Anime – Studio Ghibli`s “The Borrower Arrietty “

Noul film lansat de studioul Ghibli in Japonia, in 2010, The Borrower Arrietty (Karigurashi no Arietti), este o adaptare dupa romanul lui Marry Norton, The Borrowers (1952), transpus si in alte ocazii pe marele ecran.

Ca sa nu va bucurati prea tare (asa cum am facut-o eu cind am aflat de el), ar trebui sa va spun inca de de la inceput articolului ca acesta nu este regizat de marele Hayao Miyazaki, desi a fost scris de acesta (si s-a aflat pe lista lui de posibile adaptari timp de 40 de ani), ci marcheaza debutul lui Hiromasa Yonebayashi (cea mai tanara persoana care a regizat pina acum un film pentru studioul Ghibli – 36 de ani), care a lucrat totusi sub indrumarea directa a maestrului.

Acest lucru se poate observa cu usurinta analizand coordonata vizuala, insa din punct de vedere al povestirii lucrurile nu sunt chiar asa grozave… sau oricum nu sunt la acelasi nivel cu care am fost invatati din animatiile precedente, Princess Mononoke, Spirited Away sau chiar si Kiki’s delivery service.

Si situatia asta nu este chiar de azi, de ieri, ci am observat-o de vreo doua filme incoace, de la Tales from Earthsea (2006, regizat de Gorō Miyazaki, nota 6.5 pe IMDB) si Ponyo on the Cliff (2008, regizat chiar de Hayao Miyazaki, nota 7.8 pe IMDB – care a si primit o mentiune la Bologna Future Film Festival, dar sa vedeti pentru ce:

…the high artistic and expressive quality of animation able to give form to wonderful imagination of the worldwide cinema master.

Da, mie unul imi este clar. Animatia este unul dintre punctele forte ale filmelor produse de studioul Ghibli si, ca de obicei, nici de aceasta data nu se face rabat de la imaginatie si de la prezentarea in amanunt a oricarui detaliu. Mai ales ca, acum mai mult ca niciodata, perspectiva camerei fiind un pic (mai mult) micsorata totul este prezentat si resimtit la dimensiuni cu mult peste cele normale.

Povestea este destul de simpla si nici scenaristii parca nu au vrut sa o dezvolte prea tare. Avem o familie de oameni cat un deget (mai precis au o inaltime situate undeva la 10 cm) ce traiesc sub podeaua unei case si care au o placere deosebita sa imprumute lucruri de nimic de la locuitorii umani ai casei. De fapt lucrurile sunt de nimic pentru oameni, dar pentru cei mici acestea pot deveni o arma (vezi un ac de cusut) sau o strecuratoare pentru bucatarie (vezi un degetar), iar un carlig de pescuit poate fi folosit drept carlig de escalada… si lista continua. In plus, ei s-au orientat spre aceste lucruri tocmai pentru ca disparitia lor sa ramana neobservata, si prin urmare prezenta lor sa nu fie stanjenita de nicio amenintare din afara. Ei bine, viata idilica a micii familii (mama, tata si adolescenta Arrietty) se complica un pic cind Shen, un tanar de 12 ani, se muta pentru o perioada (de convalescenta) in casa bunicii.

Filmul induce intr-adevar o stare de buna dispozitie si un pic de bucurie si fericire spectatorului printr-o serie de cadre specifice studioului, insa pentru mine, dupa cum tot am subliniat, nu a fost chiar destul. Da, scenariul inglobeaza si alte mesaje si nu este chiar un film dedicat exclusiv copiilor (desi acestia nu vor intampina nicio dificultate in a-l urmari), dar se simte lipsa acelei profunzimi necesare pentru a satisface un public matur. Si poate asta se intampla si pentru ca, daca la majoritatea filmelor produse de studioul Ghibli personajele cam ajung in diverse lumi fantastice, de aceasta data universul in care se petrece actiunea este limitat doar la o casa si (foarte putin) la imprejurimile ei. Chiar daca filmul are 94 de minute, nu pare capabil sa te tina atat in fata ecranului.

Multe lucruri deosebite nu se petrec, personaje exclusiv negative nu avem, doar o batranica dornica de a demonstra tuturor ca oamenii mici exista si, eventual, un corb flamand, daca punem si necuvantatoarele la socoteala. Am sperat eu la o lupta, la o urmarire frenetica cu niste sobolani insetati de sange sau, la orice altceva care sa mai animeze un pic actiunea, insa atmosfera este dominata de un calm iritant, si chiar in asa-zisele momente critice, tot persista o liniste interioara invizibila.

 Interesant este ca, desi povestea initiala se desfasura in Anglia anilor’ 50, scenaristul a ales pentru acesta versiune timpul zilelor noastre, iar ca locatie s-a orientat spre o suburbie a capitalei Tokyo, Koganei, unde se afla si sediul studioului Ghibli.

Ramane de vazut in ce directie se vor indrepta lucrurile cand cei doi maestri ai animatiei de la Ghibli, Hayao Miyazaki si Isao Takahata (celalalt cofondator ) se vor retrage definitiv de pe scena. Cert este ca, in momentul de fata, proprietarii nu ar trebui sa-si faca prea mari probleme atat timp cat peste 7.5 milioane de oameni au vizionat Borrower Arrietty (doar ar patrulea film regizat de altcineva decat de unul dintre cei doi) la cinematograf, un record all-time in Japonia pentru un film semnat de un regizor debutant.

Premii: Animation of the Year Award la cea de-a 34-a ceremonie a Japan Academy Prize Award

…a gentle and entrancing tale, deeper and richer than more instantly gratifying fare.

Steve Rose, The Guardian

The film was ravishingly colourful and textured(…)animation doesn’t get better than Arrietty.

David Gritten, The Telegraph

5 Comments

  1. Mie mi-a placut.

  2. Nu ti-a placut Ponyo? Mie mi-a placut cel mai mult de la Totoro incoace 🙂

    Pun pariu ca Totoro si Ponyo s-ar imprieteni 🙂

  3. Inca nu am aput sa il vad dar am de gand, insa cam asta am spus despre toate filmele ghibli de la Howl`s Moving Castle incoace…

  4. De acord cu kyo, ii mai trebuia ceva.

  5. Povestea mi s-a parut dezamagitor de simpla, nu se intampla mai nimic, insa grafica mi-a placut mult. Chiar mi-era dor de niste desene clasice, m-am saturat de filmele animate care au invadat piata in ultimii ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu