Christopher Priest desfiinţează premiul Arthur C. Clarke

Fiind de gardă, citesc în micile pauze, tot mai fascinat, reacţiile stârnite de articolul virulent la adresa premiului Clarke, publicat de Christopher Priest pe blogul personal. Într-un atac fără precedent la adresa unui premiu SF din partea unui scriitor, Priest, după ce laudă, pe bună dreptate, romanele trecute cu vederea de către juriu (după ce totuşi spune că Adam Roberts a început să scrie bine, abia după a luat la cunoştinţă o recenzie negativă făcut-o de Priest romanului Snow), începe apoi să desființeze toate cărţile nominalizate, exceptând-o pe The Testament of Jesse Lamb. Despre China Mieville şi al său Embassytown  spune că „A better writer would find a more effective way of suggesting strangeness or an alien environment than by just ramming words together. It’s lazy writing”, Stross scrie ca un „internet puppy”, Hull Zero Three „keeps alive the great tradition of the SF of the 1940s and 1950s where people get in spaceships to go somewhere to do something”, The End Specialist „is written in the type of fast-moving, quickly comprehensible vernacular that Charles Stross aspires to without success”, iar despre The Waters Rising „For fuck’s sake, it is a quest saga and it has a talking horse”. După ce face harcea-parcea nominalizările, Priest trece la membrii juriului care sunt incompetenţi şi trebuie să-şi dea demisia, la fel şi chairman-ul Andrew Butler care a susţinut decizia.

Cât din vehemenţa lui Priest ţine de faptul că The Islanders, considerată marea favorită alături de Embassytown, nu a fost nici măcar nominalizată? Greu de spus. Priest spune că deloc, dar adevărul este că dacă Islanders ar fi fost nominalizată acest articol nu ar mai fi fost scris. Astfel deşi faptul că nu a fost nominalizată probabil că nu este cauza articolului, acesta este totuşi urmarea directă a acestei nenominalizări.

Furtuna stârnită de cuvintele lui Priest a fost puternică. Majoritatea reacţiilor au fost mai mult sau mai puţin împotriva a ceea ce scrie el, dar au fost şi destui care l-au susţinut.

Primele discuţii au început bineînţeles pe Twitter unde Stross a primit totul foarte elegant, el arătându-se încântat de eticheta de „internet puppy”, citat pe care vrea să-l pună pe coperta următoarei cărţi şi pe tricouri. Stross spune apoi că nu vrea să arunce cu pietre, pentru că-şi aminteşte de Harry Harrison care în anii 80 desființa cyberpunk-ul, se gândeşte că probabil va fi şi el aşa peste 20 de ani (afirmaţii care de fapt sunt destul de dure) şi-l compară apoi pe Priest cu Robert Silverberg, din punctul de vedere al ceea ce reprezintă pentru mişcarea SF din Marea Britanie. Această ultimă afirmaţie a fost combătută pe bună dreptate, printre alţii de Strahan şi Scalzi, care au spus că totuşi Silverberg este un domn, iar efectele sale asupra SF-ului american sunt mult mai profunde decât cele ale lui Priest asupra celui britanic.

Cat Valente se distrează observând că la începutul articolului despre post-ul lui Priest din The Guardian, tronează mare şi arătoasă o poză cu China în tot coolness-ul lui.

John Scalzi, pe blogul personal, scrie că Priest strigă la nori şi că există o mare diferenţă între a spune că “This is not what I would have done” şi “Why did you do this? You suck.” Bob, de pe Beauty in Ruins, consideră că „If you’re an author pursuing an award nomination, a little friendly competition is great, and there’s nothing wrong with singing the praises of your own work, but denigrating the other nominees, insulting their readers, and criticizing the judges is definitely NOT going to help your cause in this year or any other.”

Împotrivă a fost şi scriitorul şi editorialistul din The Guardian, Damien Walter, pentru care vehemenţa lui Priest are mare legătură cu faptul că acesta se simte subapreciat şi că, de fapt, nu şi-a găsit niciodată locul în mişcarea SF britanică în formele pe care le-a luat în ultimii 40 de ani.

Liviu Suciu, de pe Fantasy Book Critic, consideră însă că “this post is a pitch perfect example of how to be critical, even scathingly so, without being nasty and insulting in language, just in its implications.”, iar Larry, de pe Of The Blog, scrie că articolul lui Priest “serves as a reminder why strong, snark dissension has its place in literary discussion”.

Eu inclin spre părerea lui Scalzi şi a lui Bob. Critica este foarte bună, iar trei sferturi din articolul lui Priest nu e rău deloc, însă vehemenţa şi denigrarea atât a colegilor tăi cât şi cititorilor lor, este un pic cam prea mult. Plus că Priest scrie acest articol după ce au apărut nominalizări la un premiu la care concura şi el cu foarte multe şanse. Este nepotrivit să-ţi verşi în acest fel amarul. Cred că mult mai bine ar fi fost să scrie recenzii adevărate acestor cărţi şi nu să se lege neapărat de nominalizările la premiul Arthur C. Clarke şi de incompetenţa juriului. Majoritatea reacţiilor după publicare listei de nominalizări au fost negative, dar nici una nu a avut vehemenţa autorului minunatei The Islanders.

Voi ce părere aveţi? Este această critică constructivă? Agitaţia din juriul ei ajută de fapt SF-ul oxigenându-i apele sau nu produce decât venin şi disensiune? Un scriitor ar trebui să-şi critice în acest fel colegii şi pe cei juriu care fac asta pentru că sunt pasionaţi de SF-ul pe care şi Priest îl scrie? Este bine ca scriitorii să se critice în acest fel între ei sau e mai constructiv să se susţină? Preferaţi acest tip de critică sau pe cel opus de susţinere absolută făcut de Scalzi sau Doctorow? Sau preferaţi echilibrul unui Adam Roberts?

6 Comments

  1. Mie mi se par puerile reacțiile de gen “îmi fac tricouri” sau “vai, dar ce ton neplăcut și agresiv.” Măcar CP scrie despre stilul cărților, despre atitudinea scriitorului față de lucrarea sa, despre momentul literar actual. Răspunsurile lui Scalzi sau Stross nu se ridică la nivelul ăsta. Mie asta îmi spune multe. Mai multe decât articolul lui CP, de fapt.

    Altfel, nu știu ce părere să am despre articolul propriu-zis al lui CP. Cărțile alea nominalizate sunt cam ușurele, dar eu nu știu dacă asta e ceva greșit. Juriul consideră că alea sunt reprezentative pentru sf, și nu cărțile mai literare, mai profunde, ale lui Roberts sau Tidhar. Iar eu înclin să le dau dreptate. Reprezentativi pentru fandomul vestic și plăcerile lui literare sunt Scalzi și Stross, aia cu calul vrobitor, nava-generație care tot zboară prin cărți de la 19toamna încoace, și întrebările adânci de genul “cum ar fi dacă am fi nemuritori?” Eu chiar cred că juriul premiului a înțeles mai bine decât CP care e chestia și a ales titlurile potrivite.

  2. @rreugen

    Dar crezi ca un astfel de articol poate ajuta literatura “mai profunda” (ghilimele sunt pentru ca citez din ceea ce ai scris, nu din alt motiv 🙂 ) sau nu reuseste decat sa faca un un fel de martire din cartile “cam usurele”?

    Mi-au placut raspunsurile lui Jeff VanderMeer,
    http://www.jeffvandermeer.com/2012/03/29/evil-monkey-christopher-priest-and-the-arthur-c-clarke-awards/

    dar mai ales cel al lui Cat Valente, probabil singurul care calitativ se aseamana cu articolul lui Priest: “I envy the free license of the great and glorious elders to simply not give a shit and say whatever because fuck you, that’s why. It’s an amazing superpower. I hope someday to inherit it.” 🙂
    http://yuki-onna.livejournal.com/674762.html

  3. Și mie mi-a plăcut articolul lui Valente. Sunt multe idei acolo cu care sunt de acord, nu neapărat conectate strict de ce a scris CP. Pe al lui Vandermeer nu l-am citit. E o chestie cu maimuța și m-am gândit că e ceva fun așa, iar după zăhărelele servite de la Scalzi nu am mai avut loc în stomac 😀

    Nu știu dacă pamflete de astea ajută literatura. Trebuie cineva care să știe mai multă istorie literară pentru un răspuns la asta. Valente zice că ajută, că e nevoie de așa ceva. Poate funcționează ca un duș rece pentru cititori, un șoc care să-i facă să vadă altă perspectivă decât cea a fandomistului? Cu siguranță nu îi ajută pe artiști… E destul de nasol când te face de cacao cineva din public, însă când o face un confrate e sinistru. Eu, ca actor, niciodată nu mi-am permis să fac așa ceva, deși nu-mi plac multe spectacole. Nu știu… de fapt, poate e mai înțelept așa ca Scalzi, să fii diplomat, sau să faci glumițe, decât să duci chestia asta mai departe… pentru că unde poți merge cu ea? Nu poți apăra cărțile atacate pentru că nu sunt prea ok și nu-ți permiți să fii avocatul unui criminal vizibil când procuror e un șobolan bătrân și inteligent ca CP. Nici nu poți să-i dai dreptate, că adâncești rănile scriitorilor ălora… Care scriitori, până la urmă, ce vină au că au fost nominalizați? Nici una. Și totuși ei ies șifonați și cu sensibilitățile rănite de aici.

    Nu prea ajută articolul ăla. Dar, sincer, eu când l-am citit am avut inițial o reacție de “da, domnule, în sfârșit scrie cineva pe bune,” pentru că fandomul e atât de dominat de zăhărisme și tovărășii și hai-să-fim-o-mare-familie că un asemenea pamflet ajunge să se simtă ca o gură de aer proaspăt.

  4. Hmm, “intimplari” din astea o sa se tot intimple.
    Pacat ca domnul Priest nu a fost nominalizat. Daca era nominalizat si avea aceeasi pozitie, atunci lucrurile ar fi avut cu totul alta greutate. Cum insa nu a ajuns pe lista, opinia sa exprimata dupa publicarea nominalizarilor este semnificativ diluata sub suspiciunea frustrarii, invidiei, etc…
    Pina la urma nici nu prea inteleg de ce s-a suparat – premiul asta este unul pur SF, care se acorda cel mai probabil dupa criterii SF pentru scrieri SF, care nu prezinta neaparat valente literare. Pina si autorul a carui numele il poarta nu a stralucit in domeniul literar, ci in SFisme.
    Si mai ridicole mi se par insa replicile, si faptul ca primele replici vin de la scriitori cel putin mediocri (replici la fel de sub-mediocre) la capitolul literatura spune ceva…
    Bottom line, Priest cere prea mult de la premiul ala, dar in acelasi timp lista scurta de anul acesta este probabil una dintre cele mai slabe (nu din lipsa de concurenti)…

  5. Pingback: Premiul BSFA 2011 » Cititor SF

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu