Horns – Joe Hill

Joe Hill - HornsAm fost eu un pic sceptic in ceea ce-l priveste pe Joe Hill, mai ales ca Heart-Shaped Box nu parea ca suna a cine stie ce, dar cartea de fata mi-a schimbat total parerea. Dupa cateva pagini din Horns eram pe jos, aproape la propriu, de ce idei i-au trecut prin cap fiului tatalui sau. Il avem pe Iggy William Perrish, un tanar aproape normal, asta daca nu ar fi fost suspectat ca si-ar fi ucis si violat prietena (nu neaparat in ordinea asta) cu ceva timp in urma. Ei bine, intr-o dimineata dupa o bauta puternica flacaul nostru se trezeste cu un set de coarne dracesti de toata frumusetea. Si cum lucrurile bune nu vin intotdeauna singure, Iggy descopera ca s-a scapatat si cu niscaiva puteri specifice aferente unui asemenea purtator. Si sa te tii apoi ca incepe show-ul.  Primele 40-50 de pagini ale cartii sunt de pus in rama. Avand in vedere ca odata ce intra in vorba cu o persoana, respectivul nu se poate abtine sa nu-si dezvaluie adevaratele ganduri, anti-eroul nostru afla, cu stupoare in prima faza, ca lumea din jurul sau nu-l vede prea bine. Bine, el oricum stia, insa socul cel mare vine tocmai din partea propriei familii, ce-l considera vinovat de disparitia prietenei sale si nu e tocmai incantata de ce a ajuns progenitura lor, mai ales ca tatal a fost un muzician de succes si a putut sa asigure familiei un trai cu mult peste cel normal. Si daca mai adaug ca pe masura ce trece timpul Iggy observa ca are si abilitatea de a-si convinge interlocutorul sa faca orice nasty thing ce-si doreste in subconstient respectivul, sau macar il poate influenta in directia respectiva, distractia e asigurata.Dezamagirea vine din faptul ca dupa cele 50-60 de pagini cartea isi schimba total strtuctura si timpul de desfasurare a actiunii. Hill ne trimite in momentele de adolescenta ale tanarului, cam pe la 14-15 ani, cu accent pe  ziua in care a zarit-o pentru prima oara pe cea de care se va indragosti nebuneste si totodata victima de mai tarziu,  Merrin Williams. Din acest moment cartea, ca atmosfera si intamplari urmarite, aduce cu un alt roman citit recent, The Shadow Year a lui Jeffrey Ford, doar ca acum e vorba de adolescenti  mai in floarea varstei, preocupati de cu totul alte situatii decat la Ford. Mie mi s-a parut un pic stanjenitor, sa nu zic deprimant,  sa citesti despre un personaj despre care stii cum va sfarsi, mai ales si ca povestea pare foarte reala si  bine detaliata de autor iar personajele sunt bine conturate si puse in plan. Din ce am presupus eu, existau doua posibilititati in ceea ce priveste autorul crimei si autorul a ales-o pe cea mai plauzibila, mai ales daca urmaresti atent atat debutul romanului, cat si evenimentele ulterioare. Astfel criminalul se intuieste rapid si accentul nu pica pe descoperirea lui, ci dimpotriva se incearca sa se prezinte cum au pornit lucrurile si de ce s-a ajuns in acel punct.

Bine, daca as analiza mai profund as spune ca Iggy pare un tanar cam cretinel, incapabil sa discearna ceea ce se intampla cu adevarat in jurul sau si total neatent la semnalele care-i sunt trimise. Insa e adevarat ca nu toti au “norocul” de a copilari cu prieteni sociopati ca sa faca diferenta intre cum s-ar comporta unul adevarat si unul dus cu vaca, asa ca ar fi de inteles. Din fericire, Hill nu a mostenit plasa de detalii pe care o tese tatal sau, de scoate numai DEX-uri in ultimul timp, insa a prins bine arta scrisului si dovedeste ca stie meserie. Si zic asta chiar daca mai da si el cu batul in balta spre final, unde cam amesteca borcanele, si de fapt Iggy nu e chiar asa de invincibil pe cat pare. Si nu prea am inteles de ce a mai trebuit sa adauge in tablou si niste fenomene si mai paranormale (da, se poate si mai “bine” decat niste coarne)  cum ar fi intoarcerea in timp, care oricum nu a rezolvat nimic.

Totusi povestea este bine pusa la punct, cu destule necunoscute ce mai apar pe parcurs, autorul reusind, nu de putine ori, sa nu dezvaluie toate amanuntele, cele  esentiale facandu-si aparitia abia in momentele-cheie ale romanului. Pacat ca dintr-o carte cu accente tragi-comice (deci sunt niste situatii in primele pagini care fac toti banii)  se transforma gradat intr-o lucrare dramatica, dar pina la urma cam cu asta se mananca si viata in general. Cu unii soarta nu sta la discutii si niciodata nu poti avea certitudinea sigurantei zilei de maine. Important e sa traiesti clipa, restul sunt doar amanunte. Cel putin in teorie.

Joe Hill este unul din autorii care a reusit sa ma surprinda inca de la prima lectura. Si e laudabil ca acest lucru s-a realizat nu prin prisma ideilor de horror sau supans prezente in text, ci in special prin incarcatura literara de care da dovada cartea si claritatea viziunii scriitoricesti.  Horns a fost ceva cu adevarat special si memorabil,  insa sincer sa fiu nu pot spune ca mi-a deschis subit apetitul de Hill. Si drept urmare nici nu o sa sar sa-i citesc toate lucrarile prea curind.

19 Comments

  1. Flavian Petraru

    Mi se pare interesanta cartea din ce zici in recenzie.
    Vad ca esti cam cel mai rapid in publicarea recenziilor. Din ce vad (dau un ex) Feeria citeste cartea -Minunata lume noua de aproximativ o luna de zile iar eu tot astept recenzia ei (nu vreau sa supar pe nimeni, asa ca nu mi-o luati in nume de rau).

  2. cred ca feeria a spus undeva, prin comentarii, ca nu o sa scrie recenzie la carte. iar daca ceva e trecut la ce citim nu inseamna automat ca vom scrie si o recenzie la cartea respectiva.

    (dar zic mersi ca updatez rar poza de acolo, ca am citit cel putin 10 carti in ultimele 2 luni care n-o sa ajunga pe site :P)

  3. Flavian Petraru

    Ok Jen, ma gandeam ca tot ce apare acolo o sa aiba parte si de o recenzie.

  4. Intr-o lume ideala… dar cum nu traim intr-una, nu, alea sunt acolo doar informativ. Nu stiu ce parere are restul lumii, dar eu fac si recenzii by request – adica daca vezi ca citesc ceva interesant, nu te sfii si intreaba, s-ar putea sa ma hotarasc sa scriu despre carte. Dar simpla aparitie a copertii acolo nu garanteaza aparitia unei recenzii.

  5. Cartea lui Jeffrey Ford se numeste The Shadow Year 🙂

  6. Horns este pregatita pentru citit…sta frumos pe Kindle langa Kraken…Hill si Mieville..:)..dar cred ca totusi voi sari pe Kraken prima data..e prea tentanta

  7. Apropo de The Shadow Year…cum ti s-a parut?…se pare ca intreaga poveste cu copii in America anilor 60 a rezonat foarte bine la ei in tara..le-a adus aminte de propria copilarie..dar pe mine cartea nu a reusit sa ma prinda deloc

  8. @masterofdoom

    da, si doar vroiam sa verific…dar m-am luat cu altceva si am uitat…merci

  9. @masterofdoom

    am scris si despre ea :D… pai mie mi-a placut …destul de mult…nu e ceva ce intalnesti in fiecare zi si probabil de asta mi s-a paru speciala…cred ca trebuie sa ai si un pic de rabdare la ea…

    acum am citit un pic din Feed de Mira Grant…tot cu zombalai…dar nu m-a prins…

    si am mai rasfoit un pic Dragon Factory de Jonathan Maberry, dar mi-a crescut tensiunea un pic cu inceputul asemanator cu cel din romanul trecut…

    asa ca posibil sa raman la…Carlson 😀 ca tot mai pot scoate cate ceva de la “naftalina”…

  10. @kyodnb
    Fantastic…nu stiu cum de mi-a scapat review-ul 🙂 Nu se va mai intampla.

  11. @kyodnb : “Horns a fost ceva cu adevarat special si memorabil, insa sincer sa fiu nu pot spune ca mi-a deschis subit apetitul de Hill si acum nu o sa ma las pina nu-i citesc toate lucrarile.”

    Foarte interesant. Am citit de vreo trei ori fraza ca sa fiu sigur ca inteleg ce vrei sa spui (work on your phrasing you must do, young Jedi) dar si mie Hill mi-a lasat aceeasi impresie. Am volumul lui de povestiri pe un raft, nu l-am terminat nici acum. Fiecare povestire e foarte bine scrisa, suficient de literara, foarte inteligenta, dar nu reuseste sa ma faca sa-mi doresc sa mai citesc inca una…

    Asa ca mi-ai adus aminte de ce nu am Horns in lista de cumparaturi 🙂

  12. Jeffrey Ford, pe de alta parte, mi se pare un scriitor de proza scurta mult mai bun. Incearca The Annals of Eelin-Ok, e online la speculativeliterature. Si are si un blog genial.

  13. am modificat-o un pic…era special “codificata” sa va puneti intrebari 😀

    sa cercetez si povestirea…sa vedem …

  14. @kyodnb

    “Horns a fost ceva cu adevarat special si memorabil, a fost ceva cu adevarat special si memorabil”

    Dude, now you’re trying too hard. 😛

  15. da, am editat aiurea…

    am incercat eu sa citesc povestirea, dar nu prea am rabdare…si nu gasesc ceva de care sa ma “agat”…cred ca e mai mult pentru cunoscatori 😀

  16. Nu e scrisa conform obisnuitelor sabloane comerciale. Mie mi-a placut cum era scrisa, si am citit-o pana la sfarsit, acum vreo doi ani, si mi-a ramas in minte de atunci.

  17. Pingback: Galileo Online » Intermeci (1)

  18. Cred ca ideea cartii asteia e prima idee buna a lui Joe Hill, de-abia de-acum devine un scriitor interesant.

  19. Cartea este pe limba romana cumva?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu