Despre gărzi, zombi, frontiere, reveniri, ciocolate şi bănci

Azi s-a terminat pentru mine o perioadă în care am fost de gardă de 3 ori în 7 zile, am ţinut 2 cursuri şi prezentări de caz cu studenţii. Ieri seară eram un zombi ieşit probabil direct din noua antologie de la Millennium editată de Mircea Pricăjan. Noroc cu American Elsewhere a lui Robert Jackson Bennett și Shattered Pillars a lui Elizabeth Bear care nu m-au lăsat să mă transform în totalitate și m-au readus înapoi la umanitate.

 

În toată această perioadă extrem de obositoare am fost încântat de efervescenţa pre-, peri- şi post-Final Frontier cu care s-a umplut blogosfera românească. În fiecare zi RSS reader-ul mi-a fost plin de articole referitoare la acest târg de carte, o dovadă totuşi destul clară a sănătăţii literaturii speculative din România. Şi cel mai prezent online în aceste zile a fost Kyodnb, a cărui revenire pe Cititor SF a produs un număr de recenzii şi articole demn de SFSignal, câştigătorul premiului Hugo din 2012 pentru cel mai bun fanzin.

Ieri am aflat de pe blogul lui Marian Coman, pe lângă faptul că a doua ediţie a Testamentului de Ciocolată poate fi comandată de pe Amazon, şi că Fingers and other fantastic stories, s-a vândut în aproximativ 800 de exemplare, ceea ce dovedeşte că se poate. Aş vrea ca mai mulţi scriitori să ne dea ocazia să-i susţinem afară şi ne folosească pe post de trompetă pe blogurile străine. Nu cred că e tare complicat să scoţi o cărţulie electronică în engleză de 25 de pagini. Iar Fingers a avut multe recenzii extrem de favorabile şi, spun eu, un trailer foarte important pe SFSignal. Una dintre recenzii, de pe unul dintre cele mai bune bloguri literare din SUA – ofblog, m-a bucurat mult şi pentru că i-am recomandat Fingers lui Larry Nolen într-o discuţie pe Twitter. Aş vrea ca gura să nu-mi mai tacă în legătură cu scriitorii români în engleză, dar din păcate, dacă cineva mă întreabă despre autori din această parte a Europei, mai degrabă le pot recomanda cărţi de Peter Nadas sau Zoran Zivkovic. Noi românii considerăm încă publicarea în câteva exemplare pe hârtie în franceză, cea mai mare realizare literară, când cărţile electronice în engleză pot fi disponibile în toată lumea la sute de milioane de potenţiali cititori.

 

Tot cu bucurie am aflat de faptul că Livia Radu, Marian Truţă şi Cristian-Mihail Teodorescu sunt publicaţi, în engleză, în prima ediţie a antologiei International Speculative Fiction. Trecând peste faptul că pare că doar bărbaţii scriu ficţiune speculativă în România, ceea ce nu poate fi mai departe de adevăr, ce m-a deranjat din sumarul antologiei este prezenţa cu două povestiri a lui Lavie Tidhar şi Aliette de Bodard. Este adevărat că aceştia doi sunt cei mai populari autori ai antologiei, dar nu era nevoie decât de o povestire pentru a le putea scrie numele pe copertă. Ce să înţeleg din faptul că ei au o prezenţă dublă faţă de restul? Că nu au fost alte povestiri şi că nu a existat practic o selecţie sau că restul au fost atât de proaste încât editorul a fost nevoit să aleagă mai multe povestiri de la scriitorii “adevăraţi”? Este o antologie de ficţiune speculativă internaţională, dar un sfert dintre povestiri sunt scrise de doi autori foarte prezenţi, apreciaţi şi citiţi în ţările de limbă engleză. Cu toate acestea prezenţa a trei români este chiar un lucru de mândrie și un început promițător.

Poate singurul motiv pentru care gărzile au fost suportabile zilele astea, a fost acela că mă gândeam în timpul lor că la mijlocul lunii aprilie, când vor intra banii de pe ele, o să-mi cumpăr membership-ul pentru World Con-ul din 2014 de la Londra. Până în 30 aprilie taxa este redusă. Să știți că doar o dată la 10 ani Convenţia Mondială de SF are loc atât de aproape de România. Dacă mai există interesaţi de participare, haideţi să ne vorbim şi poate reuşim să constituim un grup mai consistent de români printre atâţia americani şi britanici. Până la urmă, chiar dacă nu pare, convenţia de cheamă Mondială, nu?

S-au anunţat şi invitaţii de onoare ai World Con-ului din 2014, cel mai important fiind Iain M. Banks, pe care îl găsiţi în aceste zile într-o mulţime de formate şi forme:

  • unul trecut, o dată cu aniversarea a 25 de ani de la prima carte apărută în seria Culturii, au fost publicate într-un pachet foarte frumos poate cele mai reuşite dintre romanele aparţinând acestei serii: Consider Phlebas, Use of Weapon şi Player of Games

  • un Google Hangout foarte interesant cu Banks, Alastair Reyolds şi Peter F. Hamilton

  • un filmuleţ destul de reuşit inspirat de seria Culturii

14 Comments

  1. Multumesc pentru semnalare, Tudor.

    Desi sunt, iata, la a doua carte in sistem selfpublishing sa stii ca am mari rezerve si nici nu as incuraja lumea sa dea navala cu astfel de volume in format print sau electronic pe piata de afara, ci, mai degraba, sa incerce sa publice in reviste si la edituri mai mult sau mai putin consacrate.

    Am avut multe semne de intrebare, multe indoieli cu privire la pasii pe care ii fac, insa atunci cand am hotarat sa public Fingers mi-am stabilit cateva principii care sa-mi garanteze (mie, in primul rand) ca textele pe care le ofer cititorilor straini stau in picioare. Toate cele patru povestiri din Fingers fusesera publicate anterior in reviste, antologii si in primul meu volum de proza, unele dintre ele castigasera si ceva concursuri de gen, adica trecusera prin mai multe filtre care ma asigurau ca subiectivitatea mea nu imi intinde o capcana. Acelasi lucru se intampla acum cu Testamentul de ciocolata. Cartea a vazut lumina tiparului la o editura al carei redactor sef era atunci Michael Haulica, sectiuni din ea au aparut in mai multe reviste si antologii ori au luat niste premii.

    Nu am publicat niciun text nou pe piata de afara, iar daca ar fi sa public unul, inainte de a-l arunca in sistemul selfpublishing as avea grija sa-l trec prin furcile caudine ale celor mai mari inamici ai mei. 🙂

    Spun asta fiindca, din punctul meu de vedere, mai rau decat sa nu se auda despre literatura F&SF de la noi ar fi sa se auda de rau. Un val de ebookuri mediocre, spre exemplu, ar pune sub semnul intrebarii activitatea tuturor.

    • Poate pentru a iesi ceva autori romani, in engleza , afara, ar trebui sa se lege cineva autohton cu o editura de SF (ce publica in engleza) si cat de cat maricica .

      Autori europeni au tot fost publicati in afara. Si nu e ca nu au avut succes. Acum noi nu stim si ce vinzari au fost, dar critica le-a fost in mod cert favorabila.

      Trebuie putin curaj si ceva relatii sa mai scoatem si noi capul cate un pic in lume.

    • Cu drag.

      Nici eu nu cred ca fi bine ca romanii sa inceapa sa-si autopublice textele in masa in engleza. Insa cred ca puteam iesi fara probleme pe Amazon cu volume in engleza continand 3-4 povestiri consacrate de Michael Haulica, Doru Stoica, Florin Pitea, Liviu Radu, Mircea Oprita, Ana-Veronica Mircea, Mihail Gramescu, etc. Si nu ma refer neaparat la vanzari ci la stabilirea unei relatii, absolut necesare pentru sanatatea unui domeniu cultural, intre literatura speculativa romaneasca si restul lumii.

      • Absolut de acord. Problemele sunt cele legate de traducere – anul trecut am pornit un proiect menit sa construiasca o antologie de literatura F&SF in limba engleza. Lucrurile se misca insa foarte greu, iar principala problema de care se lovesc autorii romani este cea a traducatorilor.

  2. ce Sf Signal zici ?! 😀 eu m-am bucurat si am zis bine ca e Tudor in pauza sa pot sa-mi fac de cap pe blog 🙂

  3. Kyo, ce autori europeni “au tot fost publicați în afară”? Mie nu mi se pare că sînt prea mulți. Lukianenko? Diacenko? Sapkowski? Înainte de a artăta cu degetul spre ei hai să vedem cît au vîndut ei în Europa (de fapt, la ruși, că e singura țară în care există vînzări scrise cu 7 cifre). Păi una e să spui editorului amercan că ai vîndut 2 milioane de cărți în Rusia, alta e să spui că ai vîndut 1500 în România. Deși, cred că scriitorii care au vîndut 1500 în România îi numeri pe degetele de la o mînă (vorbesc de perioada contemporană, de după 2000). Se pare că singura mai îndrăzneață, care a ieșit în lume fără trambulina rusească este Karin Tidbeck. Numai că ea a mai publicat prin revistele americane înainte să-i apară cartea. Iar Zivkovic și-a publicat el cărțile în engleză și le-a aruncat pe piață, a intrat în antologii și așa a ajuns să fie premiat.
    Sînt convins că mai sînt cîțiva care au publicat pe piața de limbă engleză, dar nu sînt prea mulți totuși.
    Oricum, pe orice filieră au ajuns acolo, e o chestie că Tidbeck a luat Premiul Crawford, Sapkovski a luat Gemmell, iar Zivkovic a luat World Fantasy.

    • Iar Tidbeck a profitat si de faptul ca literatura suedeza este extrem de populara la americani in acesti ani. Oricum povestirile din Jagannath chiar sunt altceva fata de ceea ce apare in mod normal in limba engleza. Tidbeck are o voce unica, exotica si proaspata pentru ei, dar nu cred ca cei mai buni dintre romani sunt mai prejos decat ea.

  4. :D, da, normal ca la primii trei rusi ma gindeam plus Zivkovic, de care nu stiam ca si-a publicat singur.

    acum eu nu stiu pe ce baza ii aleg pe scriitorii nevorbitori de engleza, fie in functie de nivelul vanzarilor in tara sau poate i-a fost propus editorului de cuiva si el a aruncat un ochi si a zis ” bai ce tare e!”. sau poate doar fabulez eu.

    doar pietile americana sau britanica sunt un pic diferite una fata de alta (si ca marime si gusturi) si, la fel, daca ar fi sa le comparam cu cea europeana sau chiar rusa sunt sigur ca apar diferente.

    si vanzarile pe una din ele nu-ti asigura neaparat succesul pe o alta.cred. ai poate doar o certitudine a valorii.

    pai daca s-ar face un studiu, sa zicem cati cititori din Romania ar da banii pe o carte de sf, si ar iesi ca ar fi cam 5000 de interesati. si daca tu ca scriitor ai vandut macar 2000 de exemplare, sa zicem un 40% ar iesi un procentaj bun.

    dar depinde si de editura, publicitate, campanie, cat de buna este cartea cu adevarat, etc

    daca stiti sigur ca o importanta majora au vanzarile ,normal ca nu avem nicio sansa.

    daca, in schimb, mai conteaza si altele…

  5. Mulţumesc pentru semnalare, Tudor. După ce termin de citit şi recenzat cărţile domunui Liviu Radu, am să parcurg şi “The Hydrogen Sonata”. Detalii în curînd la “Ţesătorul”. 🙂

  6. *domnului*… (Nţ nţ nţ…)

  7. P.S. Pe site-ul meu se găseşte o pagină specială dedicată cărţilor lui Iain M. Banks: https://sites.google.com/site/florinpitea/indexr-html/sf-si-fantasy-britanic/iain-m-banks.

  8. Bine ai revenit, Tudor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu