Paolo Bacigalupi – Ship Breaker

Dupa cateva povestiri si romanul The Windup Girl, Paolo Bagicalupi crescuse foarte mult in ochii mei. De aici si bucuria mea cind am aflat ca a scos pe piata un nou roman, intitulat Ship Breaker. Din ce se stie nu va fi singurul din aceasta serie. Dar, din pacate, interesul meu pentru o continuare, s-a mai domolit dupa ce am finalizat lectura volumului.

Cu toate ca, premisele si ideea cartii sunt interesante, nu zic nu.

Intr-un viitor nedeterminat, dominat de corporatii gigant, si unde nivelul marii a crescut haotic, inundand mare parte din orasele de pe litorale, oamenii au ajuns sa recicleze aproape orice. Astfel, in zona golfurilor americane, s-au dezvoltat adevarat mici industrii ce livreaza catre marile corporatii diverse materiale recuperate din scheletul navelor esuate aici. Vorbim nu numai de fier, ci si de petrol, bronz, otel, sau orice alt material rar si pretios.

Nailer, un tanar adolescent ce lucreaza intr-un asemenea echipaj de recuperatori de metale pretioase, este nelinistit din cauza viitorului sumbru ce i se asterne in fata. Odata cu inaintarea in varsta nu va mai fi capabil sa se introduca prin coridoarele inguste ale navelor, si apoi cu ce se va mai intretine? Cum va mai reusi sa plateasca quota? Si cum va scapa de furia violenta a unui tata mereu baut si pus pe harta?

Dar viitorul i se schimba radical cind, dupa o furtuna violenta, descopera un vas de croaziera esuat. Vasul in sine nu ar fi o mare comoara, insa incarcatura sa il poate ajuta sa evadeze din traiul sau mizer de zi cu zi. Depinde acum cat de mult este dispus sa sacrifice pentru a-si indeplini acest vis (aparent) imposibil.

Povestea are toate atuurile care s-o ajute sa fie un succes la public, si drept urmare chiar a fost in realitate, insa eu am remarcat lipsa unei anumite profunzimi. Sau poate, fiind o carte scurta, s-a trecut prea repede de la o scena la alta si nu am apucat eu sa ma dezmeticesc prea bine. Desi nu as crede.

Mai degraba as spune ca, avand public tinta adolescentii, si limbajul a fost un pic adaptat si construit in asa fel incat acestia sa nu intampine dificultati mari in a vizualiza toate scenele, iar actiunea este destul de previzibila si liniara, astfel incat se coboara serios miza cartii. Nu ca as avea ceva cu volumele pentru adolescenti (o gaselnita  de marketing recenta  a editurilor de afara), pentru ca, de exemplu, in alte cazuri pot chiar sa nu-mi dau seama ca ar fi o carte scrisa pentru YA.  Uneori si simplitatea asta a situatiilor si intamplarilor, a constructiei personajelor, este o treaba cu doua taisuri si poate trada o carte. Si chiar un scriitor mai talentat.

Indiferent ce ar spune altii si cat ar ridica-o in slavi, Ship Breaker este un volum mediocru (cel putin pentru adulti), cu potential, ce-i drept ( la nivel de idee), dar care se stinge mult mai repede decat te astepti. 

Si pe deasupra da nastere unei situatii ce ma pune pe ganduri. E normal ca inspiratia sa difere de la o carte la alta, insa te poti astepta ca gradul de entertainment sa ramana la acelasi nivel si un scriitor care a reusit sa se impuna cu un roman sa fie capabil sa pastreze macar ingredientele importante din produsul anterior. Aici cel mai recent exemplu care-mi vine in minte este Joe Abercrombie. De ce nu se intampla si aici lucrul asta, si nu zic ca Paolo Bagicalupi ar fi singurul care a trecut prin asa ceva, este un mister pentru mine.

Poate si deadline-urile serioase din “afara” au si partea lor de vina.

One Comment

  1. Eu am probleme cu YA-ul SF, dar cel fantasy de sine statator (gen Coraline, Graveyard Book, Un Lun Dun sau minunatia din 2011 a lui Patrick Ness-A Monster Calls) imi place mult. Tu nu ai observat acelasi lucru?
    Cred ca YA-ul fantasy aduce cu el o ambiguitate si un parfum nostalgic de copilarie, care-l fac perfect digerabil pentru toate varstele. Sper diferenta de fantasy, e aproape imposibil sa scrii un SF bun pentru adolescenti care sa fie la fel de reusit si pentru adulti, pentru ca ceea ce face rotitele unor sa se invarta, nu le face si pe ale celorlalti. Ma gandesc ca e posibil, ca un scriitor ca Bacigalupi, sau McDonald in 2011, sa scrie o carte mediocra pentru adulti, dar care sa fie un YA foarte reusit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu