The lies of Locke Lamora – Scott Lynch

locke lamoraTinand cont ca am auzit (aproape) numai cuvinte de lauda la adresa autorului si, implicit, la adresa volumului sau de debut, i-a venit si lui randul la citit. Dupa cum bine ati vazut, am afirmat ca volumul incepe interesant, insa la un moment dat, dupa vreo 20 de pagini, dialogurile si modul in care incearca autorul sa-si dezvolte simtul literar mai mult streseaza decat atrag. Asa ca, daca nu ar fi fost Jen, eu sigur nu as mai fi continuat cu lectura. Nu pot spune ca este o capodopera, insa macar mi s-a parut a fi peste debutul lui Brent Weeks. Nici Lynch nu-si cruta personajele si iti vine sa-i dai un pumn in nas, dupa ce se hotaraste brusc sa mai scoata cate unul din ecuatie. Si m-a deranjat nu pentru ca m-as fi atasat prea tare de eroii lui, ci pentru ca omorul nu trebuie folosit intotdeauna ca punct de pornire pentru o intriga ulterioara. Se mai pot gasi cu usurinta si alte motive. Si poate m-a si sacait rapiditatea cu care ii lichideaza. Nici Martin nu-si cruta favoritii, dar parca totusi altfel reuseste sa puna in scena aceste evenimente.

O parte din intriga volumului de fata a reusit sa ma tina strans conectat la desfasurarea intregii plase de paianjen, lasandu-mi impresia la un moment dat ca intrezaresc chiar  itele ascunse ale complotului. Totusi, nu a fost sa fie asa si  am mai si fost un pic dezamagit de cat sange curge in partea finala a romanului. Avand in vedere, mai ales, ca nimic nu anunta un asemenea deznodamant. In plus, am reusit sa raman si cu un mare semn de intrebare. Daca, cel putin in volumul de fata, un personaj nu mai joaca niciun rol si nici nu mai apare la final, ce rost are sa sugerezi ca trupul sau nu se mai afla in sicriu. Mare mister mare.

Inca imi mentin parerea pe care mi-am format din debutul romanulului. Cartea pare o variatiune fantasy a lui Robin Hood si Locke, chiar daca nu fura ca sa dea la saraci, nu o face nici ca ar fi avid de bogatii, ci pentru ca ii face placere si este modul lui de a-si trai viata.

Capitolele din prezent ale cartii sunt intersectate cu intamplari din trecut, care completeaza fericit multe dintre goluri si  ofera informatiile necesare pentru a pune cap la cap toate datele. Si astfel se prelungeste si asteptarea cititorului “nevoit” sa mai treaca peste un capitol “istoric” pentru a putea reveni la zi cu intamplarile care tocmai luau o intorsatura mai neasteptata. Exista si ceva elemente de magie, si universul fantastic a lui Lynch cuprinde nu mai putin de 13 zeitati cu tot atatea biserici si o gramada de acoliti si, evident, diversitatea sistemelor religioase asigura material solid pentru autor, dar si pentru cititori deopotriva.

Actiunea se petrece in orasul Camorr, o varianta fantasy a unei Venetii colorate, descris cu lux de amanunte de-a lungul intregului volum. Nu e chiar Noul Crobuzon, dar are cateva sectoare si obiceiuri destul de interesante. Plus ca lumea subterana este organizata in gasti conduse de cate un garista (lider) si toate acestea raspund in fata unui “mafiot” singeros numit Capa (o alta denumire pt lider mafiot suprem) Barsavi. Locke Lamora este “inrolat” in gasca micuta a cel denumiti sugestiv “Gentlemen Bastards”, ocupati cu scheme si deturnari de fonduri numai la nivel inalt, starnind o adevarata panica printre paturile sociale superioare ale Camorrului. De altfel, si serviciul secret al ducelui din Camorr monitorizeaza atent orice miscare si se afla pe urmele bandei, considerand capturarea si anihilarea retelei o urgenta imperativa. Ritmul si intensitatea evenimentelor cresc pe parcurs, mai ales dupa ce un rival misterios atenteaza la viata locotenentilor lui Capa Barsavi, semanand teroare in lumea interlopa. Cine este The Grey King, care-i sunt motivele ascunse si cum reuseste sa-si mentina intacta aura de invizibilitate – dar si invincibilitate – ramane sa descopere fiecare in parte.

Per total nu este un debut asa rau si umbla vorba ca volumul urmator, Red Seas Under Red Skies, ar fi si mai promitator. De amintit ca cele doua romane urmeaza sa faca parte dintr-o serie mult mai extinsa, de nu mai putin de 7 volume, iar drepturile de ecranizare pentru primul volum au fost deja achizitionate de studiourile Warner Bros. S-a vehiculat ca scopul autorului a fost acela de a obtine un roman de entertainment pur, avand ca prim scop asigurarea distractiei cititorului si mai putin exprimarea literara. Asadar si prin urmare, daca aveti chef de un roman in care un singur personaj fura prim-planul, avand ca mod de viata si religie golirea buzunarelor celor avuti prin diverse scheme si tertipuri, stiti la ce autor sa apelati.

63 Comments

  1. Era vorba sa apara la Humanitas cartea asta,dar nu stiu ce s-a intimplat! Hmmm,sa vedem ,viitorul nu mai suna bine deloc! 🙁 Cit despre personaje mai bine sa-i omoare autorul decit sa mai gasesc un tembel de personaj ca eroul din Blestemul nobilului Foul care a reusit sa ma scoata din sarite(un lucru exceptional!).Si da, intr-o carte trebuie sa mai curga si singe la fel ca-n viata reala.(dar si pe bloguri 😀 )

  2. Vaiiiiiiiiiiiiiii, am trăit s-o văd şi p-asta, pe Nicu l-a enervat o carte fantasy! Chiar că e lucru rar (dar, mă rog, nici Thomas Convenant ăla nu e chiar orice erou acolo).
    Revenind la Scott Lynch, mie nu mi se pare deloc rău să scrii un roman de entertainment pur, mai ales când e vorba de romanul de debut, şi să laşi, eventual, filosofiile profunde pentru mai încolo. Or mie mi se pare că i-a ieşit, eu una am citit cartea într-o zi, că n-o puteam lăsa din mână. Plus că Lynch pare să fi înţeles că “entertainment” nu-i egal cu “cafteală” – personajul lui nici nu se descurcă cu spada, de altfel – avem o acţiune alertă dar isteţ croită, avem personaje care nu par numai nişte convenţii (mie, cel puţin nu mi s-au părut şi, de fapt, cred că de aia te-a şi enervat că le-a omorât autorul, pentru că aveau consistenţă şi erau simpatice). Şi avem umor – faza aia când fură costumul ăluia şi pe urmă se întâlneşte la recepţie cu omul, taman în timp ce purta costumul lui, ca s-o zic numai pe prima de care îmi amintesc.
    La final, într-adevăr, şi mie mi s-a părut că a apărut o inconsecvenţă în ceea ce priveşte personajul principal: atunci când el unul scapă cu bine dar se întoarce să salveze oraşul. Fază la care comentam: mă laaaaaşi? Adică nu e în firea personajului să facă acte eroice şi, în plus, nu datora nimic oraşului în care fusese practic orfan, trăise pe străzi şi se apucase de furat. Ca urmare, nu există o explicaţie psihologică solidă pentru eroismul ăla de la sfârşit.

  3. Soooooo …

    in caz ca a citit cineva, ca best-seller/entertainment, care e mai “captivanto-denelasatdingheare,” asta a lui Scot Lynch sau The Name of The Wind a lui PR?

  4. Eu citesc acum “The Name of the Wind” şi mi se pare mai slabă. Are nişte stângăcii stilistice (saun nuş cum să le zic) şi mi se pare că o ia pe nişte drumuri atât de bătute deocamdată (sunt la momentul în care Kvothe e orfan în marele oraş); ceea ce mă dezamăgeşte pentru că începea într-un mod atât de promiţător.
    Întrucât ambele au ca personaj principal un orfan rămas pe cont propriu, mie mi se pare că Lynch este un exemplu despre cum se face, iar Rothfuss un exemplu despre cum NU se face; acolo unde primul m-a surprins, pe al doilea îl găsesc previzibil până acum. Dar nu ar fi corect să dau un verdict categoric, pentru că nu am terminat cartea şi cine ştie ce surprize pot să apară care să-mi schimbe părerea generală.
    Dincolo de asta, ca primă reacţie, pe Lynch nu am reuşit să-l las din gheare, pe Rothfuss da, fără probleme.

  5. Da, Kvothe orfan de citadela e de mareeee spuma. Si mai departe tot asa merge, so good luck. Sa vezi ce o sa-ti placa atunci cand ajunge la Hogwarts, uh, adica la aialalta facultate de magie, de la ei din Commonwealth.

    Eu cand am ales bestselleru’ de anul asta, am avut de ales intre PR, asta a lui Lynch si Abercrombie, si l-am luat pe PR datorita citatului de pe backcover (My name is Kvothe. You may have heard of me…blablabla”) care mi-a adus aminte de stilul pasional al lui RE Howard … TZEAPAAAAAAAAA!!!!!!!

  6. Uite, Abercrombie n-am servit încă. Ăla cum e, ai citit ceva de el?
    Problema cu Kvothe e că prea e bun la toate: şi mag, şi asasin şi descifrează limbaje secrete într-un sfert de oră etc. Locke nu prea are curaj fizic, e mortificat de faptul că ar putea cineva să afle cât de varză e la lupta cu spada dar în schimb are o minte diabolică atunci când e vorba de furat ceva. Am mai zis eu pe undeva, lui nu atât îi place să fure, cât îi place să fure complicat, elaborat, cu scenariu. Cât despre Hoghwarts-ul lui, adică, mă rog, “şcoala” pe care o urmează, în cazul lui Locke aceasta este a unui fals preot care ziua cerşea în faţa templului împreună cu ucenicii săi dar care de fapt îi instruia pe copii în artele furatului şi înşelătoriei. Adică nu tocmai cadrul clasic din romanele fantasy cu orfani, d-aia mi-a şi plăcut. Plus umorul.
    Dar da, citatul ăla cu “my name is Kvothe” şi pe mine m-a făcut, dacă te consolează cu ceva.

  7. ma asteptam sa “lovesti ” mai tare :D, dar cred ca ai fost si tu surprinsa de declaratia “infocata” a lui Nicu.

    e cam prima oara cand are un personaj care nu-i place 🙂 , dar cum e si antierou ar fi explicabil.

    eu nu am spus ca ar trebui sa aiba prea multe filozofeli si din cate imi amintesc eu la Robin Hood-ul lui Henry Gilbert sau la varianta lui Alexandre Dumas nu prea am avut ce le reprosa 😀 Bine, paralela e un pic fortata, dar hotia tot hotia ramane.. Nu prea am gustat eu prea tare umorul lui Lynch. Mai degraba mi se pare ca-i reuseste lui G.R.R.Martin si ma distreaza mai tare seria lui, SOIAF.

    Abercombie nu sunt tentat sa citesc. chiar deloc. am inteles ca e mai singeros si mai razboinic un pic decat restul autorilor de fantasy. poate vreodata o sa-i citesc ceva doar ca sa-mi fac o idee.

  8. De ce să lovesc, eu nu bat, eu aduc contraargumente şi părerea ta e la fel de valabilă ca şi a mea.
    Nu ai zis tu că tre să aibă filosofeli, eu am zis, fără referire la tine; voiam doar să spun, în general, că e ok să citeşti un entertainment bine scris, care nu aruncă numai sânge şi clişee în toate părţile.
    Şi nu e corect să îl compari pe Lynch, care e la primul lui roman, cu GRRM în ASOIAF, după jde ani de scris literatură fantastică, ştii şi tu asta.
    Abercrombie e sângeros? Hmmm, ştiu că mă contrazic dar m-ai făcut curioasă.

  9. ei, era intre ghilimele 😛 un fel de a spune…

    da, cica e cu tradari si apoi razbunari crunte, se calca pe cadavre 😀

    cel putin asta mi-a ramas mie in minte dupa ce am citit cate ceva despre “best served cold” parca. si cica daca nu-ti place o carte de-a lui nu o sa te prinda nici restu` ca sunt construite cam pe acelasi schelet 😀 si reciproca cred ca e valabila.

  10. Stiu si io new Kyo… cite capete atitea pareri. Nu stiu daca e bine sa te iei dupa ce spun altii, mai ales cind vine vorba de carti

  11. @Aspoiu
    What do you mean “new Kyo”?! Where is the old Kyo?! What have you done with him?! You terrorist, you conspirator, you destroyer of romanian literature, you (ex)terminator, you, you….
    Bring him back or I’ll call the Fiction Police!

    Băi, nuş ce-am băut sau ce-am citit dar se pare că m-am molipsit de ceva!

  12. dreamingjewel, daca vrei fantasy sangeros, dar atat de sangeros ca devine negru de-a dreptul, incearca The Steel Remains a lui RK Morgan. Iar varful (cred, abia mi-am comandat cartea) in ceea ce priveste sangerosenia e, cred, debutul lui Jesse Bullington, The Sad Tale of the Brothers Grossbar. (dar astea nu intra la categoria bestsellers, sunt sigur, cred ca RKM e mid-list)

    Nu am citit Abercrombie, nu le am cu ‘seriile’ si evit sa le incep. Mi-am luat PR pur si simplu ca sa incerc sa-mi dau seama ce se cumpara … mi-as deschide si eu o taraba, si traiesc cu iluzia ca totul e sa te prinzi care e spilu’ 😛

  13. @rreugen
    Rothfuss e dovada clară că se poate şi numai aşa, să te prinzi care e şpilu. Ca iubitor al lui Gene Wolfe – dacă nu cumva te confund – nu prea văd însă cum te-ai putea mulţumi numai cu atât.
    În ciuda faptului că sunt atârnată cu dinţii de seria de zece romane a lui Steven Erikson – dar slavă Domnului că mai are un roman şi o termină! – şi eu sunt satisită de chestia asta cu seriile. Frate, vreau şi eu un autor care să spună o poveste cu început, sfârşit şi încheiere şi gata, să treacă mai departe, să născocească un alt univers. Mi se pare o comoditate din partea scriitorilor, decât să creeze chestii noi şi să-şi asume riscul de a nu fi pe placul cititorilor preferă să exploateze locşorul călduţ deja construit.

  14. @dreamingjewel
    Haaaa! Ce-a iesit frate! Am vrut sa zic NEA Kyo!!! Adica bai neica!

  15. Da, dar seriile aduc bani… Nu e atat vorba de comoditatea autorului cat despre avantajele financiare. Din cate vad eu, autorii de fantasy care nu se baga in serii pur si simplu raman mid-list, oricat de buni ar fi ca artisti (Jonathan Carroll, de exemplu, Jeffrey Ford, Peter Beagle; de altfel ultimul dintre ei are probleme finaciare grave)

    Am citit si eu cateva carti din seria lui SE, m-a interesat pentru ca foloseste unele elemente din mitologia pre-crestina romaneasca (jaghutii, parca asa se cheama gigantii aia ai lui, sunt jidovii nostri, etcetc).

    Da, m-ai prins cu Wolfe … si, de fapt, acum chiar citesc o serie de-a lui, aia cu Latro 😀

  16. @rreugen
    Uuuups, silly me, immaterial girl, la partea financiară nu mă gândisem!
    Mitologie pre-creştină românească? Poţi să detaliezi?
    Am auzit de Beagle şi îmi pare rău, că îmi place cum scrie tipul, chiar caut “The Innkeeper’s Song” (şi probabil c-o s-o comand în cele din urmă, că de găsit pe aici nu se găseşte).

  17. @dreamingjewel
    s-ar putea sa am eu, verific cand ma intorc de la munca… adu-mi aminte diseara daca nu dau vreun semn de viata.

  18. @dreamingjewel
    Imi aduc aminte de o chestie care suna cam asa: daca vrei ceva anume, cere.

  19. @Aspoiu
    Ahaa, văd că ai început deja să te autocitezi! Ok, VREAUUUUUUU!

  20. @Aspoiu
    Sau las că o comand de pe Bookdepository împreună cu continuările la Glen Cook pe care oricum tre să le iau de acolo luna asta, cine dracu m-o fi pus să compăr numai prima carte din serie!

  21. @Jen -cum adica daca mai dai vreun semn de viata? sau te pomenesti ca s-a trecut la atacuri teroriste 😀 ? daca-i asa ma las de sf&f :D,deja vad numai horror pe bloguri.
    @rreugen-detaliaza chestia cu mitologia pre-crestina romaneasca,suna misto! 🙂

  22. Jaghutii din cartile lui SE sunt aceleasi creaturi cu Jidovii din mitologia noastra (gigantii, una dintre rasele primordiale). SE ii descrie (ca obiceiuri si psihologie) la fel ca pe jidovi. Apoi, am mai gasit si alte asemanari, desi acum nu imi aduc bine aminte, dar tin minte ca armata de nomazi care il fugarea pe Coltaine (al doilea roman?) avea niste aliati un soi de creaturi asemanatoare cu ogrii, ceea ce m-a dus imediat cu gandul la cronicile moldovene de prin sec. 15-16, in care se scria ca armatele de tatari care praduiau Moldova aveau soldati Capcauni (kinocefali, ca asa erau capcaunii nostri)(unul dintre ei, de altfel, a fost sfintit de biserica, tare de tot). Nu sunt sigur de capcauni, dar jaghutii sunt leit gigantii nostri.

    Oricum, SE nu e singurul scriitor occidental care s-a folosit de mitologia nostra. A facut-o Gaiman in ultimul roman, are un capitol intreg care se bazeaza pe licantropii nostri (the hounds of the gods). Am schimbat cateva vorbe cu el despre asta acum vreo doi ani, si mi-a zis ca NIMENI nu s-a mai ‘prins’ ce e cu creaturile alea, si ca il mira asta. Din pacate, asta e situatia. Eu nu cred ca un romanas din o suta mai are habar ca licantropii nostri erau creaturi nobile, sau ca vampirii nu au nici o treaba cu mitologia noastra, sau, macar, ca miturile noastre nu au legatura cu crestinismul…

  23. Dar noi trebuie sa stim ca suntem un Popor Crestin, cu frica de dumnezeii mamii lor, si sa lasam tampeniile astea, cum ar fi etosul si mitologia noastra, ca ne trasneste Becali si ne cade Biserica Neamului in cap.

  24. Iar m-au luat dracii cu natia asta de retarzi. Au ajuns sa se mire anglo-saxonii ca nu mai avem noi habar cine suntem.

  25. Toti idiotii flutura biblia si-si dau cu ea in creier, si unul nu are habar de credintele si traditiile poporului asta.

    Si dupa aia ne plangem ca aoleo, vai vai, daca dispare limba noastra si natia noastra!!!

  26. M-am mai linistit putin. Sa nu credeti ca incerc in mod subtil sa va fac tampiti, tiradele mele se adreseaza altora, in nici un caz celor care se arata interesati de subiect.

  27. @rreugen
    Nu, că nu era deloc subtil 🙂
    Pe de altă parte, normal că nu mai avem habar cine suntem, dacă ţii cont că am avut parte de vo 45 de ani de spălare pe creier în stil comunist, la sfârşitul cărora poporul român care a rezultat nu mai avea nicio legătură cu ce fusese el înainte nici ca valori, nici ca structură socială, nici ca tradiţii, ba şi istoria îi fusese rescrisă. Şi atunci când această legătură a fost practic retezată, cum naiba vrei să mai ştim cine suntem?
    Şi stai liniştit, că şi ăia care flutură Biblia, nuş câţi dintre ei au citit-o, nu mai zic să şi gândească la ce au citit.

  28. Comunismul (juma de secol, dar doctrina materialista a inceput sa fie fortata abia de prin anii ’80) a fost doar o vaga palitura fata de ceea ce au facut crestinii, incepand cu 400 en. Genocid cultural. Stii ca Miorita si Mesterul Manole, alea de le studiem noi la scoala, nu sunt povestile adevarate? Sunt variantele crestine, incarcate de o simbolistica ce nu le apartine. Mesajul, ideea, adica sufletul poporului care le-a inventat, a fost sters complet de draga noastra bisericaca.

  29. Dar nu bisericaca e problema mea. Ce au facut ei la noi in tara au incercat sa faca peste tot unde au ajuns. Numai ca alte popoare NU i-au lasat, au tinut cu dintii de ce era a lor (ei, niste popoare de tampiti care sigur or sa dispara de pe lume, israelienii, japonezii, niste nimeni, zero, clar).

  30. @dj: am citit eu THE BLADE ITSELF a lui abercrombie, acum vreo doi ani. mi-a placut. tipul are umor (si ca persoana, ca avui ocazia sa ma conversez cu el) si stie sa scrie. si, precum e moda de la martin incoace, nu face economie la bulion. n-am avut inca timp sa citesc cele doua urmari, dar am s-o fac in mod sigur. insa mai intii voi citi BEST SERVED COLD (din motive de recenzie promisa cuiva), aia e urmatoarea pe lista de TBR. acum citesc NIGHTS OF VILLJAMUR, care incepe cam greu dar apoi se misca frumusel. insa, in materie de fantasy recent, recomand oricui, la orice ora din zi si din noapte, ACACIA lui david anthony durham.

  31. @Bear
    Pe ‘debutantul’ asta de Durham il am si eu in plan, inclusiv alea non-fantasy.

  32. @rreugen
    Hai să nu exagerăm, tu dai exemple de popoare care, la momentul contactului cu creştinismul erau deja formate de secole, da au ba? şi aveau tradiţii solide. Nu unele care abia se dumiriseră ce e cu ele, în cazu în care te poţi dumiri ce e cu tine după o mie de ani de migraţii, câte au fost pe teritoriul actualei Românii după retragerea aureliană (cf. Lucian Boia, cu o aproximaţie datorată memoriei mele jalnice). E normal ca un popor cu vechi tradiţii şi cu o identitate clară să ţină cu dinţii de ele, nu poţi să ai aceleaşi aşteptări de la unul abia format sau în curs de formare.

  33. @dreamingjewel
    Acum se pare ca e in curs de deformare 😀

  34. @Jen
    Las că într-o lună mi-l cumpăr eu, cum ziceam mai sus.

  35. Pai eu am o alta viziune in ceea ce priveste oamenii care locuiau pe pamanturile astea. Eu zic ca civilizatia existenta aici e mai veche decat cea romana, ca aveam o forma de scriere de ceva mai bine de 3500 de ani, ca tehnologiile neolitice au ajuns intai aici si au creat o societate extraordinar de complexa, si de moderna (in care, de exemplu, femeile aveau mai multe libertati decat au in societatea noastra crestina si iluminata).

    Dar ai dreptate, exagerez. O fac perfect intentionat, deoarece eu personal ma simt jignit de ce au facut toti mizerabilii care s-au instalat pe pamanturile astea.

    In ceea ce priveste ‘tinutul cu dintii,’ uite ce au facut romanii dupa cucerire (una e sa ocupi un teritoriu, alta este sa razi complet orasele si sa le reconstruiesti, in alta parte, cu aceleasi nume) si uite ce au facut in timpul retragerii aureliene, cand au ras ce mai era inca in picioare, si eu acum ar trebui sa fiu mandru ca sunt “urmas al Romei” si sa ma simt fericit de latinitatea mea?

    Eu ii inteleg pe amaratii aia de la 300 en, care erau tinta razbunarii barbarilor alora imputiti (da, sunt prietenul grecilor care ii vedeau pe romani drept barbari si jegosi). Dar pe bisericacaciosii si latinocuristii din sec 21 nu ii inghit.

    Din punctul meu de vedere noi avem o istorie extraordinara, veche de mii de ani. Suntem mai vechi ca popor decat latinii. Si daca nu am avut niciodata politici expansioniste, asta nu inseaman ca trebuie sa accept ideologiile si religiile veneticilor care ne-au calcat taramul.

    Repet, exagerez, ai dreptate. O sa continui sa o fac toata viata, hopefully.

  36. Am un vis recurent, in care ma strecor in apartamentul lui taica-miu, ii fur ciocanul neolitic (are unul, o unealta superba, in stare aproape perfecta) si ma duc sa sparg cu el vitraliile de la bisericaca neamului … si ciocanu’ castiga mereu …

    E doar un vis, bineinteles (in realitate, tata mi-ar da ciocanu’ de buna-voie, n-ar trebui sa il fur).

    Ce zici de exagerarea asta? 😀

  37. hahahaha 😀 😀 fara cuvinte…

  38. @ rreugen.
    nu stiu de ce discursul tau imi aduce aminte de Pavel Corut, Napoleon Savescu si alti ciudati.

  39. Si … ce exact iti lipseste ca sa te lamuresti?

    😛

    Te pot ajuta cu un ciocan neolitic?

    😛 😛

  40. @rreugen
    De dragul celor mai naivi care intră pe aici să citească şi pot fi induşi în eroare, hai să precizăm că, dacă ar fi existat pe meleagurile astea o civilizaţie pre-romană ATÂT de avansată pe cât spui tu, ea nu ar fi putut fi măturată atât de complet de romani, fie ei creştini sau nu, încât să nu rămână nicio urmă, niciun fel de izvoare istorice, nimic scris. Vezi grecii, da, care au supravieţuit contactului cu “barbarii” de romani, da?(Şi, evident că nici migratorii nu s-ar fi plimbat pe aici o mie de ani ca raţa pe valuri, fiindcă o civilizaţie avansată ar fi fost capabilă să se apere).
    Iar “bisericoşii” de astăzi – ca să ne păstrăm în linia unei exprimări decente, totuşi – sunt produsul acestei istorii aşa cum a fost ea, cu neolitic, cu daci, cu romani, cu fanarioţi, cu paşopţişti, cu comunişti. Asta ca să nu mai zic că tu vezi fanatism acolo unde eu văd numai un formalism ipocrit – românii nu sunt atât credincioşi sau buni creştini, cât preocupaţi să bifeze formalităţile religioase.
    Discuţia asta a deviat atât de tare atât de la topic încât propun să ne oprim aici, chiar nu e cazul să continuăm.

  41. Cum am scris mai sus, exagerez. O fac cu un anume scop. Istoria e scrisa de invingatori, asa ca pana la urma fiecare crede in iluzia care il atrage cel mai mult. Eu, in ciocanu’ neolitic. Pot face si urme cu el!

  42. rreugen: mitologia “noastra” ? haida de, e mitologie slava cu influente din toate natiile dimprejur, n-am gasit nimic specific in cartea lui Kernbach (daca ai alte surse mai de incredere, da-mi titlurile, te rog)

  43. Herodot si Pliniu sunt interesanti (si Geografia lui Strabon), daca ai rabdare sa citesti, tot de la bibl. cauta seria de atlase etnografice+studiile de teren (sunt pe toate zonele tarii, incusiv pe regiuni care nu mai sunt intre granitele noastre acum, grupate in fascicule cu titlul “Informatie De Teren: _numele regiunii_), Getica si Eliade, compilatiile etnografice ale lui D Cantemir, colectiile de presa din sec 19, dupa aia Miclea si Florescu, Rusu (cu o lucrare destul de aiuristica despe religiile getice, dar poti combina informatiile cu Herodot/Eliade/st. de teren si iti tragi singur concluziile). Denusianu (din nou, daca ai rabdare). Legat de relatia dintre miturile noastre si cele ale popoarelor invecinate, vezi Candrea, are un curs pe care il gasesti in arhiva Universitatii Bucuresti.

    Repet ce am mai scris, fiecare isi alege ce crede (si si-o fura accordingly 😛 ) – poti spune ca slavii (sau proto-slavii?) au creat miturile de pe aici, sau dimpotriva ca multe dintre credintele popoarelor balcanice isi au originea in credintele tracilor nostri (citeste studiul lui Caraman despre orignea ritualurilor de fraternizare, de exemplu, tot la bibl. buc., comunicarile congresului de tracologie).

    Pe mine nu ma intereseaza, dincolo de orice glume cu ciocane si bisericaca, sa fac partizanatul noii Dacii (nici nu venerez zeii dacici, nici nu-mi arunc vecinii in sulite), ci doar ca specificitatea etosului acestui popor este complet necunoscuta si nu trebuie sa se piarda. Dimpotriva, trebuie popularizata.

  44. daca tot e plin de off-topics pe aici, am si eu o doua observatii:

    – a disparut linkul catre blogul Cultural SF
    – nici un cuvintel despre revista Galileo

    Nu stiu ce s-a intamplat, probabil animozitati intre voi si respectivii, dar mie mi se pare cumva dezamagitor sa sesizez atat de usor eu, ca cititor al blogului cu cine sunteti sau nu sunteti voi in relatii bune. Nu e treaba mea ce faceti voi cu blogul vostru, da parca nu-mi place sa vad ce usor apar si aici chestii de astea pe care le credeam monopolul sefistilor care bat spre 50 de ani. Ii vedeam ce repede sar unul la beregata altuia si ma distram, ziceam ca noi astia mai tineri suntem mai destepti 😉

  45. Si a disparut si “Sprijinim SRSFF”. Ia iesiti voi cu o declaratie oficiala 😀

  46. @jeje
    nici un cuvintel pentru ca, din pacate, persoana cea mai activa (kyo adica) nu mai are atata timp. de fapt, ne-am gasit amandoi joburi noi in aceeasi perioada si a ramas blogul cam de izbeliste. o sa incerc sa scriu eu diseara, sau poate punem un post mai mare in weekend, dupa ce anunta horia ultimele detalii.

    iar bannerul cu sprijinim srsff a disparut pentru ca… nu mai sprijinim srsff, simplu.

  47. O fi cum zici tu, dar mie imi place sa ma gandesc numai la conspiratii.
    Da cu Torrance ce aveti ? Acu ma uitai si nici el nici SRSFF nu v-au sters din blogroll. Ei inca tin la voi nerecunoscatorilor 🙂

  48. Eu cred ca ar merita un dosar Galileo. Interviu cu Horia, detalii despre revista, scurt istoric al celorlalte reviste SF de la noi, ceva de genul asta.

  49. @jeje
    Ne bucura foarte tare initiativa Ursului, el stie ca are tot sprijinul nostru. Pe de alta parte am mai anuntat noi niste carti care inca nu au aparut sau pur si simplu au disparut din planurile MP. Asteptam cu mare interes comunicatul oficial (in care speram sa se precizeze si formatul revistei 😀 ) si atunci… 🙂
    In legatura cu partea cealalta a intrebarilor tale, cred ca nu esti la curent cu ultimile ‘evolutii’ (si poate e mai bine) asa. In doua vorbe: asta-i situatia. Iar ipocrizia nu ne caracterizeaza.

  50. Formatul l-a anuntat azi.
    Eu sunt de parere ca putina ipocrizie nu strica niciodata 🙂

  51. @Eddie
    Uite ca au aparut si detaliile finale… 😉
    Later edit: ma rog, semi-finale; inca nu stim cind, cum si unde; trebuie sa recunosc insa ca Ursu stie sa-si ‘vinda’ marfa 😀

  52. @jeje
    Din punctul meu de vedere, un cuvinţel despre revista Galileo ar trebui să apară abia când o să avem o dată clară anunţată pentru lansare. Cel puţin pe blogul meu personal aşa or să stea lucrurile. Până atunci nu avem decât bune intenţii şi de-astea, no offence, am tot văzut. Sigur, colegii mei de blog pot decide altceva dar părerea mea asta este.

  53. “(…)specificitatea etosului acestui popor este complet necunoscuta si nu trebuie sa se piarda.” Beton!

  54. Mai nea Rreugene eu cred ca ai luat-o rau pe aratura cu chestia asta cu neoliticu’ si cu civilizatie romaneasca,eu nu am vazut-o pina acum ,sau am ochelari de cal?!ma refeream la civilizatie ca sa fim precisi.Cit despre restul ce sa mai zic:anglofonia bate romania,suna sexi nu?!Daca tu crezi ca un scriitor englez sau anglofil se inspira din folclorul nostru autohton se pare ca esti prea optimist,in afara de balauri, feti-frumosi si cotoroante the rest is history,don’t you?
    Si hai lasa-ne cu biserica ca deja esti plictisitor,realitatea este prea cruda cu tine.

  55. voicunike – incearca mai coerent si politicos, si o sa iti si raspund. Imi face placere sa discut cu oameni care nu sunt de aceeasi parere cu mine, dupa cum observi mai sus in dialogurile cu dreamingjewel si Eddie. Tu insa faci niste remarci care se refera la persoana mea, esti jignitor si lipsit de bun-simt.

    Te rog, daca mai ai alte idei asemanatoare pe care simti nevoia sa mi le impartasesti, sa o faci pe adresa mea personala (ugenerreATgmailDOTcom, e publicata pe blogul meu de altfel). Cred ca sunt suficiente izbucnirile de nesimtire recente, de pe blogul lui Coman si din alte locuri, macar gunoaiele catre mine arunca-le direct. Thx.

  56. @voicunike
    ei, nea Voicu nu trebuie sa sari chiar asa.

    mie rreugen imi pare doar o persoana pasionata de anumite subiecte pe care le-a si studiat in amanunt. si atat timp cit omul explica de ce crede asta tu poti veni cu contrargumente de ce nu ar fi adevarat. chiar nu e cazu sa ne jignim gratuit 😉

    pina la urma multi scriitori din afara si creatori de benzi desenate exploateaza cu foarte mult succes diferite motive din mitologiile autohtone (sau nu). noi de ce nu am face-o?

  57. @rreugen-sorry! 🙂

  58. @ Jen, Aspoiu. Acum am citit si eu “recenzia la recenzie” si comentariile si m-am dumirit. Bre da inocent mai sunt cateodata 🙂

  59. Parca era vorba de Scott Lynch in postare! Sau voi vorbeati de Charles Lynch si nu am fost eu atent? 😀

  60. Buna asta 🙂

  61. Putem sa facem la Expo cand ne vedem un concurs cosplay cu ciocane si argonauti, daci ,pileati si giganti circumcisi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu