Wool – Hugh Howey

Hugh Howey - WoolAstazi vorbim despre o serie care, probabil, n-a auzit nimeni – cu toate ca are 4.8 stele din 5 pe Amazon, 2.300 recenzii doar pentru omnibus, si inca niste mii pentru volumele individuale. Ce e neobisnuit in povestea asta? Cartea este publicata de autor. Parerea mea despre self-publishing nu era deloc stralucita: niste neica nimeni cu impresii de scriitori, care scriu ineptii si habar n-au sa puna o virgula unde trebuie… si, foarte rar, cate unul care se pricepe. Howey face parte din ultima categorie. Norocul meu – cumparasem cartea doar pentru ca era 6 dolari (omnibusul cu primele 5 volume) si pentru ca era postapocaliptica.

Ca sa fie clar de la inceput, Wool nu merita chiar 4.8 stele, dar Howey stie sa scrie, stie sa te tina cu sufletul la gura – si stie sa si puna virgulele unde trebuie. (Sunt foarte curioasa daca s-a ocupat totusi un profesionist de carti.) Pana acum au aparut 6 volume: cele 5 cuprinse in omnibus plus un prequel. (De fapt, primele volume sunt mai degraba nuvele, abia pe la cartea a 4-a incep sa aiba dimensiuni de roman.)

Despre ce e vorba, pe scurt: oamenii traiesc intr-un siloz urias, cu vreo 150 de niveluri*. Nu se stie de ce, dar o camera arata imagini de afara si totul e pustiu, fara urme de viata. Pedeapsa suprema este “curatatul” – mai exact, o condamnare la moarte, vinovatii fiind trimisi sa curete lentila camerei si sa moara cateva minute mai tarziu, cand aerul toxic le patrunde in costumele de protectie. Pe mine m-a prins povestea la sfarsitul primului volum, cand pare ca sotia serifului a descoperit motivul pentru care sunt inchisi in siloz… dupa care actiunea se intoarce pe dos, dar nu asa cum ma asteptam eu. Primele 5 carti se desfasoara in ordine cronologica, avand diverse personaje principale si dezvaluind, incet-incet, adevarul despre existenta silozului si a interdictiei de a iesi afara. E un cliseu, dar lucrurile chiar nu sunt ceea ce par, iar personajele negative nu sunt chiar atat de negative. La un moment dat, daca te gandesti putin la psihologia maselor, incepi chiar sa te intrebi daca “baietii rai” nu sunt cumva singurul lucru care separa civilizatia de haos. Volumul 6 sare inapoi in timp si se desfasoara pe 2 fire: inainte de construirea silozului si un pic dupa. Din pacate, actiunea “dinainte” este plictisitoare (in afara de ultimele cateva capitole), iar personajele de carton. Actiunea de “dupa” (la inceputurile vietii in siloz) este ceva mai antrenanta, desi identitatea secreta a personajului principal e evidenta imediat.

Daca vi se pare interesanta ideea, puteti citi mai mult despre succesul Wool aici, chiar de la autor. Volumul 7 (tot un prequel) e scris deja, si astept cu interes sa apara pentru Kindle.

* Pe mine nivelurile astea m-au enervat pana la ultimul volum, in care un personaj explica in sfarsit ca un nivel este mult mai inalt decat un etaj obisnuit de bloc. Pana atunci am stat sa ma intreb de ce le-ar lua unor oameni 4 zile ca sa urce pe jos 150 de etaje?

14 Comments

  1. Suna interesant. Mi-am luat primul volum care este gratis pentru Kindle.

  2. Mie mi-au placut cam asa (ratings de Goodreads):
    Wool 1 – 5*
    Wool 2 – 2*
    Wool 3 – 3*
    Wool 4 – 5*
    Wool 5 – 5*
    Wool 6 – 3* (First Legacy)

    • 2 stele pentru volumul 2? Ce-a fost asa rau la el? Adica ok, povestea de “dragoste” a fost jalnica si personajele cam plictisitoare, dar mi se pare mai bun ca First Shift. Eu n-as da 5 stele nici unui volum… majoritatea cam pe la 4.

      • Well, poate i-am dat 3* lui First shift sub influenta lui Wool. Tin minte ca partea a doua mi s-a parut foarte plictisitoare si n-a adus nimic nou. Tot descria cum coborau si that’s it. Nu pot sa dau spoilere ca sa explic ce m-a mai enervat :p

      • Eu le-am citit pe primele 5 împreună în varianta Omnibus și le-am dat un 4 în total. poveștile sunt prea legate între ele ca să le dau note separat. Probabil așa a fost gândită de la început, dar le-a publicat separat ca să atragă mai multă atenție.

  3. Vad ca Hugh Howey este extrem de popular. La premiile Goodreads a fost nominalizat nu numai la SF, ci si la horror cu I, Zombie.

    • Probabil stie sa-si faca publicitate 🙂 Mie mi-au placut cartile, dar nu le-as nominaliza pentru vreun premiu… (Iar de zombi mi s-a acrit pentru urmatorii cativa ani, World War Z a fost de ajuns :D)

      • Pai Omnibusul este printre cele 20 de carti SF ale anului..nu merita nici macar a 20-a sa fie? 🙂
        Eu nu am citit decat vreo 15 carti SF aparute in 2012, deci Wool, daca mi-ar displace mai mult
        decat Redshirts, ar fi cel mai jos pe 16 🙂

        • Eu nici nu stiam ca a aparut anul asta… si probabil ca am citit maxim 5 carti recente. Mi-a placut mai mult decat Redshirts, dar Scalzi scrie mai bine decat Howey, daca are sens chestia asta 😀

  4. Pingback: Goodreads Choice Awards 2012 » Cititor SF

  5. am terminat si eu omnibus-ul aseara, primele trei volume nu sunt chiar asa de rele, fiecare cu plusurile si minusurile lor, dar apoi m-am cam plictisit 🙂

    impresia initiala a fost ca aduce cu un episod din Lost 🙂 toata ideea…

    si pina la urma nici nu a fost chiar asa de mare surpriza.

    ma asteptam la un “boom” mai mare la nivelul firului epic.

    e un efort decent, departe de a fi genial.

    i-am dat 3 stele la toate cele 5 volume adunate in omnibus si nu prea sunt interesat sa mai citesc ceva de Howey pe viitor.nici din seria asta, nici altceva.

    • Eu m-am oprit la inceputul lui 5 tot din cauza surprizei care nu prea m-a impresionat.

      Dar e un debut chiar decent. De ce sa spui ca nu o sa mai citesti nimic de Howey, indifirent de ce o sa scrie si de cat de mult va evolua dupa acest debut?

  6. in omnibus are si un interviu la final…si acolo zice ca are mai multe serii in plan, si plot-ul aducea cu cel din Wool… sau oricum constructia

    si in general, cine nu m-a atras cu ceva in primul volum citit nu prea am mai incercat ceva de el. Brent Weeks, Scott Lynch, chiar si Brandon Sanderson, dupa ce le-am citit cite un volum, la Lynch parca 2, nu prea ma mai atrag.Ca stiu cam pe unde se incadreaza.

    Poate Sanderson sa fi crescut si a mai continuat si seria lui Jordan, dar poate e umflat un pic si de Tor.

    Nu toti au acea versatilitate ca Mieville sa-si schimbe stilul si constructia de la un volum la altul.

    Daca topurile o sa zica ca a scris ceva genial, normal ca o sa-l mai incerc. altfel nu.

    Si asa timpul e scurt. Cartile sunt multe. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu