Jocuri mici cu suflet mare

Mai mult decât cărţile, filmele sau muzica actuală, noul trend în materie de jocuri pe calculator îmi dă speranţe în legătură cu fiinţa umană. De vreo doi ani încoace au început să apară jocuri realizate de tineri între 20-30 de ani, în care grafica este lăsată atât de în afară încât aceasta arată ca acum 20 sau mai mult de ani, dar care sunt concentrate pe a-ţi oferi ceva interesant şi imersiv. Şi cât de minunat reuşeşc, pentru că se concentrează pe poveste, pe designul şi motorul jocului şi nu al graficii, pe inteligenţa jucătorului, aducând o prospeţime formidabilă unui domeniu pentru care eu nu mai aveam deloc speranţe. Şi totul, de cele mai multe ori, în mai puţin de 250 de mega. Şi culmea, au avut şi un foarte mare succes la public.

Câteva dintre ele ar fi:

Machinarium şi Botanicula, două jocuri realizate de Amanita Design, atât de originale încât mi-e imposibil să le descriu. Urmăriţi filmuleţele de mai jos.


Limbo şi Closureasemănătoare prin fiorii şi senzaţiile teribile pe care le produc, şi ele bazindu-se pe un design complet original.


Gemini Rue şi FTL: Faster Than Lightarată ca nişte jocuri de la începutul anilor 90, dar povestea SF extraordinară şi muzica formidabilă din primul şi strategia interesantă din cel de-al doilea, fac din ele nişte mici bijuterii.


La sfârşit, Dear Esther, care chiar dacă nu este un joc propriu-zis, ci mai mult o experienţă cinematografică, îţi oferă probabil cea mai apropiată experienţă de cea a citirii unei povestiri de Caitlin Kiernan.

2 Comments

  1. yo man Limbo o fost super cool desi super scurt

    tre’ sa vad/incerc si restu’

    apropo de jocuri , sf si geeks 😉

    a citit careva Ready Player One? sunt pe la jumate si e tot ce isi poate dori un cititor de gen, mai ales daca nu era prea mic pin 80’s 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu