Popesc Art

cenaclu ProspectArt calderon mai28Vineri, 28 mai, Centrul Cultural Calderon. Va să zică, o nouă reuniune a Cenaclului Prospect Art.

Până la urmă, invitatul principal, Cristian Tudor Popescu (da, acela) n-a citit un text propriu, aşa cum fusese anunţat, ba chiar a zis că activităţile sale actuale nu-i permit să intre în starea potrivită pentru a scrie texte SF dar că, poate, atmosfera de la acest cenaclu îl va inspira pe viitor.

Acuma, n-ar fi rău să mai vină Popescu din când în când pe la cenaclu, că vorbeşte despre literatură altfel decât despre politică şi are faţă de tinerii scriitori o îngăduinţă pe care faţă de politicieni n-o manifestă. Altfel zis, a fost cu totul alt om decât cel pe care îl vedem la televizor, deşi, din când în când, vedeta Popescu mai scotea capul la lumină (de exemplu, când s-a declarat scârbit de oamenii politici spunând că refuză să le rostească numele în cadrul cenaclului).

Înainte de acestea, a fost însă o prezentare de o oră a invitatului, făcută de Cristian Tamaş în obişnuitul să stil, în care lauda hiperbolizată era stopată abrupt de ironie şi autoironie. Am tras cu ochiul la Popescu să văd ce reacţie avea faţă de un pasaj sau altul; a ascultat laudele cu bărbia în piept şi a râs nostalgic la părţile nostime, cum ar fi rememorarea momentului – relatat de Cristian Tamaş – când tânărul cinefil Popescu a invitat o fată la Cinemateca, fiind silit să cumpere 11 bilete, ca să ruleze filmul (film de artă, rusesc, de trei ore, normal că relaţia n-a continuat, în ciuda sacrificiului).

Interesant a fost că, deşi veteranii Prospect Art se raportează la CTP* rostindu-i numele cu majuscule – toate literele, adică,  nu doar primele – şi îl văd ca mentorul şi reperul lor, s-a discutat de la egal la egal,  prieteneşte, şi cu o degajare ca şi cum conversaţia nu ar fi fost întreruptă ani de zile.

Prima care a intrat în ring sub ochiul marţial al lui CTP a fost Raluca Ada Băceanu, care a citit un fragment din viitorul ei roman, “Harul“. E mişto că la 16 ani adolescenţii scriu romane şi vin să le citească la cenacluri cu scriitori şi cititori hârşiţi, încasează criticile cu curaj şi revin cu noi texte.  Este şi cazul Ralucăi, care a citit pentru a doua oară la Prospect Art. Fragmentul relata despre o posedare a unei adolescente de către o fantomă, care apoi intră accidental în corpul prietenului fetei; în fine, nu-mi e prea clar despre ce este romanul, că am lipsit data trecută. Oricum, textul suferea de un exces de dialog care nu întotdeauna comunica într-adevăr ceva. În fine, astea sunt boli care se vindecă numai cu timpul şi cu scrisul.

Pe lângă diverse aspecte tehnice, atât Cristian Tudor Popescu cât şi Sebastian Corn i-au recomandat tinerei autoare să-şi contureze mai clar personajele în minte, în loc să le descopere pe măsură ce scrie. “Dacă nu ai obsesia personajului, dacă nu trăieşti cu el zi şi noapte, nu ai şansa să transmiţi această preocupare şi cititorului”, a spus Popescu, în timp ce Corn a mărturisit că “stă de vorbă” cu personajele sale în metrou pentru că nu are timp să scrie. “Sperăm că nu cu glas tare“, au comentat îngrijoraţi unii participanţi la cenaclu. Popescu a mai pus accentul pe importanţa de a plasa în text cârlige pentru a menţine atenţia cititorului şi de a începe textul cu o frază captivantă, care să provoace curiozitatea (aloooo! de când zic eu asta!). “Tu porneşti de la premisa că vei avea de-a face cu un cititor binevoitor. Dar cititorul nu e binevoitor, trebuie să te gândeşti că el poate fi răuvoitor. De exemplu, imaginează-ţi mutra mea”, a explicat el.

Următorul a citit Cristian Mihail Teodorescu, fragmente dintr-un text care se numeşte “Senzoriada”. Titlul şi numele personajelor sunt un omagiu adresat lui Stanislaw Lem şi “Ciberiadei” sale. Povestea este a unor savanţi care descoperă un dispozitiv de măsurat feromonii, care ar permite oricărui mascul uman, oricât de urât, să îşi găsească o parteneră, detectând pur şi simplu emisiile acesteia de feromoni. Asta dacă am înţeles eu bine partea ştiinţifică, mai lungă şi mai aridă decât de obicei chiar şi după standardele teodoresciene. (Şi dacă am înţeles-o bine, îi comunic autorului că nu aşa funcţionează lucrurile, pe bune – adică urâtul cartierului nu se poate cupla şi căsători cu o frumuseţe numai fiindc-a prins-o la hormonopauză; decât poate dacă urâţenia lui era mai degrabă imaginară decât reală). Dar e posibil să-mi fi scăpat nişte lucruri – fiindcă nu am avut textul scris – şi explicaţia să fie mai complexă.

Asta a generat o discuţie despre referinţele la alte texte şi dacă un text trebuie să se susţină singur, la un prim nivel de lectură, fără aceste proteze. S-a dat exemplu Borges, care ar fi simţit o asemenea nevoie de referinţe încât le-a inventat; eu cred însă că a inventa tu însuţi referinţe este un act de creaţie complet în sine, fără proteze exterioare, deci nu poate fi folosit în acest context ca o pledoarie pro-referinţe. În fine, lui Teodorescu i s-a recomandat să renunţe la referinţele la Lem, pentru că nu servesc tema povestirii. Este însă greu să judeci un text din care ai doar un fragment, aşa că aşteptăm continuarea.

Oricum, între timp se făcuse ora 20.00, când Centrul Cultural se închide şi, odată cu el, s-a închis şi şedinţa cenaclului.

——————————————————————————————————————–

* pentru cine nu ştie, CT Popescu a înfiinţat ProspectArt în 1986 şi a fost motorul care l-a ţinut în funcţiune până pe la începutul anilor 90, când activitatea jurnalistică l-a absorbit cu totul.

3 Comments

  1. Tare.
    Mi-ar placea si mie sa-l intalnesc pe Popescu.

  2. hmmm… dupa 20 nu s-a inchis, doar s-a stramutat la COS 😉

  3. dreamingjewel

    Da, dar n-a mai fost PopescArt, că Popescu a plecat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu