Walter Jon Williams – Aristoi

Până acum o lună, Octavia Butler şi Walter Jon Williams au fost singurii autori science-fiction de calibru din a căror romane nu am citit nimic. După ce am citit minunatul Wild Seed scris de scriitoarea americană de culoare, a venit şi rândul lui Williams. Opera lui era de mult pe lista mea, dar m-am hotărât acum câteva zile ca în sfârşit să-l citesc, după ce autorul american a început publicarea romanelor lui în format electronic. Astfel înarmat cu Aristoi, Angel Station, Metropilitan în format electronic şi primul volum din seria Praxis publicată de editura Leda, m-am pus pe treabă. Dar oare cu care carte să încep? M-am interesat în stânga şi în dreapta în legătură cu care ar fi cea mai bună carte pentru o prima degustare din opera lui Williams, dar am găsit vreo 10 răspunsuri diferite, lucru unic după părerea mea în SF. Explicația am aflat-o din nou de la Jo Walton, cea mai de încredere şi informată sursă pentru mine cu privire la istoria SF-ului: Walter Jon Williams a scris în aproape toate subgenurile science-fiction-ului, aşa că fiecare va găsi în opera lui ceva pe gustul său, un roman care pentru el ar fi cel mai bun început în parcurgerea ei.

Astfel, m-am luat după spusele lui Walton, şi m-am hotărât să încep cu Aristoi şi cu un subgen care îmi place foarte mult: cel al singularităţii tehnologice şi al post-oamenilor.

Aristoi se petrece într-un viitor îndepărtat în care omenirea a creat un uriaş imperiu galactic. În această civilizaţie totul este posibil datorită bioinginerie, nanotehnologiei,  realităţii virtuale şi exploatării gravitaţiei. Dar nu oricine poate manipula materia prin biotehnologie şi nanotehnologie, la fel cum foarte puţini oameni pot ocupa, prin divizarea creierului în mai multe personalităţi, lumea virtuală şi lumea reală în acelaşi timp. Aceşti puţini sunt Aristoi care, ca şi în viziunea lui Platon, au grija de Demos, oamenii de rând. Aristoi sunt conducători absoluţi ai domeniilor lor, dar ei sunt stăpâni iluminaţi puşi în slujba, la fel de absolută, a oamenilor de rând. Însă acest Paradis aproape perfect se află pe marginea unei prăpastii care va putea să-l spargă în bucăţi.

Aristoi este o carte cu care trebuie să ai răbdare pentru că primele frânturi ale intrigii apar abia după prima treime a romanului, iar acţiunea propriu-zisă începe după jumătate. Însă, pentru cei ca şi mine, pentru care explorarea unei lumi inedite şi interesante este unul dintre motivele pentru care citește SF, şi prima parte va fi un deliciu. Probabil că admiraţia mea pentru Grecia Antică, dragostea pentru muzica clasică şi cântatul la pian, m-au făcut mai vulnerabil în faţa acestei cărţi, dar dacă aş fi citit şi o doua parte identică cu prima, experiența acesteia nu s-ar fi diminuat cu nimic.

Mi-este extrem de greu să descriu minunăţiile din lumea post-umană a lui Williams. Oricum, probabil că este cea mai fascinantă lume post-singularitate despre care am citit până acum. Cu tot respectul pentru Dan Simmons, dar lumea din Ilion şi Olimp și inspirația lui din Grecia Antică, sunt doar mijlocul prin care el poate să vorbească despre cu totul alte lucruri, pe când cea din Aristoi ocupă locul cel mai important, este centrul în jurul căruia se învârt atât personajele cât şi cititorii. Şi deşi Williams jonglează cu o mulţime de concepte care-ţi creează o dulce ameţeală, niciodată nu vei simţi că acestea îi scapă de sub control şi că lumea începe să-şi piardă contururile.

S-a vorbit foarte mult despre personajul principal Gabriel Aristos, ca fiind un îngâmfat, decadent, care se crede un zeu perfect. Cred că-l las mai bine pe Walter Jon Williams să spună câteva cuvinte despre asta: Cititorii care au obiecţii cu privire la Gabriel pe motiv că el e încrezut, nu s-au întrebat niciodată cum ar fi ei în cazul în care nu ar fi întâlnit niciun obstacol în calea lor pe care sa nu-l poată depăşi, un test pe care sa nu-l poată trece sau o persoană cu care sa nu se poată culca.(extrasul e dintr-o fascinată serie scrisă de Williams despre naşterea cărţilor sale). Aristoii sunt personajele cele mai credibile pentru acea lume, iar inabilitatea unor cititori de a relaţiona cu ei ţine doar de preconcepţiilor lor şi deloc de abilitatea lui Williams. Eu unul nu mă voi sătura niciodată de nişte ciudaţi greu de cuprins ca şi Gabriel Aristos sau Avice din Embassytown, care locuiesc în nişte lumi la mii de ani distanţă de 2012, iar întrebările ca şi cea despre care vorbeşte Williams este exact motivul pentru care iubesc science-fiction-ul.

Aş mai vrea să spun câteva cuvinte despre faptul că scriitorul american reuşeşte să realizeze o lumea condusă de aristocraţie, care, surprinzător, pare aproape că funcţionează. Este un dialog cu Republica lui Platon pe care Williams, folosind cele mai bune unelte ale SF-ului, îl duce cu brio la bun sfârşit.

Dacă sunteţi fascinaţi ca şi mine de întrebările legate de post-singularitate această carte va fi un adevărat regal. Dar de fapt, Aristoi este pentru toţi aceea care-şi pun întrebări despre propria umanitate şi mai departe despre propriile credinţe religioase, politice sau sociale.

4 Comments

  1. Pingback: Recenzii primăvăratice | Galileo Online

  2. Pingback: Walter Jon Williams – Angel Station » Cititor SF

  3. Mulțumesc pentru recenzie! Tocmai am terminat-o și eu și a fost grozavă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu