Carena Zero Trei

Greg Bear – Hull Zero Three
Cred (adica sper) ca domnul Greg Bear nu are mai are nevoie de nici o prezentare, chit ca traducerile volumelor sale in romaneste sint destul de scumpe la vedere. Eu personal nu stiu decit de “Eternitate”, romanul de mijloc la trilogiei “Eon” (nu ma intrebati de ce Nemira acelor vremuri a  facut aceasta alegere), plus un numar de povestiri prin diverse reviste si ‘almanahe’.
“Hull Zero Three” (HZT) este ultima productie semnata de titratul autor, publicata pe 22 noiembrie, anul acesta. Synopsisul mi-a trezit interesul, fiind vorba de un roman SF in adevaratul sens, si nu de un technothriller futurist asa cum Bear a scris in ultimii ani. Intr-un fel si volumul de fata ar putea fi considerat thriller… cumva marginal – fara doar si poate actiunea si misterul te fac sa dai pagina, dar miza este alta, si imi face placere sa spun ca este una cu greutate si ‘foarte’ SF.
Romanul se deschide cu o scena foarte asemanatoare (si cind zic foarte…) cu scena de deschidere din “Pandorum”, o asemanare descumpanitoare in prima faza a lecturii. Da, un tip se trezeste din cryosleep in conditii nu foarte fericite; da, avem de aface cu o nava multi-generatie imensa pe care lucrurile au luate razna… Dar asemanarile se opresc aici. Bear creeaza o lume inchisa aparte, sinistra, terifianta, dar in acelasi timp atragatoare, care stimuleaza dorinta de a descoperi. Bine, dorinta de a descoperi tine mai mult de cititor, confortabil instalat cu volumul in brate, decit de eroul povestii care e in pericol de a da coltul la aproape fiecare zece pagini… Ca tot am ajuns la personajul principal, romanul este scris la persoana intii. Este un jurnal de calatorie al unui narator caruia nu i se poate acorda nici un pic de incredere: memorie incompleta, memorii false, conditionare (de mai multe feluri) etc. Acesta trebuie sa infrunte nu doar pericolele unei nave care nu este intr-o forma tocmai grozava (citind aceasta carte o sa ‘simtiti’ cit de frig este in spatiu), dar si pe cele construite de cei ce vor sa-i impiedice calatoria, calatorie a carei destinatie si scop nu sint deloc clare nici macar pentru el.
Pentru doua treimi din carte actiunea, misterul, groaza, sense of wonder… sint foarte bine dozate si vin natural. In opinia mea, in ultima parte Bear cade in una din capcanele specifice SF-ului: revelatia explicata, prezentata ca la scoala. Exagerez un pic cu scoala, dar cam asta este ideea din pacate. Multe din cartile SF care incep bine dau in nas spre final cind pare ca autorul nu poate lega toate capetele fara a apela la scena-sedinta in care cineva sau ceva (in general cu o inteligenta sau cu experienta superioare) vine si explica personajelor principale ‘cum, cine si de ce’. In primul rind pare foarte artificial, iar in a doua faza raminem cu intrebarea “daca ceva/cineva-ul ala e asa de ciumeg, de ce se trezeste cu sa lumineze prostii de eroi abia la sfirsit, cind deja au patit ce era de patit?”. Evident, lipsa asta de motivatie genereaza ‘rasuflarea’ efortului scriitoricesc si ‘caderea’ in fata criticilor. Ca sa mai indulcim un pic lucrurile, in HZT aceasta problema nu este chiar atit de vizibila, dar se simte.
In concluzie HZT este o carte foarte buna pentru doua treimi, mediocru-bunicica pentru ultima parte, neasteptat de furibunda si terifianta. Un punct in plus pentru ca nu face parte din nici o serie (sper) si inca unul pentru ca nu este prea lunga. Recomandata.
PS. Nu va lasati inselati asemanarea aparenta cu “Pandorum” – in general, dar in special la nivel de miza este MULT peste film.
PPS. Atentie la fascinantul personaj Tsinoy. 😀

custom_1289506883109_bear_hull-zero-three-hcGreg Bear – Hull Zero Three

Cred (adica sper) ca domnul Greg Bear nu are mai are nevoie de nici o prezentare, chit ca traducerile volumelor sale in romaneste sint destul de scumpe la vedere. Eu personal nu stiu decit de “Eternitate”, romanul de mijloc la trilogiei “Eon” (nu ma intrebati de ce Nemira acelor vremuri a  facut aceasta alegere), plus un numar de povestiri prin diverse reviste si ‘almanahe’.

“Hull Zero Three” (HZT) este ultima productie semnata de titratul autor, publicata pe 22 noiembrie, anul acesta. Synopsisul mi-a trezit interesul, fiind vorba de un roman SF in adevaratul sens, si nu de un technothriller futurist asa cum Bear a scris in ultimii ani. Intr-un fel si volumul de fata ar putea fi considerat thriller… cumva marginal – fara doar si poate actiunea si misterul te fac sa dai pagina, dar miza este alta, si imi face placere sa spun ca este una cu greutate si ‘foarte’ SF.

Romanul se deschide cu o scena foarte asemanatoare (si cind zic foarte…) cu scena de deschidere din “Pandorum”, o asemanare descumpanitoare in prima faza a lecturii. Da, un tip se trezeste din cryosleep in conditii nu foarte fericite; da, avem de aface cu o nava multi-generatie imensa pe care lucrurile au luate razna… Dar asemanarile se opresc aici. Bear creeaza o lume inchisa aparte, sinistra, terifianta, dar in acelasi timp atragatoare, care stimuleaza dorinta de a descoperi. Bine, dorinta de a descoperi tine mai mult de cititor, confortabil instalat cu volumul in brate, decit de eroul povestii care e in pericol de a da coltul la aproape fiecare zece pagini… Ca tot am ajuns la personajul principal, romanul este scris la persoana intii. Este un jurnal de calatorie al unui narator caruia nu i se poate acorda nici un pic de incredere: memorie incompleta, memorii false, conditionare (de mai multe feluri) etc. Acesta trebuie sa infrunte nu doar pericolele unei nave care nu este intr-o forma tocmai grozava (citind aceasta carte o sa ‘simtiti’ cit de frig este in spatiu), dar si pe cele construite de cei ce vor sa-i impiedice calatoria, calatorie a carei destinatie si scop nu sint deloc clare nici macar pentru el.

Pentru doua treimi din carte actiunea, misterul, groaza, sense of wonder… sint foarte bine dozate si vin natural. In opinia mea, in ultima parte Bear cade in una din capcanele specifice SF-ului: revelatia explicata, prezentata ca la scoala. Exagerez un pic cu scoala, dar cam asta este ideea din pacate. Multe din cartile SF care incep bine dau in nas spre final cind pare ca autorul nu poate lega toate capetele fara a apela la scena-sedinta in care cineva sau ceva (in general cu o inteligenta sau cu experienta superioare) vine si explica personajelor principale ‘cum, cine si de ce’. In primul rind pare foarte artificial, iar in a doua faza raminem cu intrebarea “daca ceva/cineva-ul ala e asa de ciumeg, de ce se trezeste cu sa lumineze prostii de eroi abia la sfirsit, cind deja au patit ce era de patit?”. Evident, lipsa asta de motivatie genereaza ‘rasuflarea’ efortului scriitoricesc si ‘caderea’ in fata criticilor. Ca sa mai indulcim un pic lucrurile, in HZT aceasta problema nu este chiar atit de vizibila, dar se simte.

In concluzie HZT este o carte foarte buna pentru doua treimi, mediocru-bunicica pentru ultima parte, neasteptat de furibunda si terifianta. Un punct in plus pentru ca nu face parte din nici o serie (sper) si inca unul pentru ca nu este prea lunga. Recomandata.

PS. Nu va lasati inselati asemanarea aparenta cu “Pandorum” – in general, dar in special la nivel de miza este MULT peste film.

PPS. Atentie la fascinantul personaj Tsinoy. 😀

10 Comments

  1. O am si eu pe lista de lecturi obligatorii de pe Kindle..insa cartea aparuta inainte de asta e City at the End of Time..care e orice numa technothriller nu e 🙂

    In ultimul Geek’s Guide to the Galaxy este un interviu interesant cu Bear

    http://io9.com/5702896/greg-bear-swordfights-and-meets-aliens-in-episode-26-of-the-geeks-guide-to-the-galaxy

  2. Intr-adevar, infodump-urile sunt o problema a genului.

  3. infodump-urile sint o problema la hard SF, intr-adevar… si motivuil pentru care il prefer pe Bear ca autor de thrillere 🙂 speaking of which: din Bear au aparut la noi si Quantico (stiu ca ti-e draga cartea asta, aspoiule!) si prequelul la Fundatie (nu mai retin care dintre ele ii apartine lui Bear, parca ala cu haosul). Bear e pe cai mari si la britishi. probabil cu ocazia viitoarei editii britanice a romanului sus-recenzat, Gollancz au reeditat (cu coperte cu design uniform) Queen of Angels si Forge of God si, zilele astea (parca pe 9 decembrie), Eternity. si tot cu ocazia asta mi-am luat si eu City at the End of Time, s-ar putea sa-i dau o sansa in jurul sarbatorilor.

  4. @masterofdoom
    Parca Mariposa a fost ultima inainte de HZT… si aia e continuarea la Quantico.

    @Mihnea
    @Bear
    In cazul Bear nu e tocmai info-dump, este mai degraba o rezolvare neinpirata e finalului…

  5. @Bear
    Da-i o sansa..intotdeauna e interesant cum reuseste o carte sa descrie ceva asa de indescriptibil ca sfarsitul universului si al timpului peste mii de miliarde de ani..dupa parerea mea lui Bear ii reuseste destul de bine

    @Aspoiu
    Ai dreptate

  6. infodump-urile sint o problema la hard SF, intr-adevar… si motivuil pentru care il prefer pe Bear ca autor de thrillere 🙂 speaking of which: din Bear au aparut la noi si Quantico (stiu ca ti-e draga cartea asta, aspoiule!) si prequelul la Fundatie (nu mai retin care dintre ele ii apartine lui Bear, parca ala cu haosul). Bear e pe cai mari si la britishi. probabil cu ocazia viitoarei editii britanice a romanului sus-recenzat, Gollancz au reeditat (cu coperte cu design uniform) Queen of Angels si Forge of God si, zilele astea (parca pe 9 decembrie), Eternity. si tot cu ocazia asta mi-am luat si eu City at the End of Time, s-ar putea sa-i dau o sansa in jurul sarbatorilor.

  7. @Latoya Bridges
    Pai asta este editia britanica, si unica de pe piata la acest moment. Cel putin asa stiu eu.
    … si ce-i cu nick-urile astea?! 😀

  8. O am si eu pe lista de lecturi obligatorii de pe Kindle..insa cartea aparuta inainte de asta e City at the End of Time..care e orice numa technothriller nu e 🙂 In ultimul Geek’s Guide to the Galaxy este un interviu interesant cu Bear http://io9.com/5702896/greg-bear-swordfights-and-meets-aliens-in-episode-26-of-the-geeks-guide-to-the-galaxy

  9. Pingback: Nominalizările la premiul Arthur C. Clarke 2012 » Cititor SF

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu