Galileo #1 – primavara 2010

Inceputul

In octombrie 2009, Horia Nicola Ursu intreba pe blogul propriu “Ati cumpara o revista trimestriala de fantasy & science fiction?“. Era primul indiciu “oficial” ca editorul satmarean se gandea serios sa umple golul lasat de disparitia CPSFA, JSF, Lumi Virtuale sau Sci-Fi Magazin.

Seria de intrebari adresate fanilor avea sa duca la un portret-robot publicat in Nautilus (“Cum trebuie sa arate o revista F&SF?“) si, patru luni de tacere mai tarziu, la dezvaluirea numelui si copertii revistei (“In martie, la Millennium Press“). Daca titlul mesajului era oleaca inselator (revista avea sa apara abia in mai, nu in martie) continutul era suficient de apetisant ca sa ma faca sa fug la posta si sa devin unul dintre primii abonati.

Si unul dintre primii cititori, bineinteles 🙂

Pe scurt

240 de pagini, format A5

20% autori romani (Liviu Radu, Sebastian Corn)

50% autori straini (James Patrick Kelly, Norman Spinrad, Joe Haldeman)

30% articole (Mircea Oprita, Graham Sleight, Cory Doctorow, Paul Di Filippo, Peter Watts, Joe Haldeman)

Pe lung

O sansa din 10 la puterea a saisprezecea” e povestirea cu care James Patrick Kelly a castigat premiul Hugo in 2000.

In 1962, anul crizei rachetelor cubaneze si cea mai fierbinte perioada a razboiului rece, Ray Beaumont are 12 ani, o biblioteca intesata cu carti SF si un adapost antiatomic in curtea din spatele casei. Asa ca atunci cand un om din viitor ii cere ajutorul, Ray il ascunde in buncarul improvizat si incearca sa faca tot ce poate ca vizitatorul sa-si poata duce misiunea la bun sfarsit. Dar va putea Ray sa fie acea sansa din 10 la puterea a 16a de care omenirea are nevoie ?

Curat scris, cu un filon poetic care iti place sau nu; o dovada ca nu e nevoie de o idee de geniu ca sa scrii un text SF eficace. Sunt complet subiectiv, dar pentru mine e un 10/10

***

“Doi batrani, pe o banca…” e inca una din povestile despre povesti, atat de dragi lui Liviu Radu. De data asta, autorul examineaza geneza unui roman clasic (“Frankenstein”, de Mary Shelley) si da o explicatie fantastica unui sir de coincidente care leaga mortile celor trei barbati faimosi (Lord Byron, Percy Bysshe Shelley si John William Polidori) implicati in brainstorming-ul care avea sa duca la aparitia ideii din Frankenstein.

Argumentatia intortocheata si stilul molcom nu usureaza lectura unui text care e, pana la urma, o povestire cu poanta. 6/10

***

Sebastian Corn e exact asa cum il stim si in “Vonu” – o extrapolare ironica a Romaniei contemporane, in care un grup de teroristi din Punjab cauta Castelul Peles intr-o Vale a Prahovei in care conceptul de augmented reality e dus la extrem.

Ce inseamna “asa cum il stim” ? Ei bine, textul abunda, ca toate povestirile lui Corn, in termeni inventati si neexplicati, in iluzii frumoase si confuze, in personaje care apar si dispar. Cititorul e lasat sa lege toate itele actiunii si sa reconstituie o imagine din sute de cioburi razlete; dar aici, spre deosebire de Adrenergic!, efortul pretins nu e recompensat pe masura. 5/10

***

Jurnale din anii molimei” e cel mai lung text din revista, si cel mai bine scris. Cu un ritm alert si bine sustinut, Norman Spinrad construieste portretul inspaimantator al unei Americi divizate intre cei care au Luat-O si cei care nu. Ea e, bineinteles, Molima – o porecla in spatele careia se ascunde, usor de ghicit, cea mai inspaimantatoare maladie a secolului douazeci.

Personaje bine construite, actiune, sex, imagini inspaimantatoare si greu de uitat, dar si o senzatie persistenta de “prea se rezolva lucrurile ca pocnind din degete”. In nuvela asta, Spinrad e mai american decat il banuiam. 9/10

***

O traducere noua a unei povestiri vechi – “Mortuare” i-a adus lui Joe Haldeman premiul Nebula in 1993.  In timpul razboiului din Vietnam (da, tema recurenta la Haldeman…) un recuperator de cadavre descopera un trup mutilat. De cine si cum ramane sa descoperiti citind. Minusuri: traducerea bizara a titlului (in original “Graves”) si faptul ca e genul de poveste care polarizeaza opiniile – mie mi-a placut foarte tare, altora deloc. 9/10

***

Despre articole: intr-un interviu exclusiv, Joe Haldeman recunoaste  ca nu citeste SF, Graham Sleight semneaza un dosar Ray Bradbury, Mircea Oprita scrie despre Ion Hobana (a carui carte, Timp pentru dragoste, am (re)citit-o saptamana trecuta), Cory Doctorow apara dreptul la sex al personajelor-adolescenti, iar Peter Watts admite ca ar mai vedea Avatar inca odata, desi povestea e de doi lei.

Concluzia e una singura: Galileo e o revista grozava.

Sper ca urmatorul numar (vara 2010) sa apara totusi in prima luna a verii, nu in ultima… 😉

27 Comments

  1. Sar’na pentru o lectura atenta. Chiar in prima luna de vara nu va aparea numarul doi, dar nici in ultima. Traducerile-s aproape gata, avem povestile romanesti, am ales articolele… In iulie speram sa fie tiparita si imprastiata revista. Pina atunci, asteptam abonatii si impresiile generale despre revista de la cit mai multi dintre cei in ale caror miini va ajunge acest prim numar.

  2. abia astept sa primesc coletul cu revistuta . ar fi de preferat si lecturi a unor autori romani. Depinde, cred numai de abonati ca revista bunului domn Ursu sa reziste pe piata. O publicatie asa cum a fost celebra CPSFA si altele ar merita sa aiba parte de atentia publicului pasionat de SF. Desi sunt doar un modest cititor al acestui gen de literatura, regret ca in Romania, SF nu e simpatizat de public asa cum poate ar trebui sa fie. Poate Galileo schimba amorteala si disputele virulente care se poarta pe unele bloguri. Prea mare risipa de timp si energie cand s/ar putea construi atate lucruri frumoase . Toata aprecierea dlui. Horia Nicola Ursu.

  3. Pingback: Galileo: prima recenzie şi cîteva informaţii « Ugly Bad Bear's Blog

  4. Mi se pare mie sau structura (si formatul) seamana foarte mult cu F&SF? Nu ca ar fi un lucru rau, dimpotriva – nu are rost sa ne apucam sa reinventam roata cind deja exista modele care functioneaza (perfectibile de altfel – Eddie poti sa ne spui ceva despre conditiile tipografice ale lui Galileo?).
    Ramine de copiat (sau macar imitat) punctualitatea aparitiilor. 😀

  5. Da, F&SF e modelul nostru declarat. Nu-i nici o rusine si, cu cit ne vom apropia de acest model, cu atit mai bine. La punctualitate… lucram. 🙂 Formatul e ceva mai mare decit la F&SF (Galileo e mai “inalta” cu 1 centimetru si jumatate). La conditiile grafice imi place sa cred ca i-am egalat sau poate chiar i-am depasit nitzel.

  6. http://www.cititorsf.ro/wp-content/uploads/2010/05/galileo-vs-fsf.jpg

    Lumina e proasta, iar blitzul a avut un efect nedorit.
    Cartonul copertii e cam la fel, iar hartia e mai buna la Galileo (desi putea fi inca mai buna… 🙂 ).

  7. Parca arata mai bine bashtinoasa 🙂

  8. @eddie: ai fi preferat hirtie offset de-aia alba? culmea, aia era mai ieftina, dar am preferat-o pe asta.

  9. As fi preferat o hartie prin care sa nu vad deloc literele de pe partea cealalta (acum se vad oleaca; nu e deranjant, dar perfectionistul din mine trebuie sa se exprime, deh)
    Contrastul mai mic e mai bun pentru lectura, insa.

  10. see here: http://galileoonline.files.wordpress.com/2010/05/fsfg.jpg
    si aici: http://galileoonline.files.wordpress.com/2010/05/fsfg2.jpg
    galileo e laminata mat, ceea ce face ca suprafata copertei sa reflecte diferit blitzul. oricum, sint tare mindru de ce-a iesit. iar la numarul doi avem deja o coperta muuuult mai misto 🙂

  11. @eddie: this was the best we could afford… yet.

  12. yet la numarul ala de pagini si la pretul ala. ca e deja un efort.

  13. @Bear: Nu, in nici un caz sa nu mergi cu hirtie alba. Chiar acum citesc numarul de Jan/Feb al F&SF si hirtia lor bejuliu-galbuie ajuta foarte mult la citit. Honestly!

    Si, Eddie, si la F&SF se vad literele de pe partea cealalta, dar nu deranjeaza atita timp cit nu citesti fiecare pagina cu hirtia spre soare. 😉 (Bine, acum nu stiu cit de transparenta e hirtia la Galileo!)
    Oricum, hirtia trebuie sa fie destul de subtire pentru a nu umfla prea mult cotorul si pretul postei.

  14. @costi: la galileo hirtia e ceva mai buna decit la FSF, dar tot hirtie eco e. eddie e mai cusurgiu de felul lui, dar nu de-aia il iubim noi! 🙂

  15. cred ca eddie are pile sau un postas mai vrednic decat al meu… nu-i corect 😛

    cat despre hartie, n-am vazut inca revista, dar sper sa n-o faci vreodata cu hartie de-aia alba, frumoasa, si care face orice carte sa aiba peste un kil. nu vreau sa fac muschi la maini cand citesc…

  16. Pingback: Galileo 1/2010: prima reacţie şi cîteva informaţii «

  17. descurcaretii sint aia care dau telefoane si isi rezolva problemele.

  18. @costi: am spus deja ca un contrast mai mic intre hartie si text ajuta lectura 🙂
    @jen: eu n-am avut rabdare sa stau dupa postas… :p

    Oricum, tot ce vreau cu adevarat de la Galileo e sa continue sa apara, cu regularitate. Asta o sa ridice, in timp, si notele textelor autohtone, pentru ca ma bazez pe orgoliile scriitoricesti – nimanui nu-i place sa iasa sifonat din comparatia cu celelalte texte dintre aceleasi coperti.

  19. Incorigibil.

  20. @Buzdugan: Criptic.

  21. ce ciudata povestire…ciudat e putin spus…o fi o mica bijuterie a imaginatiei, dar nu stiu in ce masura chiar merita premiul… 😀

  22. Pingback: Cititor SF » Galileo, numarul 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu