John Scalzi – The Android’s Dream

Nu o fi prea profund Scalzi in scriitura lui si asta e cam pacat, dar totusi reuseste sa-ti redea buna dispozitie si asta  e cel mai important aspect al situatiei. Restul conteaza mai putin atat timp cat stii la ce sa te astepti. Am trait cu impresia ca The Android’s Dream e un roman mai recent, dar de fapt e al 3-lea la numar din cariera lui Scalzi, publicat in 2006 de Tor Books – la mai putin de 2 ani de prima sa carte -, si considerat de unii drept dovada cea mai clara ca scriitorul a trecut cu bine peste debut, transformandu-se rapid intr-un jucator important pe piata SF-ului. Poate doar din punct de vedere al onorariului si al blogului, ca scriitura ramane la fel de cheesy ca si in restul romanelor, lipsita la prima vedere atat de aportul inovatiilor tehnologice, cat si de al celor stilistice. Nu cred ca va ajunge vreodata vreun al doilea Gene Wolfe. Dar sa fim seriosi, nici nu cred ca urmareste asta.

Pe deasupra, nici nebunatic de ingenios nu e romanul, avand o desfasurare liniara si cu putine surprize, autorul folosindu-se, cu mici, mici exceptii, de idei si detalii deja explorate si dezbatute de catre altii. Dupa cum era de asteptat, nici constructia personajelor nu este prea migaloasa, acestea fiind lipsite de profunzimea si complexitatea necesara pentru a influenta pozitiv impresia asupra intentiilor literare ale lui John Scalzi. Omagiul adus lui Dick se opreste doar la titlu, textul fiind o cu totul alta poveste.

Viitorul omenirii se afla pe marginea prapastiei. Grupuri bine organizate din interiorul guvernului UNE comploteaza pentru a porni razboiul cu puternica, dar aroganta, rasa extraterestra Nidu.  Paradoxul este ca extraterestrii stau mult mai bine cu tehnica si dotarile militare, orice amenintare asupra intereselor acestora putand rezulta intr-un dezastru pentru rasa umana. Si nu numai atat, dar si din punct de vedere politic sunt mai bine vazuti in Common Confederation, uniunea tuturor raselor din galaxie. Tocmai pentru a se evita aceasta situatie catastrofala este angajat Harry Creek, expert al unul fel de Minister al Relatiilor Externe in a aduce la cunostinta extraterestrilor vestile rele, dar si veteran de razboi si IT-ist fruntas in timpul liber. Expert despre care multi cred ca-si iroseste talentele tocmai datorita pregatirii deosebite de care a avut parte si inteligentei iesite din comun de care da dovada (ce convenabil se mai aduna la un loc calitatile si aptitudinile pozitive ale personajului principal).

Acum intervine Android’s Dream-ul din titlu, o oaie albastra modificata genetic, pe care Harry trebuie sa o gaseasca si sa o protejeze pentru a aplana escaladarea conflictului diplomatic. Aceasta rasa rara de oaie este folosita la ceremonia de incoronare a conducatorului extraterestrilor Nidu – de aici si importanta majora ce o constituie identificarea si protejarea ei – si in lipsa careia  niciun eventual aspirant nu poate emite pretentii la conducere.

Daca in constructia aparenta a extraterestrilor nu apar mari diferente fata de ce am mai citit pe la altii, ramane interesant faptul ca pe linga posibilitatea de a comunica verbal, cei din Nidu, foarte sensibili la arome, se pot intelege si prin mirosuri. De aici rezulta si o serie de situatii de natura comica ce aduc cu sine, pe linga buna dispozitie a cititorului, si ideea ca Scalzi scrie mai nou si cu influente a la Douglas Adams, Heinlen fiind de acum de domeniul trecutului. Actiunea isi are si ea importanta ei, si chiar daca eu nu m-am simtit la final prea satisfacut, iti lasa partial impresia ca ai in fata un scenariu bunicel de film.

Exista ceva idei interesante asupra carora s-ar fi putut insista mai mult, una dintre ele fiind de exemplu cum ar putea cineva face diferenta intre o fiinta inteligenta capabila de actiuni constiente sau una artificiala neputincioasa in a-si dovedi capacitatea de supravietuire si de evolutie. Sau problema manipularii genetice si pina unde se opreste etica umana in acest caz, dar cum spuneam, daca autorul nu vrea, noi nu-l putem obliga sa studieze mai in amanunt situatiile expuse.

Pina la urma eu nu o sa sar in sus sa sustin ca Scalzi merita mai multa atentie decat are, cum am vazut ca sunt pareri pe net, ca nu e cazul. Insa pentru o carte de weekend si pentru a mai varia lecturile, dar si pentru cine gaseste atragatoare scriitura comica combinata cu o actiune de tip oldie SF, acesta reuseste sa-si atinga scopul si sa te binedispuna cu succes.

2 Comments

  1. fata de seria cu batrinii razboinici, cartea asta mi s-a parut de-o complexitate de-a dreptul fractalica.

    perfect de acord cu ce scrii. as mai adauga trimiterea sagalnica la philip k dick (do androids dream…?)

  2. da… bine, eu nu am mai zis pentru ca era evident 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu