Walter Jon Williams – Angel Station

Angel Station este, după Aristoi, al doilea roman citit din opera lui Walter Jon Williams şi e plin de nave spaţiale, comerţ interstelar şi staţii orbitale, care vor merge la sufletul tuturor acelora care încă simt un pic de nostalgie după jocul Elite.

Angel Station este povestea a doi fraţi, Ubu şi Beautiful Maria, şi a încercărilor acestora de a face comerţ profitabil la marginea civilizaţiei galactice umane. Numai că Ubu şi Maria nu sunt doi tineri obișnuiți ci sunt modificaţi genetic de tatăl lor pentru a fi mai buni în a controla nava lor spaţială şi salturile superluminice, care se bazează pe singularitatea conţinută în inima tuturor navelor interstelare.

Mi-au plăcut foarte mult atât cele două personaje principale, bine desenate şi interesante, cât şi modalitatea aproape poetică prin care acestea călătoresc prin spaţiu. Însă cele mai savuroase capitole au fost acelea care aveau în centru extratereştrii, foarte bine realizaţi, foarte veridici şi în acelaşi timp foarte stranii şi neumani. Capitolele care sunt narate prin prisma lui General Volitional Twelve sunt tragi-comice în egală măsură, păstrându-şi în acelaşi timp stranietatea şi neînţelegerea totală a fiinţelor umane.

Se vede că Williams ştie ce scrie, pentru că a realizat o societate galactică cu multe straturi, cu o politică perfect posibilă, cu un comerţ care funcţionează şi care pare foarte bine gândit. Din păcate, cei 12 ani care au trecut de când a fost scrisă această carte, nu au fost deloc iertători cu tehnologia prezentă în Angel Station, însă personajele şi aventurile lor, te fac să treci uşor peste acest lucru.

Angel Station nu este printre capodoperele literaturii science-fiction, dar este o carte extrem de antrenantă, bine scrisă, cu personaje interesante şi idei inedite, care e recomandată tuturor celor pentru care zborul prin spaţiu este încă cel mai frumos vis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu