Ne trebuie atit de puțin ca să începem nebunia…

chronoliths-smThe Chronoliths – Robert Charles Wilson

Este o carte fara nave, roboti, nanochestii, lasere sau extraterestri. Ideea de baza poate parea banala, fara implicatii deosebite: un dictator militarist din viitor trimite uriase monumente in trecut, pentru a marca viitoarele sale victorii. Hmmm… Insa in mainile lui Wilson aceasta devine gigantica, si combinata cu stilul sau la persoana intai se transforma in ceva absolut zdrobitor.
Sosirea monumentelor denumite cronoliti este devastatoare atit fizic (atunci cind ajung in orase acestea sint practic rase de pe pamint), dar si psihologic si social. Nu este ceva nedefinit, posibil sau probabil sa se intample intr-un viitor incert, ci este aici, acum, facind praf ordinea sociala destul de fragila si schimbind vietile oamenilor.
Este un roman al maselor nemultumite de situatia prezenta sociala, economica, de starea sperantei si de un viitor lipsit de maretie, mase care imbratiseaza rapid noul profet ce poate strapunge timpul. Este un roman al oamenilor fara tinta care cad in extreme si misticism, al religiei si credintei care o iau razna pe baza lipsei de idealuri si modele. Si cine ar putea sa-i contrazica? Acest profet razboinic isi anunta sosirea cu dovezi fizice, de netagaduit. Ba chiar are si un adevarat orar al victoriilor, semnalizat cu jaloane impresionante ce nu pot fi ascunse, distruse sau negate. Religiile de ieri si astazi sint bazate de mult mai putin. Deci, va rog mutati barometrul fanatismului citeva unitati mai sus.
Wilson se joaca cu aceasta transformare sociala pe parcursul a 20 de ani, scursi intre aparitia primului cronolit si data celei mai apropiate victorii anuntate fata de prezent. In acest timp ‘organele’ conduc o campanie furibunda pentru al depista pe numitul Kuin, evident fara succes, dovedind inca odata (daca era cazul) ca autoritatile paranoic-rationale nu inteleg mecanica credintei.
Autorul isi tine bine in friu personajele, nelasindu-le sa se implice in actiunea frenetica, dar nici nu le inchide intr-un turn plictisitor. Implicarea lor este incidentala, dramatismul fiind expus prin context. Deasemeni, Wilson nu cade in pacatul dialogului sau monologului didactic care are darul sa omorare literar multe romane SF.
Personajul principal este tipul cu educatie medie-ridicata, casatorit insa fara sa-i fie clar de ce, pentru care copilul este responsabilitate uriasa si o datorie ce trebuie dusa la bun sfirsit cu orice ce pret. Nu e un revolutionarul, extremistul, liderul ori un marele ginditor. Este doar un om obisnuit care spera ca un viitor mai bun (dar nu prea clar) pentru familia sa, care evita problemele sau intrebarile prea grele. Este omul care cauta un loc caldut si linistit care sa-i asigure o viata ordinara, fara surprize.
Daca “Turbion” a fost o carte monumentala prin scara sa, “The Chronoliths” este o carte-soc. Ne trebuie atat de putin pentru a incepe nebunia – a dovedit-o istoria, o dovedeste si SF-ul.

Este o carte fara nave, roboti, nanochestii, lasere sau extraterestri. Ideea de baza poate parea banala, fara implicatii deosebite: un dictator militarist din viitor trimite uriase monumente in trecut, pentru a marca viitoarele sale victorii. Hmmm… Insa in mainile lui Wilson aceasta devine gigantica, si combinata cu stilul sau la persoana intai se transforma in ceva absolut zdrobitor.

Sosirea monumentelor denumite cronoliti este devastatoare atit fizic (atunci cind ajung in orase acestea sint practic rase de pe pamint), dar si psihologic si social. Nu este ceva nedefinit, posibil sau probabil sa se intample intr-un viitor incert, ci este aici, acum, facind praf ordinea sociala destul de fragila si schimbind vietile oamenilor.

Este un roman al maselor nemultumite de situatia prezenta sociala, economica, de starea sperantei si de un viitor lipsit de maretie, mase care imbratiseaza rapid noul profet ce poate strapunge timpul. Este un roman al oamenilor fara tinta care cad in extreme si misticism, al religiei si credintei care o iau razna pe baza lipsei de idealuri si modele. Si cine ar putea sa-i contrazica? Acest profet razboinic isi anunta sosirea cu dovezi fizice, de netagaduit. Ba chiar are si un adevarat orar al victoriilor, semnalizat cu jaloane impresionante ce nu pot fi ascunse, distruse sau negate. Religiile de ieri si astazi sint bazate pe mult mai putin. Deci, va rog mutati barometrul fanatismului citeva unitati mai sus.

Wilson se joaca cu aceasta transformare sociala pe parcursul a 20 de ani, scursi intre aparitia primului cronolit si data celei mai apropiate victorii anuntate fata de prezent. In acest timp ‘organele’ conduc o campanie furibunda pentru al depista pe numitul Kuin, profetul din viitor, evident fara succes, dovedind inca odata (daca era cazul) ca autoritatile paranoic-rationale nu inteleg mecanica credintei.

Autorul isi tine bine in friu personajele, nelasindu-le sa se implice in actiunea frenetica, dar nici nu le inchide intr-un turn plictisitor. Implicarea lor este incidentala, dramatismul fiind expus prin context. Deasemeni, Wilson nu cade in pacatul dialogului sau monologului didactic care are darul sa omorare literar multe romane SF.

Personajul principal este tipul cu educatie medie-ridicata, casatorit insa fara sa-i fie clar de ce, pentru care copilul este responsabilitate uriasa si o datorie ce trebuie dusa la bun sfirsit cu orice ce pret. Nu este revolutionarul, extremistul, liderul ori un marele ginditor. Este doar un om obisnuit care spera intr-un viitor mai bun (dar nu prea clar) pentru familia sa, care evita problemele sau intrebarile prea grele. Este omul care cauta un loc caldut si linistit care sa-i asigure o viata ordinara, fara surprize. Evident ca in acest caz nu prea i se indeplineste dorinta.

Inca o carte de neratat semnata de Wilson. Daca “Turbion” a fost o carte monumentala prin scara sa, “The Chronoliths” este o carte-soc. Ne trebuie atat de putin pentru a incepe nebunia – a dovedit-o istoria, o dovedeste si SF-ul.

11 Comments

  1. Să trimiţi monumente înapoi în timp mi se pare într-adevăr o culme a megalomaniei. Mişto idee, Wilson e un tip dat naibii.

  2. Eu vroiam sa citesc in Austria la ski Darwinia, dar m-ai facut sa ma razgandesc dupa reviewul asta.

  3. @masterofdoom
    @dreamingjewel

    Daca ati iubit Turbion, The Chronoliths e musai. 😉

  4. Damn it, iar constat ca am ramas in urma rau de tot 🙂
    De Wilson nu auzisem decat din recomandarea facuta de GRR Martin, caruia i-a placut Turbion; acum am inca un scriitor in lista de lecturi obligatorii…

  5. Poate da domnul sa publice Nemira, Cronolitii.E un vis care daca se realizeaza chiar ca ma imbat de bucurie,trag un chef sa tina trei zile si trei nopti.Si le fac cinste si celor de la Nemira! 🙂

  6. @Eddie
    Wilson a fost recomandat si de catre King, si nu pe o coperta, ci prin viu grai, spontan, in fata unei mase de oameni, fiind intrebat din public ce autori l-au impresionat in ultima vreme.

  7. Okay. Nu am citit nimic de Wilson pana acum (nu am mai citit romane sf de ceva timp) dar m-ati convins sa comand si eu cartea asta.

  8. …ce chef mi-ai facut cu prezentarea asta…

  9. chronolits a fost primul meu wilson. nu m-a entuziasmat.

    ma felicit, insa, ca nu m-am oprit. (: a urmat “blind lake”, unde-si “sufleca minecile” imaginatiei.

  10. @gingav
    Mie asta mi-a placut foarte mult, tocmai ca tema SF, de suprafata, nu ia fata celorlalte chestii. Daca tot vorbim de ‘wilsoanele’ care nu ne entuziasmeaza, am si io unul: Axis.

  11. …cum ziceam, in “blind lake” isi sufleca minecile. in “spin” se dezlantuie. “axis” e urmarea; s-a vorbit mult despre “axis”, prin vecinatatile blogului vostru. (:

    ca (aproape) orice sequel, nu se ridica la nivelul primului din serie.

    n-am citit nici o cronica pentru “blind lake”. eu zic ca merita citit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu