The Windup Girl – Paulo Bacigalupi

the-windup-girl-by-paolo-bacigalupiCartea demareaza cam greu, de aici si reticenta mea initiala in a o aborda mai devreme, si primele 50-60 de pagini au rolul de a te introduce in atmosfera unei Thailande bine plasata geopolitic pe harta unei lumi aflate intr-o etapa de reconstructie. Asta pentru ca ne aflam intr-un viitor dominat de bolile genetice si in care goana dupa calorii este unul dintre principalele obiective ale corporatiilor multinationale de profil. Textul urmareste intamplarile prin care trec mai multe personaje si te cam intrebi la inceput de ce i-a pus autorul numele Windup Girl daca actiunea se concentreaza asupra unor cu totul alte personaje; Emiko, o asemenea windup de o frumusete rapitoare, creatie androida a inginerilor japonezi, apare sporadic in prima jumatate de roman. Rasa windup a fost special conceputa pentru a-si servi stapanul, androizii avand inserate in subconstient o serie de bariere mentale tocmai pentru a se respecta aceasta stare de fapt. Insa Emiko isi doreste cu atata ardoare sa poata scapa de conditia sa actuala si sa-si invinga proprile temeri si conditionari incat niciun lucru nu este imposibil.

Cel asupra caruia se concentreaza firul narativ, si in aparenta figura centrala a romanului, geneticianul american Anderson Lake, este un om-calorie, o persoana bine pregatita aflata in cautarea unor noi surse de hrana. In subordinea lui directa il gasim pe Hock Seng, un refugiat chinez, ce se traduieste cu incapatinare sa obtina o noua sansa pentru a-si putea lua viata de la capat.

Bacigalupi porneste de la o serie de intamplari simple si cu pricepere strange neincetat ite narative intr-o adevarata pinja de paianjen in care actiunile, in aparenta aleatorii, ale personajelor, au consecinte fatale pentru restul celor implicati. Asta la un anumit moment, pentru ca initial toate sunt bune si frumoase, insa nimeni nu realizeaza ca dupa colt te poate lovi foarte usor trenul. Scriitorul lasa impresia ca este un adevarat maestru al loviturilor de scena, nu de putine ori destinul actorilor volumului de fata suferind o evolutie sinusoidala.

Thailanda este un taram plin de culoare, exotism si unicitate care datorita mandriei si priceperii populatiei sale a reusit sa faca fata goanei dupa calorii si si-a pastrat o usoara, dar importanta independenta fata de marile trusturi ce conduc la propriu lumea. Totusi, nu va lasati inselati, taramul nu este unul idilic si in esenta, pentru ca isi are si el proprii demnitari corupti, lupte de culise si intrigi secrete, mite si contrabanda cu hrana sau alte obiecte pretioase necesare supravietuirii, plus o isterie sora cu moartea ca populatia locala sa nu se imbolnaveasca de diverse boli cu efecte mutagene si transmitere imediata de la om la om.

Prea multe dulcegarii nu exista la Bacigalupi, acesta concentrandu-se mai ales pe alegerile ce trebuie sa le faca fiecare personaj in parte si pe ironia sortii ce intervine aproape cu incapatinare in viata fiecaruia, accentuand ideea ca intr-o o secunda intregul destin poate sa-ti fie dat total peste cap. Este si o carte despre umanitate si rivalitate, dar si despre concurenta acerba, dominata de violenta si crimele sustinute de o lupta frenetica pentru cunoastere si bogatie. Uneori idealul urmarit ne poate ingenunchea foarte usor, insa poate rezulta nu doar intr-o evadare din anonimat, ci poate fi privit si ca un mod de viata cu adevarat virtuos. De altfel, unii chiar au considerat ca printre minusuri se numara tocmai violenta prea ridicata si scenele mai mult decat explicite, existand temerea ca ar putea afecta anumiti cititori mai tineri. Insa eu nu cred ca poti reusi sa-ti transmiti mesajul cum trebuie si sa-ti faci o lume credibila fara a te folosi de toate tarele vietii. Sa fim realisti, violenta ne inconjoara din cele mai vechi timpuri si pina astazi din toate partile si in toate mediile. Fie ea fizica sau doar verbala, exista si nu o poti da la o parte asa usor.

Personajele, un adevarat punct forte pentru reusita oricarui roman, sunt foarte reusite si chiar iti pare rau cand mai paraseste cate unul scena. Din punctul meu de vedere nu exista niciun termen de comparatie cu ultima lucrare a lui China Mieville, The City & The City, romanul lui Bacigalupi fiind la ani-lumina fata de creatia sufocanta a lui Mieville, autor care a dat ce a avut mai bun in Perdido Street Station, a mai scazut un pic motoarele in The Scar, pentru a-si pierde mult din inspiratie in The Iron Council, si observ asta cu indulgenta pentru ca as putea apela si la termeni mai duri. Insa aceasta este doar parerea mea si nimeni nu va fi impiedicat sa considere The City & The City ca fiind una dintre lucrarile complete si de deplina maturitate ale lui Mieville.

Continuand cu Bacigalupi as vrea sa bifez si premiile castigate pina acum. E cam mare pomelnicul, dar trebuie amintite chiar si doar pentru a exemplifica cum poti reusi cu un roman sa incasezi intr-un an cele doua mari premii ale genului. Nebula e deja bifata si sper eu ca in curand sa se adauge si Hugo pe lista. Pentru ca merita din plin.

  • 2010: Won the Compton Crook Award for Best First Novel for The Windup Girl, Night Shade Books, 2009
  • 2010: Nominated for Hugo Award for Best Novel for The Windup Girl, Night Shade Books, 2009
  • 2010: Won the Nebula Award for Best Novel for The Windup Girl, Night Shade Books, 2009
  • 2009: Won the Locus Award for Best Collection, for Pump Six and Other Stories (Night Shade Books, 2008)
  • 2009: Won the Locus Award for Best Novelette, for Pump Six (Pump Six and Other Stories, Night Shade Books, 2008)
  • 2006: Won the Theodore Sturgeon Award for The Calorie Man (The Magazine of Fantasy and Science Fiction, Oct/Nov 2005)

In incheiere as sublinia ca imi pare cu adevarat rau ca universul lui Bacigalupi a trebuit sa-si inchida portile pentru cititor si ca lumea cu adevarat unica a romanului a fost redusa la tacere. Mi s-a parut unul dintre cele mai complete romane pe care le-am citit in ultimii ani, caracterizat nu neaparat printr-un subiect de o imaginatie debordanta ci mai degraba prin personaje puternice, o povestire bine inchegata si o stiinta a scrisului mai mult decat prezenta. Una peste alta, cititorul este adevaratul castigator in urma stradaniilor scriitorului si nu putem decat spera ca Paulo Bacigalupi nu va scadea stacheta si se va ridica la nivelul asteptarilor si in viitor. Pentru mine The Windup Girl este una din putinele carti adevarate, cu substanta in adevaratul sens al cuvantului, de nota 10 zece curat. Pe scurt, un roman imposibil de trecut cu vederea de catre cititori si critica deopotriva.

“It’s ridiculous how good this book is… Bacigalupi’s vision is almost as rich and shocking as William Gibson’s vision was in 1984… I hope he writes 10 sequels.”
–Lev Grossman, author of The Magicians

“Bacigalupi is a worthy successor to William Gibson: This is cyberpunk without computers.”
–Time Magazine, Best Books of 2009

This complex, literate and intensely felt tale, which recalls both William Gibson and Ian McDonald at their very best, will garner Bacigalupi significant critical attention and is clearly one of the finest science fiction novels of the year.” – Publishers Weekly

8 Comments

  1. Nu pot sa nu remarc ca Lev Grossman nici blurb-uri nu stie sa scrie 😀

  2. @Aspoiu

    Da, jur ca ai dreptate. Nu e tare cat de multi oameni (si ce nume) ii lauda romanul? Asta pentru ca omu’ e critic de mare tiraj 😀 Deci vezi, treaba merge curge.

  3. stie cineva daca va apare si la noi?

  4. “nu va scadea stafeta”
    corecteaza chestia asta ca ne facem de ras 🙂

  5. Ce e si mai impresionat este faptul ca Windup Girl este romanul de debut al lui Bacigalupi! Insa am o mare indoiala ca ii va lua fata lui Mieville la votul popular de la Hugo.

  6. Am inceput sa citesc traducerea in limba romana de la Nemira. Stiti sa existe expresia “persoana care fute caini”? Mi s-a parut ciudat in text apelativul “Fute-caini”, am cautat varianta in engleza si suna asa:

    He hands her another envelope.
    “I would like to speak with the boss of your tower.”
    “Dog Fucker?” She makes a face of distaste.
    “If he heard you call him that, he’d destroy whatever is left of your family.

    Expresia “Dog fucker” in slang inseamna “time waster”.
    “basically a term used to describe an individual who does not do his fair share of work (eg. walking around talking, smoking, whatever else, but avoiding doing any actual work) ”

    N-ar fi mers o alta interpretare a lui “Dog fucker” in loc de “Fute-caini”?

  7. probabil a tradus pur si simplu expresia, nu a observat ca de fapt e cu un alt sens.

    jen e mai priceputa ca mine la astea, dar la prima vedere something`s really wrong 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu