David Anthony Durham – Sacred Band: Book Three of the Acacia Trilogy

As minti daca as spune ca nu asteptam cu nerabdare si publicarea ultimului volum din seria Acaciei. Si asteptarile nu mi-au fost chiar inselate pentru ca pina la urma Durham, vorba americanului, “Delivers” .

Traiesc cu impresia ca e mai simplu si mai productiv pentru cititor sa parcurga o intreaga serie deodata, pentru ca pe masura trecerii timpului mai sar din memorie o gama de amanunte legate de actiune si plotul general. Sa nu mai zic de numele personajelor si alte denumiri locale. Tocmai pentru a preintimpina acest neajuns, la debutul continuarilor Acaciei se afla cate un binevenit capitol introductiv ce ne aminteste o mare parte din evolutia intamplarilor. De altfel si cateva din capitolele urmatoare se concentreaza tot pe lamurirea multora dintre necunoscutele seriei actiunea trecand in planul secund.

Si abia dupa ce curg aceste capitole pot spune ca am reintilnit stilul propriu lui Durnham pentru care il apreciez atat de tare. Este bine ca toate aspectele pozitive ale naratiunii si personajele din Acacia: The War with the Mein si The Other Lands se regasesc si acum, surprinzator, chiar intr-un numar covarsitor de mare si la fel de bine puse la punct. Cel putin cele principale.

Si acum, ca si in celelalte volume, actiunea urmareste destinele membrilor familiei regale Akarian, confruntata cu iminenta atacului rasei Auldek, plecati cu catel si purcel de pe pamanturile natale in speranta unui viitor mai bun. Lucru realizabil doar prin cucerirea totala a celor din Known World. Fiecare dintre eroii nostri lupta pe un front diferit, daca Corrin Akaran (care si fura cea mai mare parte din carte- desi preferatul meu e pe departe Dariel-)  incearca pe calea magiei sa-si adune aliati, sora ei mai mica, Mena primeste o armata si misiunea  (imposibila -si nu doar- la prima vedere) de a-i opri pe Auldeki, in timp ce intr-un alt punct al lumii, fratele lor Dariel va influenta decisiv viata sclavilor ramasi in urma Auldek-ilor atat in relatiile lor cu Liga parsiva, dar cat si prin recucerirea identitatii nationale.

Daca toate sunt bune si frumoase in ceea ce priveste actiunea, personajele si constructie, totusi Durham o da un  pic in bara prin descrierea unor imagini si peisaje pe care le-am mai intalnit anterior, eroii realizand aceeasi calatorie din volumul precedent (chiar daca personajele sunt altele, practic e vorba tot de aceeasi Marie- cu sau fara palarie-). Si in plus, chiar daca subliniam in articolele precedente ca Durham nu se sfieste sa renunte la personajele sale, uneori chiar surprinzator, de aceasta data datele problemei se modifica un pic. La cererea fanilor sau nu, acum  acestea se mai pot intoarce sub diferite forme in povestire. Si astfel se mai indulceste un pic din impresia initiala ca intr-adevar soarta este cruda si nimeni nu poate scapa de ceea ce este scris. Sau poti si spune ca autorul e de fapt cam moale si nu prea inventiv in acest ultim volum, daca isi aduce  eroii din morti sau, macar incearca acest lucru. Nu ma intelegeti gresit, nu este o  situatie nemaintalnita si la altii, si nu reprosez nimic de genul credibilitatii, ci ma refer la simplitatea solutiilor alese, pentru ca alaturandu-le  repetitiilor de care am amintit mai sus sifoneaza un pic atmosfera romanului .

Totusi nu degeaba multa lume l-a comparat cu George R.R. Martin, lucru de care este intrebat autorul si in interviul postat pe Suvudu, insa acesta alunga orice indoiala afirmand ca pina la debutul cu Acacia nu a pus mina pe nicio carte de-a lui Martin. Un pic de rusinica pentru el. Si tot din spusele lui, scheletul din Acacia este construit pe acelasi principiu pe care il regasim si in Pride of Carthage, de care eu nu pot vorbi pentru ca nu am citit-o.  Oricum stam flexati pentru ca – inca-  nu exista termene de comparatie.

Durham este mai strans la punga cu descrierile si lumile expuse, personajele nu sunt in niciun caz atat de numeroase (desi acest aspect poate fi privit si ca un avantaj-  la Martin oricum a prins) si chiar daca pot parea ca au aceeasi profunzime, nu reuseste totusi  sa-i creioneze pe toti la acelasi nivel.

Nu stiu ce va mai fi in viitor, insa daca Durham va merge pe acelasi drum pe care a apucat-o acum, cel putin in ceea ce priveste seriile epic fantasy, poate avea o cariera de succes si, chiar daca nu se va ridica pina la urma la inaltimea asteptarilor, eu raman multumit de munca facuta la seria de fata.

“A truly epic fantasy . . . with a rich world and nuanced characters. Superbly written.”

—Fantasy Magazine

 

A smooth plot, Corinn’s well-developed character, and Durham’s stellar prose and rich imagination will have many traditional fantasy fans hoping for future books set in this turbulent world.

—Publishers Weekly (starred)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu