Lecturi si reluari


Ce am citit

The Reapers Are the Angels, de Alden Bell

Roman literar cu… zombi. Pe autor nu-l intereseaza de unde si de ce au aparut doamnele si domnii zombi, si nici ce vreau ei, pentru ca romanul este de fapt despre altceva. Este despre cum fiinta umana se poate adapta la aproape orice conditii. Personajul principal, Temple, este o tinara de 15, sau poate 16 ani, venita pe lume dupa zombocalipsa, prin urmare starea de fapt este “normalitatea”, singura “normalitate” pe care ea o cunoaste. Iarasi, zombi sint amenintarea ce mai mica, raul major vine tot din partea fiintelor “ginditoare”.

Desi avem parte de ceva actiune, volumul nu are o poveste, un plot. Este un roman de situatii si personaje. O carte scurta si frumoasa, total nerecomandata celor ce cauta explicatii “stiintifice” sau sense of wonder, dar buna pentru ceilalti.

Watership Down, de Richard Adams

Multi considera acest volum drept o carte pentru copii – cred ca cei mai multi cad in aceasta capcana deoarece este un volum de aventuri fantastice (heroic fantasy daca vreti) cu… iepuri. Practic autorul construieste o intreaga civilizatie cu ierarhie sociala, conflicte, tirani, eroi, poezie, mitologie etc. Daca in loc de iepuri am fi avut te miri ce extraterestri ar fi fost o foarte reusita civilizatie non-tehnologica.

Adevarul este ca romanul este o alegorie in stilul Ferma Animalelor insa mult mai subtila. Nu avem iepuri rai si iepuri buni ce se caftesc, ci directii gresite, prea multa ambitie si putere, lucruri care ajung mai devreme sau mai tirziu in conflict cu bunul simt si logica. Ca linie epica si personaje, aduce destul de mult cu Odiseea lui Homer.

Foarte interesante sint micile interludii-povesti cu eroul popular El-Ahrairah, un fel de Pacala de vitza nobila al neamului iepuresc si cu alte personaje mitologice iepuresti: Lord Frith (soarele), Prince Rainbow, The Black Rabbit of Inle (un fel de echivalent al Mortzii cu coasa).

La parti negative, se poate spune ca pe alocuri cartea este slow, spre very slow, peste 400 de pagini despre iepuri (fie ei si fantastici), flora si fauna din Hampshire, UK.

Volumul este deja un clasic in lumea anglo-saxona si nu a fost nici macar o singura zi out of print de la prima publicare in 1972, transformat in film animat in 1978, serial animat in 1999, si asa mai departe… Nu am nici cea mai mica idee daca a fost tradus in romaneste.

Ah, si inca ceva: Watership Down este numele unui deal, nu este nici o “nava” in cartea asta.

Vortex, de Robert Charles Wilson

Daca ar fi sa rezum experienta Vortex, as spune ca mi-a placut mai mult decit Axis, dar mai putin decit Spin.

Fara sa aiba aceeasi scara precum primul volum al trilogiei, Vortex penduleaza cu succes intre doua planuri narative, unul plasat in anii urmatori incheierii Spin-ului, si altul la aproximativ zece mii de ani dupa evenimentele din Axis.

Ma asteptam la ceva probleme privind empatizarea cu orice ar fi peste zece milenii avind in vedere cum ar empatiza un vinator-culegator din epoca de piatra cu Nasdaq. Wilson dovedeste insa o maiestrie deosebita in a se juca cu sentimentele cititorilor si ne conecteaza la viitorul indepartat prin problemele oamenilor si societatii zilelor noastre. Intre temele majore re-apare religia scapata pe cimpii, de fapt un fel de pseudo-religie ce constituie motiv de conflict intre hub-urile umane ce se conduc in moduri foarte diferite (limbic, respectiv cortical).

La sfirsitul romanului avem de aface cu un declarat si cinstit data-dump – probabil ca putea fi evitat, dar autorul a preferat sa asigure satisfactia cititorilor ce vor cu orice ce chip aflarea tuturor “raspunsurilor”.

Soft Apocalypse, de Will McIntosh

Pentru mine a fost o carte surpriza, surpriza dintre cele mai placute. Este printre putinele romane cu adevarat apocaliptice – majoritatea sint post-apocaliptice, relatind cum omenirea (sau resturi de omenire) se descurca sau nu DUPA apocalipsa, pe cind volumul lui McIntosh relateaza ce se intimpla IN TIMPUL apocalipsei. Intr-o oarecare masura este comparabil cu Oryx si Crake, insa cu diferente destul de importante: Atwood are personaje ce joaca roluri cheie in apocalipsa, McIntosh scrie despre oameni cit se poate de simpli ce incearca sa supravietuiasca; romanul lui Atwood sufera de tunnel vision (pe romaneste “ochelari de call”) batind toba pe ingineria genetica si pornografie, scapind din vedere alte aspecte, cartea de fata trateaza mai multe laturi ale prabusirii civilizatiei asa cum o stim.

Desi scriitura lui McIntosh nu are forta lui Atwood (greu de egalat, dupa parerea mea), autorul are momentele sale: intorsaturi, violenta, sex, abuz, etc., pe care le foloseste fara perdea, dar nu in mod gratuit. In acest volum cred ca am gasit si cea mai inspaimintatoare ipoteza avind in vedere ce se intimpla in prezent si e cam asa: aflati intr-o perioada de recesiune prelungita, doua personaje aflate intr-o situatie precara, discuta despre redresarea pietelor financiare si repunerea respectivilor pe picioare din punct de vedere material, dar o umbra de indoiala pluteste – daca pietele nu-si revin, daca or sa mearga tot in jos, daca acesta nu este decit inceputul unei prabusiri totale?

Mie personal mi-a placut acest roman, McIntosh a reusit un debut excelent. Am observat ca desi critica a primit volumul bine spre foarte bine (cu unele rezerve legate de ritm), review-urile pe Amazon sint foarte impartite. Cei carora nu le-a placut cartea reproseaza autorului politica zugravita (parerea mea e ca respectivii chiar nu vor sau nu le place sa vada ca este aceeasi politica ce se aplica ACUM), precum si fapul ca personajele nu sint niste persoane placute (cum am spus mai sus, oameni simpli cu bune si rele, ce sint nevoiti sa faca si fapte urite pentru a supravietui). Si mai interesant este ca multi dintre cei ce au scris review-uri pozitive sint (dupa spusele lor) cititori ocazionali de SF, pe cind ceilalti…

I Remember Pallahaxi, de Michael Coney

Pacat, mare pacat ca scrierile lui Coney sint out print si nu se bucura de cunoasterea / recunoasterea pe care o merita. Dupa surprinzatoarea Hello Summer, Goodbye, aceasta continuare confirma cu tarie geniul autorului.

Cartea de fata se deschide la aproximativ doua secole dupa evenimentele din prima parte (despre care am scris aici), cu o societate care prezinta doar urme de industrializare, ramasite ale societatii ce a precedat Marele Inghet. Aceasta decadere este oarecum compensata de faptul ca poporul stilk (bastinasii) pot accesa memoria genetica, insa accesul este limitat pe linie sexuala (adica femeile pot accesa memoriile mamelor, barbatii pot accesa doar memoriile tatilor, bunicilor, strabunicilor, etc.), chestie care creeaza o societate fracturata, separata pe aceeasi baza. Navigarea prin amintiri genetice se numeste stardreaming, iar persoanele ce pot merge cel mai departe in timp in amintirile stramosilor devin sefi (teoretic, in functie de experienta la care au acces prin stardreaming).

Un alt element este prezenta oamenilor, un fel de mica colonie miniera ce aplica un fel de politica de non-interferenta, dar care poate fi usor “ajustata” in functie de interesele materiale.

Scriitura lui Coney este foarte fluida, fara nici un fel de poticneli. Actiunea este plina de sense of wonder, dar nu in stilul hard-sf care de multe ori degenereaza intr-un data-dump (care din pacate reprezinta de multe ori punctul culminant, marea dezvaluire) in jurul caruia graviteaza intreaga carte. Coney prefera sa lucreze cu dezvaluiri treptate, reducind la minim momentele explicative, dezvaluiri ce se integreaza absolut natural in actiune si atmosfera. Personajele sint mai puternice, insa la fel de bine construite, fie ca vorbim de buni, de rai sau pur si simplu de personaje secundare.

Concluzia e ca Michael Coney a comis o continuare absolut fabuloasa, ducind firele narative spre directii proaspete dar care odata parcurse par naturale si firesti. Aceste carti sint comori pierdute cu sanse infime de a fi traduse in romaneste. Bine ca ne-am umplut de serii sforaitoare care nu spun nimic dar indoaie cu succes rafturile bibliotecilor.

Ce am re-citit

A Doua Invazie Martiana – A & B Strugatki

La fel de buna ca si alta data, o oda inchinata spiritului de turma si servilismului fata de putere. Din pacate este la fel de actuala…

E Greu Sa Fii Zeu – A & B Strugatki

Un volum de la inceputuri, tributar ideologiei comuniste, infierind dujmanii de clasa (raii din carte sint “camasile cenusii” si popii – hai zau!). Desi atmosfera specific strugatkiana se simte, din punct de vedere al tematicii, plotului (daca reusiti sa identificati unul) si structurii este o porcarie rara. Se mai intimpla si din astea…

Ubik – Philip K Dick

O re-lectura de control – l-am citit acum ceva vreme si incepuse sa se piarda, amintindu-mi mai mult senzatii legate de carte decit actiunea, personajele, etc. Acum se simte putin prafuit, in 50 de ani lumea s-a schimbat si literatura a tinut pasul. Oricum, si diamantele se prafuiesc, dar daca stii sa le apreciezi…

Downward to the Earth – Robert Silverberg

Probabil a ridicat probleme interesante acum multi ani, insa acum pare lipsita de nerv. In plus marele mister devine previzibil cam de la pe la jumatatea cartii, iar explicatia finala (care nu putea lipsi, nu-i asa?) este puerila si rasuflata. O carte chinuita de lipsa mizei… Dintre volumele clasice ale lui Silverberg, acesta cred ca este cel mai slabut.

Lecturi abandonate

Saracul MievilleEmbassytown m-a pierdut pe la pagina 120. Dupa o introducere de 100 de pagini in care este prezentata lumea si istoria personajului (autorul parca ne-avind incredere in capacitatea cititorului de intelege se ce intimpla si de ce) ajungem in “prezent” cind teoretic ar trebui sa inceapa plotul. Plotul “incepe” cu un bal care, pina la pagina la care am ajuns, pare sa aiba scopul de a prezenta personajele secundare, moment in care interesul meu a scazut undeva sub 0. Idei interesante, insa o astfel de structura de roman are darul de a ma deconecta complet de la ce se intimpla, pentru ca nu se intimpla nimic…

A doua carte abandonata este Kraken – dupa ce am tras de mine citeva capitole, pur si simplu am uitat ca am inceput-o. Sincer, nu-mi mai aduc aminte nimic (s-a intimplat acum vreo doua luni).

Imi pare rau, nu ma prinde si pace.

 

16 Comments

  1. Fain. Instructiv. Să mai faci de-astea.

  2. Pe Michael Coney l-am notat din post-ul tau trecut (cred ca aproape jumatate din cartile citite de mine in ultimele luni sunt recomandari Jo Walton). Din fericire din toamna asta, intreaga opera Michael Coney va fi disponibila la SF Gateway. Un miliard de like-uri pentru Gollancz! 🙂

    Imediat dupa ce am terminat Vortex am ramas cu o senzatie tare neplacuta. Dar cu cat trece mai mult timp de la citire, cu atat mi se pare mai ok.

    Soft Apocalypse era pe lista de citit de la inceputul anului. Am vazut ca lui Horia i-a placut, dar am citit atatea review-uri negative pe goodreads incat am cam renuntat sa o mai citesc. Acum mi-ai refacut pofta de ea. O citesc in curand.

    Imi pare rau de sarcul Mieville 🙂 Dar sunt sigur ca daca ai fi perseverat putin mai mult, macar Embassytown ti-ar fi placut. Ce poate fi mai interesant decat o apocalipsa produsa de limbaj, la propriu.

  3. Pe mine Soft Apocalypse m-a cam plictisit pe alocuri, iar chestia cu bambuşii mi se pare cam forţată, dar în afară de asta cred că da, dacă lumea se va duce de râpă aşa se va petrece, cum scrie McIntosh: o înrăutăţire treptată a lucrurilor, în timp ce oamenii tot cred că e provizorie şi că vremurile bune vor reveni.

  4. Parca tin minte si eu ca mi-a atras atentia un articol de aici despre Coney. Dar am uitat de el.

    Ma gandesc si ma razgandesc cu The Reapers Are The Angels. Suna foarte interesant, dar: ultimul roman cu zombi citit a fost ala al lui Lindqvist care m-a plictisit foarte tare, si acum doar cand ma gandesc la imaginea unui zombi ma loveste o lehamite adormitoare. Sa fie scrisa asa de bine?

    Apocalipsa, dupa cum a observat George Copos, se intampla ACUM. Cartile care o plaseaza in viitor sunt niste aiureli 😀

  5. Cred ca ar fi interesant daca ai baga si niste bucati de proza (din cartile din articol, adica). Selectezi tu unele reprezentative stilistic. Le gasesti tu 😛

  6. @masterofdoom
    SF Gateway are vre-o lista preliminara?
    Saracul Mieville nu e abandonat complet, insa trebuie sa-mi fac curaj… 😀

  7. @dreamingjewel
    Sa stii ca exista specii de bambus bazate pe rizomi care cresc mai mult de 1 metru pe zi, fara sa fie alterate genetic.
    Mie mi s-a parut in plus treaba cu jumpy-jumps, fara motivatie sau poate doar nu destul de dezvoltata… De plictisit chiar nu m-a plictisit deloc.

  8. @rreugen
    Pai asta e smecheria, ca nu prea e cu zombi. Sint si ei pe acolo, prin fundal…

  9. @masterofdoom
    Asa… legat de review-urile de pe goodreads… majoritatea ratingurilor slabe citeaza urmatoarele motive: politica, personajele (ca nu sint feti-frumosi, nu ca nu sint bine construite), ca e “grim” si “disturbing”. Se pare ca multi au incercat cartea doar pentru ca a fost Free Friday Book la B&N, chestie care a adus mult “noise” in rating.
    Citatul asta este emblematic:
    “I’ve never read an apocalypse book and this one didn’t encourage me to read another!”
    Nu este o carte perfecta dar eu zic ca merita sa o incerci.

  10. @A.C.
    http://www.sfgateway.com/SF%20Gateway%20Press%20Release.pdf

    Lista preliminara e la sfarsit. Incepe cu Poul Anderson si se termina cu Robert Charles Wilson si Gene Wolfe.

  11. @A.C.
    Cred că oamenilor nu le-a plăcut, de fapt, pentru că seamănă prea mult cu lumea înconjurătoare, mai ales cu criza şi toate alea.

  12. Multam de recomandare, l-am gasit pe Coney pe site-ul PS Publishing si mi l-am luat pentru Kindle. “Sechela” am gasit-o la liber asa cum o pusese autorul, si am descarcat-o si pe ea. Daca-mi plac o sa mi le iau, probabil, si in versiunea fosnitoare.

  13. @Loredana

    Acum sint curios ce impresie o sa-ti faca. Musai sa ne spui

  14. Pingback: Trailere și bloguri

  15. :)) nu ma prea ajuta

  16. Pingback: Trailere și bloguri | Galileo Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu