Joe Abercrombie – Heroes

Three men. One battle. (No) Heroes.

Ironia sorții este să refuzi să citești atâta timp un scriitor pentru că nu ți-a placut o povestire de-a lui și apoi, în mai puțin de 6 luni, să-i citești nu mai puțin de 4 carți (plus povestirea) – pentru că ăsta este numarul la care mă găsesc în momentul de față cu Abercrombie. Înainte de a afla de Heroes, știam că la Abercrombie mi-a mai rămas doar un volum neparcurs (la Best Served Cold mă refer), și îl păstram pentru un viitor mai apropiat.

Ca o scurtă paranteză, în curând se împlinește un an de când mă aflu în Albania. În timpul asta m-am tot învârtit să găsesc o librărie cu volume în engleză și abia recent am reușit să găsesc una în centrul capitalei, Tirana. Nu cred că mai există alta, pentru ca vânzările volumelor în engleză nu merg prea strălucit. De unde știu asta? E simplu. Fiecare volum, pe lângă preț, are trecută și data intrării în librărie. Sunt unele care au făcut “istorie” în stoc. Nu vă faceți iluzii, alternative prea multe de scriitori nu sunt, însă pe lângă un Dean Koontz (prezent cu vreo 7 volume), Terry Brooks (yuck!), Adrian Tchaikovsky (am încercat să citesc primul său volum, dar e cam… neinteresant), seriiile vampirilor (ce au raftul lor separat, plin ochi) ale lui Meyers și Sookie Stackhouse, plus ceilalți autori la moda (ce i-am vazut pe la Leda), un Poul Anderson, Scott Lynch, Brian Ruckley (de care încă nu am citit nimic), se găsesc și chestii mai “grele” de J.R.R. Tolkien, George R.R. Martin, Stephen King, Clive Barker, Connie Willis (care are ditamai dicționarul) și, în final, cartea de care vorbesc aici, Heroes(ii) lui Abercrombie.

În curând, am în plan să încerc să și comand de pe bookdepository câte ceva să vad daca îmi ajung la destinație… pentru că e un pic cu semnul întrebarii. Ca în alte multe domenii, sistemul poștal nu este grozav de pus la punct, și în plus adresele nu sunt chiar cele mai exacte. Abia în urmă cu vreo 5 luni am vazut să apară tablițe cu numele străzilor în orașul-port unde mă găsesc eu și care este considerat al doilea ca importanță după capitală. De restul localităților ce să mai vorbim. Oricum, situația generală nu este atât de rea pe cât se crede în general, dar nici la polul opus cum am auzit ca s-a dat la televizor recent, că Albania este țara europeană cu cea mai mare creștere economică. Nu are logică atâta timp cât în toate orașele, după cum s-a dat într-un reportaj local, numărul afacerilor închise pe anul trecut a fost aproape dublu față de cele deschise! Și să nu mai vorbesc de cele ce activează într-o veselie la negru și de care te lovești la orice pas.

Dar să nu uit cui am dedicat postul de față.

Pe baza a ceea ce am citit în cele patru volume ale autorului, aș spune că în primul rând forța lui stă în creionarea unor personaje credibile și în construirea unor interacțiuni încărcate de forță emoțională, psihică, fizică – pe scurt, realizate cu tot tacâmul necesar pentru a impresiona un cititor obișnuit. Aspectul mai important este că, printre altele, Abercrombie descrie și o rasă mai specială, cei ce sunt numiți barbari (Northmen). Nordicii sunt oameni lipsiți de prea multe maniere, oameni ai fierului și ai luptelor spontane (pentru o vorbă aruncată aiurea) pe viață și pe moarte și la care renumele contează mai mult decât orice.

Așa că munca asta e și mai grea. Să fii capabil să-ți introduci personajele într-o povestire, în mod natural, fără a te concentra neaparat pe firul epic e ceva. Oricine poate scrie fantasy, dar puțini au talentul lui Abercombie. Și să nu mai uit că sunt și violuri (văleu, dar de ce?!!) și crime, și sânge, mult, mult sânge, iar capetele (plus alte membre – la kilogram) zboară și soldații mor neîncetat (doar ăsta e rolul lor, nu?), angrenați în bătălii mici sau mari, uneori pentru o cauză pierdută și fără absolut nicio însemnătate, într-un haos absolut demențial. Nimic nu mai este la fel apoi. Adica după ce citești Heroes.

O altă situație interesantă este menținerea unui statut ușor ambiguu al conduitei morale a eroilor (Heroes, nu?). Acțiunile fiecăruia au în spate o motivație solidă, așadar este destul de greu să identifici un personaj cu adevărat negativ. De altfel, și titlul este mai mult decât sugestiv pentru aspectul ăsta, și autorul îi pune pe toți în aceiași oală, nu încearca să-i disculpe, să le găsească scuze, ci pur și simplu urmărește firul natural al lucrurilor. Impresia este amplificată și mai tare de adăugarea unui dialog deștept, cu replici tăioase, dar străbătute de o undă ușoară și dozată de umor negru. Până la urmă, ce veteran al morții nu o scuipă în față cu seninătate? Ce soldat cu ștate vechi, trecut prin sute de bătălii (skirmish-uri cum spune englezul), nu se aruncă cu ferocitate în luptă, fără a se mai gândi la nimic? Nimic altceva decât “trăiește clipa” și “elimină-ți adversarul cît mai repede cu putinta”. Pentru a putea apuca a doua zi. Altfel nu ai nicio șansă. Pentru că la orice moment de neatenție sau milă aratată adversarului, prețul plătit poate fi prea mare, chiar fatal. Războiul naște monștri, însă cei ce îi supraviețuiesc se pot considera cu adevărat nou-născuți și adevărații învingători ai sorții. Indiferent de tabara căreia îi aparțin.

 

Black Dow, Bremer dan Gorst, Calder. Aceștia sunt cei trei eroi ce fură prim-planul. E uimitor cum reușește Abercombie să șteargă cu buretele amintirea celorlalte personaje memorabile din seria The First Law (v-am zis, nu, că închizitorul-șef, Glokta, este în topul personajelor mele favorite, ever) si sa impuna o serie de personaje secundare din acea serie. Dacă Calder era doar un fiu de rege tiran, crud și sângeros și el la rândul lui, acum este preocupat de cum să supraviețuiască cu orice preț războiului și intrigilor noului rege, pentru a se bucura de copilul din pântecele soției (ținută ostatică). Bremen dan Gorst, odată partener de duel pentru fostul capitan Jezal dan Luthar și actualul rege al Uniunii, se află aici în dizgrația prea-măritului suveran, trimis să lupte (și să moară, cel puțin asta speră Bremen) pentru a-și spăla păcatele. Black Dow (simplu companion și unul din cei câțiva Named Men din seria The First Law) acum, după ce se spune l-a ucis pe vestitul Logen Ninefingers (căruia, apropos, nu i-am simțit deloc lipsa, sic!), încearcă să mențină sub același stindard interesele tuturor nordicilor din postura de rege al acestora, încheind alianțe din ce în ce mai riscante și mai surprinzătoare pentru neamul acestora, ce s-ar putea întoarce (dupa cum e de așteptat, nu?) în orice clipă asupra lor.

Heroes ( ce se poate citi și separat de restul volumelor, deși ar fi de recomandat de parcurs după ce se termină seria The First Law) este genul de carte pe care nu mi-aș dori-o film, pentru că altfel nu s-ar mai permite cititorului să aibă propria sa viziune asupra întregii stării de fapt, ci ar fi vorba de impresiile unui alt cititor, iar lucrurile nu ar mai fi la fel. (Cum, de altfel, cred că este valabil și pentru majoritatea filmelor… deși trebuie să recunosc că impactul financiar asupra buzunarelor autorului, în cazul unui film (reușit sau nu) este considerabil și deloc de neglijat.)

La momentul de față Abercombie nu este umflat de marketing și are și un ritm de scriere sănătos – cam câte un volum la 18 luni(!!). Acestea nu au o întindere exagerată și în plus un cititor nou are posibilitatea de a-i citi cărțile cap-coadă fără a avea “emoții” că trebuie să aștepte până la următorul volum. Cu alte cuvinte, seria The First Law este finalizată, iar celelalte două sunt stand-alone-uri. Cum Gollancz a anuntat că vor mai fi cel puțin 4 cărți în acest univers, un alt stand-alone și încă o posibila serie de trei, nu pot decât să fiu foarte fericit.

Probabil dacă-l citeam mai devreme pe Abercrombie (adică acum câțiva ani) nu mai încetam cu superlativele și vă bombardăm la greu cu complimente să vă conving să-l citiți. Nu vă  spun decât ce mi-au transmis și mie alți cititori (vezi Schizoid): daca nu l-ați citit până acum pe Abercombie, nici nu știți ce pierdeți.

The Heroes redoubles my belief in Mr. Abercrombie’s talents. He approaches fantasy from new angles with creative ideas that are phenomenally well-executed. He adeptly juggles handfuls of brilliant, provocative, entertaining and empathetic characters, and encourages the reader to see the world through their (clouded) eyes rather than his own. The First Law was great, Best Served Cold was brilliant and The Heroes is truly masterful.

 SF REVIEWS

4 Comments

  1. great, ma bucur sa observ ca nu sunt singurul care a dat in patima lui Abercrombie. si eu tot la ‘eroi’ am ajuns, insa dupa ce am devorat toata seria (plus Best Served Cold).

  2. Nu am citit The Heroes, dar imediat dupa ce am terminat de citit Before they are hanged am decis ca voi citi tot ce va publica Abercrombie. Mai am Best Served Cold si apoi o sa citesc si The Heroes.

    Hahaha citatul lui Lev Grossman de pe coperta a 2-a m-a facut sa rad.

  3. @bogdan,

    din pacate fan clubul pare cam mic 😀

    @pax
    da, e funny…chiar ma gindeam acum de ce Grossman…dar e vorba de varianta US, dupa cum am banuit…si cum Lev e pe niste cai mai mari in perioada asta, era normal…

    coperta la Best Served Cold ( tot varianta trade US), mi se pare foarte reusita- abia in iulie 2012 apare-. si pe coperta e Martinu (asa mai da!)

    asta de mai jos:

    http://www.joeabercrombie.com/2011/08/11/new-us-covers/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu