Non-fiction pentru iubitorii de SF: Ben Macintyre – Double Cross

În ultimii doi ani au apărut foarte multe cărţi non-fiction care cred că ar fi de interes pentru iubitorii de science-fiction. Fie că povesteşte despre misiuni de spionaj incredibile, fie că-ţi vorbeşte despre naşterea universului din nimic, fie că-ţi demonstrează cum s-a născut civilizaţia actuală, fie că-ţi arată cum au reuşit oamenii de ştiinţă să răzbată prin fanatismul religios şi să scoată adevărul la lumină, non-ficţiunea are acelaşi rol important ca şi ficţiunea, în a arunca o rază de lumină asupra lumii înconjurătoare. De multe ori schimbarea pe care o produce non-ficţiunea în mintea cititorul este chiar mai radicală, puternică şi mai directă. Până la urmă cred că non-ficţiunea şi ficţiunea sunt complementare şi nu ar trebui să lipsească nici care din masa echilibrată a tuturor cititorilor.

Prima carte despre care vreau să vă vorbesc este Double Cross, apărută la începutul lunii august şi scrisă de Ben Macintyre, autorul a altor două cărţi foarte apreciate despre spionaj: Agent Zigzag şi Operation Mincemeat.

Double Cross povesteşte cum s-a petrecut cea mai incredibilă operaţiune de spionaj din istorie: păcălirea naziştilor în a crede că debarcarea Aliaţilor se va petrece nu în Normandia, ci la Calais. Iluzia a fost atât de completă încât nemţii nu numai că nu au văzut zecile de mii de soldaţi şi miile de arme din sud-vestul Angliei, dar ei au fost făcuţi să vadă o armată virtuală, fictivă care se antrena în sud-est şi era pregătită pentru debarcarea la Calais. Astfel, ei şi-au ţinut o mare parte a armatelor în rezervă în apropiere de Calais şi au oferit Aliaţilor şansa de a debarca cu succes în Normandia. Mai mult, la câteva săptămâni de la debarcare, nemţii continuau să creadă că Normandia a fost doar o diversiune şi că atacul principal va veni la Calais.

Practic, naziştii trăiau, dacă vreţi, într-o realitate paralelă faţă de cea a Aliaţilor. Cum s-a reuşit convingerea lor cu această iluzie, pe lângă care, învăţarea locuitorilor din The City & The City a lui Mieville să vadă numai o parte a oraşului, pare o joacă de copii? Prin transformare în agenţi dublii a celui mai pestriţ şi mai ciudat grup de spioni întâlnit vreodată: o „playgirl” Peruviană bisexuală, un micuţ aviator naţionalist polonez, o franţuzoaică mercurială obsedată de căţelul ei, un bogat seducător sârb, un spaniol excentric, fantezist, cu o diplomă în creşterea găinilor şi un neamţ „dandy”, a cărui mare pasiune era scriitorul englez P.G. Woodhouse. Aceştia, împreună cu agenţii MI5 care se ocupau de ei, au ţesut cea mai incredibilă realitate „virtuală” din toate timpurile.

Personajele foarte interesante şi complexe, acţiunea plină de răsturnări de situaţie care te ţin permanent cu sufletul la gură, fac ca în aproape niciun moment să simţi că citeşti o carte non-fiction, ba mai mult, să pară că citeşti întâmplările ireale povestite de un scriitor de science-fiction.

Double Cross este la acelaşi nivel cu cele mai reuşite cărţi de spionaj pe care le-am citit vreodată, Tinker, Tailor, Soldier, Spy şi The Perfect Spy de John Le Carre şi o recomand cu căldură tuturor celor care sunt pasionaţi de Al Doilea Război Mondial, science-fiction, spionaj sau pur si simplu doresc să afle cum una dintre cele mai incredibile născociri pe care le-a dat mintea umană a putut deveni realitate.

One Comment

  1. Pingback: Goodreads Choice Awards 2012 » Cititor SF

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu