The Company – K. J. Parker

Cât de des v-aţi întrebat ce se întâmplă după ce războiul s-a terminat, după ce Răul – sau măcar duşmanul – a fost nimicit, după ce prietenii s-au numărat să vadă câţi au supravieţuit, au predat efectivele şi au plecat acasă? După ce s-a terminat cartea şi aţi închis coperta? Nu există ţară pentru veterani, ne-o tot spune şi Steven Erikson în “The Malazan Book of The Fallen”; din război nu te mai întorci, cu adevărat, niciodată.

The Company de KJ Parker (2008) duce povestea dincolo de ultima copertă, după ce soldaţii se întorc acasă. De fapt, dintre cei şase tineri cadeţi plecaţi la şcoala militară din acelaşi oraş şi care au supravieţuit războiului împreună, ca o echipă, patru s-au întors deja de câţiva ani şi n-o duc deloc bine. Mă rog, unul o duce bine, dar mai că nu moare de plictiseală. De aceea, când în oraş apare cel de-al cincilea, cu gradul de general în retragere şi cu ideea să cumpere împreună o insulă, unde să se apuce toţi de agricultură, cei patru nu se codesc prea mult înainte să-l urmeze. Nu atât o fermă îşi doresc ei, cât refacerea vechilor legături, a vechii echipe, ei împotriva restului lumii în care nu şi-au găsit locul. Evident că vor descoperi în curând cât de puţină legătură este între război şi agricultură, ceea ce n-ar fi o problemă dacă n-ar fi izolaţi pe o insulă pustie împreună cu proaspetele lor soţii, care nu-s prea încântate de ideea unei vieţi pline de privaţiuni, şi cu muncitorii pe care i-au angajat să facă muncile mai dure. În plus, o descoperire le va complica şi mai mult vieţile, ca să nu mai spunem că li le va şi pune în pericol şi va fi nevoie de toată abilitatea liderului, generalul Kunessin, şi de o serie de manevre complicate pentru ca o ieşire din pericol să înceapă măcar să se întrevadă.

Pe scurt, o carte pe care am citit-o în două zile şi care m-a ţinut cu sufletul la gură, deşi nu este lectura fantasy tipică. Sau poate tocmai de aia. În primul rând, aproape că nu e fantasy: nu există elemente de supranatural, iar povestirea s-ar putea, practic, petrece oriunde în lumea reală, în epoca preindustrială. Apoi, e minunată lipsa clişeelor de care tot dai în literatura fantasy. Nu avem aici eroi; cei cinci or fi eroi de război, dar nu sunt personaje pe care să le admiri, nu sunt nici măcar tipii-cei-răi-dar-simpatici. Se apropie de 40 de ani, s-au cam îngrăşat, au chelit, s-au îngreunat. Nici moral nu sunt vreun reper niciunii, nu se dau înapoi să mintă, să înşele, să trădeze când e cazul, nu există onoare sau nobleţe când râcâi puţin învelişul. (De fapt, nici nevestele nu sunt în tiparul fetei sărace şi frumoase dar cu suflet mare sau al eroinei băieţoase care etc – sunt, sau le simţi, ca pe nişte femei reale, nu din hârtie, ci din carne şi oase.) Nu avem de-a face nici cu charisma eroilor, nici cu cea întunecată a antieroilor. Sunt nişte oameni banali, (de)formaţi însă de nişte împrejurări extraordinare. De războiul în care au fost, de secretele care există între ei. “The war is never over“, spune Kunessin la un moment dat, dar, chiar înainte de asta, putem vedea clar că aşa e, că sunt oameni care se apropie de orice ca de o poziţie de luat cu asalt, care gândesc totul, inclusiv afacerile sau discuţiile cu propriile soţii în termeni de manevre militare. Şi, mai ales, nu abandonează poziţiile fără luptă, ceea ce nu-i întotdeauna o idee bună.

În plus, KJ Parker ştie să scrie: are un ritm alert, ştie când să introducă rupturi în acţiune – vreau să spun că n-o face ostentativ, ca alţii – momentele tensionate se succedă cu naturaleţe şi cu logică, nu simţi niciodată că-s vârâte acolo la comandă. Personajele sunt entităţi distincte. Plus că autoarea reuşeşte cumva să te facă să râzi inclusiv în situaţii nasoale pentru personaje, fără să forţeze nota sau să caute comicul cu orice preţ.

Oricum, să nu vă imaginaţi că ştiţi încotro vă duce autoarea (sau autorul, e un oarece mister aici), că ştiţi ce urmează să să petreacă, cine moare şi cine trăieşte (să vedeţi aici jale), că există vreo morală a fabulei. E întunecată şi depresivă. Cei buni nu sunt scutiţi de nimic. Fiţi preveniţi! Dacă după asta mai aveţi chef s-o citiţi, be my guests! Eu una n-am regretat, ba chiar o să mai citesc ceva de ea de îndată ce fac rost. (Mă incită foarte tare Trilogia Scavenger).

P.S. Deşi loc de continuare ar cam fi, The Company e prezentată ca fiind un roman de sine stătător, nu parte dintr-o serie.

41 Comments

  1. Una dintre cele mai bune carti din 2008..din pacate, alaturi de cel mai bun fantasy al acelui an – Lavinia a lui Ursula K. LeGuin, si una din cartile cele mai putin bagate in seama

  2. Felicitari pentru recenzie; chiar sunt tentat sa comand si eu cartea. Foarte misto mi se pare si misterul care invaluie identitarea autorului/autoarei. Richard Bachman anyone?

  3. @ masterofdoom
    Da. Păi probabil tocmai fiindcă e atipică şi mulţi oameni preferă schemele comode, teritoriul cât de cât familiar. Şi-i prea întunecată. Şi nu-i niciun imperiu de salvat sau măcar o domniţă, acolo.
    Da-n schimb toată lumea se dă în vânt după Rothfuss, băga-mi-aş! şi-mi zice “da ce dacă e previzibil şi plin de locuri comune, că-i aşa frumos scris!”. Grrrrr!

    @ Sol
    Mulţumesc! Atunci când îmi place o carte se simte. Eu zic s-o citeşti, chiar dacă n-o să fie pe gustul tău o să fie o experienţă diferită şi măcar pentru asta merită.
    Dinspre partea mea, atâta timp cât scrie cum scrie poate să rămână KJ Parker forever. Eu nu zdrobesc corola de minuni a lumii, atâta timp cât produce minuni.(Şi pe de altă parte, n-am nici cea mai mică idee cine ar putea fi, aşa că nici n-aş şti de unde să încep să speculez).

  4. Ma bucur ca lumea descopera KJ Parker, am toate cartile ei si am citit deja o trilogie. KJ Parker FTW.

    Speculatiile privind identitatea (ei) raman deocamdata la stadiu’ de speculatii.

  5. @Assassin
    Aşa, oftică-mă! Ai citit cumva The Scavenger Trilogy? Că mor de curiozitate! (Nu că mi-ar folosi la ceva că ai citit-o tu, dar aşa sunt eu, masochistă).

  6. Nu, doar The Fencer Trilogy 😀 The Scavenger Trilogy a fost motivu’ pt. care am cumparat tot KJ Parker 🙂 Apropo, The Hammer, ultima carte a ei, a plecat spre mine pe 17 ianuarie, desi ea tre’sa apara pe 20 ianuarie.

  7. @masterofdoom,
    Eu unul am vorbit cu drag de Company de acum jumatate de an in Galileo.

    @dreamingjewel:
    Si ce daca Rothfuss nu e original? GRRM, al carui altar slujesti cu obsesivitate, ti se pare ca a reinventat roata cu ASOIAF? Nu inteleg de ce trebuie sa-ti “bagi” doar pentru ca cineva nu e de acord cu tine privind o carte, pare pueril.

  8. @dreamingjewel
    Eu de fiecare data dupa ce termin un roman de Guy Gavriel Kay imi spun ca nu o mai citesc fantasy de genul a ceea ce scrie Rothfuss niciodata..dar dupa un timp nevoia de “genre” revine..nevoia de a citi ceva ce-ti ofera o formula bine stabilita..ca drogurile, le doresti si pentru ca stii la ce sa te astepti de la ele

  9. @Schizoid
    Nu mi se pare că Martin a inventat roata, dar Martin reuşeşte să te ia prin surprindere de câteva ori bine tot în ASOIAF. Nu-mi place să ghicesc dinainte pe unde are de gând să mă ducă autorul, iar Rothfuss îşi ia atâta avânt înainte de anumite faze, încât deja ghiceşti cam ce urmează să se petreacă.
    Nu mă deranjează că nu e cineva de acord cu mine, mă enervează când scriitori interesanţi şi originali sunt ignoraţi, la modul general, în favoarea unora care, după părerea mea, nu aduc mare lucru în plus. Cantitativ vorbind, e altceva.
    Da, ocazional sunt puerilă. Şi da, când e vorba despre Martin nu sunt capabilă de obiectivitate, dar sunt prima care admite asta, inclusiv în recenziile pe care le scriu despre el. A, şi vezi că la fel fac şi cu Steven Erikson.

    A, şi încă o chestie: nu pentru ASOIAF îl iubesc eu atât de tare pe Martin, ci pentru tot restul. Şi uneori mi-e chiar ciudă că s-a apucat de ASOIAF, altminteri cine ştie câte lumi noi şi poveşti interesante ar fi născocit, dacă nu s-ar fi cantonat în universul ASOIAF ani de zile.

  10. masterofdoom, tre’sa imi vina toate romanele lui GGK (am cumparat/citit/recenzat Ysabel) – sunt la pre-order – imi poti recomanda cu ce sa incep?
    Intreb pt. ca:
    1. imi plac fictiunile istorice.
    2. are un stil poetic si fascinant (cam de aceeasi talie cu Gene Wolfe).

  11. @Schizoid
    Am citit review-ul atunci cand a aparut..ceea ce am spus se referea in primul rand la lumea anglo-saxona

  12. @masterofdoom
    Formulele bine stabilite au rostul lor, acela de a oferi un minim de repere cititorului, ale cărui reflexe şi aşteptări s-au format cititnd cărţi scrise după asemenea formule. Dar un minim de neprevăzut, de surpriză, tot trebuie să existe, după părerea mea.

  13. @Assassin
    As citi in primul rand ultimul roman – Under Heaven..eu l-am terminat de cateva zile si inca nu pot sa mi-l scot din minte..cum am mai spus cuvintele mi-s prea sarace pentru al descrie..are un feeling foarte tolkienian de lume la apus, de lucruri si oameni care se dizolva total in trecutul implacabil..fara discutie, cel mai bun roman al lui Kay
    Apoi restul..Tigana si Fionavar Tapestry neaparat..chiar daca sunt clar inferioare lui Under Heaven, oricum sunt aproape peste tot ce este fantasy la ora actuala

  14. @masterofdoom
    Fionavar Tapestry n-am luat, deoarece nu sunt reeditate recent decat primele doua parti. Astept ca HarperCollins sa o scoata si pe-a treia in format TPB.
    Din ce am citit, Ysabel e cea mai slaba carte a lui si totusi m-a marcat (oarecum).

    La Gene Wolfe nici n-am terminat The Wizard Knight si m-a coplesit de-a dreptu’. Poa’ sunt partinitor pt. ca WK imi place la nebunie, insa Gene Wolfe mi se pare peste Guy Gavriel Kay.
    Mai tre’sa citesc carti scrise de ei pt. o ierarhie in acest sens, insa ambii sunt peste multe titluri citite de mine in romana sau in engleza. N-am zis peste “toate”, desi eram putin tentat, pt. ca incerc sa ma feresc intotdeauna de generalizari absolute.

    Pe de alta parte, si KJ Parker e bun(a). Si Glen Cook. Si altii (nu multi). Sub ei… se intinde mediocritatea.

  15. Poa’ am fost prea dur cu ultima propozitie, insa am facut o pauza de Gene Wolfe si am inceput altceva. A fost un soc ce a durat vreo 2 capitole din respectiva carte. Care de fapt nu e asa de rea pe cat am crezut eu la inceput.

  16. @Assassin
    Ysabel are cateva probleme legate si de personajul principal..dar nu e cea mai slaba carte a lui..de fapt nici nu stiu care ar fi cea mai slaba..la fiecare gasesc foarte multe puncte pozitive
    E greu sa-i compari..cred ca Kay inca creste..oricum proza amandurora este plina de “usi dupa alte usi”..cu multe niveluri ce necesita recitiri
    Urmeaza sa-mi soseasca ultima carte a lui Wolfe – Home Fires..fierbinte de proaspata 🙂 ..un SF 100%..dar marca Wolfe..abia astept!

  17. @Assassin
    Păi cei buni tre să fie puţini, nu? (Acuma, fireşte, când vorbim despre “cei buni” sau de “cei mediocri” fiecare are propria listă).
    Wolfe este, în cazul meu, cel de-al treilea scriitor pe care “l-aş sluji cu obsesivitate”, în sensul că ăştia trei sunt preferaţii mei: Martin-Wolfe-Erikson. N-am citit Wizard Knight deocamdată. De fapt, din Wolfe mai am de citit, nu ca în cazul celorlalţi doi, dar cine poate să scrie “The Books of the New Son” are deja toată admiraţia mea.

  18. @dreamingjewel
    Da, dupa cum stii deja, eu nu m-am atins inca de ASOIAF si Malazan. De aceea, Wolfe e acolo, foarte sus.

  19. @Assassin
    Acolo îi şi este locul lui Wolfe.
    Şi, încă odată, Martin nu e doar ASOIAF.
    Iar eu până în martie când pun mâna pe ultimul roman din seria Malazan o să mă urc pe pereţi.

  20. Acu’ intelegi dc nu incep sa citesc serii neterminate, tin la peretii mei 😀

  21. @Assassin
    Lool! Da.
    Dar există şi un farmec al aşteptării, ca să nu mai vorbesc de satisfacţia aia când ai cartea în mână după atâta aşteptare. Plus vânatul de hinturi pe forumurile de discuţii (deşi de data asta cred c-o să mă abţin).
    Sigur, asta când aştepţi acolo, un an, ca în cazul lui Erikson. Când aştepţi cinci ani, ca la Martin, e mai complicat.

  22. @dreamingjewel
    Atunci cand se consuma, asteptarea poa’ crea o emotie mai intensa, e adevarat. Si prefer sa astept cand e vb de seriale, mai ales ca multe dintre ele sunt compuse din episoade care nu (prea) au legatura intre ele. Si chiar daca, asteptarea poa’ fi fie de o saptamana, fie de cateva luni.
    Cand vine vb de carti, poti sa astepti si 2 ani pana sa apara urmatoru’ volum. Iar multe se termina in coada de peste si, pana sa apara continuarea, ajungi fie sa iti rozi unghiile (riscand sa fii dezamagit sau sa nu mai apreciezi celalalte carti), fie sa nu iti mai pese de respectiva serie sau chiar de autor.

    Eu am ales sa citesc doar seriile terminate – corect, e o solutie simpla cand citesti intre 1 si 5% din ce cumperi (nu din cauza ca restu’ n-ar fi bune, ci din lipsa crunta de timp).

  23. Assassin, Schizoid si acum tu…e clar, ma duc chiar acum sa imi comand si eu una dintre cartile lui KJ Parker, una de sine statatoare cu siguranta, si asa am prea multe serii fantasy incepute.

  24. @Assassin
    Ştii ce se mai întâmplă cu seriile care se întind mult? Autorul se schimbă, şi nu neapărat în bine, şi asta se simte: seria se încheie pe alt ton decât a început şi asta nu numai din considerente strict ţinând de subiectul ei. Exemplu? Tot Erikson, care a scris la seria malazană vreo 11 ani dacă nu chiar mai mult. Ultimele romane au devenit din ce în ce mai întunecate, într-un fel lipsit de speranţă şi, deşi asta se asortează cu subiectul, se simte clar că nu-s doar considerente narative la mijloc.

  25. @Pax
    Muahahahahaha! Sunt o corupătoare şi îmi place!

  26. chiar ca. assassinu nu reusise sa ma convinga… inca. adineauri mi-am pus the hammer pe nookushor 🙂

  27. @Bear
    Damn! I’m good!
    Numa vezi că eu deocamdată răspund doar pentru The Company, că atâta am citit.

  28. @dreamingjewel
    Ce ai spus tu nu este un argument – si noi ne schimbam 😀

  29. @Pax
    Pot sa spun ca sunt primu’ care a descoperit Parker 😉 Asa ca, sa-vina-la-mine. Berile. 😀

  30. A citit cineva The Hundred Thousand Kingdoms de N.K. Jemisin din noua serie fantasy – The Inheritance Trilogy? E chiar asa de buna pe cat se vorbeste?

  31. Assassin le are pe primele doua, dar nu se apuca de ele pana nu iese si cartea trei. Seriile neterminate ruineaza neuronii.

  32. @masterofdoom

    parca din ce citisem pe amazon (mai demult) comentariile negative erau peste cele pozitive…:D

  33. @kyodnb
    M-am uitat si eu..are 83 de comentarii si patru stele..la fel ca de exemplu The Windup Girl..oricum pe lista Amazon Best Books of 2010 – Top 10 SFF este pe locul 5..in plus o tot vad aparand pe aproape toate listele de Best of 2010

  34. Pingback: Săptămîna SF (23)

  35. @masterofdoom
    Astept a treia parte, eu am auzit lucruri bune si foarte bune despre serie:
    http://assassincg.wordpress.com/2010/12/01/bd-%e2%80%93-noiembrie-2010-4/

    PS: Deci inca n-ai citit TOT 🙂

  36. Pana la urma m-am apucat azi de ea 🙂 ..un prim plus, ca si la Ken Scholes, numarul mic de pagini pentru un fantasy

  37. 50 de pagini parcurse si sunt chiar incantat..demult nu am mai intrat asa de bine in atmosfera unei carti..vocea eroinei superba, mitologie interesanta, zei suculenti..sunt mai mult decat impresionat de ceea au scris afro-americanii in 2010..Jemisin, Karen Lord cu Redemtion in Indigo, Nnedi Okorafor cu Who Fears Death..ofera un suflu proaspat de care literatura SFF chiar avea nevoie

  38. oamenii ziceau ca de fapt nu prea reuseste sa abordeze cele 1000 de imparatii dupa cum ii spune titlul si eroina face niste alegeri mai putin logice plus alte minusuri legate de worldbuilding…

    acum eu stiuu?!…daca o sa-ti placa si dupa ce o termini, atunci poate criticile sunt nejustificate. 🙂 eu, momentan, nu prea mai am timp de citit 😀 asta ca fapt divers…

  39. Pingback: D-ale mele #2 « Assassin CG

  40. eu tocmai am citit vreo 50 de pagini din The Folding Knife si mi se pare o (MARE) aiureala.Parca am avut in fata o lucrare de licenta de la Comert. Personajele sunt cam aiurea construite. Nu exista nimic care sa te determine sa duci cartea mai departe. offtopic, desigur.

  41. @kyodnb
    Lucrare de licenţă de la Comerţ? LOLLLL!
    Nu prea cred că Parker e genul tău de scriitor, asta în primul rând.
    Apoi fiecare scriitor are cărţi mai bune şi cărţi mai puţin reuşite. N-am citit “The Folding Knife”. Am citit în schimb “The Hammer” şi mi-a plăcut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu