Stephen King – 11/22/63

Am ocolit 11/22/63 cu buna stiinta timp de cateva luni. Toate site-urile pe care citisem despre ea spuneau ca este despre asasinarea lui Kennedy. Boring, nu m-a pasionat niciodata JFK… asa ca mi-am ocupat timpul cu alte carti. Pana cand, cu cateva zile inainte de vizita la o prietena din strainatate, trebuia sa-mi umplu Kindle-ul cu ceva. Avand in vedere ca tot la ea acasa citisem si The Dome acum cativa ani… why not? A fost o idee foarte buna. (Doar putin nociva pentru relatiile interpersonale – am petrecut cateva ore bune ascunsa intr-o camera, citind.)

In primul rand, ca sa lamurim lucrurile: Kennedy apare in carte mai putin de jumatate de pagina. La telefon. Romanul (cu unul dintre cele mai neinspirate nume pe care le-a scornit King vreodata – pe bune, nu mai scrii doar pentru americani, iar restul lumii habar n-are ce inseamna data cu pricina!) este de fapt povestea lui Jake Epping (sau, mai degraba, a lui George Amberson) care descopera ca magazia unui restaurant duce de fapt catre anul 1958. Prietenul lui Jake, descoperitorul initial al “tunelului” prin timp, e convins ca, daca asasinarea lui JFK ar fi impiedicata, viitorul Americii ar fi mult mai roz. De aici, actiunea e evidenta: Jake pleaca in 1958 (sub aliasul George Amberson) cu scopul de a afla cat mai multe despre Lee Harvey Oswald si de a-l impiedica sa il impuste pe Kennedy in 1963.

Nici rezumatul asta mai pe lung nu m-ar fi convins sa citesc cartea. Dar… King este King, din fericire. “George” se integreaza in societatea unui mic orasel din anii ’50-’60, revine la meseria sa din 2011 (profesor), se indragosteste, schimba viitorul putin cate putin…. si duce (inca?) o viata paralela in care este pe urmele lui Lee Harvey Oswald, proaspat intors in SUA impreuna cu sotia sa si copilul lor. Oricat de putin m-ar fi interesat teoriile conspiratiei legate de asasinarea lui Kennedy, pana la sfarsit tot am ajuns pe Wikipedia ca sa vad cat din ce a scris King e fictiune si cat e bazat pe fapte reale. Probabil nu vom sti niciodata adevarul, dar King a mers pe teoria cea mai populara, cea conform careia Oswald a actionat singur si nu a fost vorba de un grup de conspiratori. Inchiriind apartamente in zonele in care stia ca va locui Oswald, “George” urmareste familia si prin ochii lui vedem un barbat abuziv fara de sotia lui, o tanara rusoaica pierduta intr-o tara a carei limba nu o vorbeste. Personajele istorice prind viata, oricat de cliseistic ar suna. Usor-usor, ajungem la 22 noiembrie 1963… dar viitorul nu vrea sa fie schimbat – si chiar daca reusesti, nu stii care vor fi efectele. Daca un fluture poate fi cauza unui uragan de cealalta parte a lumii, ce se poate intampla dupa impiedicarea uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria americana? Dureaza cam 1000 de pagini ca sa aflati (apropo, recomand calduros versiunea electronica; cea paperback poate fi folosita cu succes pentru blocarea usii de la bloc, daca ramaneti fara caramizi…).

Ce mi-a placut
Partea mea favorita n-a avut nimic de-a face cu Kennedy sau Oswald. De fapt, se intampla departe de Texas… intr-un orasel din Maine de care cititorii lui King sigur isi aduc aminte. Incercand sa salveze familia unuia dintre elevii sai din 2011, Jake ajunge in Derry, unde face cunostinta cu Bev si Richie, doi pustani care par sa stie foarte mult despre natura raului si prezenta lui in Derry. (Ceva mai mult despre 11/22/63, It si Dead Zone, aici.) Nu avem nici o referinta directa la Dark Tower, dar mie cartea (mai ales ultima parte) mi-a dat niste impresii “darktoweristice” foarte puternice: lumi paralele, asemanatoare si totusi nu chiar; evenimente care influenteaza realitatea (realitatile?); un Takuro Spirit in 2011-le alternativ in care revine Jake…

Apoi, stiu ca n-o sa fie ceva nou pentru fanii lui King, dar personajele sunt, din nou, foarte credibile… destul de credibile incat, in final, sa te doara si pe tine sufletul impreuna cu Jake cand trebuie sa aleaga intre fericirea lui si (fara exagerare) soarta lumii. Viata lui Jake/George alaturi de niste oameni pe care ii iubeste si pe care trebuie totusi sa ii minta constant este fascinanta. Romanul ar fi pierdut mult daca King ar fi facut ca viata in trecut sa para o bagatela. De fapt – cel putin pentru mine – JFK si Oswald au fost in plan secund fata de “George”, Sadie si oraselul Jodie.

Sfarsitul este inca o chestie care mi-a placut. Ca si la Dark Tower (desi multi nu-s de acord), pur si simplu nu se putea termina altfel.

Ce nu mi-a placut
(Here there be spoilers)
Principala mea plangere tine de… simpla logica. Sa spunem ca Al, un om mai putin educat, nu s-ar fi gandit la asta. Dar Jake, profesor, a citit ceva carti la viata lui… si in toate lecturile lui n-a aparut nicaieri teoria aia cu fluturele? Si, daca a aparut (de fapt cred ca o si mentioneaza la un moment dat), nu i-a trecut prin cap macar 5 secunde ca poate “previziunile” lui Al privind impactul mortii lui JFK sunt gresite?! “Hai sa schimb radical istoria Americii si apoi sa ma mir ca am dat-o in bara intr-un mare fel!”. Mi-a fost foarte greu sa trec peste naivitatea asta.

Si una pentru editorul lui King: chiar daca cuvantul rusesc se translitereaza “cyka” (tarfa), se pronunta “suka”… nu era mai logica sa fie scris asa cum se pronunta, daca publicul-tinta al cartii era cititor de engleza, nu de rusa?

Concluzie
King nu m-a dezamagit nici de data asta. N-as putea sa spun 11/22/63 se apropie de cele mai bune romane ale lui, dar e o carte care sigur merita cateva (mai multe…) ore din viata voastra. Cu o singura nota: asa cum au remarcat si altii, deja cartile lui King au devenit mult prea legate intre ele ca sa poata fi citite chiar in orice ordine. Desi nu e necesar sa fi citit anterior alte romane, fara (macar) It si Dark Tower cred ca se pierde mult din farmecul cartii de fata. Daca vreti sa va apucati pentru prima data de King, luati-o in ordine cronologica.

10 Comments

  1. Am sa-ti raspund aici, mi se pare mai nimerit 😀 …
    Din punct de vedere literar romanul asta mi se pare o mare reusita pentru ca “the horror” nu i-a fata atit de puternic celorlalte laturi ale prozei. Nu zic ca The Stand sau It sint superficiale, dimpotriva, dar “pacatul” lor este ca “horror”-ul este atit de intens iar conflictul dintre bine si rau atit de clar incit orice ce altceva devine fundal. Pe cind in 11/22/63 horror-ul este ocazional (exact acolo unde trebuie) iar taberele nu sint foarte clar definite… de unde si efectele secundare (altele decit cutremurele).
    Referitor la 2011, nu mi-a placut conversatia aia cu iz de data-dump istoric. Mda, nu cred ca m-am exprimat prea bine… nu am nimic impotriva a cum a zugravit viitorul alternativ, insa nu mi-a placut solutia aleasa pentru explicarea situatiei.
    Si da, partea aia cu Derry este absolut fabuloasa. Monstrul din IT nu apare, dar efectiv ii simti prezenta… Tare!

  2. @A.C.
    Pana sa ajung la 2011 varianta 2.0 deja citisem niste spoilere si stiam ca o sa ceva de rau… asa ca eram entuziasmata sa vad CAT de rau si nu cred ca am fost atenta la altceva.

  3. nici pe mine nu ma atragea subiectul. multam pentru incurajare 🙂

  4. Asa e. Partea cu Derry e o lovitura de maestru, la fel de buna ca si cele mai reusite parti din It. Si cand te gandesti ca este doar o mica particica din 11/22/63.

  5. @Tudor
    Totusi eu prefer tot IT 🙂 Pana una alta, m-am apucat de ceva mai old-school… Tommyknockers.

  6. Pe mine m-a entuziasmat, a fost un King pe care l-as pune cu siguranta intr-un top 10 (chiar, sa fac unul cat de curand). E adevarat ca nu am fost foarte interesat de asasinarea lui Kennedy, dar presupun ca pentru un american e un subiect mai mult decat fascinat. Dar m-a prins. Si prin atmosfera, si prin documentare (desi inca din IT si nu numai se vedea ca Stephen King a prins foarte credibil atmosfera de la sfarsitul anilor 50) si prin rasturnarile de situatie. Rezistenta la schimbare a timpului. Sau felul in care George l-a urmarit pe Oswald, se vede acolo ca de aceasta data King chiar s-a documentat in detaliu. Foarte fain.
    Si pentru mine momentul cel mai drag a fost intalnirea cu Bev si Ritchie bip-bip, chiar daca mi-as fi dorit ca George sa petreaca mai mult timp in Derry. Eventual sa mearga pe urmele lui Pennywise, cine stie.

    Felicitari pentru recenzie, foarte buna. Abia astept sa apara si traducerea romaneasca, sa vedem cand si cum.

  7. Pingback: Tommyknockers, Tommyknockers knocked at your back door | Cititor SF

  8. eu acum citesc romanul, sunt pe la jumatate. mie imi place extrem de mult. Din pacate nu am citit Dark Tower deloc, nicio carte din serie, asa ca nu stiu care sunt referintele, insa am citi IT si am ranjit satisfacut cand am citi cuvantul clovn 🙂 … si da, este extrem de reusita partea aceea…. pana acum mi se pare una dintre cele mai bune carti ale lui. fara doar si poate The Stand sau IT sunt cele care poarta coronita, insa faptul ca sf-ul si horrorul sunt mai temperate aici, dau impresia si mai mult de realitate. Pana la urma eu afirm ce am afirmat mereu despre cartile lui King: substratul horror sau sf/fantasy este doar un paravan in spatele caruia se ascund povesti superbe despre oameni. Daca scoti horrorul (insa mie imi place), raman mari carti ale literaturii (oricum sunt, insa carcotasii carcotesc ). King nu dezamageste. Acum, back to book, m-ati facut curios. vreau sa vad unde duce povestea asta care deja m-a captivat total.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu