Song of Kali – Dan Simmons

Song of KaliSong of Kali este pentru mine un alt exemplu al faptului ca, uneori, chiar daca o carte a primit un premiu nu trebuie sa-mi si placa. Bine, acum depinde si de cine e votat premiul si cum se stabilesc criteriile de departajare, in cazul de fata World Fantasy-ul fiind inminat de un juriu format din cativa scriitori in voga in perioada de premiere. Astfel, in anul 1986, atunci cind volumul a primit distinctia de World Fantasy Award pentru cel mai bun roman, din juriu au facut parte nume ca: Robert A. Collins, Ellen Datlow, Dean R. Koontz, Patricia A. McKillip, Charles de Lint si Robert Plante.

Iar drept contracandidati a avut romanele:

The Damnation Game, Clive Barker, Illywhacker, Peter Carey, The Dream Years, Lisa Goldstein, Winterking, Paul Hazel, The Vampire Lestat, Anne Rice. Singurele nume ce-mi sar in ochi sunt Anne Rice, ce de altfel nu a mai primit nicio nominalizare la aceasta categorie pina astazi, si Clive Barker, cu doar doua nominalizari fantastice (Weaveworld este una dintre ele).

Cartea de fata, romanul de debut al lui Simmons, urmareste sirul de evenimente in care se trezeste aruncat un intelectual american trimis in India, la Calcutta, pentru a realiza un interviu cu un mare poet, M. Das. Acesta a fost dat disparut si considerat mort de-al lungul a nu mai putin de 8 ani de zile, astfel ca subita lui aparitie creeaza valva in mediile literare americane.  Odata ajuns in Calcutta cu sotia de origine indiana (adusa pentru a-l ajuta la traducere) si bebelusul sau, Bobby Luczac va trai experienta vietii sale. Si de adaugat ca aceasta nu va fi una neaparat pozitiva.

Autorul se concentreaza foarte mult asupra orasului, asupra geografiei acestuia, dar si asupra arhitecturii specifice, subliniind mai ales decadenta si mizeria in care se scalda marea majoritate a populatiei acelor vremuri (desi nici astazi nu cred ca s-a ajuns prea departe). Si atmosfera romanului este foarte intunecata, exprimand o stare de angoasa asa cum numai Bacovia stia sa sugereze, iar prezenta cultistilor zeitei Kali si sacrificiile aduse acesteia condimenteaza din plin intreaga carte.

Pentru doua zile si un pic, cat se zvoneste ca a stat Simmons in India inainte de a scrie aceasta carte, a retinut o gramazie de detalii despre diverse implicatii culturale si etnice specifice locului. De altfel, cartea poate fi privita si ca un jurnal de calatorie din care aflam multe lucruri despre poporul indian si obiceiurile sale, unele dintre ele chiar incredibile. Chiar daca Dean R. Koontz spunea ca: “The best novel in the genre I can remember. Dan Simmons is brilliant!”, eu raman la parerea ca  punctul forte il reprezinta atmosfera, astfel ca  iubitorii de suspans si cei ce adora sa fie tinuti in priza se vor gasi in elementul lor. Din pacate pentru mine nu a existat o finalitate propriu-zisa – sau cel putin nu una asa cum mi-am dorit si cu ceva explicatii mai revelatoare,  astfel incat sa ma declar satisfacut. In plus, nici sperieturile nu au fost prea mari. Chiar deloc. Si daca mai adaug si intamplarea aproape cheie din final in care autorul nu tine cont deloc de culoarea pielii, uitand ca intre un american si un indian exista diferente semnificative, intriga  scartaie cu succes.

Mi-as fi dorit sa  fi ramas si eu cu o impresie buna, cum au ramas marea majoritatea a cititorilor, insa nu a fost sa fie de aceasta data. Inchei cu cateva cuvinte, un pic, pompoase si numai de bine despre roman de fata:

Dan Simmons understands terror and what it does to readers. Where Stephen King flinches, Simmons doesn’t.

Edward Byrant, Mile High Futures

Song of Kali is as harrowing and ghoulish as anyone could wish. Simmons makes the stuff of nightmares very real indeed.

Locus

11 Comments

  1. Nici mie nu mi-a placut Song of Kali. De fapt, in afara de The Terror, mie nu mi-a placut nici o carte de-a lui, din cate am citit. The Terror insa mi-a placut foarte mult. Nu mi s-a parut “mai horror” decat Stephen King, dar mi-au placut cand eram mic jurnalele de calatorie ale exploratorilor polari, si The Terror mi-a trezit nostalgii placute 🙂

    La Song of Kali intriga si felul in are personajele reactionau mi s-au parut artificiale. Iar finalul, foarte slab… o fi fost “horror” situatia din final, dar era exact la fel pentru orice cititor si fara sa mai aiba o ditamai nuvela in spate…

  2. Nu ti-a placut “Hyperion”?

  3. @rreugen

    sincer, ma asteptam sa mi se traga mai intai un mare sut in fund :D.. oricum timpul nu e pierdut…

    anul trecut am avut ocazia sa o cumpar de la Nautilus, la Gaudeamus, dar imi depaseam bugetul si nu am mai luat-o…si bine am facut! 😀

    eu m-am tot straduit sa duc la capat “Tinutul blanurilor” de Verne, dar ma tot poticneam…

  4. Mie mi s-a părut o carte banală, salvată doar de final, în care autorul a vehiculat o serie de clişee despre India – inclusiv clasicul clişeu al conspiraţiei oculte căreia îi cade victimă turistul. E drept că le-a vehiculat cu talent, că ăsta nu-i lipseşte, şi a creat o anumită atmosferă, dar cam atât.Unele întâmplări au fost previzibile, altele artificiale (consulul american mă îndoiesc că putea fi atât de tâmpit, mai ales în contextul special dat.)
    Aşa că suntem doi.Trei, cu rreugen.
    Mă rog, a fost plăcut s-o citesc, nu zic nu.
    Ce mi s-a părut reuşit a fost capacitatea autorului de a transforma un bebeluş de 7 luni într-un personaj, ceea ce nu e uşor. (Şi nu, nu e pentru că-s eu femeie şi-mi plac copiii).

  5. @Keeper: Nu am citit nici una dintre cartile SF ale lui Simmons.

  6. Ma rog… le-am rasfoit 😀 Parca sunt niste space-opera, nu? Pe mine nu m-a prins niciodata acest gen, nici macar in copilarie Star Trek sau Star Wars, asa ca probabil de aceea nu m-au atras.

  7. @kyodnb

    Ei, nu Tinutul Blanurilor. Eu tot reciteam Jurnalul lui Nansen. Aveam un cartoi vechi in biblioteca. Si mai aveam unul cu povesti despre Amundsen, Scott, etc, exploratorii adevarati. Oricum, cand am copilarit eu cartile pentru copii, sau de aventuri, erau mai rare, asa ca pe astea le tot reciteam.

  8. @rreugen
    Cel putin primul Hyperion nu cred ca se incadreaza in Space Opera..iar formatul dupa povestirile din Canterbury este chiar interesant..iar Ilium-Olympos are mai multa legatura cu Arda sau Ardoare lui Nabokov si Shakespeare decat cu Peter Hamilton

    Nici mie nu prea mi-a placut Songs of Kali..insa nu imi pare rau ca am citit-o..de fapt nu cred ca o sa simt vreodata ca am pierdut vremea cu cartile lui Simmons..cu toate astea imi tot fac curaj sa citesc Drood si Black Hills dar nu reusesc..parca tot timpul gasesc ceva mai interesant de citit decat ele..insa Flashback care va aparea in 2011 o astept cu nerabdare..va fi interesant de vazut ce face Simmons din niste droguri care te fac sa-ti retraiesti amintirile frumoase pe fundalul destramarii SUA..nu stiu de ce dar am impresia ca va avea un puternic parfum de Philip K. Dick

  9. @rreugen
    Si mie imi plac jurnalele dar nu numai cele de calatorie..imi plac sub orice forma ..fie ca e Gunter Grass sau Robert Frobischer in Cloud Atlas sau Charlie in Flowers for Algernon..jurnalul rocks! 🙂

  10. Încă o recenzie a unui roman SF pe ziua de azi care mă face să cred că voi deveni şi eu fan. Cred că dacă stârneşti atâta curiozitate ai cam îndeplinit destul de bine obiectivele unei recenzii, nu? 🙂

  11. daca ar fi fost o carte care sa-mi placa, daa :D…asa …nu m-am chinuit sa detaliez prea mult 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu