Adrian Buzdugan – Citadela de Fier

Spargem nimicul in bucati. Il calculam masa si-l stivuiam in vrafuri de hartii pe care nu le consulta nimeni.

Geniala deschiderea volumului.

Tema romanului are premise interesante. Ce logica are cind puscariasii isi pot spala pacatele si pot capata eliberarea conditionata prin indeplinirea benevola a unui act creator de arta. Ce este supus totusi unei analize atente si chiar daca nu sunt multe cazuri de eliberare, aceasta Fata Morgana a unei alternative existenta, nemeritata, bantuie visele fiecarui detinut. Si in acest scop spatiul unde sunt inchisi, aceasta Citadela de fier este organizata in asa fel incat sa mentina vie flacara acestui absurd al situatiei.

Divagand un pic, ideea este ca poti ajunge sa creezi o opera de arta, un act cultural, insa fara a fi recunoscut si apreciat la adevarat valoare. Unii se sting fara a fi avut parte de acesti lauri ai recunoasterii in timpul vietii, vezi exemplele lui Van Gogh, ce nu a vandut decat un tablou in timpul vietii unui strain si restul au fost date fratelui sau Theo, tot pe banii (si care tot la una doua persoane a vandut si el) sau Lovecraft care a murit in saracie.

Deci exemple din afara aveam in gind sa ne intelegem.

Ca si caracteristici principale ale volumului as scoate in evidenta, aciditatea discursului indreptat impotriva coruptiei regimurilor politice, sistemului nedrept sau inegalitatii sociale, dar si comicitatea limbajului si a situatiilor.

Pina la urma cadrul SF este doar un pretext pentru scriitor, doar o unealta in a aduce in discutie ideile si gandurile ce-l framanta. In fapt ce mi s-a parut mie ca transpare din paginile volumului este ca trebuie sa acordam o sansa si sa recunoastem rolul important al literaturii si al ideilor ce le vehiculeaza, idei ce au inflacarat inimile atator generatii de cititori.

Discursul la persoana intai folosit in roman umanizeaza personajul, ni-l apropie, si asistam pe masura ce inaintam in lectura la drama acestuia. E bine ca nu a fost trecuta cu vederea nici actiunea. Pentru ca in apropierea finalului ne asteapta niste dezvaluiri ce aduc intr-o lumina noua mare parte din evenimentele de pina acolo.

Ca un devorator obisnuit de SF ce sunt, Citadela de Fier pare la prima vedere o lectura ambitioasa. Zic asta pentru ca nu sunt neaparat un fan al unui asemenea volum, unde densitatea ideilor filozofice si restul discursurilor m-au… tinut in priza un pic, insa sunt constient ca pentru a-ti mentine sanatatea culturala se merita sa mai incerci si altceva.

Proza lui Adrian Buzdugan, un cockteil apetisant de filosofie, speculaţie (mai mult sau mai puţin ştiinţifică), umor şi o capacitate deosebită de a vedea, de a înţelege şi de a exprima, dansează pe linia fină care desparte literatura zisă mainstream de cea zisă F&SF. Poate nicicând speculative fiction nu a avut un înţeles mai deplin în literatura română.

 Michael Haulică

Mie imi place sa fiu surprins de acel sense of wonder de care se vorbeste in literatura SF, si ca este el prezent in subgenul space-opera, dark fantasy, steampunk sau weird, nu are vreo prea mare importanta pentru mine. Si tot acesta cadru sa fie strans legat de o poveste care sa-mi trezeasca interes.

E de apreciat si ca autorul a avut cojones (am voie sa zic asta?) si a preferat sa nu adopte un stil popular printre cititori de SF (voit sau inconstient), preferand parca sa atraga atentia intai ochiului migalos al criticii literare. Si abia apoi sa-si castige publicul de partea sa.

Pentru ca Citadela de Fier este o altfel de lectura decat cele cu care sunt obisnuit. Ca in bine, in rau, fiecare cititor va decide pentru el.

Chiar daca mie nu mi-a trezit vreo scinteie. E genul de roman destinat sa te puna mai degraba pe ginduri, sa te indemne la meditatie, decat sa-ti asigure un entertainment facil.

PS: Precizez ca volumul mi-a fost pus la dispozitie de catre scriitor prin mijloace specifice pe calea undelor de soc si a biților electronici. Cu mentiunea clara, fara niciun fel de obligatie din partea mea.

(cateva din povestirile autorului le-am mai semnalat si aici).

Pam, pam.

13 Comments

  1. Cred ca acum suntem vanduti oficial si editurii Tracus Arte!

  2. Hm… Ce-o fi asa de genial in prima fraza?

  3. De ce nu se impaca scriitorii nostri de SF&F cu statutul de scriitori de literatura populara, si vor sa filozofeze, sa parabolizeze, sa epateze. Scrie, mai bine, un sf onest, gen Liviu Radu, si gata!

    • La cum a scris Liviu Radu in Nautilus despre “Capela excomunicatilor” si “Citadela de fier”, eu cred ca s-ar bucura dac-as scrie in continuare ca mine. 🙂 Fiecare autor are un public tinta sau scrieri diferentiate in functie de public.

  4. mie mi-a placut fraza si dedesubturile ei…

    @ Valmon

    Nu e o situatie generala. Facusem o comparatie in articol, dar am sters-o la redactare 😀

    Bine, e un pic fortata in cazul de fata, dar daca avem in vedere ca mie nu-mi place ce scrie Gene Wolfe, si totusi multa lume il ridica in slavi ( ca scrie literatura sf si face multe trimiteri la cea universala, sau era Simmons cu trimiterile?), asta inseamna ca are nisa si fanii lui.

    La fel se poate intampla si in cazul de fata. Sunt unii autori care prefera sa nu faca concesii si sa experimenteze. Acum ca le iese sau nu, e alta discutie.

    Mie imi place mai mult cineva care incearca sa se depaseasca si trece prin mai multe subgenuri, gen Corn 😀 , dar mai sunt si altii, chiar si Mieville 😀 decat sa perseverezi pe aceeasi linie. Acum depinde si cum scrii ca daca o faci bine ca Abercombie, alte detalii nu mai au importanta.

  5. Intre timp am mai citit despre autor, a facut filozofia si este profesor la Braila, cred ca empatizez cu el si incep sa inteleg de ce scrie asa, incearca sa evadeze si, probabil, scrie terapeutic. Gene Wolfe am citit seria tortionarului, in romana, si nu mi-a placut, m-am gandit ca din cauza traducatoarei, care, cica, avand veleitati literare, n-ar fi facut o traducere fidela. Simmons mi-a placut cu Ilion si Olimpos, Hyperion nu prea. El e cu trimiterile, Wolfe e cu sensurile ascunse, cu hermeneutica.

  6. La Tortionar am citit si eu primele doua volume si recunosc ca ma atrage ideeaa unui calau care nu mai tin minte ce mai facea, tablourile, intamplarile, dar constructia si stilul literar m-au cam omorat 😀

    acum nu stiu daca neaparat din cauza traducerii ca am mai incercat sa citesc si Home Fires laudata si aplaudata la scena deschida, dar nu am rezistat decat vreun sfert de roman parca.

    mi s-au terminat repede bateriile.

    si uite ca am si scris de primul volum aici :

    http://www.cititorsf.ro/2009/07/30/umbra-tortionarului-gene-wolfe/

    e bine ca le-am scrise ca le mai consult si eu din cand in cand 😀

  7. Cica Wolfe a devenit asa dificil de cand s-a casatorit cu o catolica si s-a convertit si el. Ma bate gandul sa incerc The Fifth Head of Cerberus, poate atunci nu era convertit. Daca veni vorba de capodopere care nu ne-au placut, iti spun ca, oroarea ororilor, nu me-a placut nici Compania neagra, Am citit doua, cu chiu cu vai, si la jumatea lui trei, m-am oprit.

  8. Da, si eu am inceput primul volum tradus din Companie si nu m-a atras nimic.

    Si intra aici si Seria Malazanului care nu prea m-a incantat si nu am citi niciun volum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu