Pe scurt…

Lecturi de toamna

Lecturi de toamna

Pentru ca s-au adunat prea multe si cred ca ar fi cazul ca ajung la zi. Deci:
Barrayar – Lous McMaster Bujold, volum aparut in 1991, in plina ‘era Bujold’, a contribuit cu un Hugo si cu un Locus la gramada de premii cistigate de autoare cu seria Vorkosigan. Este la baza un roman de aventuri cu recuzita SF (recuzita care nu prea trece de nivelul denumirilor), ce face legatura intre miniciclul Cordelia Naismith si grosul seriei, descriind evenimentele petrecute chiar inainte de nasterea lui Miles, evenimente ce au determinat preblemele sale de crestere. Fara indoiala Bujold stie sa construiasca intrigi complexe (in aparenta), insa la nivel de personaje lumea se imparte in alb si negru, unidimensional. Autoarea incearca pe alocuri dar fara succes sa dea profunzime unor personaje, e bine totusi ca se opreste inainte ca esecul sa devina vizibil. In fapt, pentru mine a fost o recitire, o verificare, am fost curios cum o sa mi se para niste carti pe care le-am citit acum 15 ani si mi-au placut. Nu pot spune ca mi-a displacut, dar nici nu mi-a oferit ce as fi vrut sa-mi ofere. Daca acum ar fi fost la prima lectura probabil ca as fi catalogat-o ca lectura usurica, fara pretentii.
The Ophiuchi Hotline – John Varley, romanul de debut al autorului, face dovada unei imaginatii fulminante, dar si a imaturitatii la nivel de structura si mai ales finalizare. Varley se joaca foarte frumos cu miza clonarii insotita de pastrarea si restaurarea memoriei, manipulare genetica, colonizarea sistemului solar… ma rog, o suma de ingrediente traditionale folosite in feluri originale de catre autor. Pina aici ai zice ca este o carte super faina, si este pina la un punct unde pare ca Varley nu a mai stiut ce sa mai faca cu toate personajele si firele narative iniatiate. Dupa niste sughituri serioase in ultima parte, urmeaza un final-dezastru: convocarea sedintei, intilnirea, sedinta cu niste revelatii ca nuca-n perete, foarte neconvingatoare cu tot powerpoint-ul angajat la prezentare, care nici macar nu inchide toate thread-urile (unele sint clar lasate ca-n tren). Din pacate demonstreaza cu brio cum NU ar trebui sa se incheie un roman, meteahna de care sufera multe din creatiile SF.
Emphyrio – Jack Vance, este primul roman al acestui autor citit de mine. Am pleacat la drum (ca sa zic asa) fara nici un fel de asteptari si bine am facut. Povestea urmareste evolutia personajului din frageda pruncie pina la ‘realizarea’ acestuia ca erou cu acte in regula. Prima parte este foarte lenta, aproape plictisitoare si nu ai idee in ce directie te duce Vance (nici nu prea se vede o directie) dar este o parte importanta  pentru world building si pentru dezvoltarea personajelor, plus hinturi care incep sa prinda inteles abia dupa prima suta de pagini. Vance nu este scriitor de hard SF, pentru el deplasarea de pe o planeta aflata la marginea galaxiei pina pe Pamint este la fel de complexa precum o  calatorie cu autocarul Paris – Bucuresti (cu mai mult confort totusi). Nu prea intereseaza pe nimeni aspectele tehnice, autorul este preocupat de aspectele umane iar personajele evolueaza natural. Volumul puncteaza punternic si la capitolul atmosfera, si asta datorita in mare parte limbajului deosebit folosit de autor, un pic mai dificil la inceput pentru cei care nu sint vorbitori nativi de engleza, dar cu care de poti obisnui relativ usor (merita efortul). Lectura recomandata.
Now and Forever – Ray Bradbury, reuneste intr-un singur volum doua nuvele semnate de venerabilul maestru.
Somewhere a Band Is Playing incepe zdrobitor, are niste dialoguri absolut naucitoare – imi este foarte greu sa gasesc ceva comparabil. In partea a doua acest efect se dilueaza, poate datorita introducerii unor motive mitologice relativ bine cunoscute (sincer, Bradbury nu avea nevoie sa justifice in acest fel fantasticul povestii – eu l-as fi crezut pe cuvint), poate datorita deslusirii misterului… sau poate ambele. Oricum, o lectura incredibila.
Leviathan ’99 este un exercitiu – tribut inchinat lui Melville cu a sa Moby-Dick. Bradbury reia povestea balenei albe in spatiu (inlocuita de o cometa alba), insa folosind limbajul anilor 1800. Ca exercitiu literar, este o realizare admirabila si demonstreaza versatilitatea lui Bradbury, insa dincolo de aceasta eu nu prea am reusit sa ma conectez la poveste – limbajul si referintele religioase sint anacronice in contextul calatoriei in spatiu, plus ca nu m-am putut desprinde de analogia cu Moby-Dick. Interesant ca exercitiu literar.
Of Men and Monsters – William Tenn, un autor mai putin cunoscut in Ro care a plecat spre lumi mai bune in 2010, cunoscut prin alte parti pentru scrierile sale satirice. Romanul de fata nu face exceptie, concluzia volumului fiind absolut naucitoare (si nu o spun, sic!). Nici nu este de mirare avind in vedere premisa: Pamintul a fost invadat de niste ET uriasi iar fiintele umane au fost reduse la nivelul gindacilor de bucatarie ce traiesc in peretii caselor noilor locatari ai planetei, totul povestit pe un ton serios care, culmea, amplifica efectul satiric. Mai rar o scriitura satirica care sa te faca sa dai pagina asa cum o face acest volum. Lectura recomandata.
Idlewild – Nick Sagan, despre acest autor nu prea stiu mare lucru si se pare ca cele mai importante elemente ale biografiei sale sint: 1) este fiul lui Carl Sagan si 2) prin forta imprejurarilor a participat la inregistrarea mesajului aflat la bordul sondelor Voyager. Idlewild este primul volum al trilogiei cu acelasi nume, dupa care, din pacate, autorul a trecut la alte proiecte care au mai putine legaturi cu literatura. Zic din pacate pentru ca acest prim volum a fost o lectura foarte interesanta. Nu este nimic teribil de original, insa elementele sint foate frumos impletite iar rezultatul este unul satisfacator pentru cititor. Scriitura este curata, curgatoare, moderna, personajele sint bine tratate, reale. Poate fi considerata o carte YA foarte buna, carte ce pentru mine a constituit o lectura foarte placuta. Recomandata.
Darkness blahblah –  Brian Keene, hmmm, eh… nu mi-a placut. De inceput a inceput binisor, insa in a doua parte domnu’ Keene vrea musai sa ne explice care-i treaba. Pe scurt, intr-o dimineata in mic orasel se trezeste inconjurat de intuneric, izolat. Cei care trec de granita orasului in intuneric nu se mai intoc. Premisa seamana un pic cu “Under the Dome”, dar cartea de fata a fost scrisa inainte de caramida lui King (oricum, nu ajuta). Treaba cu explicatu’ e facuta atit de amatoriceste incit doare, anuleaza tot ce a fost cit de cit bun in prima parte. Avem inevitabila sedinta in care autorul se chinuie fara succes sa ne ‘vinda’ o mitologie paralela ridicola, ceva cu ‘cei treisprezece’ (daca nu ma inseala pe mine memoria si o fi fost alt numar), chestie care am inteles ca se repeta cu obstinatie in mai toate volumele respectivului. Una peste alta, daca raminea un intuneric ne-explicat cartea era mult mai okay.
How to Live Safely in a Science Fictional Universe – Charles Yu, trebuie sa recunosc ca autorul (de care nu am mai auzit pina la acest volum) stie sa scrie inteligent…, pe intindere mica. Din pacate scrierea de fata are intinderea unui roman (destul de scurt ce-i drept) si problema este ca pare scris numai pentru a ne demonstra ce inteligent si frumos intoarce paragrafele domnul autor. La asta adaugati ca avem de aface cu o scriitura satirica (care ca orice ce scriitura satirica se vrea musai inteligenta) cu multe personaje imaginare ce haladuiesc in capul personajului principal. Pe mine domnul Yu m-a convins din primele 50 de pagini ca e meserias la ce si-a propus, pe urmatoarele 50 mi-a aratat acelasi lucru pe care deja il stiam si a inceput sa ma plictiseasca; cind pagina 101 mi-a sugerat acelasi lucru am zis ca-i deja mult prea mult. Daca acest roman avea sub 50 de pagini era in text extraordinar, dar cum se intinde bine peste 200 de pagini, nu reusit decit sa se autodilueze pina nu a mai ramas nimic…
The Living Dead 2 – edited by John Joseph Adams, sincer nu stiu ce m-a apucat…, adica stiu: e din cauza extraordinarului BD “The Walking Dead”, ajuns la numarul 79 (cred ca o sa fie un post separat). Si asa m-am intepenit in antologia de fata, reusind incredibila performanta de a citi jumatate de volum intr-o luna de zile, si fara speranta de al termina vreodata. Principala mea problema cu genul asta de fictiune este premiza: bine, e fictiune, dar nu-mi cere sa cred ca aseara cind m-am culcat pamintul era rotund, si cand m-am trezit dimineata urmatoare se transformase in cub. Cam asa si cu mortii care brusc sint ‘living’. Trecind peste asta, antologia are citeva texte bune, multe banale si citeva deosebit de proaste (repet, am citit doar jumatate).
Autori cu texte faine: Adam-Troy Castro, Molly Brown, Seth Lindberg, Jamie Lackey, Steven Popkes, Max Brooks (foarte bun).
Texte slabe: Matt London, Walter Greatshell, David J. Schow, Brenna Yovanoff.
Texte imbecile: Brian Keene (chiar imi pare rau pentru nenea asta, dar si mai rau imi pare dupa timpul pierdut).
Gata.

15 Comments

  1. Pana la urma si impresia mea dupa ce am terminat romanul lui Yu a fost identica cu a ta..oricum, per total o carte interesanta..cum iti place Quantum Thief?..te-ai apucat?

  2. Si Vorkosiganul de anul asta-CryoBurn e la fel..l-am citit cu nostalgie si l-am gasit invechit

  3. Am văzut şi eu primul sezon The Walking Dead (făcut după BD sub diriguirea lui Frank Darabont) şi mi-a cam plăcut. Nu e de nota 10, da’ e onest realizat. Tocma’ d-aia am trecut şi eu pe lista de lecturi câteva antologii cu zombies (a lui Christopher Golden mi-a atras în mod special atenţia). Bine că am aflat cum stă treaba cu isprava lui JJ Adams.

    Cu Keene… ce să zic? Dacă aplici la sânge celebra “suspension of disbelief” poate chiar să-ţi placă. Eu am vrut caricatură horror şi asta am primit. Da’ apropo de zombies, seria The Rising rămâne the top of his game.

  4. Am citit si eu o carte de Keene asta vara, A Gathering of Crows. Nu pot sa spun ca impresioneaza prin ceva, totusi eu voi mai incerca si alte carti de-ale sale in viitor. Si in A Gathering of Crows a inceput sa explice mitologia acelei lumi paralele…in fine, se pare vine cu aceste explicatii in mai multe carti, poate pentru cei care nu au mai citit vreo carte de-a sa…
    M-am gandit acum ceva vreme sa cumpar si eu The Living Dead dar am gasit mult prea multe recenzii proaste si oricum sunt alte carti cu zombi pe care nu le-am citit inca si par sa fie si mult mai bune.

  5. Am citit citeva romane din seria Vorkosigan la sfirsitul anilor ’90 si nu mi-au placut. NU mai stiu de ce, ca au trecut vreo 15 ani de atunci. Dar asta m-a facut sa o ocolesc pe cucoana pina acum citiva ani, cind i-am incercat romanele fantasy, care sint o cu totul alta poveste.

  6. @masterofdoom
    Nu m-am apucat de Rajaniemi, poate de Craciun… acum ma lupt cu ‘aburii’ romanesti. Yu m-a entuziasmat in primele pagini, zau. Dar cind incepi sa vezi ca toata cartea nu e decit o colectie de introspectii si reflectii…
    Bujold, cit o fi de invechit… cred ca are totusi in loc special in inimile sefistilor. Da, si eu il percep ca invechit. Din punct de vedere comercial cred ca Bujold a intins prea mult pelteaua cu BAEN (care au cel mai mare talent a produce cele mai timpite coperti ever). As schimba publisherul, as baga coperti moderne si as reclasifica toata seria drept YA.

    @Mircea Pricajan
    Si eu am vazut primul sezon, si in afara de episodul pilot (care promitea multe) restul nu mi-au placut. Episoadele urmatoare s-au indepartat de BD, din pacate intr-o directie complet aiurea. Nici castingul nu-mi place, deloc. BD-ul e mult mai bun, mult.
    Cartea lui Keene a fost faina pina la un punct. Mi-a placut metamorfoza orasului izolat, cred ca partea aia i-a reusit foarte bine. Personajele principale asa si asa, cam fara sare si piper, shallow dar nu deranjant. Chestia care a distrus cartea a fost intilnirea explicativa cu shamanul ala nebun, aia a fost o catastrofa totala. Daca lipsea capitolul ala…
    Deci “Darkness…” era salvabila, dar povestirea din TLD2… nu am cuvinte. Comparativ, este mult sub drafturile de pe atelierkult.

  7. Va rog daca vreti si trece CTC-ul vostru, sa treceti Gazeta SF ( http://fanzin.clubsf.ro ) la reviste.
    Multumiri

  8. Eu n-am citit BD-ul The walking dead, dar ecranizarea este dezamagirea anului in materie de seriale. Primul episod mi-a placut f mult, dar restul au fost f slabe. Si cum zice si Aspoiu, castingul iarasi e total nepotrivit.

  9. E chiar ok serialul ala, TWD?

    Eu am incercat sa ma uit la pilot, si mi s-a parut cam prea plin de clisee. Singurul serial care mi se pare facut bine acum e Torchwood.

  10. Pai noi ziceam ca nu NU e ok….

  11. Intelesesem ca primul episod e ok, eu l-am abandonat dupa 15 minute.

  12. @rreugen
    Ok fata de celelalte episoade…

  13. Un pic offoptic vizavi de discutia voastra offtopic :P, dar daca tot cititi carti in engleza, imi permit sa va recomand The Last Wish de Andrzej Sapkowski. E fantasy si pana acum e bun (am citit cam un sfert); nu pare genul epic LotR sau ASoIaF, dar e o lectura usoara si placuta.

  14. Ha ha ce tare suna nebunia aia de colectie de povestiri The Living dead! Si eu vreau s-o citesc!
    Cat despre comicsurile The Walking dead, subscriu in totalitate!
    Este prea tare frate!!
    Eu am stat uitat de mine mai bine de o juma de zi citind comicsurile cu zombie!

    P.S.
    Te invidiez pentru cartile pe care le ai. 🙂
    Numa’bine!

    Razvan van Firescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu