Sondaj ANUL EDITORIAL F&SF 2012

În Galileo Online, Horia a avut o iniţiativă foarte bună, şi anume aceea de a organiza un sondaj (îmi place că se cheamă aşa, şi nu un mult mai pretenţios top sau clasament) cu privire la apariţiile editoriale F&SF din România din 2012. Sper ca rezultatele să fie un prilej foarte bun pentru a discuta mai în detaliu despre 2012, despre preferinţele cititorului român de F&SF şi astfel, de mai agita şi asana piaţa de carte speculativă românească care nu mai trebuie lăsată ca în ultimii 20 de ani să aibă perioade de stagnare cruntă.

Vă invit pe toţi să treceţi pe la Galileo (chiar şi pe la mormânt dacă aveţi fericirea să vă aflaţi la Florenţa în aceste zile 🙂 ), să postaţi top 3-ul vostru şi apoi, o dată cu anunţarea rezultatelor, poate să reveniţi pentru, sper eu, o discuţie animată, argumentată şi prietenoasă.

Vreau să fac o mică paranteză înaintea topurilor şi să spun că ceea ce voi scrie în continuare se vrea doar o constatare a stării pieţei de carte F&SF românească, fără să caut în acest moment explicaţii şi fără să arunc vreun reproş; până la urmă este destul de discutabil dacă lucrurile ar putea sta altfel la sfârşit de 2012.

Topurile mele vor fi după cum urmează:

Cea mai bună carte a unui autor român (inclusiv antologiile)

  1. Marian Truţă – A doua venire
  2. Narcisa Stoica – Taxidermie
  3. Liviu Radu – Armata moliilor

Despre Taxidermie am scris pe Cititor SF, iar argumentele pentru A Doua Venire şi Armata moliilor, vor apărea, sper eu, în următoarele luni. Uitându-mă pe lista cu autorii români văd că mai am de citit încă destul de mult şi sper ca, măcar una, două din ele, să se ridice la nivelul celor trei de mai sus.

Lista de ficţiuni nu arată rău, dar totuşi să nu uităm că poate cele mai importante cărţi din 2012 au apărut în ultimele două luni ale anului: Taxidermie, Transfer, A doua venire, Armata moliilor şi Scornelile Moşului. Şi nu e vorba că s-au lansat la un târg de carte; dacă am fi avut măcar aceeaşi cantitate şi calitate la Bookfest, atunci se putea aduce argumentul acesta. Dar aşa, pur şi simplu a fost o conjunctură fericită. Mai mult, 2012 a fost salvat de un singur eveniment – Gaudeamus; anii trecuţi, deşi nu au avut acelaşi număr de cărţi, au respirat parcă de mai multe ori, la mai multe târguri şi în mai multe luni. Acum nu am avut decât o lungă ţinere de respiraţie, urmată, în noiembrie, de un profund expir. Sper ca inspirul ce a urmat să nu ţină 12 luni, pentru că iarăşi ne albăstrim.

Aceasta este de fapt întrebarea esenţială. Sfârşitul unui an nu a mai arătat de mult atât de bine în F&SF românesc (în fapt în toată literatură de limbă română). Dar este o întâmplare sau semnul că lucrurile se mişcă cu adevărat? Eu înclin, din tot ceea ce am văzut în ultima perioadă (edituri, Anticipaţia, bloguri, reviste), spre a doua variantă. O să vedem în următoarele 12 luni dacă realitatea o să-mi dea dreptate sau nu.

Cea mai bună carte tradusă

  1. Alastair Reynolds – Prefectul
  2. Stephen King – 11.22.63
  3. Robert Charles Wilson – Cronoliţii

Argumentele pentru Prefectul sper să reușesc să le scriu în următoarele săptămâni într-un articol despre întreg universul Revelation Space. 11.22.63 este cea mai bună carte a lui King din ultimii 10 ani, iar Robert Charles Wilson, scrie, chiar şi în cărţile, să zicem, mai puţin cunoscute, peste majoritatea apariţiilor F&SF din anii respectivi.

Dar haideţi să ne oprim puţin asupra listei cu traducerile din 2012, o listă care din păcate nu prea-mi place. În ea domină, ca şi în toată lumea de altfel, YA-ul şi urban-fantasy-ul. Numai că în alte ţări, restul literaturii speculative nu se prezintă atât de firav încât să fie înghiţită cu totul.

Din câteva am văzut (să-mi spuneţi dacă greşesc), doar trei dintre traduceri au fost publicate în original în ultimii trei ani: Pe aici au trecut cuţitarii de Jennifer Egan, 11.22.63 de Stephen King şi Dansul Dragonilor de George R.R. Martin. Lăsând la o parte faptul că romanul lui Egan nu este SF (singura întrebare care se pune în legătură cu el este daca chiar e un roman sau o colecţie de povestiri), acesta a câştigat cel mai prestigios premiu literar american – Pulitzer, premiu care-i oferă un public destul de consistent. Celelalte două cărţi sunt scrise de autorii (lăsând la o parte Fifty Shades of Grey) care au dominat piaţa de carte mondială în 2012: George R.R. Martin şi Stephen King. Practic, din tot ceea ce a apărut în F&SF-ul mondial în ultimii trei ani, în România s-au publicat numai autorii care sunt atât de populari şi se vând atât de bine, încât faptul că fandomul îi cumpără nici nu mai are vreo importanţă. În 2012 nici unul dintre editorii români nu s-a încumetat să parieze pe vreo carte nouă, nici măcar pe acei scriitorii care s-au vândut foarte bine afară ca şi: James S.A. Corey, Patrick Rothfuss, Mira Grant, Neal Stephenson, Andrzej Sapkowski sau soţii Dyachenko.

Din fericire, după cum am constat într-un articol precedent, mişcările de la sfârşitul lui 2012 şi speranţele pentru 2013 ne oferă o doză însemnată de optimism. Dar la fel ca şi apariţiile autorilor români, şi aici avem mari speranţe fără însă a avea certitudini. Însă dacă Mihai-Dan Pavelescu şi Michael Hăulică reuşesc să realizeze ceea ce şi-au propus, dacă Millennium şi Nemira continuă ceea ce au început, atunci peste 12 luni vom putea cu adevărat vorbi şi de certitudini, nu numai de speranţe.

Cea mai inspirată reeditare (români şi străini deopotrivă)

  1. Doru Stoica – Între Bariere
  2. H.G. Wells – Maşina Timpului
  3. Arthur C. Clarke – Rendez-vous cu Rama

Pentru că Între Bariere merită cât mai multe ediţii în cel puţin câteva limbi de circulaţie internaţională, pentru că era şi timpul ca H.G. Wells să fie publicat într-o ediţie frumoasă cartonată şi pentru că Rendez-vous cu Rama a fost publicată în urmă cu 22 de ani, într-un design care a lăsat mult de dorit.

Această categorie, a reeditărilor, nu este de lepădat, este mereu nevoie de ele. Dar reeditările reprezintă 40% din totalul traducerilor F&SF publicate (incluzând aici şi YA/urban-fantasy), ceea ce prea mult. Horia ne spune că aceste reeditări „se constituie într-o bibliotecă esenţială, care trebuie descoperită şi de către cei mai tineri”. Însă din nou şi numai Herbert, Clarke, Dick, Asimov sau Card? Ce vină au tinerii de trebuie să descopere din nou şi numai pe aceştia? De ce să nu-i descopere prin reeditări şi pe Ursula K. Le Guin, Stanislav Lem, Connie Willis, fraţii Strugatki, Theodore Sturgeon, Brian Aldiss, John Brunner sau Cordwainer Smith şi să vadă că SF-ul se poate scrie şi altcumva, într-o proză şi cu personaje care pot rivaliza oricând cu tot ce are mai bun literatura? Sau de ce să nu descopere SF-ul, dacă nu prin autorii de acum, atunci măcar prin Thomas Dish, Samuel Delany, Octavia Butler, Harlan Ellison, Carol Emshwiller, Fritz Leiber sau Robert Silverberg? Ce bine ar fi fost dacă editorii noştri chiar şi-ar fi permis să scoată „o bibliotecă esenţială”. Din păcate societatea care să permită acest lucru încă nu s-a născut încă, iar capitalismul în care trăim permite în primul rând bărbaţilor albi populari să trăiască şi să retrăiască, adică lui Herbert, Clarke, Card sau Dick.

Câteva gânduri finale

Cam aşa arată producţia editorială F&SF din 2012. Dacă ne privim pe noi înşine în anii trecuţi atunci nu arată deloc rău, dar dacă ne uităm în jurul nostru s-ar putea să ne apuce depresia când vedem atât recenziile elogioase pe care le primesc traducerile cărţilor de ficţiune speculativă ale vecinilor noştri, cât şi rapiditatea cu care apar la ei (de multe ori chiar înainte să primească Hugo-ul sau premiul World Fantasy) cărţile F&SF.

Dar speranţe există, mai ales dacă observăm că de fapt întreaga piaţa de carte românească a avut în ultimele luni o vitalitate debordantă, în contrast cu restul domeniilor din România. Aşa că, să ne păstrăm optimismul şi speranţele că editorii români vor reuşi măcar în parte să ne satisfacă apetitul nesăţios, să citim cât mai mult, să ne votăm favoritele şi apoi cu modestie şi bun simţ, să le arătăm celorlalţi de ce alegerile noastre sunt cele bune 🙂

3 Comments

  1. “…într-un design care a lăsat mult de dorit…” Adicatelea ce avea designul acela? Cu mijloace putine, din banii de acasa Dobrin a scos la Piatra Neamt carti pe care proaspetii editorii cu staif si mai degaba lacomi de parale decit profi, nu au glanda sa-i scoata.

    • Nu pot sa vorbesc in numele lui Tudor, dar cartea aia era urata. Nu cred ca a contestat nimeni ca a fost o realizare faptul ca romanul a fost publicat… dar tot urat arata!

  2. Rendez-vous cu Rama era o carte urata, dar asta nu anuleaza cu nimic din meritele lui Adrian Serban
    Dobrin sau din ceea ce a reprezentat Multistar pentru multi dintre copiii-adolescentii din acea vreme,
    inclusiv pentru mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu