Makers – Cory Doctorow

Cory Doctorow - MakersM-am apucat intamplator sa-l citesc pe Cory Doctorow. Aruncam privirea pe Boing Boing ocazional, dar nu pot sa spun ca gaseam in articolele lui Cory ceva deosebit fata de ale colegilor lui. Cred ca prima data cand am dat peste un text literar al sau a fost cand am gasit When Sysadmins Ruled the Earth intr-o antologie si am fost destul de entuziasmata incat sa-i fac o recenzie separata. Au urmat alte nuvele, cand cautam materiale pt umplut Kindle-ul, apoi Little Brother, apoi Makers.

N-o sa argumentez ca Doctorow e un mare scriitor, noul Martin sau Zelazny sau mai stiu eu cine. Scrie simplu, scrie fara pretentii, dar scrie despre noi.

Cine sunt acei “noi”? “Compun” de vreo 2 saptamani recenzia asta in minte si inca nu am gasit o definitie exacta. Noi suntem geeks – fie ca putem sa cream un nou internet paralel cu cel “oficial” (ca Marcus din Little Brother), fie ca suntem experti in programare, fie ca putem crea orice cu o imprimanta 3D (ca Lester si Perry din Makers), fie ca putem sa recitam in ordine alfabetica intreaga distributie a Star Wars, fie ca petrecem nenumarate ore pe internet citind speculatii despre cine e mama lui Jon Snow. Noi intelegem ca “puterea internetului” nu e doar o expresie bombastica si ca oamenii din cealalta parte a ecranului sunt reali. Noi stim ca jocurile video nu ne transforma in ucigasi in serie, ci chiar pot inlesni relatiile sociale. Noi ne dam seama ca a veni acasa si a juca Starcraft 2 nu e cu nimic mai rau decat a veni acasa si a te uita la Stirile de la ora 5. Noi traim conectati la retea fara sa devenim robotei fara sentimente. Noi putem sa intelegem tot limbajul folosit de Doctorow fara sa recurgem la Urban Dictionary sau la Jargon File (noi stiam de existenta Jargon File fara sa ajungem la site cu o cautare pe Google).

Cateva dintre exemplele de mai sus se refera la mine. Cateva se refera la prietenii mei. Toate sunt perfect normale in realitatea “mea” si in Makers.

Partea SF este infima: actiunea se petrece intr-un viitor foarte apropiat, o extrapolare nu foarte trasa de par a realitatii de azi. Economia o duce putin mai rau, tehnologia e putin mai avansata, dar in 10 sau 20 de ani am putea trai in lumea asta. Partea SF nu e importanta. Makers e povestea unui mod de viata, o versiune moderna a inceputului si a sfarsitului unui nou vis american.

Totul incepe, ca atat de multe lucruri, de la o corporatie. In cazul nostru, numele ei e Kodacell, s-a nascut din fuziunea Kodak cu Duracell si are un presedinte pus pe fapte mari: Landon Kettlewell propune un nou mod de a face afaceri, bazat pe sponsorizarea indivizilor cu idei. Orice inventator lipsit de fonduri, orice geek creativ poate sa beneficieze de cateva mii de dolari si de un manager care sa il ajute sa puna o afacere pe picioare.

Suzanne Church e jurnalista pe probleme de tehnologie, dar accepta oferta lui Kettlewell de a scrie (pe blog) despre niste antreprenori care profita de oferta lui de finantare. Barbatii plini de idei se dovedesc a fi doi prieteni din Florida, care au “biroul” intr-un mall abandonat si fac gadgeturi din vechituri. Cei patru, plus Tjan, managerul livrat de Kettlewell, alcatuiesc grupul de personaje principale ale cartii.

Prima parte a romanului este materializarea visului american al lui Doctorow, un fel de Boing Boing la scara mare: ideea lui Kettlewell da nastere unei adevarate miscari sociale si economice, botezata New Work. E greu sa iti scape ironia situatiei: o corporatie da mana libera tuturor geeks-ilor din America. Lester si Perry sunt fericiti ca niste copiii care au descoperit un joc nou, ca niste oameni care au descoperit ca, surprinzator, chiar pot scoate bani facand un lucru care le place. Suzanne este expresia visului atator bloggeri: isi da demisia de la ziar, scrie full-time pe blog, face mai multi bani decat inainte si are mii de fani.

Daca te recunosti macar putin in personaje, e imposibil sa citesti fara sa te entuziasmezi. Daca ti s-a intamplat sa aperi cultura web in fata cuiva care nu intelege, o sa iti doresti, ca si mine, sa traiesti putin in viitorul lui Doctorow. Makers m-a facut sa cred, macar pentru cateva ore, ca ceea ce majoritatea oamenilor numesc astazi “copilarii” ar putea deveni un mod de viata.

Dar lucrurile frumoase nu dureaza, iar Doctorow stie sa se opreasca inainte ca totul sa devina plictisitor sau imposibil de crezut. Visurile frumoase nu dureaza in lumea reala. Si totusi…

O sa ma opresc aici cu rezumatul. Romanul mai are doua parti, scrise in alt registru. Entuziasmul debordant dispare. Lumea reala distruge visurile… dar intotdeauna apar unele noi.

Din pacate, ceea ce ma face pe mine sa-l apreciez atat de mult pe Doctorow va indeparta multi cititori. Daca nu te recunosti macar putin in personaje, daca nu intelegi limba pe care o vorbesc, daca nu le intelegi motivatiile… rezultatul va fi cam ca recenzia asta a lui Kyo 😀 (la Un miliard de sanse, prima parte din roman (adica nuvela Themepunks, din care a fost extins Makers, cred), aparuta la Millennium Press). Doctorow scrie prea mult pentru “noi” si sunt convinsa ca pierde multi cititori asa. (Mie imi place sa ma simt unica, asa ca ma bucur intr-un fel ca textele lui nu plac tuturor.)

Cateva exemple; de ce Makers trebuie sa fie inteles din prima pentru a fi apreciat la adevarata valoare:
* “No, no, no. A googol times no!” (Un googol este numarul 1 urmat de 100 de zerouri si inspiratia pentru numele Google.)
* Roboteii care curata plajele nu “aspira”, ci “roombeaza
* Galeria interactiva pe care o deschid Lester si Perry este un Digg adus in lumea reala: vizitatorii pot sa voteze pozitiv sau negativ exponatele si locul lor in sala este schimbat in functie de popularitate.

Daca nu intelegi ce e misto la maruntisurile astea… probabil ar fi o idee mai buna sa citesti alta carte.

Din partea mea, Makers primeste 5 stelute din 5. Doctorow a reusit sa combine perfect entuziasmul de fan DYI cu economia, a scris cateva personaje cu care ti-ai dori sa iesi la bere, si a reusit sa ne ofere un sfarsit dulce-amarui care sa ne readuca la realitate, dar care sa ne lase in continuare sa speram. Pentru mine urmeaza For the Win, un roman YA despre gold farmeri… si, cu putin noroc (si timp), va avea parte de o recenzie aici, alaturi de Little Brother.

P.S. Makers, ca toate romanele lui Doctorow, poate fi descarcat gratis de pe site-ul lui.

22 Comments

  1. Suzanne Church este si o scriitoare de SF din Toronto, in mod sigur cel putin cunostiinta cu Doctorow. Ea este si membra a grupului de scriitori pe care l-am infiintat anul trecut — StopWatch Gang (apartinind cel putin altor doua grupuri, dintre care unul al lui Sawyer). Ma intreb daca este o coincidenta, sau chiar ea este personajul.

  2. Ce tare, nu stiam! Nu stiu cat de “ea” e in carte – personajul e o jurnalista de vreo 45 de ani de unde din SUA si pe site-ul autoarei nu sunt prea multe detalii. Oricum, numele probabil e pus acolo cu buna stiinta.

  3. Bine ai venit în clubul admiratorilor lui Cory Doctorow! Despre celelalte cărţi ale lui am scris pe larg aici: http://sites.google.com/site/florinpitea/indexr-html/SFsifantasycanadian/cory-doctorow şi aici: http://tesatorul.blogspot.com/search/label/Cory%20Doctorow . Avînd în vedere cîte lucruri frumoase ai scris despre “Makers”, am să o parcurg cît de curînd, iar “For the Win” e următoarea pe listă. 🙂

  4. aaa…deci e continuarea la “Un miliard de sanse”…chiar ma intrebam daca a mai scris-o vreodata…bine, eu nu am fost la fel de entuziasmat, dar de rau nu am vorbit-o 😛

  5. Starcraft 2 rocks! 🙂

  6. @masterofdoom
    Lol! Nu chiar… m-am plictisit cam repede.

  7. Pingback: Galileo Online » Intermeci (6)

  8. Am citit si eu un roman de Doctorow. Nu mai stiu cum se cheama, insa citind recenzia am descoperit ca romanul citit de mine era construit cam pe acelasi sablon cu asta: o parte fantastica (asa cum notezi si la Makers, nici in romanul citit de mine componenta fantastica nu are importanta – e o metafora pentru o copilarie dificila, scrisa cu picioru’) si una inspirata de politicile web 2.0 promovate de Doctorow (in romanul citit de mine, visul care se materializa era cel de a oferi wireless gratis).

    Altfel, in afara de faptul ca personajul principal are obiceiul sa savureze saliva lasata de diverse femei pe obiecte (tigari, etc), si alte comportamente baloase fata de femei (cam toate la 20, sau sub 20 de ani…) dandu-mi impresia ca este cel mai libidinos personaj principal de care am dat in ultimii ani, mie mi s-a parut genul de carte care pare prea scumpa si atunci cand e gratis.

    Pe de alta parte, eu nu am fost entuziasmat de felul in care Doctorow se apropie de “geek-culture” – cel putin in cartea citita de mine, geeks-ii sunt niste sabloane de carton, fiecare cu un numar anume de “ciudatenii” (ca doar se stie, din atatea filme, ca geek-ul trebuie sa aiba ciudatenii de alea simpatice, ca sa ne placa de ei si noua), iar pe langa ele dotat cu un “vis” numaidecat amenintat de “corporatii.” Mi s-a parut teribil de schematic si C L A R : cam asa cum erau si personajele din The Girl With The Dragon Tatoo, clar politically correct aia buni, clar incorrect aia rai.

    In plus, ideile alea ale lui cu renuntarea la copyright si basculatul artei gratis pe net, mie mi se par niste aiureli care vor conduce la o mare latrina culturala. Din fericire se pare ca nu il iau prea multi in seama (dintre artisti, zic, aducandu-mi aminte ca pe Rushdie l-a busit rasul cand a auzit ideea respectiva…)

  9. masterofdoom: Inca nu am jucat prea mult, am ceva de terminat in WoW 😛

    rreugen: Nu recunosc cartea din detalii, dar intr-adevar actiunea pare sa fie dupa aceleasi linii. In Makers tocmai ca (unele dintre) personajele care te astepti sa fie nesuferite (corporatistii, ‘ala rau’ de la Disney) se dovedesc a fi macar gri, daca nu albe. Nu tin minte ca geeksii de aici sa fi avut fiecare vreo chestie definitorie – ‘ala face X, asa ca e geek’. Daca iti aduci aminte ce carte ai citit, sa-mi spui si mie please.

  10. Nu o mai am pe hdd, si am o oaresce lehamite in a ma apuca de citit rezumatele cartilor lui ca sa imi dau seama. S-ar putea sa fie una dintre cartile mai vechi, unde mijloacele/temele folosite sa fie tratate mai primitiv, si apoi rafinate in cartile mai recente.

    Culmea, si in cartea citita de mine erau nitse corporatisti ‘simpatici,’ cum ar veni se lasau ‘cuceriti’ de planul idealist al geek-ilor intr-un mod deschis, si neasteptat pentru geeks. Era o scena menita sa demonstreze diferenta dintre corporatia ca entitate (care e evil, si dumb, si slow) si oamenii care o compun, care sunt hip si cool si, de fapt, foarte umani (o gluma, un sambure de simtire, etc).

    E genul de manipulare a cititorului pe care eu nu o agreez.

    Pe de alta parte, chestiunile astea care tin de politica autorului, si mai putin de naratiune, m-au deranjat mult mai lejer decat atitudinea fata de sex si femei. Si eu nu sunt deloc pudic – am citit Amantul Doamnei Chatterley cand aveam 7 ani asa ca nu rosesc usor. Dar personajul principal din cartea asta (ah, uite un amanunt de care mi-am adus aminte, numele personajului principal e orice nume incepe cu A, si ale celorlti frati ai lui, din copilaria traumatica, incep cu B, C, D, etc.) era asa de libidinos ca mi se ridica pielea pe mine; imi aducea aminte de un balos de profesor de la liceul meu, care se holba dupa fundurile fetelor care ieseau din clase, transpira abundent si isi lingea buzele… Erau mereu lucioase si umflate, ca doi viermi grasi si decolorati. Nu mai tin minte cum il cheama, dar pariez ca numele incepe cu A… 😀

    Recitind ce ai scris mai sus, cred totusi ca e vorba de temele sale preferate, scrise ‘mai la tinerete,’ si ca in Makers le plesneste mai bine.

  11. Nu cumva era “Someone Comes to Town”?

  12. Someone Comes to Town banuiesc si eu. Am vrut s-o citesc, dar am reusit s-o pierd pe undeva…

    In Makers e o scena de sex, fix inutila (probabil trebuia s-o bifeze de pe lista), dar fara nimic libidinos. Nici cea din Little Brother n-are nimic de genul asta.

    Si asta cu corporatiile… a mea e la fel de idioata ca toate, iar seful meu chiar e simpatic 😀 Nu chiar asa de geek-friendly ca ai lui Doctorow, dar aproape.

  13. Da, Someone comes… e cartea. Cel putin conform rezumatului de pe wiki.

  14. @rreugen: stiai ca “Someone” a aparut si la Millennium Press? 🙂

  15. Am citit “Someone” si mi-a placut foarte mult. De fapt a fost primul Doctorow care mi-a placut si abia de la acea carte am inceput sa-l citesc. Inainte ii citisem “Eastern Standard Tribe” si m-a dezamagit, pentru ca mi s-a parut plina de grozavisme si pustisme.

    Partea fantastica in “Someone” este superba, nicidecum “nu are importanta”. Este acel gen de fantastic care te uimeste si te amuza in acelasi timp si explica totul despre personaj si intriga. Fara acea parte, restul nu poate sta in picioare. Si este exact genul de fantastic care merge ca uns cu scriitura realista pe care o foloseste in carte si cu intriga SF care predomina povestea. Pentru ca si aici povestea are loc aproape in timpurile noastre, de unde abordarea realista.

    Pina la urma cred ca se reduce la gustul personal, pentru ca este un fantastic care probabil nu multumeste pe toata lumea. Dar partea realista cu intriga SF nu are cum sa ramina neobservata. Sau sa nu placa. Pentru ca acolo, in scriitura aia realista Doctorow m-a convis ca este un prozator bun.

  16. @Bear
    Nu, habar nu aveam. Daca volumul face boing-boing cand ii dau drumul din mana pe podea, il cumpar.

    @Costi
    Uite, pe mine ma irita cand un scriitor foloseste conventiile arbitrare ale meseriei atat de transparent (si am recitit rezumatul de pe wikipedia ca sa pot da si exemple) in slujba unei descrieri sablonistice a societatii.

    Tatal este un munte? Vai, ce mod subtil de a descrie sablonul de tata distant si puternic – ala pe care il stim cu totii din atatea filme frumoase.

    Mama e masina de spalat? Alta grea de tot, carevasazica e femeia casnica, aia dedicat familieie si copiilor…

    Pe care copii ii cheama, in ordinea nasterii, A, B, C, etc – nu cumva o fi asta o critica asupra conventionalismului si lipsei de imaginatie a clasei mijlocii, ca doar e la moda la inceputul asta de secol…

    Si toata partea “fantastica” din roman e o asemenea inlantuire de metafore puerile si usor de citit, comode pentru cititorul obisnuit cu cliseele si “problemele zilei.” Pot continua cu exemplele, dar mi se pare suficient.

    M-am gandit mult, inainte sa-ti scriu argumentele de mai sus, daca e intr-adevar o chstiune de gust personal, asa cum spui. Numai ca eu nu am o problema generala cu autorii care folosesc fantasticul ca o metafora pentru probleme actuale – tocmai am terminat de citit o carte absolut minunata de acest tip, UFO in Her Eyes. Insa ce m-a deranjat la Someone a fost ca metaforele sale transparente nu ma conduceau catre momente de inspiratie, momente in care sa inteleg ceva nou, sau ceva altfel, despre viata. Metaforele din Someone imi dezvaluie cliseele din filme de Hallmark.

  17. Stii ca in anii ’30 (sec. 20) in China au dat Conducatorii o lege conform careia toate creatiile artistice trebuiau sa contina 30% entertainment si 70% ideologie? Am citit azi un articol despre asta 🙂 Au fost omorati niste scriitori. Cartea asta mi s-a parut ca e la fel de dominata de ideologie – politica si sociala (prin modul in care legitimeaza gandirea cliseatica, etc).

    Hmm. E cumva funny.

  18. @rreugen: pacat ca le-ai citit astfel. Stiu ca este o tara pe care romanii o au si ca e datorata trecutului comunist care ne-a invatat sa citim si sa scriem totul cu dublu inteles, unul pentru securitate si altul pentru cititorii destepti, care vor stii sa vada dincolo de cuvintele ordinare scrise de noi, intelesurile mai profunde. Dar asta nu mai are aplicabilitate astazi.

    Doctorow nu are de cine sa se ascunda si ca majoritatea scriitorilor si cititorilor de aici nu prea agreaza aceasta modalitate. In “Someone”, familia lui A chiar este una fantastica, pentru ca dincolo de faptul ca tatal este un munte si mama o masina de spalat (care sint niste idei foarte frumoase daca incerci sa nu le interpretezi comunist), familia lui chiar are atribute si puteri de fiinte fabuloase, ceea ce nu se mai incadreaza in interpretarea de “familie mediocra si lipsita de imaginatie, de clasa mijlocie”. Iar daca intr-adevar ai citit cartea, stii la ce atribute si puteri ma refer.

    De asemenea, numele marcate alfabetic se regasesc in toata cartea, nu numai in familia lui A (unde sint toti alfabetic de la A la G). Apare la un moment dat un H, iar vecinii lui A din Kensington Market sint denumiti alfabetic de la K la M, apoi grupul de anarhisti, samd. Toate astea au o legatura cu modul in care percepe A lumea reala, din afara lumii fantastice a familiei si trecututlui sau. Iarasi, pentru cine a citit cartea o sa gaseasca referintele. Nu are rost pentru cei are nu au citit-o sa dam prea multe in vileag aici.

    In mod cert, Doctorow nu a folosit fantasticul in sens metaforic aici. El chiar a creat o lume fantastica foarte asemanatoare cu cele create in benzi desenate, deoarece este un mare admirator al comicsurilor si isi trage o buna parte din inspiratie de acolo.

    Dar iarasi spun, nu este o lume fantastica conventionala (cu zinite si pitici, ori dragoni si printese), este una in cazul careia chiar se aplica regula ca “daca accepti conventiile poti citi mai departe, daca nu…”

  19. @rreugen
    Stii, traitul din scriis nu e un job usor nici pentru scriitor de limba engleza relativ cunoscut, asa cum e Doctorow. Intr-un fel el e obligat sa sustina treaba cu disiparea in mod gratuit a creatiilor – in cazul lui a facut aceasta miscare pentru cistiga popularitate, notorietate. E bine sa vorbeasca lumea despre tine drept ‘tipul care isi ofera operele gratis’ sau au tipul care sustine politica respectiva… decit sa nu vorbeasca deloc. Au fost si altii care au procedat asa ca sa atraga atentia cititorilor si editorilor (Scalzi de ex.), insa el a preferat sa transforme asta intr-o miscare (sa-i zicem asa) folositoare pentru el (avind in vedere tematica scrierilor sale, geek oriented). Evident, asta afecteaza cashflow-ul ce vine de din vinzarea cartilor, insa oricum nu era stralucit. Pe linga banii din carti, vin alte oferte pentru eseuri, critica, cuvintari si alte dari cu parerea (pe bani, bineinteles) din care Doctorow cistiga ‘ceva’.

  20. @Costi

    Costi, bineinteles ca in carte familia lui A chiar este fantastica. Insa fantasticul este folosit de autor ca metafora a lumii contemporane (un aspect al ei, macar). Sunt foarte multi scriitori care folosesc fantasticul asa – in afara de scriitoarea chinezoaica mentionata mai sus, cu UFO in Her Sight, un exemplu la indemana este Ferma Animalelor.

    Iarta-ma daca o sa ignor politicos ideile tale despre modul meu de interpretare comunist. Sunt satul de genul asta de discutii, deci fie cum vrei tu.

    Si restul personajelor din familia lui, insula, matriostile, futurologul, neintegratul, sunt de asemenea metafore simplu de descifrat. Ca si tanara cu aripi, sablonul femeii abuzate pana la punctul in care isi apreciaza agresorul, samd. Nu am rabdare sa o iau cu amanuntul.

    Sigur ca poti citi cartea pur si simplu, amuzat sau interesat de descrierea unei lumi diferite sau de intriga. Dar tu imi spui ca:

    “De asemenea, numele marcate alfabetic se regasesc in toata cartea, nu numai in familia lui A (unde sint toti alfabetic de la A la G). Apare la un moment dat un H, iar vecinii lui A din Kensington Market sint denumiti alfabetic de la K la M, apoi grupul de anarhisti, samd.”

    Dupa care zici:

    “In mod cert, Doctorow nu a folosit fantasticul in sens metaforic aici.”

    Pai in primul paragraf imi spui ca numele personajelor au fost alese ca sa respecte o configuratie simbolica, apoi spui ca fantasticul nu e folosit metaforic. It does not compute.

    De asemenea, din cate (enorm de putine) stiu si eu despre comics-uri, personajele acelea mascate si super-puterile lor sunt extrem de simbolice, reprezentand tot felul de dorinte atavice sau instincte, vise, frici, etc.

    I am Sigmund Freud! I am Jack Kirby! From our powers combined, here is: CAPTAIN AMERICA!

    😛

    Si, cum suntem cu totii post-modernisti, treaba cu comics-urile e o mana cereasca pentru scriitori. A scris Michael Chabon un roman superb folosindu-se de comics-uri.

    De aia, am mari indoieli ca argumentele tale, ala cu numele alese intentionat, si cel cu comics-urile, demonstreaza ca fantasticul lui CD nu e folosit in sens metaforic. Poate in alte carti o fi mai escapist, dar aici nu iesirea 😛

  21. @aspoiu

    Fara nici o indoiala. Nu cred ca traitul exclusiv din scris este altceva decat un extrem de rar accident. Orice scriitor preda, editeaza, tine conferinte, etc.

    Marketing rulz.

    Si probabil ca nu e doar marketing. Omul crede in ceea ce sustine. Scrie carti ca sa isi expuna punctele de vedere.

    Sunt de acord ca “E bine sa vorbeasca lumea despre tine drept ‘tipul care isi ofera operele gratis’ sau au tipul care sustine politica respectiva… decit sa nu vorbeasca deloc.”

    Insa atunci cand eu aud vorbindu-se despre cineva ca sustine o anume politica, si ca scrie niste treburi pe care le da gratis, am senzatia ca ar trebui sa ma duc la o conferinta de presa de-a lui despre treaba respectiva. Si, eventual, pe drum sa cumpar o carte a altui om, despre care am auzit vorbindu-se ca … ar fi bun scriitor 😀

    Probabil ca CD a scris si carti mai bune, si sunt sigur ca financiar imbinarea dintre BB, romane si politica lui (e un soi de libertarianism, nu?) fac treaba sa mearga.

  22. Pingback: Cititor SF » Little Brother – Cory Doctorow

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu