Samuel R. Delany – Nova

Întotdeauna încep o carte de Samuel R. Delany cu puţină frică. Şi nu pentru că scrierile autorului american mă sperie, ci pentru că mi-e foarte greu să trec de la ea, la alte cărţi SF “obişnuite”. Romanele lui, ca şi oricare dintre cele mai bune lucrări literare, aproape că te fac să te dizolvi în lumea lor şi nu e uşor ca după ce le termini, să te aduni şi să te apuci de o carte, care pare acum anostă şi neinteresantă.

Îmi este şi foarte greu să-i scriu recenzia acum la doar câteva ore după ce i-am întors ultima pagina. Pentru că Nova se poate citi în atât de multe registre, se poate înţelege folosind atât de mult lentile, încât cred că i s-ar preta mai mult o teză de doctorat decât un articol de câteva paragrafe.

Nova este povestea lui Lorq Von Ray şi a rivalităţii cu Prince şi sora acestuia, Ruby Red, rivalitate care-l va duce în inima unei nove şi care ar putea schimba întreaga soartă a umanităţii întinsă pe 3 uriaşe unităţi politice: Draco, care are in centru Sistemul Solar, Federaţia Pleiadelor şi Planetele Exterioare. Echilibrul celor 3 este dat de elementul trans-uranic “illyron”, care face posibil zborul superluminic, şi care se găseşte în concentraţii infime în Planetele Exterioare. Numai că, uriaşe cantităţi de “illyron” aşteaptă în inima novelor un om îndeajuns de nebun şi de motivat să ajungă la ele.

Dar Nova este şi povestea lui Mouse, un tânăr ţigan, care a învăţat să cânte la “sensory-syrynx” pe străzile ascunse ale Istanbulului şi care poate crea cu acesta pe lângă muzică minunată şi scene tridimensionale de necrezut, realizând astfel prin auz, văz, atingere, gust şi miros o experienţă senzorială completă.

Nova, însă, este şi povestea lui Katin, un tânăr educat de pe Lună, al cărui vis este să scrie un roman, o formă de artă de mult dispărută. Şi este şi povestea fraţilor gemeni, Lynceos şi Idas, unul albinos şi altul negru, şi al dorului acestora pentru familia părăsită. Şi este şi povestea lui Sebastian, cu animale lui monstruoase de companie şi a lui Tyy, ale cărei cărţi de tarot par să aibă puterea de a dezvălui viitorul.

Nova se poate citi ca şi povestea navei fantomă – Olandezul Zburător. Sau ca şi o poveste de tip “Holy Grail”. Sau ca şi o interpretare science-fiction a lui Moby Dick. Este o carte plină de referiri mitologice, de trimiteri misterioase la legendele trecutului nostru, dar şi la cele din trecutul personajelor.

Şi totul se desfăşoară pe fundalul unei extrem de bine gândite civilizaţii umane viitoare. Totul funcţionează în cartea lui Delany: universul complex şi multistratificat, economia cu toate subtilităţile ei, sistemele politice, arta şi evoluţia ei, tehnologia cu efectele ei complexe asupra oamenilor. Este fascinant cum demonstrează Delany, de exemplu, cu zeci de ani înainte de apariţia cyberpunk-ului, că conectarea directă, prin cablu, dintre mintea umană şi calculator, nu duce la o lume distopică ca şi în Neuromantul, ci va însemna eliberarea cu adevărat a omului.

Jo Walton spune că Nova este probabil cea mai veche carte SF care nu s-a învechit deloc şi sunt absolut de acord cu ea. În afară de o scurtă referire la faptul că până la sfârşitul secolului 20 au fost colonizate mai multe planete, acest roman scris înainte ca omul să pună piciorul pe lună, se citeşte în 2012 la fel ca şi în 1968. De fapt, dacă cineva ar scri-o acum nu ar trebui să schimbe absolut nimic şi ar rămâne tot la fel de fenomenală şi de “cutting edge”.

Proza este ca de obicei la Delany foarte bună, însă parcă în Nova, acesta chiar se întrece pe sine, după cum se vede din paragraful de mai jos, pe care l-am luat de pe prima pagină:

“We were moving out, boy, with the three hundred suns of the Pleiades glittering like a puddle of jewelled milk on our left, and all blackness wrapped around our right. The ship was me; I was the skip. With these sockets—” he tapped the insets on his wrists against the table, click “—I was plugged into my vane-projector. Then —” the stubble on his jaw rose and fell with the words “—centered on the dark, a light! It reached out, grabbed our eyes as we lay in the projection chambers and wouldn’t let them go. It was like the universe was torn and all day raging through. I wouldn’t go off sensory input. I wouldn’t look away. All the colours you could think of were there, blotting the night. And finally the shock waves; the walls sang. Magnetic inductance oscillated over our ship, nearly rattled us apart. But then it was too late. I was blind.”

Cred că proza de mai sus este, de fapt, absolut suficientă să citiți această carte extraordinară, iar cuvintele mele sunt de prisos. Dacă o veţi face veţi fi fermecaţi la fel cum sunt şi eu acum, şi cum voi fi de fiecare dată când o voi reciti.

5 Comments

  1. Felicitări pentru prezentare! La rîndul meu, cu cîţiva ani în urmă, am scris cîteva rînduri pe marginea acestui roman. Te invit să le citeşti aici: http://tesatorul.blogspot.ro/2008/09/samuel-ray-delany-nova-1968.html.

  2. Una din cartile mele preferate, ma bucur sa vad ca si altii il apreciaza pe Delany la fel de mult ca mine.

  3. la noi de ce nu scoate nimeni? sunt atatea carti vechi bune…

  4. Pentru ca sunt atatea carti noi proaste care se vand atat de bine.

    De Delany a aparut la noi doar Intersectia Einstein in ’95 la Pygmalion.

  5. Intersecția Einstein este excelentă. Un fel de Viriconium, dar sf.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu