China Mieville – Embassytown

Da, pina la urma m-am apucat din nou de ea si am si reusit sa o si termin. M-am gindit ca daca altii au putut sa o citeasca si s-a intamplat sa le mai si placa, nu am nimic de pierdut. Desi Embassytown este impartita in mai multe capitole mari, ce, la randul lor sunt ordonate in subcapitole, penduland intre trecutul si prezentul personajelor, eu o pot structura mai simplu in doua mari jumatati, inegale din punct de vedere al cuprinsului. Una introductiva si mai stranie, in care te adaptezi la modul de expunere al povestii si la caracteristicile extraordinare ale rasei extraterestre The Hosts, si una in care lucrurile revin la normal si nu mai apare nimic iesit din comun, actiunea curgand de aici incolo dupa tiparele obisnuite. Cu alte cuvinte, mi-a luat de doua ori mai mult timp sa avansez pina la jumatatea cartii si sa cuprind cu ochii mintii imaginile descrise de autor, sa inteleg tehnologia si limbajul extraterestrilor, decat s-a intamplat cu cea de-a doua parte a romanului.

Daca ar fi fost sa fiu implicat intr-un studiu despre Mieville probabil acum am fi vorbit de cat de interesanta este obsesia lui pentru orase, vezi Perdido Street Station, The City & The City si acum, mai nou, Embassytown si cat de bine i-a si iesit cu fiecare-n parte. Dar nu suntem, si eu prefer sa rasuflu usurat ca parca, in cartea de fata, convingerile politice ale lui Mieville nu si-au mai pus amprenta asupra povestii, sau daca or exista, nu sar prea tare la ochi, autorul concentrandu-se pe constructia personajelor si pe desfasurarea actiunii. Si zic asta pentru ca nu cred ca pericolul de a evolua ca si comunitate si a renunta la obiceiuri si traditii vechi in urma interactiunii cu un alt popor total diferit din toate punctele de vedere, poate fi incadrat ca si problema politica. Cred ca mai degraba ar fi vorba de o situatie legata de aspectul social si cel cultural.

Embassytown este un oras colonial, de pe o planeta indepartata Arieka, impartit intr-o jumatate populata de rasa locala extraterestra Ariekienii sau The Hosts, si una apartinand noilor colonizatori, umanoizi in mare parte, dar nu numai. The Hosts, fiinte cu un aspect insectoid, sunt o rasa unica in univers datorita limbajului foarte greu de reprodus de catre orice alta specie si particularitatii si mai uimitoare ca nu pot minti. Caracteristica principala a vorbirii acestora ce si subliniaza unicitatea ei, consta atat in comunicarea pe o serie de doua canale vocale, dar si necesitatea de a avea o imagine descriptiva in minte a ceea ce vrei sa transmiti prin viu grai. Si de aici pentru a se putea ajunge la un dialog cu acestia, colonistii de pe Embassytown au obtinut prin experimente genetice de laborator, gemeni capabili sa comunice, ambii vorbind in acelasi timp, cu rasa locala. Acestia au primit numele si functia de Ambasadori ai coloniei Embassy. Povestea se mai complica un pic cind aflam si ca cei de pe Embassy sunt subordonati unei alte colonii mai mari si mai puternice, si asta chiar daca in fapt subordonarea este doar pe hartie.

Problema asupra careia se opreste autorul, dupa cum am adus aminte mai sus, consta in redarea efectelor ce vor aparea in limbajul alienilor si incotro se va indrepta societatea lor, odata cu primele modificari si mutatii ale comunicarii. Pentru unii acesta ar putea insemna sfarsitul, sau dimpotriva, de ce nu, un nou inceput pentru altii. Aparitia unor asemenea temeri este posibila datorita caracterului foarte important, chiar definitoriu al folosirii Limbii speciale, in viata extraterestrilor. Pentru ca de fapt dialogul asa cum il realizeaza ei este mai mult decat comunicare, este un mod de a trai, de a exista, o adevarata fereastra a sufletului a interlocutorilor.

Chiar daca romanul nu exceleaza din punctul de vedere al actiunii si nu aduce mari surprize odata cu evolutia acesteia, desi eu tot am sperat, unicitatea rasei extraterestre si a modului de a-si transmite gandurile, impreuna cu alte aspecte legate de constructia primei jumatati de volum, personaje, plus descrieri ale vietii din Embassytown, biotehnologii interesante, se constituie intr-un nou inceput pentru cariera lui Mieville, intrata intr-un picaj vertiginous de la The City & The City, daca nu chiar de mai devreme. E adevarat ca de romanul Kraken nu m-am atins, dar synopsis-ul aprinde suficiente beculete rosii. Si e si mai adevarat ca e foarte greu sa egalezi succesul si unicitatea unui debut extraordinar. Normal ca de Perdido Street Station e vorba.

Poate pina la urma nu ar mai strica un roman in lumea Noului Crobuzon. Sunt sigur ca ar mai fi si alti amatori in afara de mine. Si asta o spun pe deplin constient de inegalitatea la toate capitolele a celor trei romane din serie. Daca Steven Erikson a reusit cu cardul lui de volume, poate si Mieville ar avea o sansa sa dea din nou lovitura si sa se reabiliteze in fata cititorilor.

Embassytown is a fully achieved work of art…Works on every level, providing compulsive narrative, splendid intellectual rigour and risk, moral sophistication, fine verbal fireworks and sideshows, and even the old-fashioned satisfaction of watching a protagonist become more of a person than she gave promise of being.
Ursula K Le Guin

11 Comments

  1. Flavian Petraru

    Eu sunt unul din amatori. Chiar as vrea sa mai citesc ceva din universul Noul Crobuzon. Mie mi-au placut toate trei cartile trilogiei, chiar si Iron Council, despre care am intalnit multe comentarii negative. Am mai citit si The city and the city si nu mi-a placut iar alte carti nu am mai incercat, poate de teama ca Mieville sa nu ma dezamageasca dupa nemasurabila placere pe care mi-a creat-o cartile mai sus mentionate.

  2. Felicitări pentru recenzie!

    Mulţumesc pentru informaţii.

    Apropo de debut, mă tem că primul roman al lui China Mieville a fost nu “Perdido Street Station” (2000), ci “King Rat” (1998). Cam slăbuţ – un fel de fantastic urban contemporan, Fluieraşul din Hamelin se întîlneşte cu cluburile londoneze de drum’n’bass şi aşa mai departe. Nu e chiar preferata mea.

    Am temeri faţă de “The City & The City”, “Un Lun Dun” şi “Kraken”. Pe toate le-am pus la raft, dar deocamdată le privesc de la distanţă.

    Cît priveşte Noul Crobuzon, în volumul de proză scurtă “Looking for Jake” se află cel puţin o povestire plasată în acea lume imaginară.

    Toate cele bune şi la mulţi vizitatori pe blog!

  3. @Florin Pîtea

    da, de ea am uitat. nici nu am citit-o si, poate, din cauza asta am trecut-o cu vederea.
    multumesc si eu pentru mesaj.
    tuturor 😉

  4. @Florin Pîtea

    “The City & The City” este dificil de placut. Are o idee bestiala, dar povestea este foarte greoaie.

    In schimb “Un Lun Dun” este superba. N-o lasi din mina. Mieville in forma de zile mari.

    “Kraken” iar este mai dificil de placut, dar mie mi-a placut. Pentru ca spre deosebire de “The City”, densitatea ideilor si a scenariilor posibile este ceea ce o face mai greoaie. Dar odata intrat in schema lucrurilor si a gindirii, incepe sa curga. Iar scriitura este extraordinara si numai pentru asta si merita.

  5. “cariera lui Mieville, intrata intr-un picaj vertiginous de la The City & The City, daca nu chiar de mai devreme”. Cum o fi sa iei Hugo, World Fantasy, British SF, Clarke si Locus in timp ce cariera ta se duce dracului? Premiile astea le-a luat in 2010 pentru The City & The City.

  6. @michael

    Ha, ha, Mike e direct la tinta. Si n-ai precizat premiile si nominalizarile de anul asta! Eu am preferat sa o interpretez mai mult ca pe “un picaj vertiginos” in preferintele personale ale comentatorului.

    Pentru ca in primul rind, asa cum am precizat mai sus, cartile disputate sint niste carti excelente si valoroase, doar ca nu sint pe placul tuturor, nu sint scrise dupa regulile comerciale americane.

    In al doilea rind, Embassytown nu reprezinta un nou inceput in cariera baiatului, ci cel mult sfirsitul celei de-a doua etape a carierei sale. Prima etapa fiind Crobuzonul, a doua fiind promisiunea lui de scrie cite un roman pentru fiecare gen literar major, iar aici cred ca Embassytown este ultima, dar s-ar putea sa ma insel si mai urmeze citeva carti in diverse alte genuri. A treia etapa va incepe atunci cind el va termina experimentul cu genurile literare.

    Iar in al treilea rind, din punct de vedere structural si stilistic, ultimile sale carti sint superioare celor din Crobuzon. Asa ca, s-ar putea ca urmatoarele sale carti, chiar si din universul Crobuzon, sa fie scrise la acelasi nivel de sofisticare stilistica. S-ar putea ca Mieville sa nu se mai intoarca la stilul de la inceput. Ceea ce o sa-l faca mai putin accesibil publicului larg, dar cu sanse mai mari la posteritate.

  7. ma rog, treaba cu premiile pentru mine nu mai este asa de relevanta…depinde mai ales pe ce criterii se dau, plus ca mai intra in joc multe alte circumstante…le anunt ca sunt evenimente, dar nu ca-mi si reprezinta neaparat gusturile…si altii au carca de premii si…cu ce-l incalzeste pe cititor cind descopera ca de fapt meritul de a fi fost rasplatit cu o asemenea recunoastere ramane pentru el undeva in zona discutabilului…bine, nu exclud nici varianta ca poate nu vad eu valoarea literara a volumului si dau din gura ca sa nu adorm…vorba vine…

    o fi superioare Crobuzonului, dar cum ziceam, eu am ramas cu impresia de inegalitate in constructie.

    ok, faci experimente, dar macar sa le duci pina la capat…pt mine o carte buna nu consta doar intr-o poveste interesanta si modul de a o expune sa fie ca si cum ai urca un munte cu pietre legate de picioare, sau sa ma lovesc de un limbaj greu de patruns si povestea sa fie fara substanta.

    ori le folosesti pe toate si iese o treaba buna, ori mai bine renunti si ramai la ce stii mai bine.

    dar, da, e si adevarat ca se poate sa-mi fi placut mai mult stilul lui comercial din Crobuzon si sa fiu cam ignorant la incercarea lui de a se rafina si a face si ceva arta 🙂 si in plus eu nu consider ca The City & The City este un pas inainte pt el. poate sa mai ia premii fara numar, pt mine chiar nu e relevant. nu cred ca exista termene de comparatie cu Windup Girl.

  8. @kyodnb

    Nu exista termen de comparatie. Cele doua sint atit de diferite, asa cum sint si manierele celor doi autori, ca personal nu vreau sa fac nici o comparatie.

    Si mie tot Crobuzonul mi-a ramas cel mai drag. Dar asta iarasi, este la un nivel subiectiv. De pilda Oryx & Crake mi s-a parut foarte arida si oficioasa. Cu toate ca am recunoscut valoarea ideilor, a stilului si a structurii, nu mi-a placut. In schimb altora le-a placut foarte mult Oryx &… si le-a displacut Crobuzonul… 🙁

  9. Pingback: Cititor SF » Nominalizările BSFA 2012

  10. am terminat si eu cu greu embassytown si in afara de faptul ca nu imi placu din cauza ca nu mi-o fost mie placuta la citit 🙂 mai am de zis ca eu cred ca a fost influentat de cele 2 etape ale gandirii lui Wittgenstein.

    din pacate am citit-o doar acum ca altfel poate eram printre primii ce ar fi observat si …si ce?

    nu conteaza, doar ca e cam asa: in prima parte a vietii si scrierilor sale W. gandea cum ca limbajul ar trebui sa fie nici mai mult nici mai putin decat o oglindire a realitatii, fiecare cuvant sa aibe o prezenta materiala la capatul sau, sa spun cat mai simplist.

    in etapa a 2-a, W. isi da seama ca limbajul e mai degraba cam ca un joc al vietii, adica se invata jucandu-se oamenii (copiii) cu el si jocul de-a aratatul 😉 e unul important in acest proces de invatare, obisnuire, aprehensiune

    asta e primul link ce-l gasiti de googlauiti embassytomn wittgenstein: http://www.irishleftreview.org/2011/08/22/extra-baggage-words-review-embassytown-wittgensteins-antiphilosophy/

    nu am citit articolul doar ca mi-am facut si licenta si lucrarea de masterat pe W si na…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu