Scriitori, editori, cititori şi maimuţe

Totul începe de la maimuţe

Eugen Lenghel, într-un articol, despre ceea ce s-a întâmplat la Final Frontier, care mi-a plăcut în ciuda jignirii aduse maimuţelor, ridică câteva probleme interesante în legătură cu relaţia scriitor – editor – cititor în România. Astfel, spune redactorul şef al Gazetei SF:

…publicul – cititorii – înfometați de carte, au scăpat peste gard, la taraba cu dulciuri anglofone sau francofone, citind mai mult în original și de ce nu chiar traduceri. Nicidecum autori români. Deci concluzia pe care am expuso este că trebuie refăcut lanțul încrederii între scriitori, editori și cititori. Fiecare trebuie să contribuie, pas cu pas, evident pe baza unor evidente progrese, la repornirea culturii românești…dragi scriitori amatori, învățați meseria scrisului, arta comunicării, răbdarea în relația cu editura și fiți actori în relația cu publicul…Dragi editori, aveți răbdare cu scriitorii, dați-le una peste ceafă când scriu prost, pentru că altfel nu își dau seama, dacă publicul nu le spune nimic. Dar fiți indulgenți și cu publicul care este timid în ce privește scriitorii noi. Faceți-le un pic de reclamă și sponsorizați cu mai multă încredere revistele dedicate descoperirii scriitorilor noi, pentru ca de acolo își cresc aceștia publicul…Iar cititorii, trebuie să spună clar ce scriitori vor să citească și ce nu. Tăcerile prelungi din secolul trecut (XX) sunt desuete și nu fac dovada înțelepciunii decât la maimuțe. Exprimați-vă! Aveți bloguri, văd că începeți să le folosiți, dar spuneți odată adevărul. Nu doar ceea ce convențiile și relațiile vă obligă să faceți, ci ceea ce simțiți.

Dorinţele şi aşteptările mele

Nu cred că are rost să spun ce scriitori doresc să citesc pentru că am scris atâtea recenzii şi articole pe această temă încât nu sunt sigur dacă încă unul nu ar fi prea mult. Despre ceea ce aş vrea să vorbesc însă, sunt aşteptările şi dorinţele mele în materie de apariţii editoriale româneşti (atât traduceri cât şi scriitori români), despre ceea ce m-ar convinge pe mine să iau o carte în mână şi să o citesc. Este doar o părere a unui cititor care nu e mai mult sau mai puţin relevantă decât a altuia care citeşte science-fiction. Poate voi deranja pe unii vorbind despre cum văd eu o editură în secolul XXI. Nu m-ar mira nici să primesc o replică de genul “Tu câte cărţi ai editat?” (la fel cum s-a întâmplat la articolul despre traduceri). Întrebarea care ar trebui pusă este “Tu câte cărţi editate ai cumpărat şi citit?” şi răspunsul este unul care-mi dă dreptul să privesc critic ceea ce ţin în mână, să mă întreb cum s-a născut cartea, ce a făcut editura pentru ca ea să ajungă la mine în mână, de ce iubesc o carte şi pe alta nu. Sunt un cititor care iubeşte cărţile şi care apreciază enorm toţi oamenii care sunt implicaţi în tot ceea ce înseamnă industria cărţii, şi această relaţie îmi dă dreptul să judec tot ceea s-a întâmplat până în momentul în care mi-am deschis inima şi mintea din nou pentru o lucrare literară. Până la urmă, părerea mea de om implicat ca şi cititor în viaţa unei cărţi, e tot atât de subiectivă sau de obiectivă pe cât este şi cea a editorului sau a traducătorului.

Foamea de cărţi

Este adevărat că cititorii care se respectă sunt “înfometaţi de carte”, dar nu cred că problema este lipsa încrederii dintre “scriitori, editori şi cititori”. Problema, după părerea mea, este mai simplă pe de o parte, dar şi infinit mai complicată decât o lipsă a încrederii. Mai simplă pentru că “foamea” este doar impresia lăsată de faptul că în secolul XXI cititorul poate să aleagă dintre zecile de mii de cărţi care se publică în toată lumea. Diferenţa dacă vreţi între începutul anilor ’90 şi anii aceştia, constă tocmai în faptul că cititorul nu mai este înfometat, nu mai citeşte tot ceea ce apare în materie de SF în România, pentru că acum are de unde alege dintre toate delicatesele care i se pun pe masă. Eu am citit 5 dintre cărţile SF scrise de români în 2012 adică aproximativ 25% şi 30 dintre cărţile SF, fantasy sau colecţii în engleză apărute în original în 2012, adică 2,5% din toate apariţiile conform centralizării Locus. Deci, tot citesc de zece ori mai multe cărţi româneşti raportat la ceea ce apare în România faţă de străinătate. Diferenţa dintre Tudor de acum şi Tudor din urmă cu 20 de ani, este că acum sunt atent cu ceea ce aleg să citesc, tocmai pentru că am de unde alege cărţile despre care sunt aproape sigur că vor fi măcar nişte lecturi interesante, dacă nu chiar bune. Dacă în anii ‘90 preferam să citesc o carte proastă apărută în România decât să nu citesc nimic, acum îmi permit să citesc 100 de cărţi pe an dintre care 90% îmi vor place mult sau foarte mult.

Nu sunt convins

Şi dacă am citit doar un sfert din ceea ce a apărut în original în 2012 în materie de ficţiune speculativă românească este pentru că restul cărţilor nu m-au convins să le citesc sau m-au convins mai puţin decât cele 30 de cărţi în engleză apărute anul trecut. Şi probabil că dacă voi socoti raportul dintre cărţile în traducere citite în 2012 şi restul cărţilor SFF în engleză pe care le-am citit anul trecut, raportul ar fi tot de 1 la 6.

Ajungem astfel la întrebarea “de ce nu m-au convins editurile româneşti să citesc mai multe cărţi?” şi de ce spun că această problemă este infinit mai complicată.

Un pic de evoluţie

De când a început revoluţia industrială şi până la începutul anilor ‘90 relaţia dintre scriitor – editor – cititor a fost una dintre cele mai de neclintit. Mai ales comparat cu alte domenii, tot ceea ce însemna această relaţie nu s-a schimbat prea mult. Nici măcar radioul sau televizorul nu au schimbat mare lucru. Însă o dată cu apariţia jocurilor electronice (care pentru prima dată au oferit tinerilor o imersiune asemănătoare cu cea a cărţilor şi care au transformat milioane de potenţiali cititori în jucători pe calculator), dar mai ales cu naşterea internetului, relaţia a explodat pur şi simplu.

Aceste transformări au schimbat atât de radical atât cititorul, cât şi lumea înconjurătoare, încât editorul s-a trezit în situaţia în care aproape nimic din ceea ce a aplicat cu succes în ultimii 100 de ani nu mai este valabil. Dacă această schimbare ar fi fost doar o scurtă transformare a condiţiilor de mediu, ar fi produs doar o rapidă selecţie a celor care, ca şi sistemele biologice, au mutaţia necesară supravieţuirii noilor condiţii. Numai că noua lume nu s-a aşezat ca în întreaga istorie a vieţii Pământului într-o nouă albie stabilă, ci a continuat să se transforme. Am ajuns acum, în 2013, ca singura constantă să fie lipsa oricărei constante şi prezenţa schimbării permanente. Dacă vreţi, ne culcăm seara după ce cu greu ne-am obişnuit în cursul zilei cu viitorul în care ne-am trezit, şi ne trezim în dimineaţa următoare din nou în viitor şi într-o lume science-fiction cu care trebuie să ne reobişnuim în câteva ore.

Editorul în secolul XXI

La fel ca noi toţi, şi cei care produc cărţi se trezesc în viitor în fiecare zi. Numai că, spre diferenţă de medici care se trezesc în viitor de 50 de ani încoace şi pentru care fiecare dimineaţă poate să aducă o schimbare radicală în ceea ce înseamnă diagnosticul şi tratamentul pacienţilor, nimic din tot ceea ce s-a întâmplat în întreaga istorie de pieţei de carte, nu a pregătit editorii pentru ceea ce se întâmplă în aceşti ani. La fel cum eu citesc în fiecare după-amiază probabil zeci de articole de cardiologie sau studii care vor modifica mai mult sau mai puţin relaţia mea cu pacientul ziua următoare, şi editorul ar trebui să se trezească în fiecare dimineaţă şi să se întrebe: ce upgrade-uri a făcut Amazon pentru soft-ul Kindle, ce cititoare electronice au mai scos B&N, cum s-a mai schimbat Google Hangout, ce noi schimbări a suferit Facebook-ul peste noapte, care sunt ultimele trenduri pe Twitter, cum vor influenţa ochelarii Google cărţile, care sunt ultimele prevederi legale în privinţa cărţilor electronice, cum pot face din cărţile digitale ceva diferit, nu doar o carte obişnuită cu caractere electronice, cum s-au schimbat fanzinele sau revistele online pe care le scot editurile, care autori au o prezenţă online semnificativă, care au cei mai mulţi fani pe Twitter şi câte şi mai câte. Iar acestea nu sunt decât preocupările indirecte care ar trebui să-i facă să se întrebe cum vor influenţa toate astea relaţia scriitor – editor – cititor şi cum pot fi folosite pentru a maximiza această relaţie.

Revista a murit, trăiască revista

O ustensilă extrem de uzitată de către editurile de SFF din SUA este revista online scoasă gratuit: Subterranean scoate Subterranean Online, Tor BooksTor.com sau Night Shade Books a scos Eclipse Online (NSB tocmai a dat faliment, dar aceasta este o altă discuţie despre prea multul entuziasm care i-a făcut să publice zeci de debuturi în fiecare an şi prea puţini scriitori deja consacraţi). Revista online este o platformă extrem de utilă pentru a atrage cititorul pe site-ul editurii prin proză scurtă de calitate foarte bună, prin publicarea de recenzii cu puţin timp înainte de apariţia cărţii respective, prin interviurile cu scriitorii şi asigurarea unui dialog între aceştia şi cititori, prin crearea un univers de aşteptare dat de publicarea unor povestiri sau chiar a primelor capitole dintr-o anumită carte. Tor.com plăteşte pentru povestiri de 4 ori mai bine decât Asimov’s sau F&SF tocmai pentru că cheltuielile cu revista sunt mai mult decât recuperate prin ajutorul pe care această îl oferă în vânzarea cărţilor. La noi e adevărat că Horia Ursu face Galileo Online, dar acesta este un fanzin în toată puterea cuvântului şi doar destul de rar articolele de acolo au legătură cu cărţile Millennium. Nemira este singura care încearcă de ceva timp să mişte ceva, dar Revista Nautilus publică proză românească (lucru foarte lăudabil), dar fără mare legătură nici măcar cu cărţile româneşti pe care le scoate editura, iar recenziile apar de multe ori la luni distanţă de la apariţia cărţii; iar blogul Nemira are mai mult articole referitoare la cărţile publicate deja, mai ales cele aparţinând seriilor care poate ar avea cel mai puţin nevoie de promovare: Un Cântec de Gheaţă şi Foc, şi Jocurile Foamei. Mai nou, blogul Paladin, arată foarte bine şi pare că doreşte să devină un important mijloc de promovare a cărţilor editurii, dar pentru asta va trebui să devină mai mult decât un blog (iar extrasele din romane ar fi mai atrăgătoare dacă ar fi curăţate de tot ceea ce deranjează la cititul paginii şi în plus publicarea coperţii ediţiei româneşti este obligatorie). Ca o paranteză, dacă doriți ca lectura textelor online să fie o lectură mai plăcută fie le trimiți pe Kindle cu Send-to-Kindle, fie le curățați de tot ce este neesențial cu Evernote Clearly.

Gândiţi-vă cum ar fi ca revista Nemira Online, de exemplu, să posteze un interviu cu Bacigalupi în care el să explice cum a luat naştere fascinantul univers din Windup Girl, să publice formidabilele povestiri The Calorie Man sau Yellow Card Man, la sfârşitul cărora să se găsească butonul de precomandă cu reducere a cărţii sau să posteze recenzii de calitate cu câteva zile înainte de apariţia  romanului. Sigur, acest lucru cere o investiţie importantă de bani şi de timp, dar nu mai este posibil să supravieţuieşti fără aşa ceva în lumea literară actuală, unde concurenţa nu o ai numai cu editurile din întreaga lume, ci şi cu companiile producătoare de filme, de jocuri sau cu posturile de televiziune.

Surprizele nu fac bine

Numai că asta ar implica ca editorul român să-şi învingă una dintre marile temeri şi să anunţe o carte cu un an înainte să apară. Ştiu, în România cărţile întârzie să apară, uneori la infinit, din cauza multor motive ce nu ţin direct de editor, dar neanunţarea apariţiei de frica întârzierii, cu siguranţă că nu e o soluţie. Mi-a plăcut foarte mult faptul că Michael Hăulică a anunţat apariţiile Paladin pentru următoarele 259 de zile şi în ciuda faptului că a existat o anumită întârziere şi nişte plângeri de la fanii nerăbdători, nu a căzut cerul şi nici nu a venit Apocalipsa. În plus, mi-a oferit atât mie cât şi altor bloggeri posibilitatea să comentăm pe larg romanele care vor apărea.

Mai mult, având în vedere că am toate cărțile care au câştigat Hugo-ul pe hârtie, urma să comand Among Others chiar atunci când am aflat de faptul că romanul lui Jo Walton va apărea la Paladin în traducerea lui Horia Ursu şi, da, prefer ediţia românească, pentru că este limba mea maternă, pentru că vreau să susţin cartea românească şi pentru că pur şi simplu va arăta foarte bine în bibliotecă alături de celelalte apariţii Paladin. La fel doream să-mi iau Cavalerul de Gene Wolfe până am aflat la timp că o scoate Paladin şi Jack Glass pe hârtie datorită coperţii, până am aflat din întâmplare de pe Twitter-ul lui Roberts că va apărea în românește. Dar nu voi cumpăra Windup Girl sau Quantum Thief pentru că le am deja hardcover în engleză (deşi parcă Nemira totuşi anunţă mai din timp faţă de alţii). De Pasărea Domnului ce să mai zic, cred că am aflat de ea cu câteva zile înainte de apariţie. Cum poate să ajute acest lucru la vânzări, eu nu pot să-nţeleg. În plus anunţarea cărţilor din timp cred că este şi o dovadă de respect pentru cititori, pentru timpul pe care de multe ori cu greu reuşeşte să şi-l facă pentru a citi şi nu în ultimul rând, pentru banii lor. Daţi-ne ocazia să ne planificăm din timp bugetul pentru cărţi (familiile noastre cu siguranţă că vă vor fi recunoscătoare) şi să putem alege dintre a cumpăra cărţile româneşti în locul celor străine.

Un hangout

Şi tot ceea ce am spus mai sus este valabil şi pentru scriitorii români şi cărţile lor. Şi câte modalităţi de promovare a cărţilor oferă noile tehnologii. Mă gândesc cât de fascinant ar fi un Google Hangout între ultimii scriitori români de SF publicaţi la Nemira: Ana-Veronica Mircea, Liviu Radu şi Marian Truţă, în care aceşti să-şi discute unii altora cărţile pe care sunt sigur că le-au citit. Iar la sfârşit să se ofere un pachet 2+1. Cât de fain ar fi fost să citesc Armata Moliilor, de exemplu, şi să am lângă mine vocile doamnei Mircea sau a domnului Truţă spunând cuvinte frumoase despre ea. Am avut discuţii interesante pe Twitter cu Adam Roberts, Elizabeth Bear, Lavie Tidhar, Caitlin R. Kiernan sau Robert Jackson Bennett, discuţii care m-au făcut să mă simt mai apropiat de aceşti americani şi englezi, decât de scriitorii românii, care cu câteva excepţii nu se întreabă de ce majoritatea autorilor de afară (în frunte cu Neil Gaiman care se apropie de 2 milioane de fani pe Twitter) au prezenţa cea mai activă pe această reţea de socializare.

Un monstru cu „faţă-de-carte”

Nu cred că mai poţi să fii un scriitor de succes în zilele noastre fără o prezenţă online serioasă. Până şi George R.R. Martin scrie constant pe blog, ca să nu mai vorbim de Scalzi sau Mira Grant. Din sondajul pe care l-am făcut în legătură cu romanele româneşti, a reieşit destul de clar cât de important este să fii activ pe reţelele de socializare, să fii prezent mereu acolo în periferia câmpului vizual a cititorilor, să interacţionezi cu ei şi să îi faci interesaţi atât de tine cât şi de cărţile tale. Facebook are 6 milioane de utilizatori în România,  având o penetrare de 27% în toată populaţia şi 70% în grupul celor care intră pe internet. Practic, ca şi scriitor ai acces gratuit la mai mult de un sfert din populaţia ţării. Trebuie doar să vrei şi să ştii să foloseşti acest acces. Îmi dau seama că mulţi autori ar vrea doar să scrie şi atât. Dar autopromovarea a existat dintotdeauna, doar că pe alte medii. În plus, faţă de acum 100 de ani, cartea concurează cu televiziunea, cinematograful, jocurile pe calculator şi viaţa online. Ştiu că nu este o situaţie plăcută pentru mulţii scriitori, dar asta este realitatea, trebuie să se adapteze şi să invadeze cu mai multă sau mai puţină agresivitate universul online şi viaţa virtuală a cititorilor.

„Lecturi bune”

Dar nu mă refer numai la Facebook sau Twitter, ci şi la Goodreads, o platformă online de interacţiune între cititori, care oferă câteva facilităţi excelente, printr-un program gratuit oferit scriitorilor, printre care: un blog sau trimiterea articolelor noi de pe blogul personal pe pagina personală Goodreads, publicitate pentru diferitele evenimente la care participă autorul, publicarea unor extrase din lucrări, postarea de filmuleţe de la diferite lansări sau trailere, oferirea de cărţi gratuite sau Q&A-uri cu cititorii. Goodreads are aproximativ 100.000 de utilizatori în România, însă spre diferenţă de cei Facebook, aceştia sigur citesc, ceea ce înseamnă că pornesc cu un anumit interes pentru orice fel de carte. Nu trebuie să le luaţi mâna cu forţă şi să le-o îndreptaţi spre cărţi, ci trebuie doar o atingere uşoară pentru ca mâinile lor să apuce cărţile voastre. Gândiţi-vă că Goodreads este un club de lectură de 100.000 de oameni, care se întâlnesc 24 din 24, care sunt toţi legaţi între ei şi ceea ce spune unul are potenţialul de a ajunge la toţi ceilalţi 99.999. Mai mult, scriitorii pot fi prezenţi constant în mijlocul acestui club de lectura, pentru a-şi promova cărţile, pentru a auzi ce spun cititorii despre ele şi pentru a interacţiona cu aceştia. Nu văd cum un scriitor, dacă-i place ceea ce face, nu ar vrea să fie prezent în mijlocul a 100.000 de cititori, mai ales că prezenţa online este mult mai puţin dătătoare de anxietăţi decât cea fizică. Un exemplu în acest sens este Ioana Vişan, care pe lângă faptul că este autor Goodreads, este prezentă şi pe Library Thing, unde în acest moment oferă 25 de exemplare gratuite din ultima ei carte.

Cărţi electronice?

Şi apropo de noile tehnologii, unde sunt toate cărţile electronice care au reprezentat salvarea atâtor scriitori şi edituri în străinătate? Noi avem Millennium Books, care este un model în această privinţă şi Eagle Publishing cu seria Seniorii Imaginaţiei (preluată acum de Nemira), dar în rest cartea electronică este ca şi inexistentă. La Nautilus figurează doar 2 cărţi de Dan Simmons. Înţeleg că încă tot ceea ce reprezintă ebook în aceste zile se află într-o ceaţă groasă, începând cu formatele folosite şi mergând până la drepturile asupra lor, dar ar trebui ca scriitorii români să aibă cărţile disponibile în format electronic.

Mai mult, de ce trebuie să stăm noi românii ca alţii să rezolve problemele cărţilor electronice? De ce nu am putea începe să experimentăm şi noi puţin cu acest format şi să nu oferim doar un doc formatat epub sau mobi cum se întâmplă în majoritatea cazurilor? Cartea electronică ar putea să fie mult mai mult decât cartea pe hârtie dar în alt format, chiar şi în formele actuale încă primitive şi pe cititoarele electronice încă nou-născute. Şi în condiţiile de acum cartea electronică ar putea să conţină de exemplu toate copertele din care s-a ales cea cu care a fost publicată. Sau interviuri cu autorul, eseuri despre ceea ce am citit, capitole ale următoarelor cărţi din serie, proză scurtă care se petrece în acelaşi univers, grafică, hărţi sau chiar o mostră de cum a evoluat prin rescriere un capitol sau o povestire. Posibilităţi sunt nenumărate şi asta doar legat de cititoarele actuale cu eInk, fără să ne referim la tablete.

Pe post de portavoce

M-am gândit dacă nu e ciudat să vorbesc de eARC-uri (Advance Reading Copy), dar cred că este o chestiune importantă care trebuie spusă. Dragi editori români, de ce nu inundaţi bloggerii cu eArc-uri ca şi în străinătate? Este din cauza fricii de piraterie? Însă până la urmă ARC-ul nu e cartea finală şi nici nu s-a demonstrat că pirateria ar reduce într-un fel vânzarea cărţilor (ba unii chiar au demonstrat contrariul). Surprinzător, eu mai degrabă primesc eArc-uri în engleză, decât de la editurile româneşti. Şi e păcat pentru că sunt în acea perioadă a vieţii în care încă mă entuziasmează cărţile şi scriitorii, şi aş scrie despre toate cărţile scrise de autori români, dacă mi s-ar cere părerea. Şi cât este uşor să trimiţi un Arc în format electronic la 100 de bloggeri. Sigur, mulţi nu-l vor citi, unii, dar destul de puţini, vor face efortul să scrie o recenzie negativă, dar alţii vor face în aşa fel încât să ajute la popularizarea unei creaţii artistice, care, vorba lui Roger Ebert, merită aproape întotdeauna respectată pentru că a consumat efort creativ şi luni din viaţa scriitorului, entuziasm şi timp din cea a editorului, şi, nu în ultimul rând, zile din viaţa complicată a cititorului. Nu am o pungă fără fund şi sunt grijuliu cu banii care îi dau pe cărţi, dar sunt dispus să-mi aşez întregul timp de citit scriitorului român de literatură speculativă. Folosiţi-ne!

N-am auzit de cărţi audio

Iar despre cărțile audio ce să mai zic? E un fel de subiect tabu la noi. Dar gândiți-vă numai câți români vedeți pe stradă sau în mijloacele de transport în comun cu căștile în urechi sau câți ascultă radio în mașină. Dacă 10% dintre aceștia ar fi convinși să asculte cărți audio ar fi un public țintă extrem de consistent. Până acum nu am cunoscut pe cineva care să fi ascultat o carte audio şi să nu fi rămas cel puţin moderat entuziasmat de noile experienţe şi posibilităţi date de acest format (dacă sunteţi puţin curioşi încercaţi să vedeţi cum duce Robertson Dean horror-ul din I Am Legend într-o cu totul altă dimensiune faţă de lectura clasică, cum narează Jonathan Davis prăbuşirea şi frica perpetuă cu care trăieşte personajul principal din The Scar sau cum se schimbă vocea şi accentul lui Robert Childan funcţie de dorinţa lui de a se integra în mijlocul japonezilor în The Man in the High Castle). Sigur că romanele în format audio nu încap pe un CD ca și Două Lozuri în lectura lui Andrei Pleșu, și că aceste cărți trebuiesc descărcate în general de pe un site specializat în cărți audio. Aceste platforme vor apărea cu siguranță în momentul în care editurile vor scoate carte audio și oricum la fel cum pentru cartea electronică exista varianta Amazon, pentru cea audio există Audible (care de fapt tot de Amazon ține). Pentru o carte audio de SFF românească în lectura autorului sau a unui actor român, cred că aş lăsa orice altă lectură. Ce minunat ar fi de ascultat Armata moliilor în lectura lui Marian Râlea, de exemplu, şi cred că în acest fel, Liviu Radu, ar fi descoperit de către un public căruia nici prin gând nu i-ar fi venit să citească colecţii specializate în „oameni verzi, nave spaţiale, bătălii cu lasere sau telepatie” de la Nemira sau Millennium!

Puterea celor tăcuţi

Cred că ar fi cazul să mă opresc aici deocamdată, deşi e greu de oprit “maimuţa” domnului Lenghel o dată ce aceasta se porneşte să vorbească şi mai sunt multe de spus. Nu că ar fi ceva în neregulă cu nevorbitul, după cum ne demonstrează foarte frumos Susan Cain într-o carte despre noi, introvertiții – Quiet: The Power of Introverts in a World That Can’t Stop Talking. Încă o carte pentru care au primit străinii bani de la mine.

48 Comments

  1. Sunt intru totul de acord cu tine, orice afacere trebuie să țină pasul cu vremurile altfel e sortită falimentului. În domeniul meu mai văd câteodată niște site-uri ale unor firme cu grafică de anii 90, și probabil unde n-a mai adăugat nimeni un cuvânt tot cam de pe atunci…mă și minunez cum de găsesc clienți (dacă găsesc).

    Legat de edituri, un exemplu personal acum ceva ani cei de la Nemira au scos 2 numere ale revistei Nautilus în format .epub și .mobi. Cam pe atunci îmi luasem Kindle și le-am downloadat, mi s-a părut o chestie interesantă și îmi doream să încerc revista dar nu am răbdarea necesară să citesc pe calculator articole lungi sau povestiri, stau suficient timp pe zi cu nasul în monitor și fără să mai fac asta. Surpriza a fost că după 2 numere s-a lăsat tăcerea, n-a mai convertit nimeni revista (sau or mai fi convertit-o între timp, n-am stat să tot verific site-ul după câteva luni în care n-au mișcat nimic). Ideea e că revista mi-a plăcut și am avut astfel un prim contact cu scritorii români de SF actuali. Dacă ar fi scos numere până în prezent sigur găseam niște autori preferați și le-aș fi cumpărat cărțile de la Nemira, dar așa le evit, de unde să știu dacă merită? De ebook-urile lor ce să mai zic, au scos două și gata. N-or fi avut mari vânzări și de asta au lăsat-o moartă, dar afacerile trebuie să câștige încrederea clienților, nu invers.

    În altă ordine de idei, nu am avut idee de widget-ul Send-to-Kindle, asta chiar ar fi o chestie interesantă. Dacă folosește cineva Firefox nu disperați, chiar dacă versiunea oficială de la Amazon e pt. Chrome, un search în add-on-urile Firefox relevă vreo 6 add-onuri care fac exact același lucru.

  2. Millennium Books are 19 cărți de autori români (inclusiv antologii) și patru numere din Biblioteca Galileo (supliment electronic al revistei Galileo, cuprinzînd o nuveletă sau două povestiri ale unui autor) – în format digital, pe elefant.ro.

  3. Dupa mine,cititorul este Dumnezeul autorului si al editorului. Un dumnezeu absurd, de multe ori, irational, poate, si cu multe toane. Tu ai abordat bine problema,spunandu-le ce sa faca pentru a multumi maimuta. Maimuta, in schimb, nu trebuie sa se supuna decat instinctelor sale, eventual unor reguli interioare, autoimpuse., si sa cumpere ce ii atrage privirea. Eu, ca cititor, nu voi sustine niciodata sf -ul romanesc, daca ma plictiseste, cumpar si citesc ce vreau, fara oblogatii, fara promisiuni, sunt un zeu crud pentru autor si editor. E meseria lor sa imi castige bunavointa, adica banii.

  4. Domnule, ești un nasol. Ar trebui să te hotărăști: ori să scrii bine și puțin, ori să scrii prostii luuuungi, la care să pot renunța fără regrete după primele șapte rînduri. Nu așa, și bine, și lung. Asta nu-i o treabă!

  5. acuma, dacă e musai să fie cineva dumnezeu, aș cere prea mult dacă aș propune să lăsăm să fie dumnezeu scriitorul? pînă la urmă vorbim despre dumnezeu pentru că (se zice) a creat lumea, nu pentru că a plătit pe cineva s-o facă…
    însă așa e, cititorul e cel în jurul căruia se învîrtesc nivelul de trai al scriitorului, al editorului și, în general, toată industria editorială, pentru că totul depinde de vînzări.
    dar e bine să nu uităm și că au existat și există destui scriitori care nu scriu ceea ce vor cititorii să citească și se simt foarte fericiți așa, scriind ceea ce vor ei să scrie, ceea ce cred ei că au de spus lumii. și unii scriitori sînt mai fericiți cu 1000 de cititori care-i acceptă și îi iubesc așa, decît cu 100.000 care ar da bani pe cărțile lor așa cum dau bani pe covrigi sau pe haine.
    pînă la urmă, așa cum scriitorii evoluează scriind, și cititorii evoluează citind. iar ceea ce resping azi s-ar putea să accepte mîîine. adică vor face exact saltul din categoria 100.000 în categoria 1000. cine poate ști lucrurile astea? nici măcar editorii, adică ăia care pretind că-i cunosc și pe scriitori, și pe cititori.

  6. eu nu pot fi de acord cu Goodreads. abia am intrat si am vazut ca e inca o platforma prin care scriitorii americani castiga de se caca pe ei.
    pur si simplu nu e pentru romani. si nici pentru altii. nu scrii in engleza… nu existi. ori asa ceva NU POATE FI NORMAL sau LOGIC.
    PUNCT.

    parerea mea? imi voi castiga cititori din alte medii… cum am facut si pana acum. si bine era daca toti scriitorii de SF romani isi bateau capul sa-si faca ferme de cititori (cat mai diversi, din cat mai multe alte medii on-line). daca nu credeti intrebati pe cei de la SRSFF sau de la Gazeta SF cum dracu fac eu sa am cele mai multe vizualizari sau comentarii si de pe ce linkuri vin ele. ca eu degeaba tot zic. Truta are chiar impresia ca trisez si vrea sa ma dea in fapt. da’ ma dau eu, nu e nici o problema! si e normal, pentru ca nu are acces pe iplay, ca mine. e, totusi, un club privat. chiar daca are 62.000 de membri care pot primi un mass in aceeasi secunda. si daca eram in staff pe The Pirate Bay… aveam si eu zeci de mii de fani. pentru ca accesul la 6.222.117 registered users sau la 74.680.803 peers ar fi fost un upgrade de la iplay-ul meu.
    asta ca sa nu mai zic de mass0urile pe care le dadeam la comanda unui cadran din Travian… unde aveam peste 1000 de conturi care TREBUIAU sa le citeasca. basca “scurgerile” in celelalte cadrane, la alte mii de useri. si cand intri pe cateva servere… efectul e in cascada… (cu conditia sa stii sa joci si sa faci parte din leadership, desigur).
    dar Goodreads? fiti serioasi… nu vor cumpara romani niciodata.

  7. Așa-i. Cu scrisul, mai subțire, important e azi să știi să joci. Corect.

  8. multe subiecte interesante, dar ideea e ca motto-ul lui Mircea Badea se potriveste foarte bine si in domeniul editurilor si publicarii de carti sf ca in orice alta ramura a tarii noastre

    mie mi se pare foarte simpla problema.

    oamenii vor sa obtina profit si patronii de edituri fac orice compromis, orice miscare, pentru a iesi cat mai bine in castig.

    unii arata cu degetul spre Millennium Books, dar acolo, fiind un colectiv mic, treburile se misca un pic mai repede si mai bine, pentru ca pur si simplu nu depinzi de parerea multora .

    insa la fel de bine si de repede se poate renunta la un proiect fara mare bataie de cap.

    poate la Nemira, fiind o companie cu multi angajati si poate multi directorashi, ca sa publice acel epub trebuie multe aprobari, sedinte, fiindca nimeni nu face dupa capul lui.

    insa macar au o coerenta la publicare, colectii, anunta cu o luna inainte aparitiile. atat pot ei.

    prin 2009 cred, am trimis mail la edituri in vederea stabilirii unui parteneriat prin care sa trimita carti sf la autorii blogului. SIngura care a trimis constant a fost MIllennium Books. SI Nemira odata.. Unii nici nu mi-au raspuns la mail.

    Si editurile au la baza oameni, care daca nu au chef de munca si de inovatii, nu o sa-ti cinte tie in struna ca zici tu ca asa e bine.

    eu o stiu pe a mea. si cind am vandut electronice si componente it si cand am gestionat depozit de piese auto sau cabinet dentar, intotdeauna am incercat sa profit de fiecare ocazie si sa imbunatatesc fiecare sistem.

    la piese auto aveau programe informatice si nu te lasau sa faci stoc in depozit ca cica algoritmul zicea ca nu ai nevoie de piese. ce spui domnule?!
    pai daca am piesa in stoc oricat de scumpa ar fi, omul o s-o cumpere azi, nu mai asteapta pe maine sa vina de la Cuca Macaii. e logic si simplu.

    la componente it, daca nu stii macar niste caracteristi si daca nu te documentezi cand primesti o intrebare, ca fii sigur ca data viitoare o sa mai fii intrebat, nu o sa faci mare brinza.
    am vandut si monitoare second aduse din strainataturi lovite, cu pete, cu pixeli morti, cu ce vreti voi. si tot secretul sta in cum prezinti produsul.

    sau sistemul in sine este de asa natura construit incat se pun rotile mai greu in miscare.

    si de asta nu o sa fim la nivelul din afara pe literatura sf.

    pentru noi, din afara, par lucruri simple.

    pentru cei care lucreaza si trebuie sa scoata bani din vanzarile de carti si reviste, probabil, nu sunt chiar asa.

  9. @Tudor, good point! Excelent articol, fără aluzie la maimuțe 😛

  10. @Valmon @michael

    Din fericire exista si scriitori ca si China Mieville care spun ca:

    “I don’t think my job is to try to give readers what they want; I think my job is to try to make readers want what I give. Of course, I may fail!”

    si care arata ca se poate sa ai succes si daca iti modelezi creatiile artistice numai si numai dupa mintea ta, fara sa o adaptez la mintea consumatorului. Eu as putea sa traiesc fara probleme intr-o lume in care toti scriitorii ar gandi ca si el, dar lumea in care sa ar exista doar autori care scriu pentru cititori ar fi, pentru mine, cea mai crunta distopie.

    • Păi, nu-i departe distopia aia. Uită-te la Vest.

    • Tudor, asta este o aroganta, ca sa zic asa, a lui China. Daca este vandut, inseamna ca da ce vor cititorii. Tocmai ,formarea publicului nu poti sa o faci decat intr-o distopie, intr-un sistem totalitar, cum a fost si la noi, unde ti se baga pe gat ce voiau ei. Desigur, nu trebuie, neaparat, sa fie asta telul tau de scriitor, sa te placa publicul, caci astfel iti pierzi esenta. Dar, inevitabil, daca esti vandut, inseamna ca scrii cum vrea publicul. O carte bine vanduta, poate fi rodul intalnirii fericite intre stilul natural al unui scriitor si gustul bun al publicului.

      • Valmon, nu e tocmai o aroganță, e chestiune de educație. Pedagogii în artă asta te învață, că rolul artistului este să învețe publicul să aprecieze arta lui. E o chestiune destul de importantă (ca principiu, ca etică profesională, etc – dar și practic, la lucru, ajută) și este predată chiar cu cuvintele pe care le spune Mieville că ar fi… părerea lui (hmmm, OK…?).

        Pe de altă parte, dstribuitorii, publisher-ii, editorii, ei funcționează pe principiul “dă publicului ce vrea.” În teorie, cred eu, chestia e cam așa: datorită diversității oamenilor și gusturilor și părerilor, orice scrie un scriitor ar trebui să aibă un anume public. Așa că scriitorul scrie ce vrea el, iar apoi vine editorul care știe cui trebuie să ofere scrierea respectivă.

        Dar, cum am mai spus și în comentariul la alt articol, la noi publișării și publicul par a fi în discordanță totală.

      • chiar crede careva ca autorul de succes nu e un fel de curva tunata, specializata? basme. masurile sociale de un real succes, gadgeturile IT incredibile, masinile care iti iau mintile, reclamele la toate E-urile, tooooate chestiile vandabile in milioane si milioane de exemplare sunt rodul unor ample studii de marketing. cohorte de sociologi pun neuronii la bataie pe te miri unde salasluiesc managerii de succes – care trimit in ceruri cate o firma venita de nicaieri. si bizonu’ inca sta sa se mire cum de reusesc toti astia. pentru ca stie cat de usor se termina o facultate d-asta.
        pai, smecheria e sa-i iei pa cei mai buni, ca sa faca ce se pricep ei cel mai bine.
        ce, in medici ai incredere automat, numai pen’ ca-s medici? majoritatea lor sunt doar ciocli.
        aaa, la manele, da, la manele nu se fac studii de piata!

        • mai pe inteles, si “academic” cum au impresia unii ca trebuie sa ma exprim (desi nu ma coafeaza): de ce Doamne iarta-ma iau premii, sau vand atatia “clienti” Clarion? acolo se intra pe merit? pe notele de la purtare? pe numarul de la pantofi? nu pe bani grei?
          si cine trece clasa? chiar toti? o fi ca la noi?
          si acolo ce anume se invata dumnealor, mai precis? nu sa vinda ce scriu?
          si daca invata asa ceva… despre ce TIP de creativitate vorbim?
          a, sa nu uit, vorbim si despre mafia lor, candva? mafia Clarion, ca la ea ma refer!

          • de ce intreb despre mafie. pai, ne e la indemana exemplul Microsoft. unde e apropierea, pot continua interogatoriul necredinciosii. in societatea lor de consum, inradacinata in mentalitatea de jefuitor. windows xp ruleaza foarte bine pe 500 de milioane de calculatoare, da’ ei vin sa anunte din cand in cand ca nu mai VOR sa ofere suport. nu se subantelege ca vor crea virusi ca sa darame sistemele? nu e clar? cat ne mai ascundem dupa degete? pana cand mai negam ca ei sunt construiti in asa fel incat sa vanda la prosti, nu sa ne ofere noua placeri… estetice? goodreads cumparat de amazon? pai, de ce? pai, pen’ ca furasera unii un segment de piata de la smecherii-alfa si faceau bani dupa un alt algoritm, d-aia. impuneau o alta ierarhie a vanzarilor. amazon dadea banii pe reclame aiurea pentru ca goodreads isi arogase deja rolul de lider si impunea directia. cititorii lor erau mai inteligenti. declansasera o moda. (cum, dealtfel, fac toate curentele elitiste, la orice moment dat, si bizonu’ doreste, tanjeste, saliveaza sa fie la masa cu zeii, treaba o sa mearga mereu).
            noi avem o vedere de deasupra (ca ne putem ridica si noi cu baloanele noastre cu aer cald, in trosnetul cracilor din sobite, chiar daca ingroziti de ozn-urile lor care ne trimit la firu’ ierbii, cu tot cu porcu’ pe care vroiam sa-l ducem, fara bani, pan’ la piata) si vedem cam cum fac ei afacerile, vedem si marfa lor (porc de calitate, ne mint, Monsanto – citeste Clarion – mai putina grasime, mai multe carne, doua coaste in plus, gena de zeu-de-porc, te-am prins te-am amendat, lasa gargara, creste gaini sau vinde-ne marfa) asa ca de la ei noi putem prelua doar schema, sau ii putem invidia, sau putem macar sa gasim o formula prin care sa-i valorificam pe-ai nostrii pe alte arealuri, mai ieftin, mai pe sustache, mai cu spagi, ca n-are rost le mai facem americanilor reclama GRATUIT, laudandu-ne la maidanezii nostrii ca uite cat de dastepti suntem, citim in engleza, voi sunteti peizani, luati cuminecatura de la noi, god bless america, voua ciuciu, na maciuca, treci si scrie, banii altadata!
            e meserie-te-halesc ce fac ei cu cartile, metoda algoritmica, testata, aranjata intre smecherii carora le apartin industriile respective. noi ne uitam in vitrina. habar nu avem daca produsul alimentar la care privim n-are urme de adn de la cei (de-ai lor) care cad prada procesului tehnologic. citim interviuri de-ale scriitorilor americani care HABAR NU AU pe ce lume traiesc, de te apuca si rasul.
            numai ca pe scriitorii lor nu-i intereseaza toate astea, pentru ca sistemul e bine pus la punct si ei nu mor de foame. ca macar atat au invatat smecherii lor, sa dea de mancare la producatorul primar.
            sa speram ca ne ridicam din vizuini si ca miscarea asta ne pune aripi pe spate, ca ele o sa fie functionale si ca o sa le umbrim cu voltele noastre proprietatile imprejmuite cu sarma conectata high voltage, pe unde ei umbla-n curu’ gol (ca sa se bronzeze uniform), e doar o alta idee tampita, pe care nu putem fi siguri daca nu tot ei ne-au bagat-o-n fizicu’ nostru meserias, naravit la asceza, meditatie, si asimilat retrovirusuri de idei de propasire a speciei.

  11. @Tudor, într-adevăr un scriitor trebuie să ofere mereu altceva, interesant, incitant și cât se poate de inedit cititorului. Singura constantă, care periodic trebuie redefinită, este dată de limbaj. Simbolurile și metaforele, codul în care un scriitor își transmite ce are de comunicat trebuie să fie relativ accesibil cititorilor. Cel care va aplica același șablon unei lucrări, pentru că a plăcut odată, își va vedea efortul irosit în van. La fel și cel care va abuza de unul sau altul dintre jargoanele științifice sau tehnice.

  12. Foarte bun articol, într-adevăr. Felicitări, Tudor. În sfârşit, cineva pune punctul pe “i” despre sistemul editorial românesc, cu date şi sugestii concrete, nu doar opinii de cârcotaş.

  13. Eu folosesc Goodreads ca sa descopar carti noi si pe gustul meu uitandu-ma in principal la recomandarile prietenilor. “Prieteni” imi fac comparandu-mi cartile+notele cu ale altor utilizatori GR, apoi, acolo unde procentul de compatibilitate este mare, devin fan/follower/prieten al acelora.
    Asa functioneaza GR pentru mine.
    Cred ca prezenta autorilor romani pe GR ar fi benefica. Nu vad niciun motiv pentru care sa nu devii vizibil pe GR.

    • nu ma mira. sincer. chiar imi doresc sa inteleg de ce scrii toate astea.
      ai o carte la vanzare sau intentionezi sa ai? pentru ca eu nu am si intentionez sa am si as vrea sa inteleg mai bine ce recomanzi tu. imi doresc sa inteleg orice roman care e vizibil si vinde si are bani pentru ca are cont pe GR. intelegi? pentru ca eu am avut ghinion si aproape ca n-am fost in stare sa deschid nimic, sa fac nici o miscare pe GR pana n-am mintit ca-mi plac 20 de carti AMERICANE… ca degeaba doream sa vad undeva carti romanesti si pe vreun roman vizibil. mi-am dat seama ca n-a platit reclama si deci n-o sa-mi apara.
      am terminat de mintit si m-au lasat sa intru… si tot nu vedeam carti romanesti si romani pe GR. trebuia SA STIU numele lor, sau cum se numesc cartile lor… cateva caractere pe o pagina cu sute (spre mii) de caractere. GR e o… chestie in engleza… cu sute de milioane de caractere… in care cateva mii sunt romanesti. decat o asa vizibilitate…
      GR e bun pentru fani care citesc in engleza. nu pentru SCRIITORI ROMANI care scriu in romana.

      • dupa o idee de la Teo Matei (care e mai rusinoasa si nu scrie aici, sau e mai timida, sau nu are vreme pentru bloguri, cata vreme facebookul e mai ofertant si forumurile mai linistite) clar e ca subiectul acesta capacitant se discuta si in alte parti:
        sunt profesori universitari de origine americana care invata romana, predau romana la americanii lor, care au invatat romaneste special ca sa-l citeasca pe Eminescu. oameni inteligenti, cu facultati exceptionale, cu intentii onorabile, care s-au straduit din rasputeri, si-si iau doctorate la universitati de renume, fiind declarati specialisti in limbi romanice.
        ei bine… eu sunt sigur ca n-au inteles din Eminescu nici macar cat un elev roman de gimnaziu, care obisnuieste sa bata mingea, dar se insoara cu fata careia i-a recitat cateva strofe, iar la maturitate o sa-si deschida o gogoserie.
        sunt absolut convins de treaba asta!
        n-am incredere in gusturile romanilor care citesc in engleza, oricat de mult imi pot imagina ca sunt… cu adevarat geniali. stii de ce? pentru ca nu despre gusturi e vorba aici. culmea! ci de cata incredere pot avea ca ei vorbesc despre literatura americana, despre ideile gasite in ea, despre fiorul care-i strabate citind, despre ce le ramane in minte si-i marcheaza… si nu despre SCHEMELE dupa care vand americanii literatura invatata la Clarion.
        pai, hai sa ne referim la erorile care se multiplica asimptotic pe acest lant de evenimente, si care conduc la concluzia absurda cum ca romanii scriu mai slab decat americanii. hai sa luam in considerare absolut toate erorile pornind de la CITIREA unui text in engleza pana la compararea lui cu – atentie! – concluziile unui prieten, in care avem incredere, si care a citit un cu totul alt text… in romana. se intelege unde bat?
        hai sa zic si de ce-s sigur ca am dreptate: se intampla acum multi ani, eram in casa ficei gagiului care conducea pe atunci Conservatorul (un gagiu care umplea un raft de biblioteca cu cartile scrise de el, vreo 80, si asistam la o discutie intre ea (o fatuca inteligenta, rasata, cu fenomenal de multe optiuni personale, indragostita de un pianist roman care a plecat dincolo pana la urma lasand-o cu amintirea ploii care ii intindea zulufii intr-o seara de vara, pe sub ferestrele lui, unde statea ca paralizata, ascultandu-l si sperand sa fie remarcata – fermecatoare faptura) si o colega de-a ei, cu 10 pe linie la scoala, de care ma agatasem eu (pe pasiunea comuna care o aveam – fatuca sarea la lungime peste 5 metri, printre altele, pentru ca mai avea cateva hobbyuri foarte cool). deci, doua fete absolut remarcabile, cu un orizont cultural teribil si altul social pe masura, vorbeau despre olimpiada de engleza (din facultate!) si despre amenintarile profesorilor in cazul in care nereusita din anii precedenti avea sa se repete. am ciulit urechile pentru ca mi se parea haios ca niste studente eminente la engleza pot avea “nereusite”, fie si la olimpiada. si ma gandeam c-au fost rusinate de colege din provincie. ei, as! le calcasera orgoliile in picioare… politehnistii, fratilor! brutele alea insensibile! era unul si de la TCM, o gorila paroasa cu mainile pline de sudoarea masinilor, ziceau fetele.
        asa ca NU AM CUM, la nivel logic, sa cred ca e de ajuns sa VREI, atat timp cat nu POTI.

        • “n-am incredere in gusturile romanilor care citesc in engleza, oricat de mult imi pot imagina ca sunt… cu adevarat geniali.”
          Atunci cred ca esti pe blogul gresit…

  14. Neil Gaiman dixit: „Oamenii mă întreabă adesea care cred că este viitorul industriei cărţii şi cum va fi aceasta influenţată de trecerea spre digital. Le răspund mereu că singurul lucru pe care-l pot prevedea e schimbarea. Nu Google, Amazon şi celelalte de felul lor sînt inamicul, inamicul e refuzul de a înţelege că lumea se schimbă. […] Modelul pe care l-am utilizat cu succes din 2001 încoace, de cînd am început să scriu pe un blog, a fost să încerc. Orice. Totul. Faceţi greşeli! Surprindeţi-vă voi înşivă! Încercaţi orice vă trece prin minte. Faceţi greşeli! Daţi greş! Daţi greş şi a doua oară. În cele din urmă veţi reuşi, de-o manieră pe care nu v-aţi fi putut-o imagina acum un an sau chiar acum o săptămînă!”
    Mi se pare un model de business valabil pentru sistemul editorial. Singurul, in vremea noastra.

    • da. poti fi de acord cu un model anarhic privit in acest fel. da’ e doar o incercare disperata, nu e un algoritm al reusitei. trebuie sa ai incredere in Neil. trebuie sa oferi linkul. dar e o contradictie pe undeva. pentru ca el a reusit asa. dar alti 100 sigur nu.

  15. Radu, de ce ar fi în discordanță totală editorii și publicul? Ce face publicul și editorii nu bagă la cap? Sau invers, dacă se pune problema că ar exista și un invers…

  16. și atunci editorii ar trebui să bage la cap ce vrea publicul-dumnezeu și să nu mai publice scriitori români? Sau publicul care nu vrea scriitori români este tot o nișă, la fel ca a publicului care vrea?
    Ceilalți scriitori români (deci cei care nu scriu F&SF) sînt vandabili? Dacă am face o proporție între cele două publicuri și numărul de exemplare cumpărate de fiecare… mi-e să n-avem surprize.
    Dar discuția asta despre numere îmi aduce aminte de faza aia cu fanul care zice luați cartea asta, că sigur o să aibă succes. Eu o voi cumpăra negreșit, și mai am vreo 9 prieteni care o vor lua și ei. Răspuns după care așteptăm ca editorul – că, nu? ăla-i jobul lui – să-i găsească pe ceilalți 990 de cumpărători, ca să vîndă măcar 1000 de exemplare, să acopere și tiparul, și copyrightul, și traducerea și ce mai e. E vorba despre traduceri, desigur. Ar fi interesant de știut cînd s-a întîmplat ultima oară ca un autor român de f&sf să vîndă 1000 de exemplare din cartea lui.

    • Nu se vând nici măcar 1000 de exemplare pe căile tradiționale, să înțeleg. Deci e mai bine pe noile căi, self-publishing, e-cărți, eventual în engleză? Și dacă eu vreau să mă încăpățânez, să zic din vanitatea mea, să public un volum tipărit, o să rămână doar moftul meu? N-o să-l cumpere nimeni? Adică nu am nici un fel de beneficii dacă public pe hârtie, volum?

      • cartile traditionale “de succes” au “pile” pe care scriitorii din SF&F nici macar nu le vor visa.
        bani de la STAT pentru publicitate? 🙂
        nici nu-s sigur ca pot vizualiza treaba asta.

        • am scris asta pentru ca am participat la un “proiect”, consultant stiintific, 27 de milioane in 20 de ore.
          cum suna? 🙂

    • referitor la faza cu fanul care vrea carte si zice ca mai are inca 10 amici care o vor lua. normal ca nu poti publica o carte doar pe baza lui.

      dar un alt sistem de care m-am lovit acum cateva saptamani si am zis in treacat pe blog.

      o artista si -a pus in cap sa-si faca o banda desenata. e vorba de Maria Surducan, si Prislea cel voinic.

      aici aveti descriere proiectului:

      Visul meu este să realizez un roman grafic pornind de la poveştile lui Ispirescu, dar şi de la alte basme care mi-au încântat copilăria. Şi pentru că eu am crescut pe vremea cailor de foc si a imaginilor mişcătoare, în carte se vor strecura şi elemente ale tehnologiei moderne. La final, albumul de bandă desenată va avea 80 de pagini color, şi 17×25 cm. Termen de realizare: septembrie 2013

      Dar pentru ca acest vis să devină realitate, are nevoie de susţinere. Puteţi face acest lucru pre-comandând cartea (atât în format digital, cât şi tipărit), sau alegând una dintre celelalte recompense fantastice care răsplătesc fiecare donaţie. Mai multe aflaţi de aici:

      http://www.crestemidei.ro/en/mereledeaur

      Si de la 92 de Sustinatori a strans:

      RON 13.505
      Total din RON 10.000 (a cerut)

      e mult? e putin? cert este ca e mai mult decat a cerut ea. si eu as fi ales ceva, dar am ajuns prea tarziu la link.

      de ce nu s-ar face la fel si pentru cartile de sf.

      o suma target…si daca se atinge…se publica cartea…daca nu, se trece la alta.

      publicitate pe bloguri..pe facebook…pe ce vreti voi si vedem daca lumea e dispusa sa faca precomanda si sa plateasca inainte pentru ce doreste.

      cere timp, dar nu o vad ca o idee rea.

      daca pentru ea nu a fost imposibil…de ce ar fi pentru un editor ? sau un scriitor roman .

      • trebuie sa oferi ceva, o mostra absolut fabuloasa, prinsa cu gherute de creierul cititorului, agata de asteptarile lui, subiect greu fara indoiala. gagica ta a profitat de constientul, subconstientul si inconstientul colectiv… (trebuie sa-i zic cumva, tu zi-i cum doresti ca sa intelegi ce vreau sa zic).
        daca vrei sa ai succes scoti o cartulie… banda desenata despre viata tuturor regilor, voievozilor, domnitorilor, regilor, presedintilor romani, istorie ilustrata de la Burebista incoace, cu glume, porturi, batalii, harti, vorbe de duh si barfe mai putin cunoscute… n-are cum sa iasa ceva nasol. si toata lumea stie despre ce e vorba, multi pot fi incantati, sau pot gandi ca pentru copiii lor e ceva cat se poate de cool. si-o sa strangi mai multi bani decat intreprinzatoarea noastra.
        dar sa vinzi probabilul viitor (ca pentru alt gen nu as paria nici atat) cred ca e o intreprindere sortita esecului.
        a, daca esti vreo personalitate politica, artistica, sportiva, chiar religioasa…. putem vorbi de alte sanse.
        insa la noi e greu sa vinzi… eu stiu?… bere din caca de elefant…

        • nu e chiar cum spui tu…pina la urma putea sa aleaga ce vroia…si despre rahat de gaina sa deseneze

          nu conteaza neaparat subiectul cat actul

          creator in sine, talentul artistului, modalitatile lui de a se exprima. si ideea ca sunt oameni dispusi sa

          plateasca pentru asta. si nu e nici vreo mare vedeta si si-a identificat si publicul tinta.

          nu mi se pare ca ajuta la vreo ceva sa analizam ce o sa faca cititorii cu cartea.

          pai sa stii tu ca ti-ar lua un cititor cartea sa o faca hartie igienica nu ai s-o mai vinzi lui?

          revenind, nu vad de ce nu ar putea fi trecuta si o carte acolo…editie paperback, editie hardcover, editie cu autograf, cu semn de carte, cu poza autorului, cu capitole in plus, cu povestiri in plus ,in minus, cu interviu in plus si normal pretul sa varieze…sa aleaga fiecare ce vrea

          si sa o publice singur sau la editura.

          sa faca cum era odata la Arena leilor dosarul cu investitia sa stie cam cit i-ar trebui si cine e interesat plateste.

          cred ca e un experiment interesant. lasand la o parte chestia cu nu se poate, ca tocmai am demonstrat ca altii au reusit.
          chiar daca cu o banda desenata. si tocmai ca publicul e si mai restrans pe segmentul benzii. sau cel putin asa pare la prima vedere.

          • Bogdane, cine arunca banii pe ceva netestat? in Romania? gagica nu a vandut pielea ursului din padure! nu. gagica a vandut ceva ce exista deja, ceva testat deja, ceva care facea o legatura pe undeva prin mintea receptorilor respectivi. si, in mod sigur, mesajul ei a fost multiplu-formulat, a fost ajutata de prieteni acre au sfatuit-o cum sa fie, sau a avut un pic de noroc sa gaseasca formularea potrivita.pentru ca mesajul poate fi oricat de corect si logic, daca ceva nu-ti place la el, fie si o virgula, sau fontul, chiar te enerveaza.
            editorii romani nu-si permit sa faca nici macar lucrurile testate…
            pai, crezi ca mai vindea Cartarescu zeci de mii de exemplare daca nu avea poza de un metru patrat in toate statiile de autobuz? cat crezi ca ar costa NUMAI reclama asta (desi e stiut ca nu numai de reclama asta a beneficiat). omul a avut reclama pe banii contribuabilului, inclusiv a celui care nu numai ca nu l-a cumparat niciodata, dar a fost chiar ofticat ca banii lui au ajus sa fie folositi in modul asta.
            mii de metrii cubi din alte retete de succes au stat in depozite pana cand studiile de piata au reliefat ca mesajul a ajuns in mintea buzunaritilor… si abia apoi au luat drumul librariilor. si, uneori, dupa ce deja iesise chiar filmul.
            ca sa vinzi trebuie sa ajungi oriunde exista un potential cititor, nu sa te concentrezi sa-l aduci unde ai tu taraba. cine se mai minte ca in lumea asta bombardata de imagini cuvantul scris poate determina un comportament de cumparare compulsiv? pai, vindem droguri, sau povesti?

  17. Sub zodia adevarurilor absolute si a afirmatiilor radicale… Exista si muzica clasica, si experimentala, si hip hop, si tehno, si rock, hard-rock, manele etc. Fiecare artist/ascultator alege ce doreste. E ilar sa contesti sau sa conditionezi actul de creatie…

  18. Nu, Radu. Nu zic că n-are rost să publici. Eu nu m-am prea lămurit ce vrea cititorul român. Și sînt vreo 7 ani de cînd tot fac treaba asta cu cărțile. Dacă aduci o carte care a luat Hugo și Nebula și Locus nu fii sigur că vei vinde 2000 de exemplare. Autori români de SF care au vîndut peste 1000 de exemplare sînt. Au vîndut chiar și mai mult. Și mă refer la perioada de după 2000, să ne înțelegem, nu înainte de 89 cînd oricum erau titluri puține și cu tiraje mari. În mainstream românii au trecut de 3-4-5000 de xemplare. Bine, nu toți, așa cum nu toți autorii de SF vînd peste mie.
    Self-publishingul nu înlătură editura decît în sensul că nu trebuie să mai găsești o editură care să te publice, ci doar ceea ce o editură care te acceptă îți oferă: redactori, corectori… pentru că e frumoasă ideea de self-publishing, dar cînd toți analfabeții invadează piața… e nevoie de multe alte lucruri care să-ți scoată cartea în evidență. Și-apoi… redactorii îștia pe care va trebui să-i găsești… o să înceapă și ei la un moemnt dat să nu primească orice clienți, să-i mai selecteze. Și ajungem din nou de unde am plecat, de la a fi acceptat de un editor sau nu.
    Cei care arată numai dezrobirea de sub jugul editorilor hapsîni, care nu lasă scriitorul să trăiască, uită să vorbescă și despre asta. Sau se fac că uită. Sau doar nu știu despre ce vorbesc atunci cînd vorbesc.
    Iar cărți în engleză… Depinde cui vrei să te adresezi. Dacă vrei să te adresezi publicului de limbă engleză, OK, scrii în engleză și publici acolo și uiți de români.
    Cred că dacă în România nu vinzi nici măcar 1000 de cărți nu ai cum să vinzi 100.000 în State.
    Dar poți încerca așa: să vinzi 5.000 în România, apoi 500.000 în Rusia și fii sigur că vei ajunge ușor și în America.

    • Asta mi se pare o miză, să ai 4-5 mii de cititori. Care să și dea bani pe cărțile alea.

      Oricum, și 1000 de exemplare aduc ceva drepturi de autor. Cât ia un autor pe carte, în medie? Ia 15% din prețul cărții? Pe amazon ia 75%, parcă.

  19. “nu fii” e aiurea. Nu mai știu care erau cele două formulări din care au rămas cuvintele astea. Ideea e că n-ai cum să fii sigur că vinzi 2000.

  20. Sunt un cititor si ma mandresc cu asta. Momentan nu intentionez sa scriu dar dupa cum am mai avut surprize pana acum sa ma ocup de ceva ce nici macar nu visam la un moment anterior nu e o afirmatie absoluta. Asta ca lamurire si pentru stabilirea pozitiei fata de gardul pe care-l vede toata lumea intre cititori si scriitori/editori. In vremea revolutiei digitale pe care o traim ar trebui sa incerci, sa experimentezi, sa folosesti toate mijloacele posibile de promovare ca scriitor. Eu cititorul ar trebui sa fiu invitat, introdus in universul pe care-l descrie cartea Cutare tocmai pentru a-mi dori mai mult. Ar trebui sa fi aporoape agasat pe toate caile posibile si imposibile ( twitter , facebook , sms-uri , goodreads, reclame platite pe zeci de site-uri , sa primesc capitole gratuite , sa am acces la nuvele din universul expandat in roman ) Daca imi va fi pe plac stilul scriitorului, ideile exprimate ori ma pot atasa de un personaj / o lume grandioasa care abia se intrevede, o imagine sugestiv aleasa pentru coperta …..ceva oricat de mic si neimportant pentru altii dar care pe pe mine ma poate “agata” , as spune ca primul pas e deja facut. Voi fi dispus sa-mi cheltui banii in cunostinta de cauza. As prefera sa avem acces la variantele online mai ieftine cu toate ca pentru scriitor si editura nu da asa bine sa spuna ca a vandut 1000 ebookuri fata de 1000 carti reale, dar asta e o mentalitate invechita pe care doar ei o mai propavaduiesc. Pana la urma ai ajuns la acelasi numar de cititori. Nu vreau ca scriitorul sa faca o “compunere” personalizata pentru mine si gusturile mele actuale, vreau sa-l descopar si sa fiu uimit de ceva ce nu stiam ca o sa-mi placa. Din cauza asta unii au succes si altii nu, tot amalgamul. Editurile mari au mai multi oameni care se ocupa de fiecare pare a marketingului si de aici posibilitatile de a ajunge mai departe, de a atinge mai multi cititori.
    Pot spune ca sunt incantat de Liviu Radu care aduce atatea idei filozofice mascate de stilul usor , de obicei sagalnic. In ce-l priveste pe Craznic ma atrage atmosfera creata cu maiestria unui tesator meticulos care nu uita nici un detaliu ce ar putea sa o sublinieze si nici nu exagereaza in acelasi timp. Czeller creeaza personaje pe care aproape ca le poti vedea in fata ochilor, poate fi vecinul de langa tine. Sa nu ridicam in slavi doar literatura in engleza, avem si noi scriitori care pot ajunge cu brio in nucleul imaginatiei fiecaruia dar din pacate nu sunt promovati pe cat ar fi posibil.

    Pana la urma e vorba de schimbare si adaptabilitate, de zeci de mii de ani cei specia care nu s-a adaptat a sfarsit prin a fi doar o amintire.

  21. Pingback: Despre premiile Hugo 2014 » Cititor SF

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu