Graham Joyce – The Tooth Fairy

The Tooth Fairy nu e primul volum de Graham Joyce pe care-l citesc, ci chiar al doilea (dupa How to Make Friends with Demons – varianta US – sau Memoirs of a Master Forger – denumirea britanica -, pentru care a si fost rasplatit cu British Fantasy Award si despre care inca nu am scris ) si cel care mi-a demonstrat pregatirea literara excelenta a autorului. Nu m-am putut abtine sa nu compar lucrarea de fata, aproape in fiecare moment al lecturii, cu o alta mica capodopera, usor trecuta cu vederea de catre cititori si blogurile de specialitate, The Shadow Year a lui Jeffrey Ford. Ambele radiografiaza si trateaza acelasi subiect: schimbarile dramatice si fara precedent ce se produc odata cu venirea adolescentei. Pina acolo pare ca este drum lung, insa cand privesti in urma realizezi ca tot ce s-a intamplat poate fi rezumat intr-o clipita, si lucrurile se schimba total si ireversibil pentru orice copil.

 Povestea urmareste intamplarile deosebite ce au loc in viata unor baieti dintr-o mica localitate britanica. Inca din primul capitol ne confruntam cu lucruri greu de explicat: o stiuca descopera subit pofta pentru carne omeneasca si fuge in adancurile unui lac cu doua dintre degetele de la un picior al lui Terry (neastamparatul grupului), pentru ca apoi prietenul sau Sam, trezindu-se la miezul noptii, sa dea nas in nas cu o zina maseluta mai neobisnuita. Dupa cum a fost descrisa de autor, aici mi-a venit in minte automat personajul Dobby din seria Harry Potter… doar ca tooth fairy-ul lui Graham Joyce este mai malefic, mai posesiv si mai pus pe distrugere ( si nu se limiteaza doar la atat) decat s-ar putea astepta cineva.

Pentru a intregi gasca (cel putin initial) il mai avem si pe geniul grupului, Clive, extradotat din punct de vedere intelectual, si castigator al unui concurs la NASA (da, cea americana), dar care nu-si doreste altceva decat sa fie normal ca prietenii sai. Spuneam ca initial, pentru ca pe parcurs un nou membru, o fata, Alice, isi face aparitia si complica foarte mult existenta unor adolescent aflati in plina descoperire si explorare a aspectelor sexuale ale existentei.

Autorul urmareste intamplarile mai ales din punctul de vedere a lui Sam, membrul cel mai timid si mai retras din gasca, dar care este singurul ce poate vedea tooth fairy-ul, din cauza caruia, pe linga faptul ca trebuie sa se duca regulat la psiholog, trebuie sa faca fata si unor situatii ale caror cauze doar el le stie (sau cel putin crede ca le poate intui). Sam traieste cu impresia ca tooth fairy este cel care-si face de “cap” si isi baga “coada” inaripata in toate dramele volumului, insa autorul face in asa fel incat unii ar putea considera ca de fapt “zana” este o manifestare a paranoiei avansate a lui Sam sau o modalitate proprie de a gasi raspuns pentru situatiile neobisnuite sau pentru cele cu rezultate tragice pentru cei din jur.

Cred ca Tooth Fairy-ul lui Graham Joyce, ce a si fost recompensat in 1997 (de data asta sunt de acord, nu am ce sa carcotesc) cu British Fantasy Award, poate fi foarte usor considerat o varianta light, dar la fel de literara, viscerala si cauzatore de dependenta, a IT-ului lui Stephen King.

Din ce am observat, multa lume a incadrat cartea in zona celor ciudate si eu nu prea inteleg de ce. Exista atatea cazuri in care copii isi inventeaza prieteni imaginari (eu nu am trecut prin asa ceva, insa poate unii dintre voi da) din varii motive, incat nu vad unde este aspectul socant intr-un caz in care cineva sustine ca o vede pe zina maseluta. Mai ales copil fiind. A, ca au loc o serie de drame familiale si situatii cu consecinte tragic pentru eroii nostri, asta este o alta discutie. Dar, in fond, in ziua de astazi confruntarile armate si abuzurile sunt la ordinea zilei in multe puncte fierbinti de pe glob, asa ca nu gasesc ceva cu adevarat iesit din comun la volumul de fata… doar ca este unul foarte bine construit, cu personaje vii, puternic individualizate si inradacinate in peisaj, cu o desfasurare coerenta a intamplarilor si un subiect serios, dar tratat deseori cu entuziasmul si ironia fina (si involuntara) a copilariei.

Cu o medie de cam un volum la 1 an – 1 an si jumatate, Graham Joyce pare un adevarat profesionist al literelor, o persoana serioasa ce-si construieste cu atentie fiecare roman in parte. Pe partea de fantastic “neconventional” cred ca este unul dintre cei mai buni scriitori britanici la momentul de fata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu