Pe scurt … (2)

The Lifecycle of Software Objects – Ted Chiang

Nu am sa reiau acum cite premii a cistigat Chiang cu proza scurta. Chestia e ca lista asta impresionanta de premii (cistigate pe merit) creeaza asteptari destul de inalte pentru orice text ce poarta semnatura sa. In acelasi timp se ridica intrebarea de ce un autor atit de premiat nu a produs inca nici un roman. Se pare ca proza de fata ofera cateva indicii in aceasta chestiune…

Nuvela a fost laudata de publisher, Subterranean Press in acest caz, ca fiind cel mai lung text scris de Chiang pina acum. Pina aici afirmatia este corecta, desi nu cred ca atributul “cea mai groasa carte” sa fi convins pe cineva interesat de lectura. Revenind la nuvela, titlul spune cam tot, iar putinul ne-spus este sugerat destul de clar de ilustratia copertei. Da, avem de aface cu entitati artificiale ce vietuiesc in mediul virtual, capabile de a invata si evolua, mici AI-uri ce joaca rolul unor ‘animale’ de companie inteligente. Chiang pariaza pe tema atasamentului parental intre proprietari si AI, atasament ce ruineaza relatii, mariaje, cariere si conturi in banca, sugerind in final ca AI-urile ajung sa joace rolul unor adevarati copii pentru unii dintre proprietari.

In primul rind – ori Chiang nu are copii si drept urmare nu realizeaza cit de trasa de par este toate treaba (desi in alte texte parea ca intelege destul de bine respectiva ‘chimie’), ori de data asta nu reusit sa construiasca in mod convingator relatia ce se dezvolta intra proprietari si AI-uri.

In al doilea rind – avind in vedere titlul si ilustratiile, devine clar dupa vreo 15 pagini cam cum o sa curga ‘actiunea’, cum o sa se termine si unde bate autorul.

Scriitura este in cel mai bun caz curatica, insa monotona. Nu inteleg de ce a trebuit sa fie musai cel mai lung text pentru ca in multe paragrafe e clar ca se bate apa-n piua. Un text mai concentrat ar fi avut probabil un impact mai serios.

Nici personajele nu sint prea grozav reprezentate, Chiang comitind pacatul capital de a ne justifica si explica cu lux de amanunte fiecare actiune, gind sau traire, parca neavind incredere in puterea personajelor sale de a se face intelese de catre cititori.

Surprinzator, cea mai interesanta idee din text (cel putin pentru mine) a fost prezentata drept extravaganta unui grup izolat. Si nu vorbesc de gindurile personajelor, ci ale autorului… In citeva vorba, este vorba despre un experiment ce simuleaza in mediul virtual nasterea unei civilizatii care nu are nimic in comun cu umanitatea. Grupul ce se ocupa de respetivul experiment pregatea primul contact cu respectiva planeta virtuala. Din pacate autorul a lasat-o ca-n tren…

Fara sa fie un text slab (dar nici bun), sufera de citeva hibe strategice: miza si finalul se intrevad inca din primele pagini (cu participarea titlului si ilustratiilor), scriitura monotona cu explicatii mura-n-gura, prea lung, toate acestea conducind spre o lectura nesatisfacatoare…. si impresia ca autorul inca nu este pregatit pentru intrigi complicate, personaje complexe si desfasurari la scara mare (adica roman).

Posibil ca cineva de la Subterranean sa fi simtit ceva si sa fi decis sa ‘augmenteze’ acest volumas cu ilustratii si alte brizbrizuri. Era bine daca cineva-ul ar fi pus mine pe un pix rosu si sa taie cel putin 30%. Dar deh, nu a fost nici Nielsen Hayden, nici Datlow si nici Strahan prin preajma, prin urmare a iesit ce a iesit.

The Snow – Adam Roberts

Ca sa ne lamurim din start, Roberts nu scrie hard SF sau old school sense of wonder. Ce scrie Roberts este hard literature (daca mi se permite sa spun asa). Ca e si SF, cu atit mai bine. De altfel cred ca SF-ul ofera autorului spatiul de care pare ca are atita nevoie pentru a-si dezvolta ambitioasele teme.

Romanul boot-eaza simplu: incepe sa ninga in Septembrie si nu se mai opreste pina ce stratul de zapada atinge aproape 5 km grosime. Se da un grup de supravietuitori care sint supusi urmatoarelor: frig, foame, dicatura militara, terorism, cospiratie, conspiratie creata pentru acoperi alta conspiratie, minciuni, inchisoare etc. Ce a pornit ninsoarea? Cine stie adevarul? Si de ce nu vorbeste? In final aflam, dar dupa o adevarata cavalcada literara.

Puncte bune: personaje foarte vii, mister bine dozat, idee originala bine camuflata pina la punctul culminant, fara rezolvari ‘din palarie’, fara expuneri ‘didactice’, per total scriitura de inalt nivel literar.

Puncte mai putin bune: roman usor inegal, unele flashback-uri prelungite cu efect de bumerang (dilutie in loc de consistenta).

Lectura recomandata si scriitor de mentinut in ‘lista’.

Damnation Alley – Roger Zelazny

Volume de 800 si mai mult de pagini, multologii ce nu se mai termina, sechele, prechele si alte cacatzele… uitati de ele. Aceasta cartulie cu mai putin de 200 de pagini spune mai multe decit i-ar putea trece prin cap vreodata lui Hamilton (de ex.) nu in una, ci in trei vieti.

Zelazny demonstreaza cu virf si indesat ca in mainile unui scriitor talentat o tema aparent banala poate fi cu totul altceva datorita viziunii, executiei si scriiturii (alternanta once again / once more este absolut hipnotica). Nu o sa va spun despre personaje (foarte vii in superficialitatea lor), lume (o postapocaliptica halucinanta) si plot (care te impinge sa dai pagina) pentru ca zau, ar fi mare pacat chiar si pentru un gram de spoiler.

Dar am luat citeva note care sper eu sa ilustreze maiestria lui Zelazny.

He sped ahead, and the way was easy. The sky was salmon pink. The earth was brown, and there was much green grass. The bright sun caught the day in a silver net.

Evelyn raised her hands to her cheeks and stared at him over the bright hedge of her nails.

“After last night;” she said, “I . . . I haven’t been feeling so good, either.”

“Yeah,” he said. “I probably killed you last night.”

Evelyn was seventeen, had reddish hair, and her favorite color was green.

“Don’t cry,” she said, “please . . .” and she wiped her eyes on a corner of the bedsheet.

“I can’t help it. We’re going to die.”

“I’m afraid.”

“So am I.”

“What will it be like?”

“I don’t know. Pretty bad, I guess. Don’t think about it.”

“I can’t help it”

Swiftly, swiftly coming and swiftly going, coming and going. One night, ‘two nights, three nights. I carved my tracks upon the Alley, my eyes dazzled and a madness possessing me. My wounds are upon me, and there is no end to the road I drive.

He raises his head once more.

They kill me, the monsters in the land and the sky. They kill me. Driving, driving, I reach my destination, deliver my message, sicken, and die.

Lectura musai.

Hello Summer, Goodbye – Michael G. Coney

Lectura acestei carti a fost o intimplare datorata lui Jo Walton. Doamna Walton tine o rubrica de recenzii pe tor.com, in care scrie despre carti mai vechi dar care ii plac in mod deosebit. Urmarind rubrica respectiva am observat ca ne cam potrivim la gusturi, asa ca atunci cind scrie despre o carte necunoscuta petru mine, o trec de obicei pe lista lecturilor de avut in vedere.

In alta ordine de idei, probabil ca unii dintre vizitatorii acestui blog (si unii dintre autorii de proze steampunk) au observat ca am o mica fixatie in privinta titlurilor (vezi mai sus ce am scris de textul lui Chiang). Nu am cum sa explic treaba asta, dar de multe ori imi dau seama din titlu daca o carte este pe gustul meu sau nu. In cazul de fata titlul m-a facut efectiv sa salivez (metaforic vorbind). For the record, cam acelasi sentiment l-am avut si cu Tevis si al sau Mockingbird.

Dupa cautari si cautari cu ocazia carora am aflat ca Michael G. Coney era pe val in anii ’70 – ’80, dar cam de negasit in print dupa 2000, am reusit sa gasesc o editie canadiana. Cautarile mele au fost prelungite de faptul ca editorul canadian a gasit de cuvinta sa publice cartea sub titlul “Pallahaxi Tide” (btw, cu o ilustratie destul de aiurea), asta in conditiile in care eu cautam ‘alta’ carte. Evident ca decizia de a schimba titlul mi se pare o prostie, mai ales ca nu spune nimic unui eventual client. In sfirsit…, aveam cartea.

Si nu m-a dezamagit. Deloc. Povestea este spusa de personajul principal, un tinar aflat fix pe muchia dintre copilarie si maturitate, ce trece prin evenimente extreme impreuna cu cei apropiati, evenimente ce vor determina alegeri definitorii pentru personalitatea sa ca adult. Personajele sint foarte bine construite, vii, reale, complexe, greu de urit sau iubit la prima vedere. Conflictele ce alcatuiesc plotul sint solide, bine acordate cu personajele si alegerile acestora. Lumea este exemplar construita, cu propriile obiceiuri, probleme, reguli sociale etc (V-am spus ca totul se petrece pe o alta planeta? Daca nu, va spun acum.).

Una peste alta, o lectura foarte satisfacatoare, o surpriza extrem de placuta.

PS. Am gasit la PS Publishing editia hardcover, si sechela scrisa dupa 20 de ani “I Remember Pallahaxi”, ambele ilustrate de Edward Miller (!).

6 Comments

  1. excelent, astept mai des chestii d’astea “Pe scurt”

  2. am notat Snow si cele doua Coney (am niste PDF-uri primite acum o mie de ani de la Peter Crowther, bossul de la PS; daca le dau de urma o sa mi le printez). de la Coney mi-au facut cu ochiul (tot acum o suta de ani, pe cind eram student) niste romane pe care le-am tinut in mina in editia lor franceza, o serie de vreo cinci… mi-e lene acum sa caut cum se numeau toate, dar imi amintesc de doua titluri absolut bestiale: The Celestial Steam Locomotive si Gods of the Greataway. nu suna misto? 🙂

  3. Suna bine. Mai prost e ca nu se gasesc. Singura gasita e Cat Karina, care mi se pare ca suna prea a ‘literatura pentru copii si tineret’… 😀

  4. Nuvela lui Chiang nu am reusit sa o termin, asta e, oricum e un scriitor prea bun asa ca bine ca mai face si de astea, ca devenea suspect.

    Snow nu ti-a lasat impresia ca era “prea cuminte” uneori? Nu l-am citit (insa mi-a placut premiza, asa ca probabil o sa-l citesc) dar din celelate carti ale lui citite de mine am ramas cu sentimentul ca mi-ar fi placut sa fie putin mai salbatec din cand in cand. Pe de alta parte, eruditia si inteligenta lui Roberts si felul neostentativ in care se foloseste de ele, mi se par absolut admirabile.

  5. Pingback: Săptămîna SF (24)

  6. Pingback: Cititor SF » Lecturi si reluari

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu