonisti fac ca Marte sa arate ca si Pamantul, acesta este tocmai una dintre reactiile naturale, logice si veridice din punct de vedere stiintific. Daca Marte ajunge sa fie un fel de Terra, nu este pentru ca trilogia Marte este metaliteratura, ci pentru ca aici a dus demonstratia stiintifica a lui Robinson.

            • Mie mi se pare ca, pastrand diferentele de mediu, colonizarea propusa de Robinson se aseamana cu colonizarea Americii. A scris prea mult pe tema colonizarii, 3 volume groase!

              • Colonizarile, fie ca ne referim la cea a romanilor in Dacia, europenilor in America sau a pamantenilor pe Marte, seamana intre ele. Iar faptul ca ceea ce descrie Robinson seamana cu altele, reale din trecut, nu face decat sa demonstreze veridicitatea trilogiei. Insa daca in raport cu Terra, ceea ce li se intampla colonistilor seamana, dupa cum era de asteptat, cu ceea ce li s-a intamplat americanilor, in raport cu Marte si cu relatiile dintre ei, ceea ce traiesc in mediul extraterestru este unic. Asta este specificul literaturii speculative – asezarea si studierea fiintei umanei intr-un context nedisponibil literaturii realiste.

              • trilogia asta e importanta din cale afara. omenirea trebuie sa se ridice de pe bolovanpentru caaltfel dam de dracu. n-au cum cei care vor sa stie mai multe… s-o ocoleasca. interesul este colosal si lumea va dori sa inteleaga ce se intampla cand vor tot anunta astia una alta in urmatorii 10 ani. treaba e serioasa. si KSR a deschis o usa pe care ar trebui sa indrazneasca mai multi sa intre. si uite ca nu multi reusesc. pentru ca incumba pregatire stiintifica in cateva domenii. sateliti si planete s-ar mai gasi si Lunae destuld e aproape. ca sa nu mai zic de mineritul asteroizilor. multe domenii merg mana in mana si unul fara altul n-o sapoata face mare lucru. singularitatea e inca departe…

              • Noi am mai avut discutia asta de cateva ori. Eu citesc pentru literatura, nu pentru stiinta, si ma enerveaza cartile care cer pregatire stiintifica in cateva domenii. Deci eu o s-o ocolesc, pentru moment, si Marte va trebui colonizat si fara contributia mea…

              • Marte pierde in cazul asta 🙁

            • Hmm, eu glumeam în legătură cu cartea. Tre să-mi reșapez umorul. Altfel, dacă vrei un răspuns strict serios – 1. e posibil să fie veridică sau nu, cartea, ok! deci e pe raftul cu Nostradamus, nu ăla cu Shakespeare. 2. Caracterizări – tot zice lumea de caracterizări nemaipomenite în cartea asta; poate avem repere diferite – pentru mine c[r’ile cu caracterizări bune sunt cele care produc personaje memorabile – Holden al lui Salinger, Mitică al lui Caragiale. Nu e nici un asemenea personaj creat de Robinson în trilogia Marte (și în nici o carte de-a lui, de altfel) și nu găsești vorbindu-se despre cutare personaj al său ca despre un reper, cum se întâmplă despre personajele memorabile din literatură. Planeta e un personaj în trilogia aia, atât, și unul extrem de plictisitor deoarece este pasiv și nu e om. Plictisitor pentru mine, sigur.

              Nu cred că ai dreptate nici cu conflictul ăla care zici că e nemaivăzut pe pământ. Mie mi se pare că dinamica asta, unii care vor schimbarea contextului și alții care vor schimbarea oamenilor și păstrarea status qou-ului e una dintre cele mai comune dinamici din societatea umană. Dar n-am acum vreme să caut cărți ca să-ți dau și exemple.

              • Um, nu vream să zic că e o carte proastă sau e prost ăla căruia îi place. Dar mi se pare o carte…neimportantă. Cred că există generații la noi marcate de anumite cărți, cărți ce nu sunt extraordinare, demne de istorie sau discuții eterne, dar care au prins deoarece au fost traduse și lansate pe o piață extrem de subțire. A fost o perioadă când s-au tradus și la noi optzeciștii americani, Robinson, Bear, Benford, care sunt oameni de știință sau ingineri, dar care ca literatură tot asta sunt, ingineri… citești cărțile lor și zici că trasează propozițiile cu rigla. Ah, și Brin, și el a prins trenul optzeciștilor la noi. Deci ăștia toți sunt așa, nostradamici, cred că li s-au și îndeplinit din viziuni. Dar repet, eu fiind mai superficial, prefer chestii fun, canale, insectoizi.

              • eu n-o pot uita pe Hiroko (Love), mai ales ca era de-a mea 🙂

              • Pentru mine anii 93-97 au fost cei în care am citit cel mai mult sf, iar în 93 a fost primul an în care am citit toate nominalizările Hugo înainte de decernarea premiilor. În anii ăia, ce se publica atunci mi se părea mult mai slab decât sf-ul din 60-70, cu Zelazny and co. Toți scriitorii ăștia, Robinson, Bear, Nancy Kress, mi se păreau extrem de ne-empatici. Cred că totți optzeciștii ăștia s-au adunat și din sucurile lor creatoare l-au creat pe Greg Egan.

                Singurul pe care îl țin minte cu plăcere e Gerrold, cu nuvela aia, Copilul Marțian, al cărei final îl țin minte și acum, pentru că m-a făcut să bocesc deși n-a murit nimeni. The one with the real martian wish. Din tot ce-am citit despre Marte, pe mine povestea asta m-a emoționat cel mai tare. Dar era pe pământ și cu oameni.

              • Asta cu Greg Egan e foarte tare 😀 Si, din lecturile mele (limitate, recunosc), sunt de acord cu Radu ca SF-ul si fantasy-ul din anii ’70 e mai misto decat ce s-a scris dupa aia. (Bine, vorbim despre varfurile perioadei, ca am citit niste prostii cat casa si de la d-alde Zelazny).

              • Din pacate, acum sunt mahnit si amarat asa ca-mi voi cere scuze de la inceput pentru eventualele cuvinte mai dure.

              • Confunzi lupta dintre cei care vor pastrarea status qou-ului pentru ca beneficiaza din asta si cei care doresc schimbarea pentru ca sunt dezavantajati de actuala stare, si conflictul din trilogia Marte intre cei care doresc sa intervina in evolutia omului si sa-l transforme intr-un martian si cei care doresc sa intervina in evolutia planetei Marte pentru a o transforma intr-un Pamant.

              • Ai avut la inceputul anilor 90 cartile in engleza cum apareau afara?! Ce noroc pe tine!

              • Chestia asta cu Nostradamus este nu numai o jignire, probabil involuntara 🙂 , la adresa oamenilor de stiinta care scriu fictiune, ci si la adresa tuturor celor care, ca si mine, folosesc din greu stiinta in viata de zi cu zi. Ce treaba are Nostradamus cu stiinta?! 🙂 Scriitorii de hard-SF folosesc stiinta pentru a construi o lume fictionala veridica, exact asa cum fac si eu cand extrapolez zilnic dezvoltarea si evolutia viitoare a patologiei unui pacient sau cum face un arhitect cand isi proiecteaza in cap o anumita cladire. Numai ca ceea ce fac scriitorii, sa extrapoleze un univers intreg pornind de la informatiile actuale, este mult mai greu si merita toata admiratia. Este infinit mai usor pentru un scriitor ca si Salinger, sa copieze America din jurul lui si singurul lucru care necesita cu adevarat atentie si munca sa fie Holden. Iar Egan face cel mai neinteresant lucru pentru din punct de vedere literar – sa faca din stiinta un personaj. Ce neinteresant si insipid fata de o carte care descrie nevrozele unui adolescent.

                Ai dreptate. Nu exista oameni de stiinta, cum sunt personajele lui Robinson, repere in literatura. Cu atat mai rau pentru literatura si omenire care considera ca oamenii de stiinta nu fac personaje memorabile. Un personaj ca si Darwin sau Galileo si luptele lor, sunt pentru mine de sute ori mai fascinante decat chinuitii, drogatii, criminalii, bolnavii psihici, sinucigasii din dragoste sau neintelesii care fac majoritatea personajelor memorabile din literatura. Generatiile din timpul Razboaielor Mondiale au fost marcate de tot ceea ce are mai bun literatura realista. Ofiterii aveau in geanta cartile lui Hugo, Dickens sau Dostoievski, carti pline de personaje memorabile, dar nu au inteles nimic. Nici de ce iubim, nici de ce uram, nici de ce traim, nici de ce murim.

                Pentru mine John Boone, Frank Chalmers si Maia Taitovna din trilogia Marte sunt personaje fascinante si-mi vorbesc mult mai mult decat Holden sau Raskolnikov. Eu empatizez cu personajul principal The Clockwork Rocket, o extraterestra om de stiinta care traieste intr-un univers in care viteza luminii nu este finita, mai mult decat cu toate personajele lui Salinger si Dostoievski adunate la un loc. Iar ceea ce-mi ramane dupa ce citesc cartile lui Egan, ceea ce invat din ele despre mine si despre lumea inconjuratoare, este infinit mai important.

                Poate aici este diferenta. Eu nu caut mai niciodata ceva fun in SF, ci caut cunoastere si catharsis, vreau raspunsuri atat in legatura cu profesia mea, cat si universul science-fiction in care traiesc, in legatura cu identitatea mea ca si medic, dar si in legatura cu identitatea mea online, de exemplu. Daca vreau ceva fun si light citesc ceva realist ca si Wodehouse eventual. Pentru mine, SF-ul este forma de fictiune care imi ofera constant ceva raspunsuri in legatura cu omul si medicul Tudor in secolul XXI si cu extrem de straina lume care il inconjoara.

              • si a mea. am zis-o de 15-20 de ani incoace si n-am obosit.
                mi-am facut “prieteni” in schimb…
                daca vreau sa citesc mainstream… citesc latino-americani (ca sa se stie si asta)

              • Tudor, e cam ingrijorator ce spui! Sa cauti raspunsuri la profesia ta de medic in sf? sa crezi ca sf-ul iti da CUNOASTERE asupra lumii, sa negi reperele culturii literare pt personajele sf,. Spui ca pt tine este singura forma de fictiune gnoseologica,. te c-am faci de ras! Sf – ul nu da cunoastere ci distractie, plus putina instruire, dar nu trebuie luat in serios si aplicat in viata reala. Scrii recenzii bune, dar nu te arunca mai departe!

              • cred ca se refera la ceva IN PLUS fata de mainstreamul care regurgiteaza si molfaie aceleasi si aceleasi prostii, schimband doar stilul relatarilor. pentru cei angrenati in fenomen… SCIENCE fictionul ofera raspunsuri dincolo de limitele cognitive personale, ofera repere intr-o lume plina de NIMENI care se ocupa cu NIMIC, linkuri la creiere care duc societatea mai departe, care ii rezolva problemele, care CARA IN CARCA idiotii lumii asteia.
                eu asa inteleg…

              • @Valmon

                Ma gandesc ca nu-mi citesti recenziile atent de zici ca sunt bune, pentru ca aproape niciodata nu ma refer la cat de fun este cartea, ci la temele din ea si cum arunca aceste teme o lumina noua asupra omului si a lumii.

                Daca pentru tine The Left Hand of Darkness, Dying Inside, Jefty is Five, Stand on Zanzibar, Babel 17, Wild Seed sau Ender’s Game sunt doar carti fun si nu-ti spun nimic, eu nu am nimic impotriva, sunt preferintele tale. Insa tu cazi in pacatul de a ma ataca pentru propriile mele preferinte artistice, cand eu nu am vorbit decat cu “eu” si “pentru mine”. Nu inteleg de ce te simti atacat de ceea ce prefer eu sa citesc si simti nevoia sa fii agresiv? Poate ca o carte SF ca si The Female Man de Joanna Russ, ti-ar putea arata ce e cu pornirile astea macho 😛

                Poate nu m-am facut inteles, dar SF-ul prin punerea atat a umanului cat si neumanului intr-un context nou, ofera un unghi de vedere care nu este disponibil literaturii realiste. Nu exista nimic in literatura realista care sa-mi arate ceva nou in legatura cu corpul uman, cu bolile, bacteriile, virusii sau cu actul vindecarii. SF-ul ma ia si ma transporta in corpul unor personaje care au ochi eletronici, care mor intr-o pandemie, ale caror sex poate sa fie femeiesc sau barbatesc, ale caror inteligenta creste in loc sa se deterioreze in dementa, care pot sa-si regenereze orice organ in cateva secunde, care au corpul o intreaga nava cosmica si cate si mai cate. Si fiecare instrainare din asta, arunca o lumina noua asupra omului si a lumii, asupra evolutiei trecute si viitoare, si, da, imi ofera raspunsuri la de ce am vrut sa ma fac medic, la de ce oamenii merita vindecati in ciuda a ceea ce se intampla in lume, la de ce corpul si mintea sunt si functioneaza asa, si la ceea ce trebuie sa ma astept, atat in legatura cu evolutia medicinei, cat si a umanului in general.

                Este dreptul tau sa fii in tabara lui James Joyce in legatura cu faptul ca tipul lui de fictiune iti dezvoluie omul si lumea, dar la fel, este dreptul meu sa ma aflu in tabara lui H.G. Wells, si sa cred ca Masina Timpului, Omul Invizibil, Insula Doctorului Moreau sau Razboiul Lumilor imi ofera mult mai multe raspunsuri.

  3. La mine a fost Turbion pe primul loc, urmat foarte aproape de Windup Girl si The City and the City. Am mult respect pentru American Gods, pentru toate discutiile alea filozofice despre sufletul american, dar drept sa spun nu este o carte care sa sopteasca ceva important sufletului meu. Mie Jonathan Strange and Mr. Norrell, de exemplu, imi este mult mai aproape.

  4. Dac-as avea cont pe GR, as vota trilogia Marte.

  5. o sa scriu aici pentru ca s-a ingustat prea tare culoarul de mai sus 🙂
    ce SF-uri credeti ca mai merg pentru pustii astia: http://blog.ted.com/2012/07/25/5-teenage-cancer-innovators/
    ascultati ce au ei de spus, mai ales pustiul de 15 ani.
    asa cum am zis peste tot: Science Fictionul daca nu are Science, e doar Fiction.

  6. Tudoor, e ok, nu știu pentru ce cuvinte dure îți cereai scuze, dar dacă erau în replica adresată mie, eu nu le-am văzut. Sper că ești supărat din alte cauze decât dialogul de aici și glumele mele. Ai, bineînțeles, dreptate cu toate preferințele tale. Te contrazic doar în ce privește oamenii de știință ca personaje memorabile în literatură – ele există, scrise de mari scriitori. Frankenstein, doctorul Jeckyl, Omul Invizibil, sunt doar câțiva.

  7. Pingback: SF-ul în secolul XXI: Final de sondaje » Cititor SF

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu