Dacă nu ar exista traducători, am citi cu toţii aceeaşi carte?

Nu mă gândeam că voi scrie o continuare, dar văzând că destul de multă lume atât pe blogosferă cât şi în blocosferă, consideră articolul despre traduceri “cam SF”, o să încerc să intru puţin mai în detaliu. Până la urmă chiar e păcat ca tot felul descoperiri minunate despre mintea umană să pară nereale. Nu mi-o luaţi în nume de rău, dar fenotipul şi genotipul mă împing mereu să dau explicaţii, pentru că străbunicul meu a fost dascăl, bunicii au fost dascăli, părinţii sunt dascăli, şi eu, la rândul meu, predau cardiologie. Aşa că, voi încerca câteva explicaţii în legătură cu limbajul şi cu mintea umană, deşi sunt alţii care o fac mult mai bine şi mai în cunoștință de cauză decât mine şi pe care îi recomand cu căldură: Steven Pinker (The Language Instinct, How the Mind Works, Words and Rules: The Ingredients of Language, The Stuff of Thought: Language as a Window into Human Nature), Noam Chomski (Language and Mind, Language and Thought, On Language), Daniel Dennett (Kinds of Mind) sau chiar câștigătorul din 2011 al Premiului Nobel pentru Economie, psihologul Daniel Kahneman cu a sa excelentă Thinking, Fast and Slow.

Din câte am observat există tendinţa ca pe cititor, după ce parcurge o carte în original, să-l cuprindă o stare de mulţumire pentru faptul că a reuşit să citească frazele scriitorului, cuvânt cu cuvânt, exact în limba în care au fost scrise. Satisfacţia este dată de faptul că acesta simte, după ce întoarce ultima filă, că i-a fost transmis ceva extrem de important direct de la sursa care a născut acest ceva. Parcă a primit moştenire un colier de smaralde de la străbunica, colier care este scos cu grijă din sertarul bunicii şi pus cu aceeași grijă, la păstrare, în cutia cititorului. Aşa că, la dracu cu traducătorii, care strică tot înţelesul şi schimbă smaraldele în safire.

Numai că, legătura dintre un colier şi o carte nu există, iar dacă concepţia că lectura unui roman în original, oferă cititorilor înțelegerea A, iar celor care o citesc în traducere, înțelegerile B, C sau D, funcţie de traducător, este cum nu se poate mai greşită. Dacă 1000 de oameni citesc Dune, atunci vom avea 1000 de interpretări, 1000 de înţelesuri, practic 1000 de Dune diferite. Cărţile nu sunt identice între ele, decât atunci când sunt pe rafturile librăriilor.

Cu toţii traducem o carte în momentul în care o citim, chiar dacă o citim în original. Nu o traducem din limba în care este scrisă în cea maternă, dar o traducem în limbajul minţii noastre. Iar această traducere oferă atât o unicitate fiecărei construcţii artistice care pătrunde în minte, cât şi o permanentă evoluţie a acesteia împreună cu gândirea noastră. Niciodată doi cititori diferiţi nu vor citi aceeaşi carte, indiferent dacă este tradusă sau nu. Nici măcar acelaşi cititor nu citeşte aceeaşi carte la o recitire ulterioară.

Este adevărat că un traducător aduce o traducere suplimentară faţă de cea din mintea cititorului. Însă această traducere există şi dacă citim cartea în original, diferenţa fiind că în această situaţie, noi, cititorii, suntem cei care facem traducerea. Deci experienţa ar fi mai personală în acest fel, nu? Ei bine, lucrurile nu stau tocmai aşa.

Gândiţi-vă că sunteti într-un mijloc de transport şi călcaţi pe cineva pe picior. Ce veţi simţi mai puternic, faptul că el vă spune “Fuck off!” sau “Du-te-n pizda mă-tii!”. Sau ce înseamnă mai mult pentru voi, să spuneţi “Sorry” sau “Îmi pare rău”? Când simţiţi mai puternic, în momentul în care cineva vă spune “I love you!” sau “Te iubesc!”? Nu vi s-a întâmplat vreodată să vă fie mai uşor să gândiţi sau să rostiţi “I love you!”, decât cuvintele în româneşte, cuvinte încărcate de sentiment şi semnificaţie, pentru că au fost rostite de bunicii, părinţii sau partenerii noştri când ne înconjurau cu dragoste?

Bineînţeles că lucrurile în legătură cu lectura sunt puţin mai nuanţate, dar în mare stau în acelaşi fel şi în legătură cu cititul în original sau în limba maternă, adică în traducere. Dacă citim o carte în original aceasta va suferi două procese aproape simultane şi foarte puţin diferenţiate, de traducere şi de înțelegere, procese la care cea mai mare participare o are partea de creier unde am învăţat limbile străine. Dacă citim o carte în traducere, procesul va fi doar unul – de înţelegere, şi va fi efectuat de o cu totul altă parte a creierului – aceea unde am învăţat limba maternă. Traducătorul este cel care, dacă vreţi, se sacrifică, pentru a ne oferi cartea în limba care ne este cea mai apropiată, cea în care ne-am născut şi am crescut.

Lectura în original are şi ea destule avantaje. Ce spun eu este doar faptul că cele două tipuri de lectură nu sunt identice chiar dacă ştim la perfecţie o limbă străină. Poate că ar trebui să citim autorii români cu partea maternă a creierului nostru lingvist, iar autorii străini doar cu partea care învaţă alte limbi, pentru că ei oricum scriu pentru alte popoare, de multe ori pentru alte timpuri şi poate că asta e partea minţii noastre cu care este bine să-i gustăm. Poate ar trebui să-l lăsăm pe Ion să spună că “Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii”, pe Mr. Darcy să mărturisească că: “In vain have I struggled. It will not do. My feelings will not be repressed. You must allow me to tell you how ardently I admire and love you” şi să nu le amestecăm deloc. Nu ştiu… Rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă cum şi cu care parte a minţii doreşte să citească.

Însă cu siguranţă că lectura în original nu ne va feri deloc de neînţelegeri. Până la urmă, traducătorii, mai ales cei cu experienţă, se pricep mult mai bine să traducă decât marea majoritate a cititorilor, iar în momentul în care credem că unul dintre ei a distrus o carte, poate ar fi mai bine să fim mai modeşti, şi să ne întrebăm, în primul rând, dacă nu cumva noi suntem cei care nu au înţeles cum trebuie.

(Şi apropo de schimbarea înţelesului: aş vrea să-l văd şi eu pe traducătorul care poate să schimbe înţelesul lui Dhalgren de Samuel Delany.)

23 Comments

  1. Chestia e ca, sincer, nu-mi prea pasa ce carte citeste vecinul de la 3 sau colega de munca. “Scopul” meu e sa inteleg eu cartea cat mai aproape de modul in care a scris-o autorul. Fara falsa modestie, stiu engleza la fel de bine sau mai bine decat toti traducatorii cu care am lucrat, ceea ce ma face capabila sa inteleg exact ce vroia sa spuna autorul. Pentru contextul cultural, politic samd… am wikipedia. Atunci de ce as citi o traducere in loc de original? N-are sens din punctul meu de vedere. Daca citesc o carte scrisa de un american vreau o perspectiva americana, nu una romaneasca.

    Pe de alta parte, inteleg ce vrei tu sa zici. Am incercat sa citesc in spaniola si in franceza si rezultatul n-a fost cine stie ce – pot sa prind ideea de baza a unei carti, dar cam atat, fara detalii si subtilitati. Daca nivelul tau de cunostinte de limba straina nu e extraordinar – da, atunci cu siguranta trebuie sa citesti traducerea. Eu o sa insist si cu respectivele doua limbi straine, pentru ca mi se pare mult mai usor si placut sa le exersez asa… dar imi aleg cartile cu atentie. (De exemplu, recent am terminat de citit Amber-ul lui Zelazny in franceza, serie aleasa special pentru ca am citit-o de cateva ori in romana si engleza.)

    In final, o poveste. Acum multi ani redactam un roman fantasy tradus de o (banuiesc) domnisoara aflata la prima experienta de genul asta. Primele semne de alarma au aparut in primele pagini, cand textul n-avea sens si am gasit cateva pagini sarite cu totul, dar cel mai trist a fost cand, intr-o lupta care in original era corp la corp, in traducere a aparut un cutit…

  2. Inseamna ca traducatoarea simpatiza un personaj, pe unul din combatanti, si i-a oferit un avantaj. Un cutit mititel.

  3. Mie toata povestea asta imi suna a argumentatzie a guvernului nord coreean care incearca sa explice de ce in traduceri nu trebuie pomenit Internetul, ca sa nu ii bulverseze pe cititorii care se vor intreba “ce e aia?”

    Ca sa nu mai pomenesc de traducerile de pe vremuri care incercau sa faca un personaj cu idei socialiste sa para comunist de-a dreptu (tot din motivul ca “Te iubesc” suna mai bine ca “I love you”)

    Treaba asta cu adaptarea la cultura locala e specifica traducerii softwareului, reclamelor, manualelor de utilizare etc. Literatura are cu totu alt scop, si orice traducere e scriitura unui traducator cu idei plagiate din autorul original. Or fi 1000 de interpretari diferite la Dune, dar lasa-ma pe mine ca cititor sa le fac, nu mi le baga tu pe gat, ca atunci mie nu-mi mai ramane decat sa-tzi interpretez interpretarea.

  4. @ Jen
    “stiu engleza la fel de bine sau mai bine decat toti traducatorii cu care am lucrat, ceea ce ma face capabila sa inteleg exact ce vroia sa spuna autorul. ”
    Tocmai asta spune studiul despre care am vorbit in articolul anterior: cunoasterea la perfectie a unei limbi straine nu inseamna automat ca vei intelege exact ceea ce a spus autorul si ca traducerea s-ar putea sa-ti ofere o mai buna intelegere. Mai exista un studiu interesant si care arata ca limba materna si limba straina sunt stocate in aceeasi parte a creierului numai daca copilul le invata pe amandoua in acelasi timp imediat dupa nastere. Altfel, oricat de bine ai cunoaste o limba straina, ea ramane din pacate toata viata o limba straina, stocata intr-o parte a creierului rezervata pentru “strain”.

    @aron biro
    “Or fi 1000 de interpretari diferite la Dune, dar lasa-ma pe mine ca cititor sa le fac”
    Chestia asta cu liberul arbitru este si ea o iluzie. Numai faptul ca citesti ceva cu partea creierului rezervata de evolutie “strainului” inseamna o destul de mare limitare. Si daca pornesti la lectura si cu preconceptii (de genul “nu exista francezi fluentzi in engleza”) atunci nici nu prea mai ramane loc de interpretari, nu? 🙂

    ““Te iubesc” suna mai bine ca “I love you””
    Nu era vorba in nicio parte a articolului despre sonoritatea unei limbi. Desi, uneori, poate conta si sonoritatea diferita a limbilor in momentul in care traduci ceva.

    • Pai atunci inseamna ca nici traducatorul profesionist nu va intelege ce vroia de fapt sa transmita autorul, nu? Si daca suntem amandoi (si eu, si traducatorul) la fel de “dezavantajati”, mai bine nu introduc nici un intermediar intre cuvintele autorului si creierul meu.

  5. @Jen

    Pai daca si tu si traducatorul ati citi atunci ati fi “la fel de dezavantajati”. Daca amandoi ati traduce atunci ati fi “la fel de dezavantajati”. Dar tradusul si cititul sunt 2 lucruri total diferite, nu? Nu cred ca ceea ce vrea traducatorul, adica sa ofere ceva in alta limba cat mai aproape de textul original, are vreo legatura cu ceea ce vrea cititorul. Folosesc ustensile diferite si creeaza ceva la fel de diferit. Experienta microliterara a traducatorului, care este foarte centrat ce descompunerea si intelegerea cuvintelor si frazelor, este total diferita de cea macroliterara a cititorului, pentru care cel mai mare impact il au paragrafele si capitolele. Pentru traducator este cel mai important sa inteleaga insemnatatea fiecarui cuvant si aranjamentul fiecarei fraze, mai putin ceea ce inseamna toate cele 500 de pagini ale romanului luate impreuna. Pentru cititor, nu conteaza daca nu stie ce inseamna chiar fiecare cuvant sau propozitie, cel mai important este sa priceapa cartea in totalitatea ei.

    Eu ma refer la faptul ca exact aceleasi cuvinte citite in limba materna si intr-o limba straina, pot fi percepute putin diferit, ceea ce nu are neaparat legatura cu traducerea.

    Si tocmai ca exista un intermediar si daca citesti in original. Intermediarul este partea de creier formata de evolutie pentru a interactiona cu “strainul” si care e diferita de partea formata pentru a interactiona cu parintii nostri si cu mediu “cuibului”. Da, cand citesti in traducere sunt doi intermediar, dar asta nu o face mai experienta mai putin veridica, pentru ca nu e matematica 🙂 Eu incerc sa spun doar ca cititul in original si cel in traducere sunt experiente diferite, iar prima nu este neaparat superioara, cum crede toata lumea.

    • De acord cu tine – nu poti simti niste cuvinte in engleza asa cum le simti in romana. Dar, pe de alta parte, eu prefer sa “simt” mai putin si sa citesc exact ce a scris autorul; o traducere mi se pare o experienta… diluata, ca sa zic asa. Nu neg rolul traducatorului si nu neg ca unii (putini, dupa parerea mea) chiar fac treaba foarte buna. Dar cata vreme nu e vorba de probleme de intelegere a limbii, eu raman la parerea mea: un intermediar (eu) e mai bun decat doi.

      (Si, nu stiu cum sa explic, dar pentru mine e o mare diferenta intre o carte si o conversatie personala. Daca vorbesc eu cu cineva in engleza intr-adevar mi se pare ca lipseste ceva, mai ales daca nici cealalta persoana nu e vorbitoare nativa. Cu cartile nu mi se intampla asta, probabil din cauza ca informatia circula doar intr-o singura directie, de la vorbitorul nativ la cel non-nativ.)

      Oricum, sper ca e clar ca eu nu spun ca toata lumea ar trebui sa citeasca in original, or else. E pur si simplu alegerea mea si, pentru mine, e cea mai buna solutie.

  6. „Nu cred ca ceea ce vrea traducatorul, adica sa ofere ceva in alta limba cat mai aproape de textul original, are vreo legatura cu ceea ce vrea cititorul. Folosesc ustensile diferite si creeaza ceva la fel de diferit. Experienta microliterara a traducatorului, care este foarte centrat ce descompunerea si intelegerea cuvintelor si frazelor, este total diferita de cea macroliterara a cititorului, pentru care cel mai mare impact il au paragrafele si capitolele. Pentru traducator este cel mai important sa inteleaga insemnatatea fiecarui cuvant si aranjamentul fiecarei fraze, mai putin ceea ce inseamna toate cele 500 de pagini ale romanului luate impreuna. Pentru cititor, nu conteaza daca nu stie ce inseamna chiar fiecare cuvant sau propozitie, cel mai important este sa priceapa cartea in totalitatea ei.”
    Interesant! La câte cărți ați tradus până acum, așa ați procedat? Mă distrează că asistăm la o discuție DESPRE traducători FĂRĂ traducători!!! Dar e și asta o manieră de a vedea lucurile. Cred că cel mai bine, vorba lui Jen, este să continuați să citiți numai în engleză. Așa, cel puțin, mai eliminați un intermediar!

  7. Nu stiu cum s-a ajuns de la pledoaria pentru lectura in limba romana la “sa cititi numai in engleza”. Probabil printr-o “traducere” mai putin reusita 🙂

    Cu drag invitam traducatorii in aceasta discutie. Asta daca si ei considera ca merita sa se coboare la nivelul unei astfel de discutii si al unor articolele scrise doar de un cititor. Cititor care si-a dat toti banii din alocatii ca sa cumpere cartile minuate traduse de ei si care si-ar da si acum toti banii, daca ar avea pe ce.

  8. :):):) Hai s-avem si-un personaj comunist in carte! :):):) Hobbit-ul de partid.

  9. @Aron: Nu ti-ai pierdut dexteritatea 🙂

  10. mie unu tot articolul asta si mai ales mesajele de dupa imi suna a “taci ca eu stiu mai bine si trebuie s-o iei de buna”. Din pacate nu e asa, daca stii o limba straina suficient de bine sa poti citi o carte eu cred ca e mai bine sa faci asta si sa te bucuri de experienta. Tocmai din cauza ca fiecare intelege altceva si mesajul ajunge distorsionat la fiecare in parte nu e recomandat sa citesti carti traduse de altcineva. Eu acum ma refer strict la engleza , limba pe care am inceput sa o invat din clasa 3-a si desi argumentele de mai sus erau ca nu se compara o limba straina cu cea materna tind sa cred ca nu e adevarat, pentru ca de multe ori mai degraba pot folosi un cuvant in engleza si mai greu vine cel in romana.

    pro lectura in original
    pro traduceri daca limba respectiva nu iti e cunoscuta ca cititor

    • Eu fac engleza dinainte sa intru la scoala (de la 4 ani) si cu siguranta ca nu o cunosc la acelasi nivel ca limba materna. Cred ca singurul mod in care poti ajunge chiar bilingv e sa traiesti multi ani intr-o tara de limba engleza, iar in cazul nostru nu cred ca e cazul. Argumentul meu este ca, pentru a *intelege* o carte, cunostinte foarte bune de engleza sunt suficiente. Evident, cu exceptia anumitor carti, pentru care trebuie sa ai habar si de cultura americana/engleza/australiana, sau chestii academice mai complicate… de exemplu, n-as citi Joyce in original. Am avut surpriza (putin neplacuta) sa imi dau seama ca, desi am inteles perfect toate Discworld-urile dpdv al actiunii, mi-au scapat zeci de referinte culturale pe care putea sa le inteleaga doar un britanic [http://www.lspace.org/books/apf/].

      Iar argumentul cu termenii in romana vs engleza, sincer, nu e valid. Pur si simplu inseamna ca ori nu stii romana destul de bine, ori ca romana pur si simplu nu are unele notiuni din engleza… numai ca asta functioneaza si invers, o gramada de cuvinte romanesti nu au o traducere direct in engleza. N-are nici o legatura cu nivelul tau de cunostinte.

  11. @Tudor – Am cautat de curiozitate articolele despre creier si limbi straine/materne despre care zici. Am citit cateva + cateva rezumate si mi se pare ca de dragul metaforei simplifici lucrurile foarte mult – mi se pare limpede din toate sursele citite ca zonele activate si dezactivate in timpul lecturii/vorbirii in limba materna sau in limbi straine se suprapun, se modifica, preiau functii una de la alta, etc. Nu exista o zona A a limbii materne si niste zone B, C si D ale limbilor straine cunoscute, ferm delimitate pe viata.

    Nici macar afazia aceea de care aminteai in articolul precedent nu se manifesta asa cum zici – exista o plasticitate, zile in care vorbesti doar limba A si zile in care vorbesti doar limba B, de exemplu.

    Vezi de ex. aici si in articolele pe care le citeaza: http://brain.oxfordjournals.org/content/122/12/2207.full

    Cred ca e cinstit sa spui pur si simplu ca oamenii pricep de obicei mai bine ce citesc in limba lor materna si ca sunt mai sensibili la subtilitatile literare atunci cand le inteleg. Fara a intra in neurologie.

    Si un comentariu despre penultima fraza (“Până la urmă, traducătorii, mai ales cei cu experienţă, se pricep mult mai bine să traducă decât marea majoritate a cititorilor, iar în momentul în care credem că unul dintre ei a distrus o carte, poate ar fi mai bine să fim mai modeşti, şi să ne întrebăm, în primul rând, dacă nu cumva noi suntem cei care nu au înţeles cum trebuie.”):

    OK, si dupa ce ne facem un proces de constiinta si ne documentam si ne amintim ca in clasa a treia stiam deja bine trei limbi (dintre care limba in care a fost scrisa initial cartea tradusa) putem sa zicem ca o traducere e proasta? Sau totul ramane relativ si e posibil sa traim oricum intr-o simulare uriasa si nimic nu conteaza prea mult oricum o iei?

  12. @Jen @Abra Gham @aron biro @Adrian X @Adina

    Ma bucura nespus comentariile voastre. De asta am si scris articolele, pentru a genera un dialog. Si nu ma deranjeaza deloc daca-mi demonstrati ca nu am dreptate. De multe ori infirmarea unei ipoteze este tot atat de interesanta si de frumoasa ca si demonstrarea validitatii ei . Science rocks!

  13. @Adrian X
    “argumentele de mai sus erau ca nu se compara o limba straina cu cea materna tind sa cred ca nu e adevarat, pentru ca de multe ori mai degraba pot folosi un cuvant in engleza si mai greu vine cel in romana.”
    Deci pentru tine cele 2 limbi, engleza si romana, sunt comparabile/identice? Afirmatia este contrazisa mai apoi cand spui ca un cuvant in engleza iti vine mai usor. Iar automatismele legate de o limba straina mai mult sustin ceea ce am spus eu, pentru ca automatismele astea sunt declansate prin accesarea unor zone mai superficiale ale substantei cenusii, zone diferite de cele in care invatam limba materna.

    “mie unu tot articolul asta si mai ales mesajele de dupa imi suna a “taci ca eu stiu mai bine si trebuie s-o iei de buna””
    Tu spui ferm “pro lectura in original”, iar eu spun “doar faptul că cele două tipuri de lectură nu sunt identice chiar dacă ştim la perfecţie o limbă străină.” Chiar pare un pumn in gura articolul? Mie mi se pare destul de nesigur si cred ca doar ridica ceva intrebari la fileu.

  14. @Adina
    “de dragul metaforei simplifici lucrurile foarte mult ”
    Bineinteles ca este o simplificare, pentru ca daca scriam un tratat nu mai era loc de discutii si controverse 🙂

    “mi se pare limpede din toate sursele citite ca zonele activate si dezactivate in timpul lecturii/vorbirii in limba materna sau in limbi straine se suprapun, se modifica, preiau functii una de la alta, etc.”
    Nimic nu e simplu in legatura cu creierul, iar simplificarea didactica e probabil o deformare profesionala. Dar in principiu nu sunt de acord cu tine. Editorialul citat de tine, este unul dintre cele mai cunoscute in domeniu si spune mai mult decat clar:

    “Are the brain circuits that support L1 and L2 anatomically segregated, or are they intermingled in the same cortical regions? Price et al. observed that comprehension of words in L1 yielded greater activation of the left temporal lobe, including the temporal pole, than did words in L2. This replicates several earlier studies which all showed that the `language organ’ in the left temporal lobe is more activated when listening to the mother tongue than to any other lesser known language.”
    “Other studies capitalizing on the higher spatial resolution afforded by functional magnetic resonance imaging have suggested that, even within a single brain region, there may be smaller-scale circuits specialized for L1 or L2.”
    “For instance, in bilinguals who learned their second language late in life, sentence production tasks in L1 and in L2 have been found to activate two non-overlapping subregions of Broca’s area. In that study, only early bilinguals, who received equal practice with their two languages from birth, showed an activation overlap for L1 and L2.”

    Simplificat, este exact ceea ce am spus si eu.

    “Cred ca e cinstit sa spui pur si simplu ca oamenii pricep de obicei mai bine ce citesc in limba lor materna si ca sunt mai sensibili la subtilitatile literare atunci cand le inteleg. Fara a intra in neurologie.”
    Ceea ce spui tu raspunde la intrebarea “cum”, dar si nu la “de ce”, mult mai interesanta. De ce suntem “mai sensibili la subtilitatile literare” dupa 14 ani de invatat limba materna, decat cu 14 ani de invatat o limba straini? Nu cred ca mai putem discuta ceva legat de creierul uman fara sa intram in neurologie si neuroevolutie. De fapt, nu mai poti, in zilele noastre, sa abordezi ceva legat de comportamentul uman, fara sa te folosesti de evolutionism. Daca nu recunoastem efectele evolutiei si “genei egoiste”, vom ramane in continuare prizonierii lor.

    “People who deny the existence of dragons are often eaten by dragons. From within.” Ursula K. LeGuin
    Simplificat 🙂

    • “Nimic nu e simplu in legatura cu creierul, iar simplificarea didactica e probabil o deformare profesionala. Dar in principiu nu sunt de acord cu tine. Editorialul citat de tine, este unul dintre cele mai cunoscute in domeniu si spune mai mult decat clar: [urmeaza citatul]”

      1 – Cred ca ar fi util sa bagi de seama intregul context, cu aplecare asupra rolul circuitelor de control in contextul utilizarii anumitor limbi sau combinatii de limbi. Sau, daca preferi, asupra evolutiilor foarte diverse ale afaziilor bilingve, cum iti ziceam si ieri. Pare destul de limpede faptul ca nu poti pune degetul pe o zona din aria lui Broca si sa spui ca “asta e a francezei”, pe alta si sa spui ca “asta e a englezei”; exista circuite specializate, dar nu cu o specializare unica, independenta si durabila de-a lungul vietii.

      Mie cel putin mi se pare destul de limpede ca lucrurile nu sunt doar mai complexe decat spui, sunt si putin altfel decat spui.

      As inclina mai degraba sa spun ca problemele legate de citirea si intelegerea un text intr-o limba invatata mai tarziu (de obicei e vorba de limbi invatate dupa 6 ani, apropo) sunt legate de faptul ca utilizarea acelei limbi e conditionata de re-educarea anumitor circuite neuronale, pe cand invatarea limbii materne si a limbilor invatate devreme in viata se face pe un creier proaspat. E deci mult mai dificil sa gandesti intr-o limba straina pentru ca efortul de a-ti re-educa respectivele circuite neuronale e mare si nu e la indemana oricui. Din cate stiu e o teorie cat se poate de legitima, am citit din loc in loc despre ea si despre utilizarile ei in invatarea si folosirea limbilor straine. Si nu pare sa fie deloc incompatibila cu articolele despre care am vorbit.

      Dar nu am citit inca la nimeni despre imposibilitatea ca cineva care a invatat o limba dupa varsta de sase ani sa nu inteleaga niciodata perfect ceea ce citeste in acea limba, din ratiuni de limitari neuronale. Poti sa o iei ca ipoteza pentru viitorul tratat, as fi curioasa ce iese 🙂

      2 – Articolul citat de mine are fix cinci citari in articole peer reviewed. Ma indoiesc, cumva, ca e unul de referinta. Eu l-am dat pe el ca exemplu pentru ca e full text si e scris intr-un limbaj cat de cat accesibil.

      “Ceea ce spui tu raspunde la intrebarea “cum”, dar si nu la “de ce”, mult mai interesanta. De ce suntem “mai sensibili la subtilitatile literare” dupa 14 ani de invatat limba materna, decat cu 14 ani de invatat o limba straini?”

      Dupa cum ziceam, limba materna nu pare sa aiba vreo intaietate asupra limbilor straine invatate devreme, asta una la mana.

      Doi la mana, daca vrei sa vezi de ce un om care stie bine o limba straina nu intelege totusi totul dintr-o carte scrisa in acea limba poate ar fi util sa introduci si alti parametri, cum spuneau mai sus Jen si altii. Cunoasterea contextului cultural si specializarea, sa zicem, pentru inceput.

      Iti prezint ipoteza ca cineva care a invatat tarziu franceza dar care sta in Franta si lucreaza ca traducator din franceza in limba sa natala va avea un anumit pattern al activitatilor cerebrale atunci cand scrie sau vorbeste in franceza decat cineva care a invatat franceza la aceeasi varsta dar care nu a folosit-o in aceleasi contexte. Ar fi interesant de vazut cum apar si cum evolueaza pattern-urile in cauza, apoi comparate cu cele ale cuiva care a invatat devreme franceza si care traieste in Franta, etc, si cu cele ale cuiva care a invatat devreme franceza dar care nu a folosit-o (vast proiect!).

      In sfarsit, discutia e interesanta si ma mai pot lungi nu stiu cat, dar cred ca ajunge pentru ziua de azi 🙂

  15. @Tudor: Dar n-am spus ca n-ai dreptate (dreptatea ta). Ci ca pt mine alte argumente cantaresc mai mult.

  16. Mie nu mi se întâmplă niciodată să citesc o carte și să mi se producă în cap doar procesul ăla de înțelegere. Indiferent de limba în care citesc, prevalează procesul ălalalt, de traducere. În 99% din cazuri, adică dacă nu e vorba de cartea de telefon sau de astea, trebuie să-mi traduc ce zice scriitorul ăla acolo, că nu frazează cum sunt eu obișnuit, ideile nu îmi sunt familiare și trebuie să le reinterpretez ca să pot urmări intențiile, și în general sunt nevoit să interoghez fiecare paragraf în parte. Deci cum să zic, pentru mine orice efort de înțelegere presupune si unu de traducere. Nu zic asta numai așa, de gică contra. Mă gândesc că poate am probleme cu capu. Sau poate confund eu termenii pe care-i folosești tu.

    Ca să dau un exemplu, când Shakespeare scrie în celebrul monolog, “Ana are mere,” eu înțeleg din procesu prim de înțelegere că o doamnă, Ana, are niște fructe, mere. În același timp, sau cu o oareșce întârziere, știu că în opera bradului măru simbolizează crima deci Ana se simte vinovată că l-a asasinat pe Iulius Cezar, ceea ce aflăm mai târziu din piesă că e adevărat.

    Procesele astea două, înțelegere, apoi traducere (apoi iar înțelegere) nu se produc mereu, indiferent de limba în care citești? Oricum, eu, din lene, prefer să-mi faciliteze altcineva primul proces, și să traducă.

  17. Pingback: Netule, Măria Ta! | Galileo Online

  18. Pingback: Scriitori, editori, cititori şi maimuţe » Cititor SF

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu