Filmele SF ale anului 2011

Dacă tot m-am trezit pentru a viziona sfârşitul premiilor Oscar (unde având în vedere că The Artist va lua tot, nu mă aştept să fie prea interesant), m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre filmele science-fiction ale anului 2011. Este clar că din punct de vedere al filmelor de gen, anul trecut nu a fost la fel de reuşit ca şi 2009 când Avatar şi District 9 au fost nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film, altul Star Trek-ul lui J.J. Abrams a fost foarte apropie şi el de nominalizare aflându-se imediat sub line, iar Moon al lui Duncan Jones a fost şi el printre cele mai bune. Practic în 2009 filmele SF au ocupat jumătate din topul celor mai bune filme ale anului, nu numai după părerea fanilor dar şi a celor mai severi critici ca şi cei de la NY Times sau Washington Post. 2011 nu s-a ridicat la nivelul lui 2009 din acest punct de vedere, dar a fost mai bogat în filme decente decât mediocrul 2010.

Ce ar caracteriza anul trecut ar fi scufundarea în fantastic a 2 dintre cei mai mari regizori din lume: Martin Scorsese şi Woody Allen. Primul ne-a dat după părerea mea, cel mai bun film al anului, o extraordinar peliculă despre copilărie, fantezie şi istoria cinematografiei. Hugo este un film chiar mai reuşit decât The Departed, filmul care i-a adus lui Scorsese mult râvnitul premiu Oscar pentru regie, fiind probabil la acelaşi nivel cu capodoperele lui, Ragging Bull şi Goodfellas. Scorsese, cel mai mare regizor în viaţa din punct de vedere al vizualului, a vrut să facă un film pentru fetiţa lui şi a reuşit să creeze cel mai magic film al anului într-o succesiune de scene halucinante, având şi unul dintre cele mai extraordinare mesaje pe care le poţi da unui tânăr cu aptitudini artistice. Hugo, singur şi disperat, îşi trăieşte viaţa prin maşinării pentru că acestea au un scop. Poţi să le construieşti, să le tragi cu cheia şi ele vor face ceea ce sunt făcute să facă. Iar dacă se strică le repari, spre diferenţă de oameni pe care nu poţi întotdeauna să-i faci bine, ei dispar, ei mor.

Woody Allen, ne oferă în sfârşit după un lung şir de filme mediocre (ultimul lui film cât de cât decent a fost Match Point în 2005) – Midnight in Paris, o excelentă meditaţie despre arta şi nostalgie, despre trecut şi prezent, despre inabilitatea noastră de a îmbrăţişa vremurile în care trăim. Şi nu e de mirare că acest film care spune că “nostalgia este negarea unui prezent dureros”, a fost făcut în aceste vremuri atât de greu de suportat.

Un alt film foarte bun şi în acelaşi timp unul care e science-fiction 100% a fost Rise of the Planets of the Apes, o creaţie care ar fi trebuit să se afle conform criticilor de film între cele 9 pelicule nominalizate la Oscar. Este un film excelent despre tehnologie şi umanitate, despre evoluţie şi efectele ei, despre ceea ce ne face umani şi despre ceea ce ne dezumanizează. Deşi regizorul este un debutant, camera se mişcă cu o siguranţă demnă de un veteran, scenele de acţiune dar şi cele emoţionale sunt la superlativ, la fel ca şi efectele speciale, acest film ridicând stacheta personajelor generate pe calculator la un nou nivel, care a dus la foarte multe discuţii legate de absolut meritata nominalizare a lui Andy Serkis la premiul Oscar pentru cel mai bun actor secundar. Scena în care cimpanzeii aflaţi în cuşti găsesc puterea şi spiritul de a evada, este probabil cel mai puternic moment cinematografic al anului. Este foarte rar ca un film mainstream Hollywoodian să folosească corect concepte ştiinţifice şi antropologice (în limitele SF-ului).

Alt film la acelaşi nivel cu Midnight in Paris şi Planet of the Apes, este un mic film britanic independent Attack the Block. Total surprinzător, un horror cu suflet, fabulos scris, amuzant, trist, relevant şi de deasupra şi cu un mesaj puternic, acest film merită cu siguranţă mult mai multă atenţie decât i-a fost acordată până acum.

Încă 3 filme au fost experienţe cinematografice mai mult decât satisfăcătoare în ciuda defectelor: Super 8, Contagion şi Source Code. Super 8, regizat de J.J. Abrams (cel care a schimbat cu Lost stilul serialelor de televiziune, a făcut cel mai bun film de acţiune din ultima decadă – Mission Impossible 3 şi a renăscut universul Star Trek), este un omagiu la adresa filmelor de gen de acum 30 de ani, mai ales acelora făcute de Steven Spielberg. Inteligent, palpitant, emoţionant, plin de nostalgie, Super 8 a fost un film de vacanţă perfect.

Nu există vreun film al lui Steven Soderbergh care să nu fie măcar interesant şi Contagion nu se dezice de la aceasta. Poate că nu pare un film unitar, dar poveştile din el cu siguranţă cu sunt bine realizate şi fac un tablou foarte real al omenirii faţă în faţă cu o epidemie.

Source Code, regizat de Duncan Jones, fiul foarte talent al lui David Bowie, nu se ridică la nivelului lui Moon, dar este un thriller ingenios, mai inteligent decât media filmelor americane şi care arată un regizor ce se mişcă cu lejeritate printre concepte science-fiction destul de complexe şi de grele. Dacă nu aţi văzut Moon până acum, aţi pierdut una dintre cele mai reuşite realizări SF în ultimii ani.


Cred că mai 2 filme poate ar merita să fie menţionate: Adjusment Bureau, care, ca de obicei, nu reuşeşte să împrumute de la Philip K. Dick decât ideea, fără a putea realiza atmosfera paranoică şi de destrămare a realităţii atât de specifică scriitorului american şi In Time, un film care ţinteşte sus prin concept, dar din păcate nu prea se ridică de la pământ; mai bine citiţi The Quantum Thief, care foloseşte timpul fiecărui om, într-un mod mult mai ingenios şi mai “mind fucking”.


7 Comments

  1. Doamneeee…deci un film mai plictisitor ca Hugo nu am mai vazut de multa vreme…si mai e si regizat de Scorsese.

    nu am simpatizat deloc cu personajul central. nu a reusit niciun moment sa-mi induca ideea ca ar fi in vreo situatie cu adevarat disperata, in pericol, etc.

    Si Super8 a fost destul de dezamagitor. De restul nu mai zic.

    M-au atras doar Midnight in Paris, Atack the block si poate Source Code.

  2. As mai fi adaugat “X-Men: First Class” al lui Matthew Vaughn si “Melancholia” lui Von Trier.

  3. @Liviu

    da, uite de First Class uitasem si eu…chiar mi s-a parut destul de ok…

  4. Hmm.. sa inteleg ca Real Steel nu s-a calificat? Chestionabil… Nu e o capodopera dar e bine realizat si destul de distractiv… Sau Limitless.. Nici Captain America nu e de ignorat, comparativ cu Green Lantern sau Thor.

  5. @kyodnb
    Ca sa vezi cum e cu perceptia filmelor 🙂 Mie mi-a parut, de departe, cel mai interesant film al anului. As putea sa vizionez fiecare secventa de zeci de ori si tot nu m-as satura. Ce reuseste artistul Scorsese sa faca din 3D-ul inventat de tehnicianul Cameron este fabulos.

    @Liviu
    Melancholia nu l-am considerat film de gen, este un Lars von Trier.
    X-Men: First Class a fost un film mai mult decat decent, dar daca ma luam si cu adaptarile de Comics-uri nu mai ajungeam la raportul de garda 🙂

    @richie
    Trebuia sa mentionez ca acesta lista este doar a filmelor pe care am ajuns sa le vizionez. Din cate am auzit nici Real Steel si nici Limitless nu sunt filme rele. Cat despre Captain America, este peste media adaptarilor eroilor de banda desenata, dar spun la fel ca mai sus, nu am mai avut timp sa mai trec in revista cele vreo 10 adaptari.

  6. Mi-au placut Super 8, Contagion, Rise of the Planet of the Apes si In Time cu ceva indulgenta.
    M-au dezamagit The Adjustment Bureau, Source Code si Attack the Block.
    Urmeaza sa vizionez Midnight in Paris is Hugo…

  7. @richie
    Chiar, de Limitless uitasem…. si chiar a fost bun…mult peste restu..

    mi-a placut tare cind l-am vazut prima oara :D…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu