Isaac Asimov – O Piatră pe Cer

Conform Google Docs am scris această recenzie acum 2 luni și jumătate. De ce am așteptat atât timp până să o public? Habar nu am. De ce o public acum în prima zi a lui aprilie? Am și mai puțin idee. Cert este că citind acum recenzia mi-am dat seama că nu e făcută de mine cel de acum. Acestea fiind zise vă invit, dacă doriți, să călătoriți în trecut și să aflați ceea ce a zis Tudor de acum 2 luni și jumătate despre O Piatră pe Cer.

Nu cred că am mai citit ficțiune de Isaac Asimov de prin ‘96, ’97 când Teora a publicat ultimele volume din seria Roboţii. Multe dintre scrierile lui de non-fiction m-au însoţit într-un fel sau altul de-a lungul ultimilor 15 ani, dar după ce am terminat de citit întreaga serie Roboţii – Imperiu – Fundaţia, plus Sfârşitul Eternităţii şi Zeii Înşişi, am simţit că scriitorul american nu mai avea ce să-mi arate şi am trecut mai departe.

Însă rememorarea face bine, iar faptul că despre O Piatră pe Cer nu-mi aminteam mai nimic (spre diferenţă de povestirile cu roboţi, Cavernele de Oţel, Soarele de pe Aurora sau seria Fundaţiei de care încă îmi amintesc cu mare plăcere), m-a determinat să-mi zic că primul volum din noua colecţie Paladin ar fi numai bun. Doar că am făcut un lucru pe care vă sfătuiesc din inimă să-l ocoliţi: am citit O Piatră pe Cer între Light şi Nova Swing de M. John Harrison. Nu ştiu ce a fost în capul meu 🙂 Cum să fac sandwich una dintre cele mai simpliste proze din SF, între două exemple ale unuia dintre cei mai mari stilişti şi prozatori pe care i-a avut vreodată literatura speculativă.

Însă, recitind O Piatră pe Cer în noua traducere a lui Horia Nicola Ursu, mi-am dat seama de două lucruri. Primul este cât de mult datorează generaţiile actuale de scriitori de science-fiction “generaţiei de aur”, deci şi lui Asimov. Influenţa lui Asimov, Heinlein sau Clarke departe de a-i fi inhibat pe cei care doreau să scrie altcumva, i-a ambiționat şi le-a dat idei. Şi câte idei sunt în scriere lui Asimov, inclusiv în cele mai puţin cunoscute ca şi O Piatră pe Cer, de la faptul că omenirea s-ar putea ca în viitorul îndepărtat să uite că a plecat de pe Pământ până la efectele unei planete radioactive asupra evoluţiilor societăţii care locuiește pe ea. Este adevărat că majoritatea ideilor lui Asimov le-am citit deja în cărţi mult mai bine scrise, dar să nu uităm că în cazul majorității scriitorul american a fost primul care le-a enunţat şi le-a explorat.

Al doilea este că recitindu-l acum mi-am dat seama de ce popularitatea lui Asimov a rămas consistentă şi constantă, în timp ce cea a lui Heinlein a scăzut semnificativ între ultimul sondaj Locus. Autorul lui Străin într-o Ţară Străină a construit conştient prin toate scrierile sale o uriaşă frescă a viitorului omenirii. El s-a chinuit foarte mult pentru a picta un viitor plauzibil pentru acei ani şi, cum s-a întâmplat cu toate încercările de acest fel, a dat greş în totalitate. Privit prin ochii noştri viitorul lui Heinlein pare destul ridicol şi expirat. Asimov nu a avut niciodată nici priceperea de a construi viitoruri şi nici ambiţia lui Heinlein de a face o harta a evoluţiei omenirii. El, spre diferenţă de Heinlein, şi-a ştiut dintotdeauna limitele, destul de înguste, ale talentului literar. Asimov nu a avut niciodată un mare-plan în legătură cu science-fiction-ul, pentru el literatura era modalitatea prin care putea să se joace cu miile de idei care-i treceau permanent prin mintea care l-a adus în MENSA (organizaţia care conţine oamenii cu cele mai mari IQ-uri din lume) şi în acelaşi timp prin care să intre în dialog cu cititorii. La Asimov viitorul este doar funcţional fie că este folosit pentru poveşti poliţiste sau pentru explorarea sorţii imperiilor. Astfel de viitoruri ala Asimov nu expiră niciodată pentru că de fapt nu au fost valabile niciodată. Şi atâta timp cât temele şi ideile explorate de scriitorul american, rămân valabile şi interesante, tot aşa vor rămâne şi romanele şi povestirile sale.

O Piatră pe Cer este povestea lui Joseph Schwartz, un croitor pensionat din 1949, care ajunge să călătorească într-un viitor îndepărtat în care Pământul este radioactiv şi doar “o piatră pe cerul” unui imperiu galactic format din 200 de milioane de planete.

În afară de Schwartz toate celelalte personaje sunt doar nişte stereotipuri. Însă ideile sunt adevăratele personaje ale lui Isaac Asimov. Cea mai fascinantă dintre ele este legată de ceea ce s-ar întâmpla dacă Pământul şi-ar pierde pentru oameni atât de mult din însemnătate încât aceştia nici măcar nu şi-ar mai aminti că este planeta lor originară. Cum ar reacţiona atât restul omenirii, adică extratereştrii, cât şi pământenii la faptul că Pământul nu mai este decât “o piatră pe cer”? Aceasta este una dintre cele două teme principale ale romanului şi dacă ar fi fost explorată în profunzime ar fi dus la o scriere mult mai reuşită. Din păcate cea de-a doua, aceea a unui călător în timp care primeşte printr-un experiment puteri psihice este absolut stereotipică şi destul de neinteresantă.

În ciuda acestor neajunsuri O Piatră pe Cer merită citită pentru că şi în ea, ca şi în restul cărţilor lui, Asimov îşi tratează cu respect cititorul. Ştie că nu poate scrie mai bine, dar îi oferă în schimb o groază de idei inteligente fără să le cosmetizeze pentru a fi mai uşor de digerat. Asimov are încredere că aceștia sunt interesaţi să intre în dialog cu el şi sunt destul de inteligenţi, de învăţaţi şi de curioşi încât din acest dialog să rezulte lucruri interesante. Iar aceste lucruri, modestia lui artistică şi inteligenţa fenomenală a ideilor împărtăşite publicului, sunt foarte reconfortante pentru un cititor din aceste zile.

Aşa vrea să menţionez şi coperta ediției de la Paladin. Asimov a avut parte de zeci de coperte în România, unele destul de reuşite, altele cam proaste, însă pentru prima dată scriitorul american are parte de o carte pe care îţi vine să o mângâi. Îmi place totul la obiectul O Piatră pe Cer: coperta cartonată, fondul negru în care iradiază lumină din centrul albastru,  scrisul „murdar”, interiorul, legarea foilor. Cei bine vor arata însă cărţile Paladinului atunci când vor fi 30 puse una lângă cealaltă!

13 Comments

  1. Pingback: Articolele saptamanii 1-7 aprilie » Cititor SF

  2. Acum am observat si eu…deci o sa fie mai multe serii…am studiat atent fiecare coperta in parte.

    La Asimov e Serie de Autor, mai avem Fantasy Masters si Science Fiction Masters.

    Asimov nu a scris neaparat mare literatura,dar cum spuneai si tu ideile sale si stilul literar direct, fara prea multe floricele, il fac foarte interesant. si usor de abordat

    Este si cunoscut publicului din Romania, a facut probabil si vanzari de-a lungul timpului…

    Volumele publicate par a fi alegeri cu cap la un pret ridicol.

    SI daca raportul calitate ( de la traducere pina la aspectul volumului) -pret este pe masura, atunci cu siguranta vor veni si vanzarile.

  3. Calitatea e foarte buna. Am eu tot ce a aparut la Paladin si singura greseala pe care am vazut-o e ca sunt inlocuite articolele nehotarate, dar asta la 100, 100 si ceva de pagini. Eu cred ca vor face vanzare. Cine nu ar lua in hardcover la 25,90 ?

    • M-ar ajuta dacă ai spune mai concret cum sînt înlocuite articolele nehotărîte. Chiar dacă sînt rare, poate reușim să eliminăm și erorile astea.

      • Am scris gresit ‘inlocuite’. Voiam sa zic ca sunt schimbate intre ele: unde trebuia sa fie ‘o’ e pus ‘un’ si invers.

  4. Mulțumesc pentru recenzie, Tudor.
    Și eu aștept să văd un raft de paladine una lîngă alta.
    Următoarea carte Asimov va fi la Bookfest. Și, dacă totul merge bine, sper ca, la sfîrșitul anului, să avem 6 cărți în seria Asimov.

  5. MENSA, nu MESA. Sau mă înşel io?

  6. Domnule Michael , sper sa publicati si culegerea de povestiri “I robot” si la final sa ne daruiti si “A doua trilogie a fundatiei” , pe David Brin il aveti deja mai raman Greg Bear si Gregory Benford pentru care sa obtineti drepturile .

  7. Pingback: Recenzii zburătoare » Cititor SF

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu