O gramada!

In primul rind comotzia zilei:

Steampunk: A Doua Revolutie a cistigat premiul Galileo pentru cea mai grozava antologie!

Scrie peste tot, numai sursa primara, adica Galileo On-line nu se lasa accesata tocmai din ziua cind s-au anuntat rezultatele. Asadar, felicitari autorilor si celor care au contribuit la aparitia antologiei, si multumiri tuturor celor ce au votat. Me happy 😀

Felicitarile merg mai departe catre Dan Dobos, Michael Haulica, Liviu Radu si catre toti ce s-au regasit pe listele Galileo. Felicitarile si multumirile de la fundul papornitei merg catre sponsori si organizatori, impreuna cu traditionala urare: Scoateti revista aia mai iute, @#$%!

Cica ar fi si o mare ceremonie urmata de un mare chef, pe 18 martie, în cadrul Tîrgului de Carte F&SF Final Frontier, editia a doua (un alt motiv de bucurie). Faceti poze multe si sper sa vad si ceva clipuri.

Despre oarece lecturi:

A fost un seson plin de treburi si alte chestii, si, desi nu am avut timp sa citesc atit cit am dorit (oare cine are?), tot am prins citeva carti. Nu sint prea multe, dar nu asta e problema; problema e ca nu am avut timp sa ma documentez si am mers cam la nimereala – ce mi-a cazut in mina. Rezultatele nu au fost tocmai grozave…

Dust, de Elizabeth Bear

Am mai spus-o si alta ocazii: am o slabiciune cind vine vorba de proze cu nave multigeneratie si alte teme conexe. Asadar, trilogia “Jacob’s Ladder” parea un candidat foarte bun pentru lectura de seara, inainte de culcare.

Se da o nava barosana cu AI-ul principal busit si alte AI-uri secundare care se bat pentru suprematie, urmasii echipajului original care au cam uitat ce-i cu nava si incurca tehnologia cu magia, etc., adica cam tot ce s-a mai scris si rescris. Si totusi… am cedat, si rau am facut.

Doamna Bear a dorit sa scrie un roman SF folosind mijloace proprii genului Fantasy, si inca din soiul epic. Nimic rau pina la urma, insa autoarea, fiind cam poeta de felul ei, a tinut musai sa arunce in preparat si o supra-doza sanatoasa de liric. Sub masca liricului insa plotul pare scris la intimplare, dupa cum i-a venit autoarei inspiratia de moment, personajele se comporta precum o ciurda de mistici sonati si scriitura capata o pretiozitate enervanta. Nu am stat cu pixul in mina, insa nu de putine ori am dat peste metafore dubioase, comparatii ciudate sau fraze inflorite pina la pierderea sensului.

Structura are si ea de suferit, de parca doamna Bear nu s-a putut hotari in ce registru sa scrie. Ba avem capitole in care personajele se comporta precum niste fiinte augmentate genetic, super-eficiente si rationale, ba capitole in care aceleasi personaje par niste shamani carora le lipseste o doaga (sau mai multe). Nu de putine ori personajele pur si simplu “STIU” lucruri pe care nu le stiau un capitol sau doua in urma…

In afara de lirismul excesiv si ca nuca in perete, m-a indepartat de carte faptul ca lipseste “istoria”. Practic cartea incepe in punctul A si se termina in punctul B. Nu se divulga nimic referitor la ce s-a intimplat inainte de punctul A, personajele sint “nou-nascute” adulti, nimeni si nimic nu are background – de unde senzatia de subtirime pe tot parcursul volumului.

Finalul este pe masura restului cartii, poate provoca cititorului cel mult un ridicat din umeri. Nu se leaga cu nimic si pare complet scos din palarie. Pentru mine a fost o dezamagire…

11/22/63, de Stephen King

Sa tot fie vreo 10 ani de cind nu am mai citit King, insa cred ca m-am re-apucat la momentul potrivit. 11/22/63 este unul dintre volumele sale importante (cel putin asta este parerea mea). Asa cum spunea cineva, cred ca asistam la al doilea virf al carierei lui King – speram sa-l tina macar vre-o 10 carti.

Imi greu sa scriu despre cartea asta pentru mi-a placut atit de mult si am fost in asa fel captivat incit ar trebui sa o re-citesc pentru a analiza structura, personajele, etc. Probabil asta inseamna ca o carte este foarte buna – atunci cind nu simti ca citesti, ci ca traiesti cartea.

Aproape toate lucrurile se incheaga perfect – exceptie face un mic episod din acel 2011 alternativ si citeva mici clisee King-iene. In rest… spor la citit.

Omega – Christopher Evans

Cu scrierile acestui autor am luat contact acum citiva ani in urma unei excelente liste de recomandari de la Moshul SF, Stefan Ghidoveanu. Atunci era vorba de “The Aztec Century”, o carte dealtfel foarte fain scrisa, insa cu niste azteci alternativi care semanau cam mult cu Werhmacht-ul.

Omega este o carte a surprizelor si intorsaturilor pina la ultima pagina. Personajul principal penduleaza intre mai multe dimensiuni, traind vieti foarte diferite in medii total straine. Lucrurile se amesteca intr-un mod foarte straniu, iar in final nimic nu este ce parea a fi. Mare parte a romanului se petrece intr-un univers in care Hitler a murit ca urmare a unui accident aviatic la inceputul anilor ’40. Acesta este punctul de divergenta, pornind de la care Wermacht-ul (vedeti aici oarece puncte comune cu volumul anterior?) lichideaza la propriu partidul nazist si, drept urmare, incheie o alianta cu Marea Britanie, alianta care pune bazele unei puteri pan-europene. URSS-ul este facut praf, insa nu ingenunchiat complet, asa ca sicane se tot intimpla pe noua frontiera. Locul “Raului” de serviciu este luat de SUA, la fel de enervanti ca si in ziua de azi, lacomi si hrapareti, oricind gata de razboi daca iese profit. Nimeni nu se abtine de la mici lovituri tactice nucleare, iar din punct de vedere economic criza este perpetua. Un nou zvon, un nou spectru, un alt fel de teroare planeaza asupra umanitatii obosite de jumatate de secol de razboi – OMEGA, noua super-arma care efectiv rupe materialul spatiului si timpului…

Punctul forte al lui Evans este iarasi constructia personajelor si a relatiilor dintre acestea. Ca si in “The Aztec Century”, avem de aface cu o calatorie itiatica, de maturizare intr-un mediu strain si ostil, care da oportunitatea autorului sa etaleze toata forta talentului – si ce talent! Omega este un execitiu de proza superba de la nivelul frazei pina la structura si ritmul romanului. Excelent!

Omega a fost scris de Evans dupa o perioada de 8 ani de pauza, al treilea roman pentru “oameni mari” din cariera sa, restul volumelor sale fiind dedicate tinerilor cititori. Din pacate volumul de fata a fost publicat pe hirtie numai de catre PS Publising la niste preturi destul de serioase, insa de curind a devenit disponibil pe Amazon in format electronic la $6.5.

The Ragged Astronauts – Bob Shaw

O carte relativ cinstita si previzibila, destul de interesanta ca premize si idei. Partea care doare insa este constructia personajelor – plate, nu de putine ori timpite in actiuni si supuse unor metamorfoze destul de neconvingatoare, dar necesare autorului intru ducerea romanului la bun sfirsit. Worldbuilding-ul este decent (sa zicem), logica este okay cu o doza buna de indulgenta, povestea cam slow si cam liniara, fara surprize majore.

Per total un volum mediu spre mediocru, fara pretentii literare, pe care probabil nu-l voi reciti si care nu m-a impins mai deloc spre lectura continuarilor din trilogie.

The Brightness Falls from the Air – James Tiptree, Jr.

In oarece dari cu parerea spuneam despre Chiang ca o da in bara daca se lungeste cu textele, opinie re-confirmata si de “cea mai lunga nuvela” a sa. Din pacate am ocazia sa observ acelasi fenomen si la alti maestri ai prozei scurte – cazul de fata fiind “domnul” James Tiptree.

Daca e sa ma iau dupa editura, cica asta ar fi cel mai tare roman publicat sub respectiva semnatura… Asa o fi, insa eu nu am reusit sa trec de jumatatea lui.

Din nefericire, in opinia mea autoarea a incurcat borcanele formei lungi cu forma scurta. Volumul pare o insiruire de povesti separate spuse de personaje diferite. Practic nu exista un personaj principal, ci un grup de personaje care se concureaza pina la dilutie, pentru a cistiga atentia cititorului. O alta problema este “lipicul” slab care leaga (incearca sa lege) povestile despre care spuneam mai devreme – pur si simplu nu tine. Intre episoadele separate si felul cum personajele se prezinta in fazele “comune”, diferenta este atit de mare incit par din alt film. Nu de putine ori un personaj se comporta precum un fricos cacacios, aflam o poveste veche plina cu grozavii care il scuza pe respectivul pentru ca este cum este, apoi in faza urmatoare, acelasi individ devine un erou neinfricat in virtutea “iertarii” obtine de la cititor in capitolul anterior. Din pacate astfel de abordari sint destul de dese si devin ridicole. Toata lumea are cite cel putin un secret terifiant si decarteaza niste chestii foarte ne-aliniate cu evolutia personajelor, asa incit mai ca iti vine sa spui: “Nu zau?!”.

Ce-i drept, episoadele separate au forta, dar din pacate nu se finalizeaza pentru ca au doar rolul de a sustine romanul, insa per total, nu se leaga… Pacat de efort.

Seed – Rob Ziegler

Desi NightShade a avut citeva episoade magaresti in trecutul recent, trebuie sa recunosc ca initiativa lor de a descoperi noi autori a avut citeva succese notabile. Doar de dragul exemplului as vrea sa va reamintesc de “Windup Girl”, “God’s War” sau “Soft Apocalypse”.

“Seed” este debutul absolut al lui Rob Ziegler, un autor despre care nu a auzit nimeni nimic… pina acum. Romanul descrie o America devastata economic si climatic, depopulata si aproape desertificata. Razboaiele pentru ultimele rezerve de petrol (care oricum s-au terminat) au impins poluarea la cote maxime, iar anotimpurile au devenit extreme generind o criza alimentara de proportii. Pe acest fond, fiecare lupta pentru caloriile zilnice. Singura sursa de hrana viabila sint semintele (“Seed”) modificate genetic pentru noua clima, produse de catre concernul-orasul-fiinta numit Satori – un urias organism ce joaca rolul de musuroi, produs al bioingineriei si adaptat noilor conditii. Semintele vin insa cu un pret, iar planul celor care au creat Satori re-confirma ca natura umana este plina de surprize placute si mai ales neplacute.

In general volumul este bine inchegat, proza este deprimanta si merge bine cu fondul, personajele sint relativ solid construite – un debut bun, dar nu genial. Ziegler arata ca este debutant in secventele de actiune, unde jargonul si comportamentul militaros a la marines par luate direct dintr-un film de serie Z. Dealtfel si personajele respective sint citeva clase mai jos decit restul.

Total subiectiv, mi-a placut ca autorul sugereaza urmatoarea revolutie si o face la un mod destul de radical: bioigineria totala. Dupa revolutia industrial si revolutia informationa, personal cred ca urmatorul pas este revolutia biogenetica, dupa care revolutia spatiala ar putea deveni posibila. Nu merg mai mult pe idee pentru ca as da in spoilere si e pacat.

Himmler’s War – Robert Conroy (in curs de leturare)

Volum de istorie alternativa in care Hitler o mierleste imediat debarcarea din Normandia, urmat la tronul nazist de Himmler (of course). Pina acum singurul lucru bun pe care pot sa-l spun e ca se misca mult mai repede decit Turtledove. In rest absolut nici un fel de pretentie literara – nimic, ioc, pauza, ciuciu. Cartea nu prea poate fi numita roman, se citeste mai degraba ca o istorie romantata si nu stiu cit o sa rezist. Cred ca termenul “para-literatura” a fost inventat pentru astfel de volume.

Mai departe…

Tocmai am primit ultimul volum numit “The Third Reich at War”, ce face parte dintr-o trilogie dedicata Germaniei naziste, un efort fenomenal semnat de catre reputatul istoric Richard Evans. Asa ca SF-ul o sa aiba parte probabil de o pauza. Din acest motiv nu cred ca o sa rezist sa termin istoria alternativa povestita de Conroy – ce scrie el acolo este MULT prea subtire pentru mine.

8 Comments

  1. Bine ca m-ai lamurit in legatura cu cartile astea ale lui Bear, ca nu stiam daca merita.

    Ce bine-mi pare ca ne-am hotarat sa ne luam Omega 🙂 Cred ca ar fi cea mai buna dintre cartile complet necunoscute, daca s-ar putea face un clasament al acestor carti 🙂

    King rocks!

    Seed urmeaza sa o citesc si eu. Eu raman totusi la parerea ca la Ziegler, spre diferenta de Bacigalupi, Hurley, McIntosh, Ahmed sau Valentine, se vede ca nu si-a facut mana intai in proza scurta. Nu ca asta ar asigura, dupa cum vedem, reusita in materia de romane. Eu zic ca nici unul dintre gigantii (care-i vad eu: Sturgeon, Tiptree, Varley si Chiang) prozei scurte nu a dat vreun roman bun (iar More Than Human al lui Sturgeon e de fapt o colectie de povestiri). Oare care ar fi cel mai echilibrat calitativ proza scurta – roman: Robert Silverberg?

    Vreau si eu cartile lui Evans. Inca 2 carti foarte bune din 2011 despre WWII sunt: INFERNO The World at War, 1939-1945 de Max Hastings despre care scrie in NYTimes chiar Evans si The Storm of War: A New History of the Second World War de Andrew Roberts. Amandoua excelente si chiar aduc unele lucruri noi si inedite, Inferno se concentreaza pe experientele umane din timpul razboiului (interviuri, jurnale, scrisori, memorii) iar a 2-a este o istorie completa, excelent scrisa si foarte bine cercetata.

  2. Mie mi s-a parut bun 11/22/63, dar nici pe departe in topul cartilor lui King. Mi s-a parut cam la acelasi nivel cu cartile recente – Duma Key, Under the Dome samd. De fapt, cand va opriti voi doi din postat, o sa publice Kyo si recenzia pe care am scris-o weekendul asta 😛 Trecand la spoilere, care parte din 2011-le alternativ nu ti-a placut? Mie bucata aia mi-a placut foarte mult… doar ca mi s-a parut ca intreaga actiune a cartii a plecat de la o premisa cam naiva.

  3. Cred ca la Sturgeon ai uitat “The Dreaming Jewels”.

  4. @Jen
    Bine, o sa incerc sa ma infranez si mai mult decat pana acum 🙂
    Si mie mi-a placut partea din 2011-le alternativ. La fel ca si in Omega, crezi ca daca Hitler ar fi murit in ’40 ar fi fost mai bine si cand colo istoria a fost si mai nasoala.
    Premisa cu Kennedy ti-a parut naiva? Mie-mi pare ca i-a lovit pe americani exact acolo unde-i doare cel mai tare: in cel mai traumatic eveniment al istoriei lor. Cred ca daca le dai americanilor o masina a timpului, majoritatea vor vrea sa faca exact ceea ce a facut personajul principal din romanul lui King.

    @Liviu
    Nu am uitat de Dreaming Jewels. Doar ca-l consider departe de proza lui scurta. Incepe bine, dar apoi e cam mediocru.

  5. vreau si eu omega asta 🙂

  6. Cred ca este vorba de Dreaming jewels-ul nostru drag nu-i asa? 😀

  7. @Tudor
    E.Bear m-a dezamagit cumplit. Deja am evacuat-o din Billy.
    Perfect de acord, la Ziegler se simte ca este debut absolut.

    @Bear
    Oua si Peshte, Omega3

  8. Pingback: Premiile Galileo 2012: primele reacţii | Galileo Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu