Nu te băga în ţara mea, you piece of shit!

Până acum ceva vreme, am considerat că atitudinea ultra agresivă a celei care realizează blogul RequiresOnlyThatYouHate şi scandalurile declanşate de ea, au fost benefice fandomului, uneori mult prea static şi conservator. Pentru cine nu ştie, acest blog se ocupă de tot ceea ce are legătură cu discriminarea, analizând cărţile dintr-o perspectiva feministă sau post-colonialistă radicală, scoţând mai mereu în evidenţă misoginismul, rasismului sau discriminarea minorităţilor sexuale, de care abundă, după părerea ROTYH, literatura de limbă engleză. De câteva săptămâni, însă, am renunţat la a-i mai urmări blogul. Prima dezamăgire a venit în momentul în care mi-am dat seama că de fapt ROTYH nu prea citeşte cărţile pe care le desfiinţează şi se bazează pe interviuri cu autorii, pe sumarul de pe copertă şi pe citate scoase din context. Mai mult, stilul ei distructiv şi jignitor nu face să se îmbunătăţească atitudinea cu privire la discriminare. Nimeni nu scapă de fuck-urile ROTYH: bărbaţii albi nu au nicio scăpare dacă nu se numesc China Mieville, femeile albe deşi au calitatea că sunt femei, nu scapă nici ele pentru că sunt fie heterosexuale, fie caucaziene asupritoare. Nici atitudinea scriitorilor de culoare nu e destul de non-caucaziană, non-heterosexuală sau feministă pentru gustul ROTYH. De o discriminare pozitivă este nevoie pentru a le putea face puţin loc tuturor categoriilor discriminate în ultimii 2000 de ani, dar agresivitatea şi jignirile aduse celor care nu scriu după gustul unei lesbiene thailandeze privilegiate şi bine educate, nu fac decât să creeze, cred, şi altora repulsie, ca şi mie. Sunt curios câte ar fi realizat Emmeline Pankhurst, Martin Luther King sau Zainab Salbi, cu atitudinea ROTYH?

Însă nu despre faptul că nu mai citesc acest blog doream să vorbesc, ci despre un nou scandal marca ROTYH, care aduce din nou în actualitate tema cărţilor care se petrec în alte ţări decât cea în care trăiesc autorii lor. ROTYH a criticat astfel seria de cărţi fanatsy a lui Liz Williams care se petrece în Singapore, o zonă despre care, după părerea ROTYH, scriitoare britanică nu are habar. A urmat un răspuns la fel de agresiv a lui Williams, şi fandomul a început iarăşi să vuiască şi să-şi amintească despre cea mai desfiinţată carte pe de ROTYH – The Windup Girl, pentru care toţi cei care am îndrăznit să o aşezăm pe buletinele noastre de vot de la Hugo, am fost făcuţi albie de porci.

Paolo Bacigalupi este făcut în toate felurile (şi chiar în toate posibile şi imposibile) din cauza Thailandei din carte şi a tratamentului aplicat femeilor. Numai mie mi se pare ridicol ca un nativ să critice lumea de peste 200 de ani din viitor pe care o descrie un scriitor de SF? Hai să ne gândim cum ar fi fost ca Nicolae Bălcescu să-l critice pe Jules Verne pentru un roman care se petrece în Tărilor Române din anul 2010:

„Jules Verne, you piece of shit. Nu ţi-e puţin ruşine să scrii despre o altă tară decât a ta. Cum poţi, loialist nesimţit şi împuțit, să scrii că în Ţara Românească din secolul XXI se va vorbi cu „da”, când e atât de clar că se va folosi „oui”. Oricine s-ar fi documentat cât de cât despre Ţara Românească, ar fi aflat asta, you fuck! Habar nu ai de nimic, ucigaş de burghezi, ce eşti! Imperiul Ţarist, cu toate conflictuleţele pe care le-am avut cu el, este un simpatizant al românilor, iar ruşii, pupa-le-aş guriţa lor, nu ne vor face rău cu adevărat niciodată. Ca şi acum 500 de ani, şi peste 200 de ani, duşmanul  nostru, al românilor, va rămâne Imperiul Criminalilor Otomani. Şi nu, românii nu vor avea niciodată un rege, nu avem nevoie de clase conducătoare asupritoare, exemplul nostru va fi mereu minunatul vostru preşedinte, Louis Napoleon, garantul permanent şi de neclintit al tuturor Republicilor.”

O astfel de critică este ridicolă. Nu vreau să discut despre teoriile şi perspectivele orientaliştilor şi nativiştilor, las plăcerea criticilor să se contreze la infinit şi fără rost în privinţa teoriilor literare. Mă întreb însă dacă nativii sunt mai îndreptăţiţi să vorbească despre ţara în care trăiesc decât străinii? Ne cunoaştem noi românii mai bine nevrozele poporului şi unii pe alţi, sau străinii sunt mai obiectivi şi mai îndreptățiți să scrie despre noi? Mai mult, ce-i face pe nativi să poate prezice cu mai mare precizie cum va arătă ţara lor, decât cei din afară? Cum poţi să iei Thailanda de peste 200 de ani a lui Bacigalupi şi să o desființezi cărămidă cu cărămidă pentru ca nu are nicio legătura cu Thailanda din 2010? Care este rostul să spui că Turcia din Dervish House nu corespunde cu Turcia lui Pamuk? Dar acurateţea viitorului nici măcar nu contează în SF. Atunci ce rost are să priveşti cărţile SFF din perspectiva nativistă?

Cred că ar trebui să fim foarte mulţumiţi că artiştii sunt preocupaţi de alte ţări, de alte culturi, de alţi oameni. Nu sunt aceste influenţe şi preocupări minunate, fie că vorbim de literatură, muzică sau pictură? În loc să fim bucuroşi că artiştii se apleacă asupra culturii noastre şi să fim fascinaţi şi curioşi de  perspectivele lor, noi suntem foarte jigniţi şi afectaţi dacă această perspectivă nu corespunde cu vederile noastre în legătură cu propria ţara sau propriul popor. Criticăm mersul metrourilor londoneze din Blackout/All Clear şi nu vedem cercetarea fenomenală pe care Connie Willis a făcut-o timp de 10 ani despre Londra anilor 40-45. Criticăm culoarea beretelor din Of Blood and Honey şi nu vedem povestea extraordinară despre prejudecăţi, frică şi război pe care ne-a spune Stina Leicht.

Cred că ar trebui să fim cu toţii mai puţin extremişti, mai puţin siguri pe noi, mai deschişi la părerile celorlalţi şi mai relaxaţi cu privire la artă. Aş vrea să-i văd pe toţi autorii scriind despre România şi mi-ar place la nebunie să discut cu ei despre asta. Am răspuns 2000 de ani cu ură la diferenţe, ar fi momentul să începem să le percepem ca pe cea mai mare calitate a omenirii.

10 Comments

  1. Pina la urma, who cares? Sincer, pina ce-ai scris tu de ROTYH, n-auzisem de ei/el/ea/cine-o fi… Sint si alte surse de recenzii taioase, dar la modul logic.

  2. Eu nu dau un flying fuck pe fandomul american, Tudor, așa că mi-e greu să relaționez cu ce scrii. Dacă dispare cu totul, de supărare că-i înjură cineva sau de bucurie că nu-i mai înjură, nici că-mi pasă. Chiar n-am nimic de-a face cu fandomul lor, n-am prieteni acolo, nu am scopuri comune, nu mă interesează să particip la manifestările lor, și mi se par irelevanți pentru literatură.

    Nici nu mă interesează ce scriu americanii despre alte nații. Mă interesează ce scriu nativii respectivi, deoarece nu vreau să citesc despre orice prin același filtru, cel al americanilor și al culturii lor insulare.

    Recunosc că mă amuz când se inflamează câte unii, e ca un soi de bârfuliță, așa, daaaar… în ultima vreme n-am mai avut timp să le urmăresc (din care cauză nici eu nu mai citesc blogurile de genul ăsta, nici pe alea de stânga, nici pe alea de dreapta).

    Dar.

    Am și io o curiozitate. Tu citești mult, ai preocupări dubios de culturale, de ce te interesează fandomul lor? Avem și noi unul, avem și noi convenții, avem și noi mediocrii noștri de promovat. Se organizează și la noi workshop-uri, întâlniri, convenții, lansări, controverse și scandaluri. Înțeleg din atitudinea ta și din anumite pasaje din articol că aștepți să scrie niște străini despre ce și cum se întâmplă aici? Asta înseamnă că te interesează și ce scriu românii despre alte popoare, sau doar ce scriu americanii?

    Nu te-aș întreba în alte condiții, dar ești printre cei mai prolifici și binevoitori comentatori români ai chestiilor ăstora sf&f, și dracu să mă ia dacă înțeleg de ce ești așa îngăduitor cu mediocrii americanilor și nu cu mediocrii noștri?

    Mie chiar îmi pare rău. Bineînțeles că citești și comentezi ce vrei tu, dar îmi pare rău că cineva cu plăcerea ta de a citi și discuta despre asta, nu are bucuria de a se implica în propria cultură. Nu e vorba de naționalism aici, care e o idee pe care o detest, ci de faptul că, oricât ai nega asta, ai păreri mai interesante și mai pertinente despre români și nevoile lor, culturale, artistice, spirituale, decât despre americani, fanii lor sau certurile lor pe subiectele lor.

    Nu ți se pare cultura noastră f&sf destul de interesantă, de vie? Păi fă-o tu să fie. Dar, pe bune, Liz Williams? Eu și-ai mei ne tripăm cu Cei 13 și Misterul.

  3. Cîcat, poate-i cam nelalocul lui comentariul meu. Șterge-l dacă ți se pare nesimțit, și scuze. Sunt un lup, mă cheamă Inocentul.

  4. @rreugen

    Stai linistit 🙂

    In primul rand scandalul este intre o britanica si o tailandeza, nici pomeneala de fandomul american. Ai cazut si tu in capcana americanismului 🙂

    Nu ma intereseaza “fandomul lor”, ci fandomul in general. De asta votez si la Hugo si la Locus si la Galileo si pe SFSite. Este aceeasi impresie total gresita a ta ca fandomul american se confunda cu cel de limba engleza. Blogosfera ar arata tare neinteresant dar ar exista doar fandomul american. Din fericire unele dintre cele mai interesante bloguri de limba engleza sunt cele ale fanilor din Caraibe, Filipine, Noua Zeelanda, Australia, Africa de Sud, Caraibie sau Kenya. Unele dintre cele mai interesante discutii pe care le-am avut despre literatura au fost pe astfel de bloguri. Sau nici astea nu te intereseaza?

    Departe de mine gandul sa promovez literatura SFF americana. Eu doar scriu despre cartile pe care le citesc. M-am uitat peste ce am citit in 2011 si dintre cele 91 de carti – 35 au fost din Marea Britanie, 5 din Romania, 5 din Australia, 2 din Rusia si Africa, si cate una din Caraibe si Germania. Per total sunt destul de multumit de aceasta diversitate, chiar daca e facuta in detrimentul literaturii romane.

    De vreo 2 ani, de cand am aflat ca Radu Aldulescu moare de foame, i-am cumparat toate cartile si m-am hotarat sa iau o pauza de cultura romaneasca. Sunt extrem de dezamagit de ceea ce se intampla in cultura noastra, si-mi pare rau dar nu sunt un medic suficient de bun sa o resuscitez. Imi place mult Romania cu toate defectele si calitatile ei minunate (asta este si unul dintre motivele pentru care nu am plecat din tara impreuna cu toti prietenii mei), dar nu ma pot ocupa de sanatatea ei culturala, imi ajunge sa ma ocup, pe un salariu de rahat, de cea fizica.

    Cat despre literatura noastra fantastica, m-am hotarat ca in acest concediu sa-l recitesc pe Eliade. Sau ai tu alte recomandari mai bune? 🙂 Poate o sa scriu un articol despre SFFul de la noi, dar nu vad ca va avea alt efect in afara de certuri si injuraturi. Pana si la acest articol si tu si Horia ati spus ca nu dati niciun fuck pe cearta lor, cand miezul lui nu e despre cearta, ci despre toleranta (dar poate nu m-am facut eu inteles, poate pare ca este despre cat de grozava e Liz Williams). In acest moment nu cred ca romanii pot sa se asculte cu adevarat unii pe altii si nici sa raspunde cu inteligenta si fara ura. Ce rost are sa sustin ceva, daca asta nu duce la un Dialog adevarat.

    Chiar daca nu se vede in tara, promovez cu incapatanare si aproape cu agresivitate literarura romana pe blogosfera straina, unde cultura e inca vie si unde creatiile noastre, atatea cate sunt, poate au mai mari sanse sa fie citite. Din pacate mi-e foarte greu, desi reusesc sa conving oamenii, cartile se gasesc cu greu, majoritatea nu sunt nici in format electronic, nici in vreo limba de circulatie. Si nu o pot face singur, cand ICR-ul da dovada de atat de multa incompetenta. Degeaba port discutii despre literatura romana cu nemtii, francezii sau spaniolii, cartile cu care atata se mandreste ICR-ul sunt total necunoscute si deloc disponibile.

    Gata cu scrisul..ca trebuie sa-i trimit lui Mike recenzia unei carti scrise de 2 ucrainieni exceptionali si apoi inapoi la citit o minunata nuvela de K.J.Parker..daca poti sa-mi recomanzi o carte fantasy romaneasca din 2012 cu un parfum est-european, ca si Scar, sau o nuvela romaneasca din 2012 care sa se ridice la nivelul celei a lui Parker, eu voi fi foarte bucuros sa o citesc 🙂

  5. E frumos imboldul ăsta la dialog și toleranță. Dar mai ales la dialog care să nu se rezume la înjurături. Nițel de anunț de interes public spre final.

    E frumos și obiceiul de a urmări texte feministe și post-colonialiste. Poate nu-s eu umblat prin blogosferă, dar foarte rar l-am întâlnit.

    Cred că sunt și aspecte ale unei culturi pe care numai un străin le-ar remarca. Sunt elemente greu de adus în discuție de un nativ, din diferite motive. Un tabu național, sau poate un eveniment care pe plan intern nu-i larg cunoscut. Pe de altă parte, dacă nu intenționezi să creezi ceva continuitate între cele două țări, cea prezentă și cea fictivă, nu văd sensul exercițiului.

  6. “In primul rand scandalul este intre o britanica si o tailandeza, nici pomeneala de fandomul american. Ai cazut si tu in capcana americanismului ”

    Da, într-un fel. Însă fandomul de limbă engleză este acaparat de americani din cauză că majoritatea covârșitoare a vorbitorilor acestei limbi trăiesc acolo. Deci, masa cumpărătorilor. Și toate convențiile majore se desfășoară acolo, și trebuie să ai un publisher american ca să pape și burtica ta ceva, și așa mai departe. Eu de aia spun fandom american, dar într-adevăr, trebuia să mă refer la fandom anglo-saxon.

    “Este aceeasi impresie total gresita a ta ca fandomul american se confunda cu cel de limba engleza. Blogosfera ar arata tare neinteresant dar ar exista doar fandomul american. Din fericire unele dintre cele mai interesante bloguri de limba engleza sunt cele ale fanilor din Caraibe, Filipine, Noua Zeelanda, Australia, Africa de Sud, Caraibie sau Kenya. Unele dintre cele mai interesante discutii pe care le-am avut despre literatura au fost pe astfel de bloguri. Sau nici astea nu te intereseaza?”

    Din motivéle expuse mai sus mie nu mi se pare că e o părere total greșită. Fandomul nu are o relevanță literară, ci una comercială, și masa consumatorilor de carte se află la americani, nu la kenieni sau caraibieni.
    În ce privește blogurile de care zici, sunt sigur că sunt mișto, însă da, pe mine nu mă interesează. Am un timp limitat, iar halca de timp acordată cititului de bloage s-a redus drastic de la începutul anului ăstuia, așa că am rămas în listă doar cu bloguri relevante pentru cultura română. Mă rog, exagerez, am și alte bloguri, numai că nu investesc atenție în ele. E drept că e o diferență între noi, cea dată de meseriile noastre. Eu sunt artist, mai specific vorbind, artist român, și trebuie să fiu interesat de dinamica și de publicul culturii în care îmi doresc să contribui. Nu îmi prea pasă de publicul anglo-saxon, de interesele și obsesiile lui, de aia nu găsesc interesante blogurile tributare culturii lor. Nu că ar fi tâmpite, sau că nu merită citite, pur și simplu nu-mi permit.
    Eu am renunțat la blogul meu în engleză în ziua în care am semnat primul contract pentru o povestire. Mi-am demonstrat că-mi pot depăși pragul pe care mi l-am stabilit, și o să continui să îmi traduc povestirile în engleză ca să le pot vinde, dar ele sunt scrise pentru români, sunt despre noi și pentru noi. Eu am stabilit o clauză la contractul ăla care-mi permitea să postez povestirea în românește pe loc. Am înțeles, ca și kenienii sau caraibienii, că banii trebuie luați de la americani, dar de scris, scriu pentru români, și teatru tot pentru ei joc.
    Sigur, astea sunt alegerile mele, și nu sunt neapărat bune sau proaste. Comentariul meu de mai sus era născut dintr-o amărăciune, nu din nevoia de validare. Amărăciunea că un om de cultură, inteligent (și mai ales, având o bunăvoință față de artiști pe care eu, cu mizantropismul și mârlănia mea, nu am reușit s-o ating; pot doar s-o invidiez) găsește mai demn de discutat un scandal din fandomul american decât scandalurile din mica noastră cultură f&sf.

    “Departe de mine gandul sa promovez literatura SFF americana. Eu doar scriu despre cartile pe care le citesc. M-am uitat peste ce am citit in 2011 si dintre cele 91 de carti – 35 au fost din Marea Britanie, 5 din Romania, 5 din Australia, 2 din Rusia si Africa, si cate una din Caraibe si Germania. Per total sunt destul de multumit de aceasta diversitate, chiar daca e facuta in detrimentul literaturii romane.”

    Poate nu ai intenția, dar faptele cam astea sunt, nu? 91 de cărți, din care înțeleg că proporția covârșitoare aparține culturii anglo-saxon. 82. Mamă, ce mă întristează chestia asta… Presupun că și majoritatea filmelor văzute, sau serialelor, tot din zona aia sunt. Arta plastică și muzica la fel? Îți dai seama cât de diferit gândim dacă îți zic că pentru mine sunt mai relevante cultural manelele și sitcom-urile alea tâmpite românești decât Prometheus și Metallica?

    “De vreo 2 ani, de cand am aflat ca Radu Aldulescu moare de foame, i-am cumparat toate cartile si m-am hotarat sa iau o pauza de cultura romaneasca.”

    Deci ți s-a semnalat că există probleme și tu te-ai hotărât să întorci spatele? Să te sunăm când o să fim toți miliardari, atunci.
    Eu habar n-aveam că Aldulescu moare de foame, și aici am două lucruri să-ți spun. Primul e că degeaba te superi pe cultura română că unui artist îi merge prost, deoarece nu cultura e responsabilă pentru soarta unui artist, ci exact invers. Al doilea e că nu ai pornit nici un fel de campanie, pe blogurile unde scrii, pentru sprijinirea lui, nici o chetă, nici o serie de articole care să-l promoveze. Te cred că te-a supărat ce a pățit, dar nu chiar atât de mult ca să scrii un articol ca cel despre nedreptățile făcute anglo-saxonilor de doamna aia tailandeză.

    “Sunt extrem de dezamagit de ceea ce se intampla in cultura noastra, si-mi pare rau dar nu sunt un medic suficient de bun sa o resuscitez. Imi place mult Romania cu toate defectele si calitatile ei minunate (asta este si unul dintre motivele pentru care nu am plecat din tara impreuna cu toti prietenii mei), dar nu ma pot ocupa de sanatatea ei culturala, imi ajunge sa ma ocup, pe un salariu de rahat, de cea fizica.”

    Tudor, noi ne întâmplăm în cultura românească. De noi ești dezamăgit. Fugi în altă parte, bun așa, dar să nu ne dăm pe după degete, fugi de tine însuți. Poți să te ocupi de cultura anglo-saxonă, văd, pe același salariu de rahat. Deci nu salariul o fi problema.

    “Cat despre literatura noastra fantastica, m-am hotarat ca in acest concediu sa-l recitesc pe Eliade. Sau ai tu alte recomandari mai bune?”

    Eu aștept recomandări de la tine, că tu ești cel care citește mult și înțelege chestii. Eu doar scriu, joc… numai că din păcate nu pentru tine. Activez într-o cultură de la care tu ai luat pauză. Pare cam dificil să ne facem recomandări, zău.

    “In acest moment nu cred ca romanii pot sa se asculte cu adevarat unii pe altii si nici sa raspunde cu inteligenta si fara ura. Ce rost are sa sustin ceva, daca asta nu duce la un Dialog adevarat.”

    Ei, Dialog cu D mare? Bine, păi când o să fim milionari și o să putem să Dialogăm, mai vorbim. Și înțeleg din ce zici că ROTYH și scandalurile pe care le provoacă sunt Dialogurile alea. Că văd că scrii despre ele. Nu despre Cornel Secu și SRSFF. Și eu chiar nu reușesc să înțeleg de ce nu scrii despre toleranță folosindu-te de ei, ci trebuie să treci oceanul.

    “Chiar daca nu se vede in tara, promovez cu incapatanare si aproape cu agresivitate literarura romana pe blogosfera straina, unde cultura e inca vie si unde creatiile noastre, atatea cate sunt, poate au mai mari sanse sa fie citite.”

    Cultura română e la fel de vie. Faptul că tu ți-ai luat o pauză nu înseamnă că a murit. Dacă-ți bagi capul în nisip nu înseamnă că dispare realitatea din jur, doar că alegi tu să n-o mai vezi.
    În ce privește ICR-ul, nu e nici pe departe incompetent. A promovat artiști plastici, artiști interpretativi, avem spectacole la New York, filme în festivaluri, vin burse importante la noi. Zău, ei chiar nu și-au luat pauză, și uite că zic asta deși eu personal nu sunt de acord cu multe dintre deciziile lor.
    Chestia cu promovatul culturii române la străini, ce zici tu că faci, sună extrem de bizar. Zici că ti ți-ai luat pauză de la cultura română și vrei să-i faci pe străini să se implice ei? Păi ei au și ei cultura lor. Poate doar să dai peste străinii care și ei și-au luat pauză de la a lor, știi, să vă întâlniți în vidul ăsta cultural și acolo cineva să zică, ia să mă implic eu, dom’le, în cultura care l-a dezamăgit pe băiatul ăsta.

    “daca poti sa-mi recomanzi o carte fantasy romaneasca din 2012 cu un parfum est-european, ca si Scar, sau o nuvela romaneasca din 2012 care sa se ridice la nivelul celei a lui Parker, eu voi fi foarte bucuros sa o citesc”

    Să știi că nu pot. Că eu nu știu care e nivelul ăla. Pot însă să-ți recomand ceva mai relevant pentru cultura noastră: ia lista cu autorii români publicați de MP, închide ochii și pune degetul la întâmplare. Aia e recomandarea mea.

    Oricum, mă cac pe discuția asta. Adică, pe contribuția mea la ea. Nu sunt bun la așa ceva, nu reușesc să discut constructiv, antagonizez lumea. Eu sunt sigur că atâta timp cât oamenii ca tine se vor delimita de cultura românească, ea o să fie mai săracă. Mie de asta îmi pare rău, nu că citești tu ce îți place. Și nici nu am ceva cu tine, personal, s-a nimerit articolul ăsta să mă întristeze pentru că mi se pare simptomatic. Pentru că, până la urmă, e o simplă chestie de asumare. Eu îmi asum implicarea în cultura română, și îmi pare rău că nu putem fi tovarăși. Mi-e ciudă, de-a dreptul. Eu, vezi cum scriu, sunt mai certăreț, mai bou. Alții sunt prea lipsiți de aparat critic. Tu poți fi echilibrat. Dar nu cu noi, nu cu cultura noastră. Mi-e foarte ciudă.

    Uite un articol foarte frumos despre o carte fantasy românească pentru copii: http://eftimie.net/cei-13-misterul/

  7. Te aud, te ascult si-ti inteleg amaraciunea.

    “Poate nu ai intenția, dar faptele cam astea sunt, nu? 91 de cărți, din care înțeleg că proporția covârșitoare aparține culturii anglo-saxon. 82. Mamă, ce mă întristează chestia asta… Presupun că și majoritatea filmelor văzute, sau serialelor, tot din zona aia sunt. Arta plastică și muzica la fel? Îți dai seama cât de diferit gândim dacă îți zic că pentru mine sunt mai relevante cultural manelele și sitcom-urile alea tâmpite românești decât Prometheus și Metallica?”

    Citesc in engleza pentru ca asta e limba straina in care pot sa citesc, este o limba care-mi ofera nu numai ultimele creatii ale anglo-saxonilor ci si ale sarbilor, maghiarilor sau japonezilor. Filme si seriale vizionez foarte multe din Europa si Asia pentru ca la majoritatea gasesc subtitrari tot in engleza. Si nu, intrebarile pe care mi le ridica la fileu manelele si sitcomurile nu au nicio relevanta pentru mine, ca si consumator de arta, dar cele din Prometheus, da.

    “Însă fandomul de limbă engleză este acaparat de americani din cauză că majoritatea covârșitoare a vorbitorilor acestei limbi trăiesc acolo. Deci, masa cumpărătorilor.”

    Scriitori ca si Joyce, Priest, Roberts, Baxter, Hamilton, Banks traiesc decent cu vanzari aproape de zero in SUA. Singurul care scrie pentru publicul american, si recunoaste asta, este Charles Stross. Exista o parte importanta a fandomului mondial, care discuta aceste carti deloc citite in SUA.

    “Amărăciunea că un om de cultură, inteligent (și mai ales, având o bunăvoință față de artiști pe care eu, cu mizantropismul și mârlănia mea, nu am reușit s-o ating; pot doar s-o invidiez) găsește mai demn de discutat un scandal din fandomul american decât scandalurile din mica noastră cultură f&sf…Nu despre Cornel Secu și SRSFF. Și eu chiar nu reușesc să înțeleg de ce nu scrii despre toleranță folosindu-te de ei, ci trebuie să treci oceanul.”

    ”Eu habar n-aveam că Aldulescu moare de foame, și aici am două lucruri să-ți spun. Primul e că degeaba te superi pe cultura română că unui artist îi merge prost, deoarece nu cultura e responsabilă pentru soarta unui artist, ci exact invers. Al doilea e că nu ai pornit nici un fel de campanie, pe blogurile unde scrii, pentru sprijinirea lui, nici o chetă, nici o serie de articole care să-l promoveze. Te cred că te-a supărat ce a pățit, dar nu chiar atât de mult ca să scrii un articol ca cel despre nedreptățile făcute anglo-saxonilor de doamna aia tailandeză.”

    Cand se va declansa si in fandomul romanesc un scandal pe o tema importanta si inteligenta o sa-mi spun parerea si eu. Pana atunci mai bine stau pe margine, decat sa ajung sa ma retrag din orice fel de discutii cum au facut-o dupa un timp mai toti cei de bun simt. Voi scrie intotdeauna daca discutia va fi declansata de o carte ca si cea dintre ROTYH si Williams. Scandalurile cu Secu sau SRSFF nu au nicio treaba cu arta. Urmaresc toate blogurile si cele in romana si cele in engleza. Daca un scriitor din Romania ar fi discutat despre nominalizarile Observatorul Cultural asa cum a facut-o Priest cu cele de la Clarke, mi-ar fi placut sa ma implic. Daca cineva ar fi analizat o carte romaneasca asa cum o face ROTYH ar fi fost extrem de interesant. Dar nu a facut-o nimeni. Eu nu sunt altceva decat un cititor care scrie despre cartile pe care le citeste, si eventual comenteaza cateodata in legatura cu premiile pe care le iau sau cu discutiile pe care le declanseaza.

    Scriu pe bloguri dedicate literaturii speculative pentru ca Mike si Adrian m-au intrebat daca nu vreau sa vorbesc despre cartile pe care le citesc. Nu am puterea sa fac fac bine cultura romana, imi ajunge cate nenorociri incerc sa indrept la Spital. Sa indrept soarta unui scriitor care traieste intr-o camera de la subsolul unei case, dintr-o bursa data de Polirom, pentru ca incearca doar sa scrie, este mult peste puterile mele. Ce pot face eu, daca nici macar colegii lui artisti, ca si tine, habar nu au de soarta lui?

    Mi-am pierdut orice speranta ca Aldulescu va putea sa traiesca din ceea ce vinde in Romania. Sper ca, daca se va traduce, sa-l promovom afara si poate ca strainii il vor citi mai mult decat romanii. Promovarea in tara a unor astfel de carti, este cel putin pentru mine in acest moment, fara niciun sens. Interesul a majoritatii romanilor este 0 pentru ele.

    “Eu aștept recomandări de la tine, că tu ești cel care citește mult și înțelege chestii.”

    Pai nu pot. Pot sa-ti recomand scriitori englezi de fictiune speculativa ca si Graham Joyce care scriu intr-un stil profund britanic, sau pe Jonathan Carroll care face o fictiune profund americana, sau japonezi sau sarbi, dar nu pot sa-ti recomand vreun scriitor roman de SFF care scrie profund romaneste. Pentru ca adevarul este ca nu exista, cel putin nu in viata. Pot sa-ti recomand scriitori romani care scriu steampunk bine sau care scriu gotic bine sau care au scris cyberpunk bine, dar creatiile lor oricum nu se ridica la ceea ce au scris maestrii acestor genuri. Si daca ma intrebi, prefer sa citesc o poveste reusita, profund americana, scrisa de Carroll, decat una reusita, cu zombii, scrisa de un roman.

    Iar cartile MP, din motive independente de mine, nu le am, asa ca nu le pot nici citi 🙂

    Cartea pe care mi-ai recomandat-o pare foarte romaneasca si foarte faina, dar din pacate nu cred ca se mai scriu asa povesti in Romania in 2012.

    “Zici că ti ți-ai luat pauză de la cultura română și vrei să-i faci pe străini să se implice ei? Păi ei au și ei cultura lor. Poate doar să dai peste străinii care și ei și-au luat pauză de la a lor, știi, să vă întâlniți în vidul ăsta cultural și acolo cineva să zică, ia să mă implic eu, dom’le, în cultura care l-a dezamăgit pe băiatul ăsta.”

    Tocmai de asta imi plac strainii cu care discut. Sunt extrem de deschisi la absolut tot ceea ce vine din alte tari, sunt dornici sa citeasca lucruri diferite, lucruri noi si exotice. Iar asta e dat si de cultura lor care le ofera ceea ce vor, care le deschide gustul pentru arta si care automat ii face sa caute si altceva. Ne intalnim pentru ca ei cauta mai mult decat le poate oferi cultura lor si iau caut ceva ce cultura romaneasca nu-mi mai ofera deloc.

    Cred ca diferenta dintre noi este ca tu, dupa cum ai spus, faci parte dintre cei care creeaza romaneste. Nu sunt de acord cu tine ca de cultura tarii in care te-ai nascut esti cel mai apropiat, ca aceasta iti vorbeste cel mai usor si ca despre aceasta esti cel mai indreptatit sa scrii. Suntem cei mai apropiati de uman, nu de o anumita cultura. Eu m-am nascut o fiinta umana, apoi am devenit banatean pentru ca am crescut printre copii sarbi, maghiari, germani sau evrei, limbile lor au devenit pentru mine la fel frumoase si de interesante ca si limba romana, le-am mancat mancarurile si m-am indragostit de burek, gulas si friptura cu compot, si le-am ascultat povestile bunicilor. Apoi am ajuns la scoala si am invatat sa fiu si roman, pe langa o fiinta umana si un banatean.

    Inima imi bate putin mai repede cand ascult Rapsodia Romana a lui Enescu, dar nu se aproapie nici pe departe de ceea ce simt cand il ascult pe Beethoven, care vorbeste unor parti mult mai profunde ale sufletului meu, parti care se intreaba ce inseamna sa fii om, cum sa invingi obstacolele, sa te ridici deasupra raului, a proastiei sau a bolii. Sunt O Baba Comunista vorbeste romanului din mine, Lindenfeld banateanului, dar nimic din ceea ce a fost scris in literatura romana nu vorbeste mai puternic sufletului meu decat Dostoievski. Gigantii artei sunt giganti pentru ca creatiile lor vorbesc tuturor oamenilor, ele se adreseaza omului, nu anumitor natii. Acestea sunt creatiile pe care le caut indiferent de cultura care le produce.

    Retragerea mea din cultura romana a fost ceva lent si treptat. Cand eram in facultate, nemultumit de ceea se discuta in jurul meu, m-am dus la cursurile Adrianei Babeti de la Universitate. Cursurile au fost extraordinare, dar am ramas la fel de nemultumit de discutiile mediocre dintre cei care participau la ele, de preocuparile lor tampite, de faptul ca citeam mai mult decat ei. La fel si cu cei de la Facultatea de Muzica care e adevarat ca canta la pian mai bine decat o fac eu, dar nu poti purta o discutie cu ei cat de cat mai rasarita despre cultura muzicala, despre sonatele tarzii ale lui Beethoven sau despre diferinta dintre stilul de cantat la pian al lui Horowitz si Rubinstein. Noroc ca a aparut Internetul si am descoperit ca nu sunt un freak, ca exista multi oameni in intreaga lume cu care pot discuta lucrurile astea, straini de care ma simt mult mai apropiat decat de concetatenii mei.

    Dar uite, o sa reincerc sa ma implic. Insa la inceput o voi face doar pentru mine, sa vad ca am gresit sau nu, ca mi-am intors fata de la cultura romana. Daca am gresit, ceea ce nu ma va deranja deloc, daca voi gasi carti minunate, unele profund romanesti, altele la nivelul capodoperelor literaturii, daca voi gasi oameni extraordinari, doritori de dialog si cu bun simt, daca voi vedea ca macar cu foarte putin prezenta mea conteaza, atunci voi ramane cu drag. Daca nu, cultura universala ma asteapta oricand cu bratele deschise.

  8. Da, știi cum e, n-o să ai satisfacții dacă te aștepți la lucruri minunate, la dialoguri nemaipomenite, sau la o recunoaștere de vreun fel. Fandomul nostru e mai stătut nițel, se face un schimb de generații care nu se prea face, dar se scriu și chestii mișto. Le știu sigur, că le scriu eu. Ha ha. Nu, sunt mulți autori foarte buni, și mai vechi și mai noi, Doru Preda, Andrei Gaceff, Marian Dumitrașcu, mie îmi plac. Dar lipsește ceva, un orizont, o conexiune cu cultura internațională, nu știu. Poate cineva ca tine. Însă n-o să dai de comfort intelectual, ci cred că mai degrabă de muncă, încăpățânare, obiceiuri vechi, dezinteres, etc. De aia ziceam că e o chestie de asumare, în sensul stoic. Marc Aureliu scria că ceea ce îți e dat trebuie să iubești din tot sufletul. Îți asumi să te implici în asta, păi o iei cu bune și rele. (Nici mie nu-mi iese asta prea bine.)

    Și eu înțeleg ce zici, și cum vezi lucrurile. Că și eu citesc destule cărți americane (deși ultima mea comandă de carte conține mai mult sf&f arab și european). Dacă zici c-o să te implici, pentru mine e foarte de ajuns. Până la urmă, cultura noastră sf&f are exact importanța pe care i-o dăm, deci să i-o dăm. Așa, la modul ăsta mai avântat și copilăresc în care-am purtat și discuția asta.

  9. Mi-am pierdut orice speranta ca Aldulescu va putea sa traiesca din ceea ce vinde in Romania.

    Bine faci că ţi-ai pierdut speranţa asta nerealistă. Acuma, ştiu, toţi ne credem Stephen King, dar omitem covîrşitoarea majoritate a scriitorilor (doar la cei buni şi foarte buni mă refer!) care NU trăiesc doar din ce vînd. Pentru că nu aşa e viaţa şi nu aşa e piaţa. Nu-i nici în America, n-are cum să fie în România, numai Aldulescu îşi imaginează altfel. Pentru că Aldulescu, după părerea mea, e tipul scriitorului român puturos. El e artist, el scrie literatură. Şi atît. Încă un pic şi-l ajunge din urmă pe Remus Cernea la stat degeaba. Scriitorul pe-afară munceşte. Scrie nonstop (nu doar beletristică), participă la evenimente, conferenţiază, lecturează, i se comandă păreri, articole, apariţii. De pe urma ăstora îi ies banii, asta dacă nu cumva are o slujbă “de-adevăratelea”, cum ar veni vorba prin nomenclatoarele noastre învechite. Sigur, şi eu vin şi mă vait după aia că, iaca poznă, nu mai găsesc timp de scris din cauza activităţilor necesare producerii de mălai, dar asta-i numai vina – şi problema – mea. Alţii găsesc timp, sînt mai eficienţi. Mă rog, e o plajă largă, cu extremele de rigoare. Aldulescu e la una dintre extreme şi pare a se simţi destul de bine acolo…
    *
    @rreugen: la Doru Stoica te-ai referit cumva?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu