Câteva gânduri despre nominalizările la premiul Hugo 2012

Acum, după ce nominalizările la premiul Hugo tocmai s-au încheiat, cred că ar fi un moment prielnic să discutăm cărţile cu cele mai mari şanse de a fi nominalizate anul acesta şi să ne reamintim romanele importante din 2011.

Un loc la fel de bun ca oricare altul pentru a începe, este listă de nominalizări din 2011:

  • Blackout/All Clear, Connie Willis
  • Cryoburn, Lois McMaster Bujold
  • Feed, Mira Grant
  • The Hundred Thousand Kingdoms, N.K. Jemisin
  • The Dervish House, Ian McDonald

Din nefericire, anul trecut nu am avut niciun roman de Connie Willis sau Lois Bujold. Spun din nefericire, pentru că ar fi fost uşor de prezis 2 din cărţile nominalizate – Willis şi Bujold sunt întotdeauna nominalizate şi câştigă aproape mereu (la fel ca şi un alt scriitor, Neil Gaiman, care nu are nici el vreun roman scos în 2011). Însă pe lângă Willis, Bujold şi Gaiman, în ultimii ani un englez a început să le calce pe urme şi să fie posesorul unui fan club din ce în ce mai consistent – China Mieville. Spre diferenţe de Willis, de exemplu, care creează un univers de aşteptare prin faptul că scrie foarte încet, Mieville a devenit scriitorul mereu prezent în mijlocul fandomului, atât datorită faptului că scrie în fiecare an cărţi diferite şi de calitate, cât şi prin faptul că este foarte implicat în tot ceea ce reprezintă literatura speculativă. Deci, nu am nicio îndoială că Embassytown va fi nominalizată, fiind prezentă atât pe aproape toate listele de best-books din 2011 cât şi pe toate listele de premii anunţate până acum.

În legătură cu Mira Grant, lucrurile sunt mai complicate. Prezenţa lui Feed pe lista de nominalizări m-a surprins în totalitate şi nici până acum nu am reuşit să-i înţeleg popularitatea. Însă de obicei, când o primă carte din serie este atât de populară încât să fie nominalizată la premiul Hugo, următoarele nu se mai apropie de nominalizări. Deci, nu cred că Deadline va fi una dintre cărţile de pe lista.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru N.K. Jemisin. A 3-a carte din serie, The Kingdom of Gods, nu cred că se va afla pe lista de nominalizări, mai ales că pentru locul de epic-fantasy se bat 2 autori de categorie super grea: George R.R. Martin şi Patrick Rothfuss, care nu au avut cărţi pentru premiile de anul trecut. Dar oare care dintre A Dance with Dragons şi The Wise Man’s Fear este mai populară? Este interesant faptul că la începutul lui 2011, buzz-ul părea identic pentru cele 2, ba chiar unii vorbeau despre continuarea lui The Name of the Wind cu mult mai multă nerăbdare. Însă între timp, şi-a băgat televiziunea coada şi aşa cum se întâmplă de obicei, Martin a devenit un superstar alături de Tolkien, Rowling sau Meyer. Există o atât de mare diferenţă între numărul de cititori şi telespectatori, încât orice transformare a unei cărţi în artă vizuală, creşte numărul de cititori de zeci de ori. Aşa că nu am nicio îndoială că A Dance with Dragons este de departe cea mai populară (ultimul clasament Goodreads este mai mult decât clar). Întrebarea rămâne, dacă totuşi pe lângă A Dance with Dragons vom avea pentru prima dată 2 epic-fantasy între primele 5 şi Patrick Rothfuss va fi şi el nominalizat? Perfect posibil, deşi depinde de votanţi şi de dorinţa lor de a da la o parte din cărţile SF pentru a face loc celor epic-fantasy. Dar până la urmă nu cred că va fi atât de mult fantasy pe listă, pentru că în 2011 foarte mulţi scriitori de SF populari au scos cărţi noi (probabil că în orice alt an ultimul volum din Acacia ar fi avut şi el şanse destul mari să fie nominalizat).

Ce alţi scriitori mereu prezenţi pe listele de nominalizări la Hugo au scos cărţi în 2011? O mulţime: Sawyer, Simmons, Stross, Stepenson sau Vinge. Robert J. Sawyer cu a sa WWW: Wonder, are aceeaşi problemă cu Jemisin şi Mira Grant – prima carte din trilogie WWW, Wake a fost printre nominalizări, dar a 2-a – Watch a fost departe, undeva în coada clasamentului. Dan Simmons a scris o carte slabă, Flashback, despre care s-a încetat să se mai vorbească de cum a apărut.

Charles Stross, a avut aproape în fiecare dintre ultimii zece ani, câte o nominalizare, dar cartea din 2010, Fuller Memorandum a avut un număr mic de nominalizări şi nu a fost printre finaliste, iar cartea pentru care Rule 34 este un fel de continuare, Halting State, abia s-a strecurat în 2008 printre cele 5, de pe ultimul loc. John Scalzi, este unul dintre cei mai populari scriitori de SF, dar nominalizările lui au fost dintre cărţile despre război foarte populare printre votanţii bărbaţi ai premiului. Fuzzy Nation, deşi a fost o carte bine primită, nu cred că se apropie de popularitatea seriei, Old Man’s War, iar seria Fuzzy a lui Piper a cărei remake este Fuzzy Nation, a fost o carte celebră în vremea ei, dar de mult uitată în zilele noastre.

Nici Vortex-ul lui Robert Charles Wilson nu s-a bucurat de popularitatea primei cărţi din serie – Spin. Şi dacă nici măcar Axis, care venea pe valul de popularitate a primei cărţi, nu a reuşit să intre printre nominalizări, nu văd cum ar face-o Vortex. Reamde-ul lui Neal Stephenson nu este SF nici măcar cât este Cryptonomicon şi cred că nu va fi nominalizată tocmai din acest motiv.

Cele mai mari şanse de a fi normalizat, dintre cei mari, ar avea-o totuși Vernor Vinge. Vinge este echivalentul masculin al lui Willis: cărțile lui apar la mulți ani distanță, sunt extrem de populare, practic fiecare fiind măcar nominalizată, majoritatea chiar câștigând (este interesant că Vinge și Willis au fost la egalitate în 1993, ceea ce nu a fost deloc întâmplător; de fiecare dată când a fost egalitate, aceasta a fost între scriitorii cei mai reprezentativi pentru ceea ce se scria în acea perioadă: Herbert-Zelazny, Willis-Vinge, Mieville-Bacigalupi). Celelalte cărți din seria Zones of Thought au câștigat fiecare și au rămas unele dintre cele mai populare cărți SF din ultimii 20 de ani, așa că s-ar putea ca Children of the Sky să fie unul dintre romanele nominalizate anul acesta.

După părerea mea, o carte o şanse extrem de mari la nominalizare este Leviathan Wake a tandemului Daniel Abraham-Ty Franck sub numele de James S.A. Corey. Leviathan Wakes este probabil cea mai populară carte pur SF din 2011 (lucru extrem de important printre votanţii Hugo), iar Daniel Abraham a mai avut o carte extrem de apreciată în acest an – The Dragon Path, plus că romanele din seria Long Prince, deşi mult mai puţin populare, au avut mai mereu câteva zeci de nominalizări.

O carte care va fi cu siguranţă prezentă pe lista de nominalizări va fi Among Others a lui Jo Walton. Deşi a apărut la începutul lui 2011, se vorbeşte în continuare despre ea, Jo Walton a fost de mult ori la doar câteva locuri sub linie, dar cel mai important argument este că Among Others este chiar despre fanii SF; mulţi dintre votanţii la Hugo se vor regăsi cu siguranţă în devenirea Morwenei şi nu văd cum nu vor vibra la faptul că Walton arată cum viaţa unui fan poate fi mai interesantă şi palpitantă chiar decât ceea ce se întâmplă în cărţile fantasy.

O enigmă o reprezintă după părerea mea, Stephen King şi romanul lui despre călătoria în timp – 11/22/63. În ciuda popularităţii lui, King nu a fost niciodată nominalizat la Hugo şi îmi vine greu să cred că se va întâmpla anul acesta.

Debutul din 2011, cu cele mai mari şanse de a fi nominalizat este, după părerea mea, Ready Player One a lui Ernest Cline, o carte extraordinar de populară. Însă, cred că majoritatea votanţilor Hugo vor răspunde mult mai bine la nostalgia din Among Others, spre deosebire de cei născuţi în anii 70 pentru care Ready Player One a fost poate cea mai emoţionantă carte a anului. Celelalte debuturi reuşite din 2011, Night Circus, Soft Apocalypse, God’s War sau Seed nu cred că vor întruni numărul de voturi necesare nominalizării (mi-e foarte greu să spun în ce fel s-ar putea concretiza la Hugo extrema popularitate de care se bucură Night Circus, dar pe Goodreads 36.000 de utilizatori i-au dat note faţă de 30.000 şi 22.000 câte au A Dance With Dragons şi 11/22/63; mai mult la premiile Goodreads a avut 8.519 voturi doar cu 11 mai puţine decât câştigătorul A Dance with Dragons şi dublu faţă de The Wise Man’s Fear).

O altă carte pe care habar nu am cum s-o iau este încă una extrem de populară şi care are numai recenzii pozitive – A Monster Calls de  Patrick Ness. YA-ul a fost destul de popular printre votanţii Hugo în ultimii ani, dar chiar nu am idee câţi dintre ei au fost interesaţi de acest roman. Un alt semn de întrebare este Quantum Thief, care a ieşit în SUA abia în 2011, fiind deci eligibilă. Din păcate, fără să aibă ediţie americană a luat foarte multe voturi anul trecut, voturi care din păcate nu se vor aduna celor de anul acesta.

Cred că pot trage linie aici (deşi aş putea să scriu oricât despre cărţi, numai ocazia îmi trebuie). Nu cred că mi-a scăpat vreo carte care să aibă şanse la nominalizare (Colin Whitehead – Zone One?), dar nu se ştie niciodată.

Şi pentru că am impresia că m-am lungit şi v-am lăsat confuzi, o sa-mi sumarizez gândurile:

CĂRŢI PE CARE LE VĂD SIGUR NOMINALIZATE:

Embassytown – China Mieville

A Dance with Dragons – George R.R. Martin

Among Others – Jo Walton

FOARTE PROBABIL DE A FI NOMINALIZATĂ:

Leviathan Wakes – James S.A. Corey

A CINCEA ESTE PENTRU MINE UN MARE SEMN DE ÎNTREBARE, PROBABIL ÎNTRE:

Enter Player One – Ernest Cline

The Wise Man’s Fear – Patrick Rothfuss

Fuzzy Nation – John Scalzi

Night Circus – Erin Morgenstern

Children of the Sky – Vernor Vinge

9 Comments

  1. Am inceput si eu Feed-ul lui MIra anul trecut si l-am lasat din mina la fel de repede. Exista autori care au debuturi bune si apoi in volumele ulterioare scad din motoare, sau cei care au debuturi normale, dar apoi recupereaza si scriu din ce in ce mai bine.
    Mira se inscrie in cea de-a treia categorie, a celor cu debuturi mai mult decat mediocre, umflate artificial de bloguri, de editura si ceilalti implicati in fenomen si care isi pastreaza, in mod surprinzator si inexplicabil, popularitatea pe o perioada mai lunga de timp.

    In ceea ce-l priveste pe John Scalzi eu m-am jurat ca nu o sa-i mai citesc vreun volum. E un scriitor care nu a progresat absolut deloc de-a lungul carierei sale literare, romanele sale sunt toate liniare, lipsite de profunzime si personaje “adevarate”, pe scurt, nu sunt cu adevarat “serioase”. Sa nu uitam ca totusi Koontz, ce de cativa ani scrie pentru numar (si bani) si nu a mai iesit cu ceva cu adevarat deosebit pe piata de multa vreme, a avut ceva romane interesante de-a lungul carierei.

    Din cartile de mai sus am citit doar romanul lui Mieville – ce are destule sanse serioase sa concureze pentru titlu- si, momentan imi doresc sa mai citesc doar vreo doua,trei volume din restu. Si de Martin sunt dezamagit si poate o sa astept sa incheie seria pina sa-i mai citesc vreun volum.

  2. Despre Scalzi… mda, Kyo cam are dreptate. In plus nu prea pare capabil sa conceapa un setup din capul lui, tot “imprumuta” de la altii. Sursa popularitatii sale cred ca este blogul.
    Acum citesc “Leviathan Wakes”, o space opera bine scrisa si inchegata – se vede ca cei doi autori stiu meserie. Pentru fanul SF hardcore este alegerea naturala, insa pentru cititorul polivalent este o carte antrenanta fara pretentii literare.

  3. Si eu doar am inceput Feed, insa eu am alergie la zombi asa ca oricum nu-mi faceam sperante. Totusi nu vad de ce ar fi umflat blogurile artificial aceasta carte si, de fapt, nu am vazut in general carti umflate artificial pe bloguri, cel putin nu pe acelea pe care le citesc eu. Mai degraba blogurile dezumfla carti. Oricum eu tot nu-mi explic cum Feed a putut avea cele mai multe nominalizari la Hugo dintre toate cele 5 si cum a pierdut doar la limita in fata lui Connie Willis.

    Despre Scalzi in mare aveti dreptate amandoi. Dar, Fuzzy Nation, a fost chiar o lectura foarte placuta, bine scrisa, antrenanta intelectual si care m-a facut sa-i mai acord o sansa lui Scalzi in viitor. Si apropo de Fuzzy Nation sau Leviathan Wakes, cred ca umbland dupa carti SF care sa aiba toate calitatile literaturii “adevarate”, uitam ca miezul oricarui gen literar e format din carti care se indeparteaza foarte mult de ceea ce reprezinta marea masa a literaturii si ca o carte SF buna e in primul rand cea care functioneaza in cadrul regurilor genului SF. SF-ul are nevoie pe langa un Mieville sau un Christopher Priest care-i macina permanent granitele si de un Scalzi de care sa se ancoreze (acuma citez din recenzia la Fuzzy Nation care o sa apara marti in Galileo; asta a fost un fel de trailer 🙂 ).

  4. N-am citit inca volumele lui Willis, dar am citit cu mare placere si Feed si Deadline. Primul a fost chiar fain, cu o abordare noua in ce priveste apocalipsa zombilastica si zic ca-si avea locul acolo, in selectia finala. Nu stiu daca era potrivit drept cistigator, nefiind familiarizat cu o parte dintre nominalizate, dar e intr-adevar mult mai mult decit o simpla zumbaleala.
    @Tudor: multa dreptate ai cind spui “o carte SF buna e in primul rand cea care functioneaza in cadrul regurilor genului SF”. asta e motivul pentru care, de pilda, n-am fost deloc mirat atunci cind “camuflajul” lui haldeman a luat premiul. la urma urmei, vorbim de un premiu pentru SF, deci aspectul scientifictional e necesar (chiar daca nu suficient).

  5. Pingback: Nominalizările la premiul Hugo 2012 » Cititor SF

  6. Pingback: Premiile Hugo 2012. Cîteva gînduri la rece (1) | Galileo Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu