«

»

Nov 04 2012

Cărţile copilăriei

Un articol scris acum câteva săptămâni de Justin Landon, despre cărţile care l-au influenţat cel mai mult, a fost urmat rapid de altele asemănătoare în toată blogosfera americană. Citindu-le, mi-am dat seama cât de diferită a fost experienţa mea literară în perioada copilăriei şi adolescenţei. De fapt, cred că experienţele literare juvenile din Europa de Vest seamănă mult mai cu cele din România, chiar comunistă, decât cu cele din State.

Uitându-mă în trecutul meu de cititor, nu văd vreo carte citită după vârsta de 14 ani, care să pot spune că m-a influențat enorm. Fiecare dintre cărţile citite după această vârstă (chiar şi cele pe care le-am detestat), au avut anumite influenţe mai mari sau mai mici, care s-au adăugat în paşi mici, niciodată în salturi, şi care formează lungul şir al amintirilor mele literare.

Însă între 7 şi 14 ani, cititul a însemnat cu totul altceva. Între aceşti ani, copilul care deschidea cartea era diferit de cel care o închidea. Lectura era la fel de importantă, de formatoare şi de transformatoare, ca şi şcoala sau părinţii, iar cărţile erau recitite uneori şi de 20 de ori, până când fiecare cuvânt al lor era înghiţit şi imprimat printre circumvoluţiunile în formare. Iar cititul era o metodă de evadare atât de completă, încât, probabil, nici bombardamentele nu mă puteau readuce în lumea reală, înainte să termin măcar capitolul, dacă nu chiar cartea.

Nu a fost greu să găsesc aceste cărţi acum în bibliotecă, pentru că le știam perfect locul atât pe raft cât şi în mintea mea. Numai că, gândindu-mă mai bine şi încercând să-mi amintesc de ce fiecare a fost atât de importantă, mi-am dat seama că locurile lor în mintea mea sunt atât de naturale, încât parcă au aparţinut întotdeauna acolo. Aşa că, le-am luat în mână, le-am privit, le-am pipăit, le-am mirosit, şi am deschis astfel poarta spre copilărie şi spre trecut.

7 – 11 ani (1986-1991)

Voi despărţi experienţele literare ale copilăriei în două perioade, până la 11 ani şi după. De ce? Pentru că 11 ani este vârsta când au apărut în viaţa mea (şi în România de altfel) colecţiile de science-fiction de la Multistar şi Nemira.

Mesajul Celei de-a Opta Planete de Gyorgy Kulin şi Zoltan Fabian – CPSF 263-268 (traducere Eugen Hadai)

Undeva prin clasa a 3-a, în timp ce zăceam în pat, din cauza unor amigdalite care mi-au chinuit copilăria, un coleg de clasă mi-a oferit spre alungarea plictisului, vreo 15 numere din Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice a tatălui său. Fără îndoială că aceste numere au fost doar câteva, şi cu siguranţă nu cele mai importante ale Colecţiei, dar pentru mine a fost ceva nou, complet diferit de basmele fantastice pe citisem până atunci şi probabil că m-au făcut să doresc să-mi dedic viaţa ştiinţei, în ciuda dragostei pentru carte şi pentru artă. În plus copertele făcute să te intrige, dialogul cu cititorii, partea de non-ficţiune, au făcut din lectura unui număr să fie o experienţă diferită de oricare alta. Şi acum când deschid coperta bătrână, când răsfoiesc filele îngălbenite, mă cuprinde un fior de plăcere.

Nu pot să spun de ce, dar cel mai mare impact asupra mea l-a avut Mesajul Celei de-a Opta Planete de Gyorgy Kulin şi Zoltan Fabian, apărută în foileton, între 1965 şi 1966. Nu ştiu de ce povestea ei a fost mai importată decât celelalte, dar cert este că drumul acţiunii de pe Lună, pe Marte şi apoi spre celelalte planete ale Sistemului Solar, mi-a îndreptat definitiv paşii spre ceea ce avea să devină cea mai importantă activitate în timpul liber – lectura de cărţi SF. Şi când te gândeşti că am avut la dispoziţie doar jumătate (numerele 263, 264, 265) din acest roman. Dar pe vremea aceea, faptul că nu aflam sfârşitul nu conta deloc. Nu era important decât drumul şi evadarea. Şi a fost un drum pe care l-am parcurs de cel puţin 10 ori, în ciuda faptului că se termina la mijloc. După Revoluţie am găsit la un anticariat şi celelalte 3 numere care-mi lipseau, dar nu le-am citit nici până acum. Nu cred că frica că voi afla acum cu mintea adultului o carte slabă este de vină, ci mai mult faptul că această lectură a fost de fapt o experienţă completă şi suficientă în incompletul ei.

Cireşarii de Constantin Chiriţă - Editura Albatros 1985

Acum realizez că atunci când eu am citit ediţia a VII-a din 1985, seria Cireşarii avea deja vârsta de 30 ani. Dar atunci nu am simţit deloc lucrul acesta, păreau nişte romane care deveneau exact ceea ce vroiau tu să fie. Şi le-am citit şi recitit şi atunci când Maria, Lucia, Victor, Ursu, Dan, Ionel şi Tic erau mai mari decât mine, şi atunci când eram exact de vârsta lor, şi atunci când i-am întrecut la vârsta. Şi au fost la fel de minunate de fiecare dată. Cred că îmi puteam petrece liniştit copilăria numai cu aceste 5 cărţi care-mi arătau că vieţile copiilor sunt mai interesante decât cele ale adulţilor. Pe mine m-au făcut să mă intereseze România mult mai mult decât geografia sau istoria pe care o făceam la şcoală. Cireşarii m-au însoţit în vacanţe, când împreună cu părinţii colindam ţara în lung şi lat, atunci când fascinat exploram peşteri umede şi întunecate, atunci când urcam pieptiş spre ruine de castele, atunci când scormoneam printre ruinele Histriei sau atunci când visam sa schiez. Şi mă mai însoţesc şi acum. 

Odiseea Căpitanului Blood de Rafael Sabatini – Editura Tineretului 1967 (traducere Mihai Livescu)

Aceasta a fost probabil cea mai recitită carte de la noi din casă. Pe lângă faptul că eu am citit-o de nenumărate ori, Odiseea Căpitanului Blood era romanul cu ajutorul căruia tata trecea de crizele de fiere şi cum acestea erau într-o vreme destul de dese, cartea a ajuns cea mai dezmembrată din casă. Este cartea care, pe de o parte mi-a insuflat concepţia, probabil greşită, că medicii au parte de aventuri extraordinare, iar pe de altă parte, mi-a arătat că şi ceea ce se întâmplă pe mare poate fi chiar mai fascinant decât întâmplările de pe pământ. Există o legătură directă în Odisee, biografia lui Cousteau de Alexandru Marinescu, şi pasiunea mea actuală pentru scufundări.

Călăreţul fără Cap de MayneReid – Editura Albatros 1971 (traducere Ecaterina Şişmanian şi Marcel Gafton)

Au fost îmbinate mai perfect în vreo carte westernul, misterul poliţist şi horrorul? Nu cred. Călăreţul fără cap mi-a oferit legenda înfiorătoare a Călăreţului fără Cap, fascinaţia unei alte lumi, aventurile palpitante ale cowboy-lor, misterul şi deducţiile povestirilor cu Sherlock Holmes şi o povestea de dragoste siropoasă pe deasupra. Ce putea să-şi dorească mai mult un copil? Mai caut şi acum senzaţiile pe care această carte mi le-a produs, dar în zadar. Poate că nu mai există altă carte ca şi aceasta, poate că adultul nu le mai poate simţi, cert este însă, că niciodată nu le-am mai trăit.

Cei Trei Muschetari de Alexandre Dumas – Editura Tineretului 1956 (traducere de Ticu Archip şi Milton Fanny Lehrer)

A existat o carte mai populară printre tinerii din ultimii 200 de ani decât Cei Trei Muschetari? Au existat personaje mai îndrăgite decât Athos, Porthos, Aramis şi d’Artagnan? Cât de inteligent şi viclean a fost Dumas, când a creat personaje în care fiecare cititor s-a putut regăsi, de-a lungul ultimelor două secole. Până la cărţile scriitorului francez nu ştiam că şi istoria altor popoare putea să fie la fel de interesantă ca şi cea a Ţărilor Române. Sunt sigur că şi fascinaţia pe care o am în legătura cu Franţa se trage tot de la Dumas. Oare nu avut şi scriitorul francez o contribuţia la faptul că Parisul a devenit cel mai vizitat loc din lume? Mie cu siguranţă că-mi reapar în minte frânturi din cărţile lui, fie că mă plimb pe lângă Luvru sau Versailles, fie că vizitez Franţa rurală.

O Lume Dispărută de Arthur Conan Doyle – Editura Ion Creangă 1985 (traducere Otilia Cazimir)

Probabil că O Lume Dispărută a fost primul roman science-fiction pe care l-am citit, deşi nu ştiam atunci că acest gen literar există. Însă cu siguranţă că este cea mai citită carte a copilăriei mele şi cred că este şi cea pe care mi-e cel mai uşor să o recitesc ca şi adult. Sigur, Sherlock Holmes nu era de lepădat nici el, dar aventurile profesorului Challenger, erau, pentru mine, mult mai interesante. S-au scris sute de cărţi de ficţiune despre dinozauri, dar eu rămân la părerea că aceasta este cea mai bună. Poate Conan Doyle şi-a mai pierdut din strălucire în zilele noastre, însă cred că el rămâne unul dintre cei mai mari scriitori britanici din toate timpurile. Este adevărat că a ales să scrie numai în anumite genuri literare, dar ceea ce a scris este redutabil din toate punctele de vedere.

Şi acum când iau în mână ediţia cartonată a Bibliotecii pentru Toţi şi mă uit la misterioasele ilustraţiile alb-negru făcute Damian Petrescu, mă cuprinde fascinaţia necunoscutului, fiorul misterelor şi bucuria ştiinţei. În două cuvinte – science-fiction. După câţiva ani, mi-au căzut în mână şi celelalte aventuri ale profesorului George E. Challanger, aventuri care se încheie cu una dintre cele mai surprinzătoare poveşti post-apocaliptice – Centura Toxică.

Comoara din Lacul de Argint de Karl May – Editura Tineretului 1969 (traducere Mariana Şora)

Oare câţi dintre tinerii dinainte de Revoluţie, dar şi din anii imediat următori, au fost fascinaţi de Karl May? Probabil foarte mulţi. Pentru mine, înainte să fie romanele Winnetou (despre care voi vorbi în partea a 2-a), au fost Old Shatterhand, Old Firehand şi Winnetou în Comoara din Lacul de Argint. Iar dragostea a fost instantanee, încă din primele capitole palpitante. Nu ştiu cât Karl May a apărut înainte de Revoluţie (eu am în bibliotecă doar Comoara şi Testamentul Incaşului), dar am avut noroc să am vârsta care trebuie imediat după, când piaţa românească de carte a fost invadată de traducerile după operele lui, culminând cu editarea Operelor Complete la editura Eden. Mă întreb oare cât din etica şi moralitatea adultului care sunt acum, este o reflectare a acţiunilor personajelor lui Karl May? Probabil o parte importantă, cu binele şi răul ei.

12 – 14 ani (1992-1994)

Cărţile citite şi recitite de nenumărate ori înainte de 12 ani, au fost fundaţia solidă pe care s-au aşezat cele 5 romane despre care voi vorbi în această parte, romane care au construit scheletul a tot ceea a urmat mai departe. În afară de Dune, aceste cărţi nu au mai fost recitite până la învăţarea pe de rost, dar impactul lor a fost chiar mai puternic, pentru că s-au aşezat pe un făgaş deja format.

Oraşul şi Stelele de Arthur C. Clarke – Editura Multistar 1992 (traducere Mihai-Dan Pavelescu)

Această carte mi-a fost făcută cadou când aveam 12 ani, de către mama mea. Şi de atunci nu m-am mai uitat înapoi. O dată cu ea, am aflat că există genul numit science-fiction, că există colecţii de science-fiction sau că există convenţii de science-fiction (tot mama a fost cea care a stat la coadă să-mi plătească taxa de participare la Euroconul de la Timişoara din 1994). Privesc înapoi de la ceea ce fac acum pe CititorSF sau în GalieoOnline şi văd acolo departe, acum 20 de ani, această carte (şi-mi mai dau seama de faptul că Clarke a prezis realitatea virtuală cu 30 de ani înainte de Gibson). Din acest punct de vedere este probabil cea mai influentă carte din viaţa mea. Pe de o parte, dacă nu aş fi citit-o, este posibil să nu mai fi citit niciodată SF, deci viaţa mi-ar fi fost schimbată radical. Pe de altă parte, cu ea a început pasiunea mea pentru a colecţiona cărţi, pentru că din 1992, am cumpărat fiecare carte SF apărută pe piaţă, deţinând astfel aproape tot ceea ce a ieşit în materie de literatură speculativă în ultimii 20 de ani (Rendezvous cu Rama, prima carte apărută în colecţia SF a editurii Multistar şi care a apărut înainte de Oraşul şi Stelele, am cumpărat-o abia după câţiva ani de la un anticar). Numai că, această pasiune pentru a colecţiona, s-a întins, în câţiva ani, şi asupra mainstream-ului şi am ajuns astfel ca în 20 de ani să cumpăr aproximativ 2000 de volume, 100/an, 8-9/lună, cărţi pe care s-au dus toate alocaţiile şi o parte importantă din salariul de medic rezident.

Dune de Frank Herbert – Editura Nemira 1992 (traducere Ion Doru Brana)

Dune a venit foarte repede după Oraşul şi Stelele, făcând parte dintr-un un-doi de pumni care m-au făcut knock-out şi după care m-am trezit (sau vorba lui China Mieville nu m-am mai trezit) fan science-fiction pe viaţa. Până la cartea lui Frank Herbert nu ştiam că ficţiunea poate să vorbească în acest fel despre religie, ecologie, mişcări sociale sau genetică. Este cartea care m-a plasat definitiv în tabăra lui H.G. Wells şi nu a lui James Joyce, cu privire la rolul ficţiunii. Fără îndoială că lucrurile s-au mai nuanţat odată cu trecerea anilor, însă şi acum prefer întrebările despre sex pe care mi le lasă Mâna Stângă a Întunericului, decât Complexul lui Portnoy. Şi acum consider Dune (cu toate defectele ei) cartea mea preferată şi este probabil, romanul pe care l-am citit de cele mai multe ori (cam o dată pe an din 1992 şi până acum). Iar traducerea excelentă a lui Ion Doru Brana ajuns să facă atât de mult parte din mine, încât mi-a fost imposibil să o citesc şi în original în ciuda nenumăratelor încercări (cum ar putea să fie Spice-ul Melange, când el este Melanjul lui Doru Brana?)

 

Winnetou de Karl May – Editura Minerva 1992 (traducere Eugen Frunză)

Îmi amintesc şi acum seara şi noaptea ajunului de Crăciun din anul 1992, când citeam fascinat pentru prima dată Winnetou, în timp ce părinţii împodobeau bradul. Comoara din Lacul de Argint a fost doar un aperitiv pentru aventurile epice prin treceau în aceste 5 volume Old Shatterhand, Winnetou şi prietenii lor. Probabil că aceste romane mi-au deschis drumul pentru epic-fantasy, un gen pentru care, din păcate, am mult mai puţin timp zilele acestea.

Recitind de curând câte ceva din Karl May, mi-am dat seamă că scriitorul german nu scrie deloc rău. Nu le-am găsit aproape niciun cusur, proza lui este peste media cărţilor de gen, iar scrierile lui fac ceea ce fac foarte bine şi oferă cititorului o excelentă evadare din realitatea cotidiană.

Contele de Monte Cristo de Alexandre Dumas – Editura Tineretului 1957 (traducere Gellu Naum)

Relaţia dintre aventurile celor Trei Muschetari şi Contele de Monte Cristo, este la fel ca şi cea dintre Comoara din Lacul de Argint şi Winnetou. Când am citit pentru prima dată Contele de Monte Cristo eram pregătit de celelalte scrieri ale lui Dumas, dar într-un fel nu am fost pregătit deloc pentru tragismul, dramatismul şi complexitatea poveştii lui Edmond Dantes. A fost prima carte despre răzbunare mai serioasă pe care am citit-o şi mi-a dat hrană pentru minte mulţi ani după. De asta am şi revenit mereu la ea o dată cu schimbările prin care îmi trecea viaţa şi gândirea. Şi printre aventuri pline de dueluri, urmăriri, otrăviri, acest roman este o poveste universală, eternă şi întotdeauna plină de profunzimi nedescoperite la lectura precedentă (nu degeaba Contele de Monte Cristo a stat la baza multor cărţi SF, fantasy, romance, western, poliţiste sau mainstream).

———————————————————————————————————————————————————–

După vârsta de 14 ani, lecturile mele s-au diversificat mult, au intrat în biblioteca şi în mintea mea cărţile „serioase” ale lui Liviu Rebreanu, Jane Austen, Charles Dickens, Hortensia Papadat-Bengescu, Stendhal sau fraţii Mann. Însă cum am spus la început, aceste cărţi au fost nişte experienţe mult mai “liniştite”, cu siguranţă influente, dar niciodată cu aceeaşi explozie transformatoare ca şi lecturile din copilărie. Cu o singură excepţie…

Povestea unui Hobbit de J.R.R. Tolkien – Editura Elit 1995 (traducere Junona Tutunea)

Am aflat pentru prima dată de J.R.R. Tolkien dintr-un număr al Jurnalului SF, care a publicat, pe lângă o scurtă prezentare a lui, şi începutul din Silmarillion. Am fost fascinat. Era ceva nemaiauzit ca opera unui scriitor să ia naştere pentru că acesta avea nevoie de un univers, de o lume şi de o mitologie pentru limba pe care creat-o (şi încă cred că procesul prin care au luat naștere scrierile lui Tolkien sunt unice în literatură şi trebuie judecate diferit).

Am căutat apoi disperat să găsesc vreo carte a lui apărută în România. Am aflat de o traducere veche a Hobbitului dar nu am reuşit să pun mână pe ea. Şi m-am resemnat, până când am citit în Almanahul Anticipaţia din 1995, o listă a cărţilor apărute în anul respectiv şi am dat peste Povestea unui Hobbit de la Editura Elit. Nu am stat mult pe gânduri să-mi dau seama cum de mi-a scăpat, şi ajutat de tata care avea un CD cu adresele tuturor editurilor din România, le-am scris o scrisoare în care mi-a exprimat iubirea cu privire la Tolkien şi speranța că o să-mi trimită şi mie cartea. Nu mică mi-a fost surpriza şi fericirea când după câteva săptămâni am dat în cutia poştală peste avizul pachetului de la editura.

Hobbitul a fost poate singura carte despre care am ştiut înainte să o citesc că va fi o carte importantă pentru mine. În ciuda formatului de carte de copii a traducerii de la Elit, adolescentul din mine nu s-a lăsat descurajat şi a citit-o în câteva ore. Din fericire această traducere, avea la bază a 3-a ediţie a Hobbitului, modificată de Tolkien pentru a face parte din acelaşi univers ca şi Lord of the Rings. Astfel, în ciuda faptului că Hobbitul este o carte pentru copii (lucru pe care Tolkien l-a regret mereu), această ediţie deja sugerează istoria, trecutul, mitologia care au contribuit atât de mult la succesul Stăpânului Inelelor. În ciuda tonului uşurel, Hobbitul m-a făcut să mă îndrăgostesc de lumile secundare şi de fiinţele care le locuiesc, pentru că, până la urmă, este o poveste al naibii de bine spusă. După Hobbit au urmat bineînţeles traducerile Stăpânului Inelelor şi apoi întreaga operă a scriitorului britanic în engleză, unele în ediţii aniversare şi limitate cu preţuri extrem de piperate, inclusiv multe cărţi de critică despre Tolkien şi toate cele editate de Christopher Tolkien.

Şi în ziua de azi caut vreo carte epic-fantasy a cărei univers care să aibă profunzimea, veridicitatea, istoria tridimensională şi mitologia Stăpânului Inelelor. Probabil că acesta este principalul motiv pentru care am citit de foarte puţine ori şi al doilea volum al unei serii epic-fantasy.

———————————————————————————————————————————————————–

Cam asta ar fi lunga listă a cărţilor care m-au influenţat cel mai mult. Sunt curios însă dacă seamănă cu ceea ce aţi citit voi? Dacă unele dintre ele au fost şi pentru voi la fel de importante? Au existat altele? (Probabil Jules Verne, care pentru mine a fost eclipsat de faptul că l-a vârsta la care l-aş fi apreciat cel mai mult, îi aveam în bibliotecă de Clarke, Asimov sau Herbert) Am o bănuială că noi, cei care am fost copii înainte de 89 sau imediat după, am citit, indiferent de perioada când am copilărit, cam aceleaşi cărţi, dar pentru cei care au fost copii după Revoluţie, preferinţele literare s-au schimbat cam o dată la 5 ani. Mi-ar plăcea să citesc şi alte articole pe această temă, pentru că, pentru noi cei care iubim lectura, cărţile au fost, alături de părinţi şi de profesori, cele care ne-au format adultul de astăzi.

24 comments

Skip to comment form

  1. Jen

    Eu am invatat sa citesc dupa Revolutie (am intrat in clasa I in 90), dar lista mea seamana al naibii de bine cu a ta. Poate din cauza ca parintii nostri cumparau aceleasi carti? Am inceput cu Winnetou si nenumarate carti de aventuri din colectia Cutezatorii. (Am incercat sa citesc si alte carti ale lui Karl May, dar nici una nu mi s-a parut comparabila…) Si Jules Verne am citit tot in perioada respectiva, dar nu am avut vreo pasiune pentru el. Imi aduc aminte in primul rand de Insula misterioasa, din doua motive: m-au fascinat sistemele pe care le inventau naufragiatii, si m-au innebunit explicatiile traducatorului. In loc sa imi spui ca mila marina are 1852 de metri, nu mai bine transformai in metri si gata?!

    La un moment dat cred ca am ramas fara materiale de lectura, asa ca mama mi-a pus in brate un cartoi din colectia Romanul secolului 20 – nuvele de Poe. Nici nu auzisem de gotic atunci, dar mi-a placut si-am cerut inca ceva similar. Dupa ce am citit si romanele cu Gordon Pym, ai mei s-au gandit ca poate mi-ar placea Dune si Fundatia (care tocmai incepusera sa fie publicate). The rest is history, ca sa zic asa. Ma rog, de fapt parcursul meu probabil ca nu e cel mai obisnuit: Dune mi-a placut pe post de carte de aventuri; cred ca abia la urmatoarea citire o sa o inteleg intr-adevar. Fundatiei (si lui Asimov in general) i-am dat mai multe sanse pana acum, dar… nu mersi.

    Si in ciuda povestii asteia lungi, de fapt alte doua carti mi-au marcat mie “amintirile din copilarie”. Cred ca le-am citit in acelasi timp, pe la 10-12 ani, si le-am uitat instantaneu. Am ramas ani de zile doar cu o senzatie si o imagine vaga cu niste carti mov. Cred ca le-am regasit tot in acelasi timp, pe la 15-16 ani, si atunci am aflat si ce erau: Noua printi din Amber a lui Zelazny si Almanahul Anticipatia 1994, cu Codrul Mitago al lui Holdstock. Din fericire pentru mine, tot cam atunci erau si zilele de glorie al X-net-ului. Am aflat, spre stupoarea mea, ca sunt 10 carti despre Amber si 4 despre Ryhope! Am citit seria Amber pe calculator, in loc sa invat pentru bac :D Din pacate Holdstock nu e atat de faimos, si nu am reusit sa gasesc decat Mythago Wood (romanul) scanat. Pentru celelalte volume a trebuit sa astept cativa ani, pana cand am reusit sa le cumpar de la cineva care aducea carti second hand din SUA. (Tot cu ajutorul lui mi-am cumparat si prima carte in engleza, omnibusul cu toate cele 10 volume din Amber, care a fost exorbitant de scump la vremea respectiva.)

  2. Fanache A. Remus

    Colectia de care zici a fost (si este) printre preferatele mele, am toate cele peste 400 numere ale colectiei (+-10 pe care nu le-am mai gasit), intr-un raft al bibiliotecii mele.
    Am zis, cand ies la pensie si ma plictisesc o sa stau sa le recitesc si sa imi aduc aminte de copilarie. ;)

  3. Weird Vision

    Cred ca toti cei din generatia noastra au citit cam aceleasi lucruri pentru ca erau singurele carti care se gaseau in librarii. Iar cei care nu aveau acces la carti din afara cu siguranta aveau prieteni cu biblioteci la fel de mari ca ale lor de la care imprumutau pe rupte. La lista lui Tudor as adauga integrala Jules Verne si Al. Dumas si probabil inca vreo 2-3 carti, dar in mare cam astea sunt. Ah, si as scoate Tolkien. La mine a ajunst odata cu filmele si n-a prins.

    1. Jen

      Eu am aflat despre Tolkien cand s-au anuntat filmele, dar mi-au placut foarte mult chiar si asa. In schimb, Hobbitul mi s-a parut o carte pentru copii (una nu prea interesanta). Poate daca o citeam la 10 ani imi placea mai mult, dar la 20 a fost o mare dezamagire.

  4. Assassin

    Odiseea capitanului Blood – o carte parcusa de n ori, chiar acu’ trei ani am mai citit-o o data. Acelasi farmec. Si Vulturilor marilor a fost buna, dar Scaramouche n-a reusit sa ma vrajeasca.

    Mi-a placut si O lume disparuta, indeajuns incat sa o citesc de vreo 3-4 ori. Am trecut doar o singura data Aventurile lui Gordon Pym, insa si acu’ ma bantuie; cumva mi-e frica sa o recitesc. Nu din cauza ca o voi percepe altfel, dimpotriva. Daca senzatiile de tristete si desertaciune vor fi la fel de puternice ca atunci?

    Inainte de 1989 am citit Atacul cesiumistilor si Omul cu o mie de fete, insa nu le-am absorbit complet. Eram prea mic pt. asemenea carti, imi aduc aminte ca a fost o traire nu prea ok cand le-am citit :D
    In schimb, am adorat pur si simplu Patrula spatiala, o carte pe care am asociat-o ulterior cu serialu’ de desene animate Aventurierii spatiului :)

    1. Weird Vision

      Oh, Patrula spatiala, prima mea intalnire cu space opera. A fost dragoste la prima citire ca sa zic asa. :D

  5. Radu Romaniuc

    Nimeni cu rușii?

    Prima carte sf adevărată care mi-a rămas în minte a fost un volum de romane de Beleaev, Capul Profesorului Dowell, Omul-amfibie și Traficantul de aer.
    Până atunci, până la 7 ani, tot niște ruși îmi plăcuseră, aveam două cărți cu Habarnam și mai era una sf, cu nepoții unui savant care folosesc o invenție a acestuia și devin mici, și trebuie să supraviețuiască printre gâze. Oricât de incredibil ar părea, având în vedere că era o carte pentru copii destul de mici, pre-puberi să zic, era o scenă în carte unde copii călătoresc pe niște ploșnițe de apă și trebuie să se ferească de masculii cu penisuri perforante. Plus Cepelică, dar asta era scrisă de un italian.

    Apoi Stiletul de Rîbakov, și Fortul de Zăpadă, și o altă carte de aventuri al cărei titlu l-am uitat, cu niște soldați/savanți călătorind prin Siberia, însoțiți de ghidul Pahom Stepanovici. Am reținut numele ăsta 30 de ani.
    Tot pe atunci am citit Aventură Contraaventură de Leonida Neamțu, care a fost cea mai recitită carte a unui autor român din casă, care e un soi de fantasy weird, nici nu înțelegeam mare lucru din ea, dar față de ce sefeuri citisem până atunci era ceva ca M John Harrison. Sper să o găsesc la un anticariat și să o recitesc.

    Apoi, o carte a unui autor american, naturalist cred, Micii sălbatici, o carte veche cu niște copii care își fac wigwam în pădure, trag cu arcul, cercetează pădurea. Și două cărți ale lui Gerald Durrell, despre familia lui și animale. Cred că una chiar așa se numea. Și o alta a lui, despre o călătorie de colectat animale pentru zoo, în Africa.

    Și mie mi-a plăcut Patrula Spațială, deși acum nu mai țin minte nimic din ea. Cicerone Sbanțu mai trăiește oare? Nu e un nume pe care să-l vâd prin retrospective ale sefeului, sau articole de astea de gen. E din generația optzecistă?

    1. Jen

      Mie mi-au placut rusii aia cu pionieri :D Timur si baietii lui, Pe malurile Sevanului… am fost trista foarte multa vreme ca eu n-am apucat sa fiu pionier si sa fac asa chestii interesante!

      Tot asa am regretat si ca nu aveam bunici la tara si nu puteam sa-mi construiesc un teepee in curte :P Chiar am regasit cartea acum cativa ani, dar i-am facut-o cadou cuiva care si-o dorea mai mult decat mine.

      A lui Durell se chema intr-adevar Familia mea si alte animale. Am citit-o de vreo 10 ori, la momentul respectiv mi se parea culmea prozei umoristice, alaturi de Cismigiu & co. (Cred ca am aflat abia 5-10 ani mai tarziu unde e Cismigiul si unde e Lazarul… putin trist, avand in vedere ca sunt nascuta si crescuta in Bucuresti :P)

      Si inca ceva de care mi-am amintit acum, dar nu mai tin minte cum se cheama: o carte scrisa de un francez, cu… nici nu mai stiu cu ce era, imi aduc aminte doar niste fragmente. Stiu ca botezasera un rau de pe planeta (?) respectiva cu numele de Dordogne, un nume care mie mi se parea foarte exotic :D

      1. Jen

        Francis Carsac – Robinsonii cosmosului… si disponibila pe scribd! http://www.scribd.com/doc/4078067/Francis-Carsac-Robinsonii-Cosmosului-v5-0

      2. Radu Romaniuc

        Da, aia cu Timur era excelentă. Nu era în același volum cu Fortul de zăpadă și alte câteva nuvele, din perioada aia de început a comunismului în Rusia, cu Roșiii, Verzii și Albii care se tot fugăreau prin stepe?

        Dar Taras Bulba a lui Gogol? Am plâns ca un madăfacăr la sfârșitul cărții, și îmi puneam căciula de iepure a maică-mii în cap ca să fiu și eu cazac.

        Alte cărți genre pe care le citeam și reciteam erau cele din seria Conan Doi a lui Vlad Mușatescu.

        Și mi-am adus aminte că am citit și o carte fantasy americană care m-a marcat, în copilărie. Ultima licornă de Peter Beagle. Am recitit cartea aia (editia veche, dinainte de revoluție) de atâtea ori încât până și acum îmi aduc aminte, pe de rost, primele pagini… După aia am făcut-o cadou, când eram în primul an de facultate, și am mai cumpărat-o de patru ori, și am tot făcut-o cadou. Unor fete, îmi dau seama acum. Că toți din familia mea tachinează, dar ca mine nu tachinează nimenea…

        Da drept să zic, cartea copilăriei care mi-a rămas cel mai clar în cap a fost Amantul Doamnei Chatterley, pe care am șutit-o de la maică-mea. 6 ani e vârsta perfectă ca să citești despre cunilingus. NOT.

    2. Assassin

      Habarnam a fost reeditata la Humanitas unde a aparut si continuarea. Am inteles ca ar fi si o a treia parte.

      De Nosov am mai citit o carte, era veche si cartonata, destul de groasa, nu-i mai stiu titlu’, poa’ “Nuvele”? Erau mai multe povestiri, imi aduc aminte clar de una cu albine.

      Tot de un rus era si Vrajitorul sau Magicianul, un copil gaseste un vas din care iese un djin ale carui apucaturi demodate il pun in sutuatii comice cand intra in contact cu realizarile industriale sovietice…

      Am citit de mai multe ori cartea aia cu copiii care se fac mici si calatoresc in lumea insesctelor. A constituit un prolog excelent la Furnicile.

      1. Mihai-Dan Pavelescu

        In “Tara codrilor de iarba” :)))

      2. Radu Romaniuc

        Eu din Habarnam am avut două cărți când eram mic, Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi și Habarnam în Orașul Soarelui (o ediție veche, cred că venea tocmai din copilăria mamei). Era un genre fusion de mare spumă, în care Habarnam căpăta Bagheta Magică de la un vrăjitor, și călătorea după aia într-un oraș futurist.

      3. Loredana

        “Vrajitorul” era Assassine, “Vrajitorul” se numea. Si acu’ mai rad cand mi-aduc aminte ce-a facut respectivul vrajitor la meciul de fotbal ;-)

  6. nicu ferdean

    Foarte frumoase carti. Doar ca la mine Asimov a fost cheia centrala. Si azi imi amintesc “The Mule”…

  7. Mihnea

    Interesant, eu am descoperit SF-ul tarziu (pe la 18 ani) cu romanul Labirintul Mortii, o opera mai putin cunoscuta a lui PKD. Fantasy-ul l-am descoperit mai devreme (in jur de 14-15 ani) cumva din intamplare: era perioada maniei Harry Potter, parintii mei au vrut sa mi-o cumpere de ziua mea insa din neatentie mi-au cumparat trilogia Stapanul Inelelor…pana mi-am dat eu seama ca nu prea se potriveste cu ce vorbesc prietenii mei despre Harry Potter deja eram absorbit total de lumea lui Tolkien (nici pana azi n-am ajuns sa citesc Harry Potter).

    Din cartile copilariei, imi amintesc si eu cu placere de Calaretul fara Cap (o editie in 2 vol. pe care am citit-o intr-o vacanta la tara), fabuloasele carti ale lui Karl May, sau Ciresarii (nu mi-au placut in mod deosebit). Mai erau niste carti cu exploratori si aventurile lor (pe la poli, pe Everest, chestii de genul)….le-am uitat titlurile sau autorii.

  8. A. Buzdugan

    Pe langa cele amintite, seria Pardaillan, Roccambole, Cocosatul lui Feval, Baietii de pe strada Pal, Singur pe lume etc. Operele lui H.G. Welles, ale lui Beleaev de la Ed. Tineretului si socul de la 11 ani: aparitia primului almanah Anticipatia (care venea pe un teren pregatit de vizionarea Razboiului Stelelor, Mesajului din spatiu, al Hangarului 18, Superman etc.). Imi aduc aminte ca am citit si in fascicole aparute in interbelic si Prin pustiul Saharei, in care Old Shaterhand e Kara Ben Nemsi (Carabina nemteasca)… E he he, vremuri in care binele era bine si raul era rau, nu amestecate…

  9. Mihaela P.

    Ce amintiri frumoase îmi trezesc titlurile înșirate…
    O întrebare aș avea: oare știe cineva de unde pot cumpăra “Povestea unui Hobbit” editura Elit 1995? Am avut carte când eram mică, însă s-a pierdut de-a lungul anilor. Îmi e foarte Dragă și mi-ar plăcea să am din nou volumul.

  10. Mihaela P.

    Mulțumesc mult!

  11. Ben Ami

    eu am citit numai rusi… pana pe la 14 ani (ca SF cat de cat “pur”). Am inceput cu Omul-raza! dar in perioada aceea Jules Verne la greu (primeam mereu cartulii ca premii la scoala). Altfel… Magazinul Istoric. Toata colectia. pe romani i-am citit cam 3 luni de zile, de-a valma, cam 4 romane pe zi (dadusem iama intr-o biblioteca), indiferent ce-mi pica in mana (dar nu SF ca nu aveam de unde). si dupa Revolutie.. absolut tot ce a aparut la toata lumea… vreo 3 ani (a fost si o perioada cand m-am lasat de fumat numai ca sa pot lua cartile – singurul motiv cu adevarat puternic pentru care am reusit sa le las o vreme). apoi am inceput sa scriu si eu cate ceva, sa-mi traiesc propria viata… si m-am reapucat.

  12. Mihaela P.

    Din păcate nu am putut procura cartea de pe site-ul cartivechi.ro. Mulțumesc oricum pentru ajutor. Întrebarea rămâne: oare mai este vreo sursă din care aș putea face rost de ” Povestea unui Hobbit ” editura Elit 1995?

  13. Bogdan

    Frumoase carti. Eu caut de muuuulta vreme o carte sf pe care-am citit-o acum mai bine de 20 de ani. Din pacate nu mai tin minte nici autorul, nici titlul. Ce mai tin minte sunt fragmente: oamenii controlau vremea si in general tot pe planeta, mai putin cutremurele. Niste tineri pleaca intr-o misiune de cercetare, iar fratele unuia dintre ei vroia si el sa mearga dar n-a fost luat, asa ca pleaca cu niste prieteni dupa cei mari. Aveau niste vehicule care si mergeau, si zburau si mergeau si pe sub apa. Mai tin minte spre final ca dupa un cutremur s-a ridicat la suprafata o insula si astia mici au iesit cumva si se dadeau cu schiurile pe lava.
    Daca are cineva o idee despre cartea asta va rog scrieti-mi. Ma chinui de atata vreme sa-mi aduc aminte si nu reusesc…
    Multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>