Robert R. McCammon – Mine, Speaks the Nightbird

Robert McCammon este unul dintre cele mai importante nume din boom-ul literaturii horror americane de la sfarsitul anilor 1970 si debutul anilor `90, cu 3 bestseller-uri in clasamentul New York Times (The Wolf’s Hour, Stinger si Swan Song) plus castigator al Bram Stoker Award for Best Novel cu Mine in 1990, cu Boy’s Life in 1991 (ce a mai fost distinsa in 1992 si cu World Fantasy Award for Best Novel) si co-castigator in 1987 al Bram Stoker Award Best Novel cu Swan Song (1987).

Pe deasupra, Robert McCammon a mai si fost rasplatit in 2008 cu Grand Master Award la World Horror Convention desfasurata in data de 29 martie a aceluiasi an.

Prima carte a autorului pe care am citit-o a fost, total intamplator, Mine. Nu e vreun roman stralucit si neaparat memorabil (desi a mai fost si premiat pe deasupra), dar e destul de bine pus la punct cat sa te convinga sa mai deschizi si alte carti ale aceluiasi autor. E excelent pentru cei care apreciaza mai mult o carte pentru atmosfera construita si incarcatura psihologica ridicata, cu accentul mai mult pe personaje si dramele lor (elemente caracteristice romanelor din acea vreme), cu descrieri reusite si elemente usor istorice, si mai putin recomandata celor satui sa asiste la urmariri ca in filme cu un deznodamant cam previzibil. Povestea, pe scurt, urmareste incercarile unei mame de-asi recupera bebelusul din mainile unei bolnave psihic, ce dispune, pe linga factorul timp, si de un alt  avantaj. Desi pregatirea militara si instictul de ucigas dobandit in urma activarii in diferite organizatii paramilitare si teroriste nu poate fi considerat chiar un lucru mic. Si urmarirea poate incepe…

*

Scrisa la debutul anilor 90, Speaks the Nightbird este o carte publicata de autor dupa o pauza de mai bine de zece ani. Este de fapt si prima lui incercare de a scrie fictiune istorica si, din pacate, finalizarea ei initiala s-a lovit de refuzul de a-i fi publicata. Abia mai recent, in 2002, McCammon si-a dat acordul pentru ca aceasta sa fie tiparita de o editura relativ mica. Si apoi aceasta a fost transformata intr-o serie urmandu-i alte doua romane, The Queen of Bedlam (2007) si Mister Slaughter (2010), pentru ca cea de-a patra sa urmeze a fi publicata in 2010 sub numele de The Providence Rider.

Pentru Speaks the Nightbird autorul a fost finalist pentru Historical fiction book of the year (2002) from ForeWord Magazine, apoi a primit in 2003,  Southeastern Science Fiction Achievement Award  for Best Novel of 2002, in 2003 Independent Publisher Book Award in categoria Historical/Military Fiction si in 2004,  Alabama Library Association’s Alabama Author Award.

Este suprinzator cum a putut cineva refuza un asemenea roman, chiar daca nici aceasta lucrare (ca si Mine, de mai sus) nu este una cu multe influente horror, genul ce l-a consacrat. De fapt au existat voci care au afirmat ca dupa publicarea acestei carti autorul chiar si-a pierdut o parte din fanii sai obisnuiti cu teme horror, insa a castigat in mod sigur altii noi, dar nu neaparat prea multi. Si ca un facut eu sunt printre cei castigati.

Ne aflam in Carolina anilor 1699, la 6 ani distanta de cazul vrajitoarelor din Salem. Fount Royal, o colonie nou construita se confrunta cu o serie de crime si evenimente inexplicabile. Tap ispasitor pentru toate acestea este gasita o localnica, vaduva Rachel Howarth, acuzata apoi de vrajitorie si uciderea sotului. Banuiesc ca toata lumea stie ca in acea vreme cine era invinuit ca practica magia era si condamnat imediat la arderea pe rug. Pentru a face lumina si a da un verdict in acest caz, sunt detasati in zona judecatorul Isaac Woodward, insotit de asistentul sau, Matthew.

Si ce bine pentru cititor ca lucrurile nu sunt ca intotdeauna ceea ce par si ca toata lumea ascunde cel putin cate un mic secret.

Si de aceasta data McCammon reuseste sa construiasca un roman solid, imbogatit de o suita de personaje deosebite cu propriile superstitii caracteristice acelor vremuri, cu o actiune ce te tine cu sufletul la gura de la inceput pina la sfarsit, totul mergand struna, exact ca un angrenaj uns si bine pus la punct. Practic din momentul in care am pus mina pe ea cu greu am putut sa o mai las din mina si asta in ciuda criticilor ce au atras atentia ca personajele au un discurs prea libertin pentru acea vreme si constructia lor scartaie din acest punct de vedere. E un aspect discutabil. Insa pentru mine nu a umbrit cu nimic impresia finala tocmai pentru ca totul pare foarte real. Si am fost prea absorbit sa aflu cine este cel care conduce din umbra si trage toate sforile ca un maestru papusar, ca sa mai dau atentiei si altor amanunte. Cei doi au de tras din greu pentru a a face lumina in acest caz, mai ales ca dezvaluirile surprinzatoare se tin lant.

De amintit sunt si scurtele flashback-uri in care sunt aduse la lumina unele intamplari din trecutul celor doua personaje principale, cand si cum a avut loc primul contact dintre cei doi si nu numai, crescand si mai mult implicarea emotionala a cititorului. Daca debutul romanului nu promitea prea multe, cartea deschizandu-se cu o scena desprinsa dintr-un film francez (am vazut intr-o seara pe tvr1 si as paria ca era si cu Dustin Hoffman, dar nu am reusit sa-l gasesc in biografia lui) si in care avem hangiul avar ce nu ezita sa-si ucida oaspetii pentru a-si insusi averea acestora, continuarea urca constant spre un cu totul alt nivel.

Interesant este ca asemenea lui Dean Koontz si McCammon a refuzat sa-si republice din romanele sale initiale, nu pentru ca nu i-ar fi placut, ci pentru ca a simtit ca nu se ridica la inaltimea lucrarilor sale recente. Totusi o exceptie a fost facuta pentru romanul Baal, republicat recent in editie limitata de Subterranean Press. Si desi mai putin prolific la scriitura ca si Koontz si pe deasupra fara niciun roman publicat in Romania pina la ora actuala ( informatie verificata pe site-ul autorului),  spre deosebire de Dean ( ce sta excelent la acest capitol), McCammon pare totusi un autor mult mai laborios  si mai meticulos  cu scriitura (concentrat mai mult pe latura psihologica a personajelor si mai putin pe supranatural ) ce poate ar merita  un pic mai mai multa atentia din partea cititorilor din intreaga lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu