DemNet-ul si niste pareri (prea) personale

Doar eu stiu cat mi-am dorit ca DemNet-ul sa se ridice la nivelul Abatiei sau macar in apropierea continuarilor sale. Din pacate, romanul cuprinde o serie de idei atragatoare si interesante si o povestire inchegata, insa la capitolul personaje si dialog (iar ma lovesc de chestia asta) nu a reusit sa ma convinga oricata bunavointa a existat din partea mea. Dialog ce nu-mi pare suficient de credibil in majoritatea cazurilor. Si dupa vreo 100 de pagini am simtit ca lipseste miza sa mai continui. Nu am vreun interes ascuns si nici nu imi doresc sa deschid cu ocazia acestui articol vreo cutie a Pandorei.

Eroul nostru din DemNet are o calitate interesanta. La prima vedere ti se pare ca il avantajeaza, insa cand analizezi mai in profunzime, nu e neaparat asa. Acesta isi aduce aminte orice experienta prin care a trecut, orice dialog, orice stire si a avut nevoie chiar de un Implant pentru a-si odihni organismul  prin inducerea unei stari asemanatoare cu somnolenta. Asta in conditiile in care multi isi aplica Imbunatatiri Necesare pentru a-si duce la extrem anumite calitati, situatie chiar impusa obligatoriu prin legislatie. Imbunatatiri ce prelungesc cu ani buni viata de acum a cetatenilor de rand.

Dupa cum ati ghicit ne gasim intr-o  lume a viitorului in anul 2102. DemNet-ul este un sistem electronic de votare, gestionare si analiza  prin care se pune in practica  vointa populara. De fapt mai pe scurt, este o forma de democratie electiva a carei inventie face inutila orice alt tip de politica. Oamenii gandesc independent doar pentru ei insisi, insa deciziile sunt prelucrate apoi in sistemul informatic. Si pentru ca Dem-ul nu era de ajuns, mai avem si NanoSan-ul un sistem medical cibernetic bazat pe nanotehnologie, ce prin scrierea si rescrierea de softuri se pot elimina orice virus din organism. De asemenea tot prin intermediul acestuia se monitorizeaza si starile emotionale si cu ajutorul datelor biometrice ale tuturor cetatenilor se pot contracara inca din faza incipienta orice violente viitoare.

Si aici am vorbit doar de cateva aspecte ale romanului pentru ca el e mult mai stufos si mai bogat din punct de vedere al ideilor vehiculate, al discursului retoric si al problemelor aduse in fata cititorului spre a fi dezbatute. Pacat de aceste inegalitati la constructie care chiar ca m-au lasat un pic descumpanit.

Nu pot fi acuzat ca am avut asteptari prea mari, insa nu credeam sa ajung vreodata sa vorbesc de un roman de-al lui Dan Dobos ca fiind unul sub asteptarile mele. Probabil si in cariera asta de scritor de fantastic (mai mult in timpul liber fiindca multi au si o alta meserie) ai urcusuri si coborasuri si este greu sa multumesti tot timpul cititorii.

Poate ne trebuie si noua ca la americani niste cursuri la care sa participe niste scriitori adevarati profesionisti (de preferat de prin afara) si in care sa se dezbata, discute, despre ce trebuie sa cuprinda un personaj pentru a fi credibil, ce miza si cum sa o construiesti pentru a face romanul atragator, ce inovatii stilistice poti folosi si care nu, si tot felul de chestii de astea tehnice, etc. Toate astea sa se faca inainte de a te apuca sa scrii. Nu intai scrii o povestire si apoi constati ca exista anumite reguli pe care tu nu le-ai respectat. Sau nu te poti lasa la mina redactorului sperand ca o sa-ti scoata el cartea mai buna, cand ea nu are nici cap si nici coada. Nu este neaparat o sugestie pentru scriitorul Dan Dobos ci ar putea sa fie aplicata de catre tot tinerii scriitori de science fiction romanesc. Am citit si alti scriitori romani si sa fim seriosi, degeaba mi-i vand altii pe unii ca ar fi geniali, cand chiar nu sunt. A, ca are o idee cu potential, poate si cu ceva influente din societatea romaneasca sau nu, insa de cele mai multe ori partea de constructie ne omoara. Fie ca e a actiunii, fie a personajelor, a dialogului, a modului de a fi, este o problema. Nu degeaba am recunoscut meritele unor cititori care au ca sarcina de serviciu parcurgerea tuturor povestirilor din spatiul online romanesc. Pai voi va dati seama, sa citesti un text si sa nu simti nimic, sa nu te impresioneze sub niciun aspect, pai tampesti frate de-a dreptul. Si de asta cand te lovesti de un text mediocru, dar mult peste stacheta celorlalte, ajungi sa crezi ca e genial de-a dreptul. Cand textele au fost la inaltime am spus-o de fiecare data in articolele despre (ordinea este aleatorie): Sebastian A Corn, Danut Ungureanu, Cristian-Mihail Teodorescu, Marian Coman, Costi Gurgu, Marian Truta chiar si Dan Dobos cu a sa seria a Abatiei. Si cred ca lista este mai mare. 

S.F.-ul romanesc are multe probleme, si, nu stiu cati s-au gandit ca nu sunt neaparat din vina cititorilor. Pai tu cand ai distributia la pamant, cand ai tiraj mic, nu faci reclama, aspectul grafic si redactarea lasa de dorit, plus cartea poate sa fie foarte proasta, nu poti emite pretentii. Si, pe deasupra, in ultimii 20 de ani si mai bine, piata romaneasca a sf-ului a fost dominata de editura Nemira, din varii motive (se pot identifica “n” motive). Atunci cand piata are un jucator dominant si nu neaparat mai multi, ca sunt mai mari sau mai mici, nu are importanta, pai editura isi va permite sa produca niste coperti ca cele de mai jos sau sa faca reeditari in jdemii de variante.

Aparitii Nemira

 O situatie normala pina la urma, trebuie sa obtina profit si oricum e laudabil ca au inceput sa publice acum, la multi ani diferenta de precedentele, si volume romanesti (de sf).

Eu as spune sa va uitati un pic si la micii producatori de fantastic, vezi Millennium Books, care se strofoaca sa bage coperti care mai de care mai aratoase, sa scoata volumul cat mai ochios pentru a putea vinde cat mai mult. Acum ca au tiparit si ei pe ici pe colo, cate ceva comercial, e normala si chestia asta. Si uitasem sa mentionez ca pina si la volumele lui Stephen King de la Hodder a inceput sa se duca cate un pic tipla de pe coperta, asa ca si in afara calitatea nu este tot timpul la cele mai inalte cote.

Cateva din ochioasele de la Millennium Books

E bine ca au aparut si cei de la Paladin cu o contraoferta sa zic asa, si daca strategia de marketing a acestora va avea succes, poate in viitor vor reusi sa devina un jucator major pe piata sa se lupte cot la cot cu Nemira.

De ce vorbesc doar de Paladin si nu si de Editura Trei, pentru ca la cea din urma se merge cam pe aceeasi directie pe care a luat-o Leda la un moment dat cu seria sa in care erau cuprinsi Lovecraft, Gene Wolfe, Bester, etc  si in care cartile au un pret mai piperat pentru buzunarul romanului obisnuit. Eu sper sa nu se opreasca aici, insa cred ca Nemira a ajuns unde este printr-o politica interesanta de preturi, combinata cu reduceri plus sustinuta de o campanie publicitara unica in Romania.

Uneori nu ajungi sa ai succes doar daca promovezi carti cu valoare. Asta e realitatea. Trebuie sa vinzi si maselor cu buzunarele mai stramtorate.

Asa da

I-as mai remarca pe cei de la Eagle Publishing House  care au autori consacrati (nu i-am citit chiar pe toti), au coperti si, ceea ce este mai important, au un plan editorial ce le confera o unitate de colectie binevenita. Si din punct de vedere grafic sunt la inaltime.

Si o alta idee. Atunci cand un scriitor sau o editura face o reeditare, mai ales la un volum romanesc, ca e antologie, ca e roman, ar trebui sa vina si cu ceva nou in interior, nu doar cu o coperta noua. Fie ca oferi doua povestiri in plus, sau un making of, sau scrisori ale autorilor, sau stiu eu, ceva ar trebui sa fie, ca sa atragi in plasa potentialii cumparatori. Asa te adresezi doar cititorilor noi. Ca nu toti isi umplu biblioteca/readerul cu aceeasi carte in 5 coperti.

Cand toate astea plus alte situatii, (de problema supravietuirii scriitorilor de sf de la noi nu am vorbit) se vor pune la punct, probabil ca nu vor mai exista voci care sa spuna ca de ce citim doar in engleza si nu sprijinim, fie citind, fie vorbind,  sau chiar si cu buzunarul si autorii romani.

Pai de la atatea dezamagiri e greu sa rezisti tentatiei de a te refugia in cititul unei carti bune din afara.

10 Comments

  1. În capul meu o copertă trebui să fie mai mult muncă de design, decât de ilustrație. Nu trebuie să fie încărcate, ar trebui să comunice mai mult despre ton și pretenții decât informație precisă. Iar dacă ar prezenta o temă sau un motiv al cărții ar trebui să o facă într-un mod cât mai clar cu putință.

    Ca design îmi plac copertele de la Nemira. Cam sunt stricate de ilustrații. Dar chiar dacă sunt inestetice oferă oarece informație despre decor și intrigă. Că o fac cam ca naiba, asta-i altă poveste.

    În afară de cea de la Abația cele de la Paladin nu-mi zic absolut nimic. Sunt foarte generice, poate tocmai că ilustrațiile sunt mai îngrijite fără a ieși cumva în evidență. O poză cu o tipă tatuată, cu niște mamuți și dirijabile prin decor îmi atrage mult mai mult atenția decât ”standard cyberpunkish imagery ”, indiferent de cât de mare-i diferența între calitatea ilustrației. Că nu cumpăr coperta, cumpăr și citesc ce-i sub ea. Iar și cea de la Abația e făcută pe un tipar destul de des întâlnit.

  2. De Millennium Press zici 🙂 , ca la Paladin nu le-am urcat.

    Da, si cele de la Nemira au, per total, unitate de colectie.

    Cotoarele, la majoritatea, sunt pe acelasi stil, si toata caligrafia de pe coperta plus jocul de culori e in acelasi model.

    • Rite… My bad.

      Chestia cu designul unitar mi se pare că-i mai mult chestie de marketing(nu complet ineficientă, îmi imaginez) și din unele puncte de vedere transmite un mesaj destul de nașpa, mutând accentul de pe cartea în sine pe întreaga linie dedicată SFului, făcând dintr-un volum individual doar o bucățică din colecția de ”cartonașe”. Dar arată drăguț pe raft, nu zic nu.

      Iar că zici de caligrafie, mă cam deranjează schimbarea de typeface de la Eagle.

      • mie mi se pare importanta, ca ia gandeste-te sa ai in biblioteca o carte mai inalta, una mai joasa.

        estetic e cam aiurea.

        plus ca iti asigura si vizibilitate pe piata.potentialii cumparatori sunt invatati cu design-ul si imediat le sare in

        ochi vreo noutate.de exemplu la nemira layout copertii la paperback-uri e neschimbat de ani buni.

        e ca la marcile de masini. recunosti din avion cartea ca e a lor.

        schimbarea la Eagle? nu sunt la fel?

        • N-am contestat sensul designului liniei de SFuri de la Nemira.
          Pentru carte ca produs este foarte bine ce fac. Zic doar că pentru care ca obiect este mai puțin fericit.

          Typafaceul pe primele două benzi de text este unul, iar titlul cărții este făcut cu un altul.

  3. Să știi, Kyo, că în ceea ce mă privește, m-am gândit îndelung dacă ar fi cazul să pun un apendice în reeditarea Testamentului de ciocolată. Știu că ai dreptate și ar fi fost cu siguranță o bună strategie de marketing. Doar că, uneori, cărțile sunt ceea ce sunt și nimic mai mult. Dacă aș mai fi pus ceva acolo nu mai era aceeași mâncare oricât de multă legătură ar fi avut noul text cu Testamentul de ciocolată.
    Într-o altă ordine de idei, că tot ați adus vorba, mă întreb cum vi se pare coperta de la noua ediție.

  4. http://mariancoman.com/2013/03/chestii-cu-ciocolata/

    aici e pentru cine mai e interesat.

    mie mi se pare in regula. are si o mina ce pare iesita in relief.

    o s-o adaug si in blogroll.

  5. Pingback: Sifonauți de Marea Neagră | de SF-ătarea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu