Pulp, dar cinstit!

skypeople_pbS.M. Stirling – The Sky People (2006)

Il apreciez pe SM Stirling pentru ca este un autor cinstit:  nu scrie scrie carti pulitzeroase, nici hard SF care sa-ti arda neuronii, dar nici nu pretinde ca ar scrie asa ceva. El stie ce scrie, cititorii stiu si ei si toata lumea este fericita.

“Sky People” este un retro-pulp modernizat combinat cu istorie alternativa, dedicat ‘pulpistilor’ consacrati. Suna paradoxal, insa asta este formularea care mi se pare cea mai potrivita: retro-pulp sub aspectul tematicii, modern din punct de vederii al scriiturii.

Aspectul dominant al setup-ul este faptul ca rusii au descoperit viata pe Venus in 1962. Si nu au descoperit niste microbi sau bacterii amarite, ci paduri cu insecte, pasari si animale. Ba erau si oameni surprinsi prin imagini. Ai zice ca deja orice urma de seriozitate s-a dus naibii din prolog, insa nu e deloc asa. Implicatiile si cadrul general sint mult mai bine lucrate decit in alte carti. Spre exemplu marea fisura in relatiile Sino-Sovietice nu se mai produce, chinezii si rusii devin foarte buni parteneri in programele spatiale, americanii conduc o alianta a teritoriilor de limba engleza, iar Europa continentala – Uniunea Europeana este condusa de Franta (prin urmare sint abia pe locul trei in cursa spatiala). Razboiul rece s-a racit de tot, fiind inlocuit de un fel de concurenta colegiala in programe spatiale.

“Sky People” are o gramada de similitudini cu “Avatar”: planeta luxurianta, sky people (sic!)bastinasi ‘salbatici’, gagici misto inclusiv o printesa, un soldat de treaba care salveaza … etc. Din punct de vedere logic si ‘realist’ cartea este net superioara si am sa va dau citeva exemple: tineti minte excavatorul si camioanele alea cit un bloc din film? In cartea de fata zborul cosmic chiar si pina la vecina Venus este scump, asa incit astfel de ‘efecte speciale’ nu sint posibile. Oamenii prefera sa trimita mici circuite de control neorologic pentru a fi  implantate in creierul marilor animale venusiene ce devin astfel adevarate mijloace de transport cu telecomanda. O alta chestie ar fi mijloacele de transport aeriene, ditai gunship-urile din film fiind inlocuite in carte cu dirijabile construite din materiale locale si propulsate cu etanol. Una peste alta (oamenii din carti fiind deobicei mai inteligenti decit cei din filme) ai nostri prefera sa trimita pe Venus citeva scule si utilaje destepte care sa produca la destinatie cele trebuincioase, decit sa expedieze un munte de fiare “made on Earth” de la milioane de kilometrii departare (in cel mai bun caz transportul e mult mai scump decit ce se transporta). Ar mai fi de precizat ca transportul rapid este doar pentru oameni sau materiale critice, pe cind transportul de ‘marfa’ se realizeaza cu ajutorul barjelor propulsate de velatura solara, experimentate cu succes de catre japonezi in vara acestui an.

Personajele sint destul de simplute, fara istorie sau trasaturi prea adinci, tipice pentru un roman de aventuri. Acest lucru nu este foarte deranjant avind in vedere aderenta la pulp declarata inca din prima pagina. Plotul nu straluceste dar nici nu plictiseste. Un punct in plus pentru faptul ca autorul nu creeaza un puzzle de coincidente, ci lasa actiunea sa curga relativ natural iar personajele principale dau de belea (bine, nu belea iremediabila), fara salvari miraculoase produse din palarie.

Un alt aspect pozitiv este ca scriitura nu cade in pacatul explicatiilor – actiunile nu sint explicate (dar par logice in context), nu sint explicate sentimentele si trairile (actiunile si dialogul fac asta), nu avem nici data dump enervant.

In concluzie “Sky People” reuseste cu brio ce si-a propus – este o carte de aventuri usurica, cu o aroma retro aparte, numai buna pentru o lectura de relaxare. In acelasi timp nu este genul de carte care sa o tii minte ca pe ceva special, … daca o sa o tii minte.

5 Comments

  1. Suna ca o carte pentru care as fi dat bani grei pe la 13-14 ani 🙂 Atunci imi placea si Heinlein, si cartea asta suna mai interesant.

    Dar acum nu cred ca as avea rabdare sa o mai citesc.

  2. @rreugen
    Pretentii, pretentii… 😀

  3. SM Stirling se rontaie repede si se digera usor. E bun de avut la indemana, pentru senzatii de “as citi ceva in fuga”.. Nu m-am uitat dupa cartea asta pana acum, pentru ca am inteles din coperta si titlu ca sunt sanse mici sa poftesc la ea, neincadrandu-se in ce imi place (si de la SM Stirling). Eram insa curios sa vad ce-o sa zici despre ea. In concluzie, daca n-as avea altceva la indemana as citit-o si pe asta. N-ai zis ca e o carte proasta.
    Apropos de carti proaste, citesc “The War that Came Early: West and East” de Turtledove si pare ca a scris-o cu o alta mana, comparativ cu “Hitler’s War” care a fost praf. Oare plateste shadow writeri? Daca da, cred ca de data asta a gasit unul mai bun.

  4. Pingback: Galileo Online » Intermeci (5)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu