Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene

„Marile romane sunt, mai presus de toate, mari basme.”

Vladimir Nabokov

Prima citire a Nopţii de Sânziene, acum mai bine de 10 ani, a avut o puternică impresie asupra mea, dar trebuie să recunosc că, aşa cum se întâmplă cu multe dintre cărţile pe care le-am citit ca şi adolescenţi şi care au format adulţii actuali, romanul lui Eliade a ajuns doar amintirea unor trăiri excepţionale, contopindu-se încet cu sutele de cărţi care au urmat. Acesta este motivul pentru care m-am hotărând să recitesc cărţile cele mai influente ale copilăriei şi adolescenţei mele, dorind să-mi reamintesc  de ce au fost atât de importante pentru mine, să văd cum le va percepe mintea adultului care a devorat foarte multă literatură de atunci şi să-mi dau seama cum le voi reaşeza în istoria literaturii, dar şi alături de celelalte cărţi citite.

Am ezitat puţin până să mă hotărăsc cu care carte să încep, dar când m-am apucat să fac bagajele de concediu, am ştiut cu certitudine că Noaptea de Sânziene va fi cea pe care o voi citi. Probabil că insula croată şi aşezarea izolată în care urma să locuiesc rezona perfect cu ieşirea din timpul istoric pe care o încerca Ştefan, personajul principal. Şi bine am făcut, pentru că cititul acestei cărţi pe malul mării înconjurat de albastru, de munţi şi de stânci absolut pustii, a fost una dintre cele mai grozave experienţe literare pe care le-am trăit.

Mi-e greu să mai desprind acum această carte de Croația, dar oricum, dacă atunci când eram adolescent am ştiut că Noaptea de Sânziene este fără tăgadă unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit, acum ştiu că această carte este şi una dintre cele mai bune creaţii pe care le-a dat literatura vreodată. Călătoria lui Ştefan, începută în Noaptea de Sânziene când se spune că cerurile se deschid şi fiinţele supranaturale umblă printre noi, este unică nu numai în literatură română, dar şi în cea internaţională. Pe lângă căutarea lui Ştefan a timpului pierdut al mitului şi a relaţiei dintre acest timp şi timpul istoric, chiar şi timpul pierdut al lui Proust pare mult prea uman, simplu şi profan.

Scrisă probabil între 1949 şi 1955, Noaptea de Sânziene, precede cu mai mult de o decadă declanşarea nebuniei mondiale a realismului magic şi confirmă faptul că acest curent literar îşi are originile în Europa începutului de secol XX în scrierile lui Kafka sau Bulgakov. Însă impactul romanului lui Eliade după publicarea în Franţa în 1956, a fost aproape neînsemnat dacă-l comparăm cu popularitatea de care s-a bucurat Un Veac de Singurătate a lui Marquez. Dacă romanul scriitorului latin este o metaforă a Columbiei şi a Americii de Sud, Noaptea de Sânziene, care spre diferenţă de cartea lui Marquez are şi o intrigă, este copilul bătrânei Europe şi a permanentei ei căutări a timpului pierdut al mitului, al încercării permanente de a scăpa de ororile, violenţa şi murdăria timpului istoric, a regretului pentru sacrul din ce în ce mai ascuns în spatele realităţii profane. Din păcate, probabil că Europa postbelică democratică nu a mai fost deloc dornică de cărţi care să aducă amintirile dureroase la suprafaţă, foamea ei fiind pentru uitarea pe care i-a oferit-o exotismul sud-american. Şi astfel soarta scriitorului Eliade a fost pecetluită şi s-a născut istoricul religiilor. Şi astfel literatura a pierdut şansa de a fi mult mai bogată.

Este interesant faptul că-ţi dai seama citind Noaptea de Sânziene, că istoria României este istoria Europei, că timpul ei este şi timpul Europei. Trebuie să fim atât noi cât şi europenii conştienţi că am făcut parte dintotdeauna din Europa, că am influenţat istoria şi timpul Europei la fel de mult pe cât ne-a influenţat ea pe noi. Tocmai faptul că-şi trage seva dintr-un fantastic european cu părul alb, plin de nostalgie şi disperat din cauza uitării, face ca fantasticul lui Eliade să fie atât de diferit faţă de cel scris în Lumea Nouă, faţă de prozele lui Poe sau Borges, mult mai exteriorizate, mai preocupate de necunoscutul înconjurător şi care nu încearcă să scape din timpul istoric, ci să-l formeze prin explorarea umbrelor încă prezente pe cele două continente americane. Probabil că cel mai mult se înrudeşte cartea lui Eliade cu Toba de Tinichea a lui Gunter Grass. La fel ca şi Ştefan, Oskar încearcă să scape de timpul istoric, de ororile războiului şi ale nazismului. Însă dacă muzica îi oferă personajului lui Grass scăparea, călătoria lui Ştefan Viziru este mult mai alambicată, mai dificilă şi mai complexă, cel puţin pentru cititorul român.

După părerea mea, Europa ar trebui să mai acorde o şansă acestei cărţi fenomenale, iar noi românii avem obligaţia să o facem cunoscută. Nu ştiu care este situaţia cu drepturile, dar Noaptea de Sânziene trebuie tradusă cel puţin în câteva limbi europene. Deşi este încă prea devreme, eu aş publica-o pe Amazon în ediţie electronică cu 0$ pentru ca această creaţie unică în literatură să ajungă să fie citită de cât mai mulţi oameni.

3 Comments

  1. Eu nu m-am apropiat deloc de Eliade în adolescență. De fapt, până să văd că soția mea e foarte uimită de lipsa mea de gust pentru Eliade (ea iubind în copilărie Romanul Adolescentului Miop și Huliganii), nici n-am realizat că e așa popular între tineri.
    Mie mi-ar plăcea să strecori și fragmente care ți-au plăcut din cărțile recenzate, mai ales dacă zici că sunt așa frumos scrise.

  2. Pe cat de neasteptata, pe atat de placuta aceasta recenzie. Desi crescut si format cu literatura SF, care a inlocuit foarte devreme “povestile nemuritoare” inca de pe vremea colectiei si almanahului Anticipatia, nu imi amintesc niciodata sa fiu atat de scufundat in lectura ca in cazul Maitreyi, carte pe care citit-o intr-o noapte de planton uitand efectiv sa-mi trezesc inlocuitorul. Sunt intru totul de acord ca Eliade este un mare vrajitor al cuvintelor, si Europa a pierdut mult ignorandul ca scriitor, desi sunt sceptic ca ar mai putea fi recuperat acum. A incercat si Copola cu “Youth Without Youth” si nu prea a fost hit. Ba chiar si mai vulgar, cautand pe Amazon.de am gasit: “Miss Christina: An Erotic Vampire Novella [Kindle Edition]” Mircea Eliade (Autor) 🙂 “Noaptea de Sanziene” a fost deja tradusa in engleza sub titlul “The Forbidden Forest ” http://www.amazon.com/The-Forbidden-Forest-Mircea-Eliade/dp/0268009430/ref=tmm_hrd_title_0

  3. Pingback: SF-ul din România are un Paladin » Cititor SF

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu