Stephen King – Night Shift

 Nothing is ever quite as it seems…

Stephen King a publicat mai bine de 50 de carti la viata lui si descrie proza scurta (in general, si nu a lui in mod special) ca fiind : “a kiss in the dark from  a stranger”.

Cartea de fata cuprinde un numar de 20 de povestiri, cele mai multe de la inceputul carierei scriitoricesti ale lui King, si a aparut la Hodder intr-o serie de autor destinata in principal povestirilor sale. Ca o scurta paranteza, in Tirana, capitala Albaniei, exista un singur distribuitor (exclusiv) – o chestie comuna economiei albaneze; exista anumite domenii in care o companie poate avea monopol neconditionat asupra pietei de carte (si presa) in limba engleza (Adrion ltd., de care te lovesti si la aeroport). Chiar daca mai sunt vreo doua, trei librarii sau chiar si Carrefour-ul (exista unul si in Albania, deschis acum vreun an) ce comercializeaza si volume in limba engleza, toate se aprovizioneaza de aici. Cu ocazia unei vizite scurte, am avut surpriza sa descopar, acum mai bine de jumatate de an cred, ca toata seria de povestiri si-a facut loc si pe rafturile librariei. Ca o curiozitate, nu stiu daca in Romania este la fel, insa din bonul fiscal am aflat si ca vanzarea de carti este scutita de TVA.

 Volumul debuteaza cu o introducere semnata de John D. Macdonald in care acesta atrage atentia, printre altele, ca  povestea este punctul forte a lui King si recunoaste ca umorul si zonele oculte sunt doua dintre cele mai grele subiecte despre care ai putea sa scrii. Daramite sa mai ai si succes cu ele. Mai remarca ca Stephen King nu scrie ca sa multumeasca cititorii ci, in primul rand, pe el insusi – asa cum fac, zic eu, si altii: China Mieville, Pratchett, sau alti scriitori cu serii situate in acelasi univers: Alastair Reynolds sau, de ce nu, chiar Abercrombie (ei imi vin in minte acum). Acestia par si ei ca se distreaza big time.

Cuvantul inainte semnat de King dateaza din 1977. Spune el ca de obicei, cind mergea la cate o prezentare, era intrebat de ce obisnuieste sa scrie genul asta de povestiri/romane, si le raspundea voios: “Pai voi credeti ca am de ales?!”.  Subliniaza insistent ca are o obsesie fata de macabru, insolit, si ca textele de fata nu au fost scrise neaparat pentru bani, chiar daca multe dintre povestirile sale au fost vandute apoi revistelor si nu a lasat vreun cec neincasat. Este constient ca multi l-au considerat a fi un pic obsedat, insa recunoaste ca este doar un pic fixat si tot ce a scris a fost pus pe hartie pentru ca asa i-a trecut prin cap sa o faca. In general considera  ca Artele sunt cele care genereaza obsesii si acestea sunt foarte periculoase, putandu-le asemana unui cutit ce taie mintea si care trebuie folosit cu atentie pentru ca stim ca nu-l intereseaza pe cine taie..

O a doua problema  importanta care se pune este “De ce oamenii citesc asa ceva? De ce se vinde?”Una dintre posibilitatii ar fi ca oamenilor le place sa simta frica, au o curiozitate ridicata vis-a-vis de morbid si poate de vestile rele pe care le aduce intotdeauna genul horror.

***

Jerusalem’s Lot

Un text exact in genul lui Lovecraft, surprinzand aceeasi angoasa si stare de suspans continuu (printre altele este descrisa si prezenta unei carti magice si periculoase, De Vermis Mysteriis – The Mysteries of the Worm – vezi Necronomiconul lui Lovecraft), ce se desfasoara sub forma unor scrisori trimise intre personaje si in final preia evenimente dintr-un jurnal personal.

Jerusalem’s Lot e primul text in care se vorbeste despre Salem’s Lot (la 1850) si despre lucrurile necurate ce se petrec aici.

Graveyard Shift, Cavalier 1970

Prezenta  sobolanilor de la subsolul unei fabrici se dovedeste o problema mai mare decat se asteptau muncitorii trimisi sa-i extermine. Brrr. Cam vezi cu alti ochi specia asta dupa ce termini povestirea.

Night Surf,  Cavalier 1974

Un text postapocaliptic, despre niste tineri ramasi sa infrunte singuri noua lume dupa ce un virus gripal, A6, a facut ravagii printre populatiile continentelor. Mi-a adus aminte de liricitatea lui Oryx si Crake si este textul care a servit ca inspiratie pentru romanul The Stand.

I Am the Doorway, Cavalier , 1971

Unul dintre putinele texte cu accente science-fiction. Are o poveste asemanatoare cu cea din Infected de Scott Sigler.

The Mangler, Cavalier 1972

Un text precursor al romanului Christine. O presa pe baza de aburi se afla in centrul unei serii de evenimente tragice. Cum se poate dovedi ca o asemenea masinarie este insufletita, dar mai presus de toate se pune intrebarea: putem crede ca exista asa ceva cu adevarat?

The Boogeyman, Cavalier 1973

Un parinte marturiseste in cadrul unei sedinte de tratament la doctor o poveste de necrezut: Boogeyman i-a omorat copii.

Sfat. Sa nu lasati usile de la baie deschise ca nu stiti niciodata ce iese pe ele.

Grey Matter, Cavalier 1973

Ati mai citit despre creaturi care arata de parca sunt niste jeleuri? Ei bine, aveti ocazia in povestirea de fata.

Battleground, Cavalier 1972

Soldateii de jucarie pot deveni arme mortale sub penita lui King .

Trucks, Cavalier 1973

Ideea masinilor ce prind viata este repetata obsesiv la King. De data asta camioanele sunt cele care pun in pericol insusi viitorul rasei umane.

Sometimes They Come Back, Cavalier 1973

Oare mortii se pot reintoarce cu adevarat?

Strawberry Spring, Cavalier 1975

O serie de crime au loc intr-un campus universitar. Ucigasul este foarte greu de prins pentru ca si aici se aplica cliseul ca nimic nu este ceea ce pare la prima vedere.

The Ledge, Penthouse 1976

Chiar daca nu are nimic fantastic in ea, povestirea mi-a placut foarte mult. Un tanar se indragosteste tocmai de sotia unui mare boss al crimei si va trebuie sa treaca prin situatii la limita pentru a scapa din ghearele acestuia.

The Lawnmower Man, Cavalier 1975

Descrie ce se poate intampla cind angajezi ca sa-ti tunda iarba un  adept, la propriu, al zeului Pan.

Quitters Inc.

Mai bine renunti singur la vicii, si in cazul de fata la fumat, decat sa apelezi la serviciile acestei companii care are un program extrem, cu 10 metode pentru a te aduce pe drumul cel bun.

I Know What You Need, Cosmopolitan 1976

Ce ar fi sa intalnesti pe cineva care parca iti poate  citi gandurile si iti ofera exact ce ai nevoie? Si aici avem o trimitere la Lovecraft si al sau unic Neconomicon.

Children of the Corn

Una dintre cele mai celebre povestiri ale volumului, dupa care s-a facut si o serie de filme. Principiul e ca, la cate orasele sunt in America, unul cu o situatie iesita din comun nu e imposibil sa existe.

The Last Rung on the Ladder

Miracolele nu se intampla intotdeauna de doua ori sau poate, cind se intampla, roata se va intoarce pina la urma inspre directia normala.

The Man Who Loved Flowers, Gallery 1977

Dusii cu pluta sunt studiati in amanunt si ocupa un loc important in opera lui King. Textul de fata are o tema asemanatoare cu cea din Strawberry Spring, dar invelita intr-un alt staniol.

One for the Road, Maine Magazine 1977

A doua povestire din colectie ce relateaza o intamplare stranie din Salem’s Lot.

The Woman in the Room

O femeie dintr-o camera de spital, care e grav bolnava si aproape pe moarte si careia ii trebuie doar un impuls ca sa-si curme suferinta.

***

Este un volum de povestiri in majoritate stranii, la limita paranormalului, cu  texte scrise intr-o perioada in care eu nici macar nu eram nascut… si fara nicio gluma, nu e recomandat cardiacilor.

Nu trebuie neaparat ca singele sa curga in valuri sau sa zboare cat mai multe capete. Din cateva fraze bine alese, cu o serie de personaje bine creionate si o idee in aparenta banala, King te da pe spate de la o povestire la alta.

Cu King nu ai cum sa ratezi. Si cele mai proaste texte ale sale sunt cu mult peste cele medii ale altor scriitori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu