Caitlin R. Kiernan – The Drowning Girl

Mi-a apărut în Galileo Online recenzia cărţii The Drowning Girl de Caitlin R. Kiernan. Concluzia este una simplă: citiţi-o neapărat!

Din păcate Kiernan a anunțat pe livejournal că The Drowning Girl are şanse să fie ultimul roman pe care l-a scris. Va continua să scrie în toate celelalte forme de ficţiune, de la povestiri la bandă desenată, dar crearea unui roman atentează mult prea mult la sănătatea ei mintală.

Urmărind cum s-a născut această carte pe livejournal am ajuns să mă gândesc la cum ar fi evoluat arta dacă am fi avut şi în trecut mulţimea de medicamente psihiatrice care există azi. Cum ar fi arătat arta astăzi dacă medicaţia psihiatrică ar fi fost prescrisă cu o aşa de mare lejeritate şi pe vremea lui Beethoven, Van Gogh, Virginia Woolf, Tolstoi, Ceaikovski, Hemingway, Orwell sau Dostoievski? Am mai fi avut parte de Cvartetele Târzii, de Noapte Înstelată, de Doamna Dalloway, de Război şi Pace, de Concertul pentru Pian şi Orchestră, de Bătrânul şi Marea, de 1984 sau de Crimă şi Pedeapsă? Este clar că sub medicaţie ei ar fi trăit o viaţă mai fericită şi probabil mai lungă, dar ce s-ar fi întâmplat cu arta lor? Cum ar fi arătat The Drowning Girl dacă boala lui Kiernan nu ar fi fost ţinută sub control? Suferinţa artiștilor trebuie pusă în balanţă cu efectul profund benefic pe care arta lor îl are asupra a milioane de oameni? Oare dacă lui Beethoven i s-ar fi oferit vindecarea de surzenie şi de tulburarea maniaco-depresivă în schimbul pierderii a ceea ce l-a făcut cel mai mare compozitor din istorie, ce ar fi ales? Despre Beethoven ştiu destule ca să spun că ar fi ales cu certitudine să rămână Beethoven – Cel Mai Mare Compozitor al Lumii. Despre restul nu ştiu atâtea încât să am căderea să mă pronunţ; poate ştiţi voi. Singura alegere etică care se poate face este aceea de minimalizare a suferinţei, dar cum pui în balanţă suferinţa unui artist cu posibilul efect benefic pe care arta lui îl va avea peste 100 de ani? Dacă Van Gogh ar fi fost tratat poate ar fi trăit, ca şi Monet, până la aproape 90 de ani şi ar fi pictat încă sute de tablouri, dar cum ar fost aceste picturi faţă de cele pictate în timpul bolii? Avem acum, când fiecare deviere psihică de la medie este medicată, o uniformizare a artei, o pierdere a ceea ce a făcut operele lui Beethoven, Van Gogh sau  Dostoievski să fie atât de formidabile?

Citind The Drowning Girl aş zice că nu, dar nu sunt sigur.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu