Nation – Terry Pratchett

Terry Pratchett - NationAcum ceva vreme, cand s-a anuntat faptul ca Terry Pratchett sufera de Alzheimer, multe articole se terminau cu o nota privind ultima sa carte publicata, Nation. M-am documentat, am aflat ca nu face parte din seria Discworld, am vazut ca nu a aparut in paperback, am abandonat subiectul.

Mare greseala. Din fericire, de Craciun cineva care imi stie gusturile mi-a facut cadou fix cartea cu pricina… iar acum o saptamana am inceput sa descopar ca nu, nu e deloc Discworld, dar da, este foarte misto.

In primul rand, o sa repet ceva: nu e Discworld. Nici ca subiect, nici ca stil. Partea cu subiectul era clara imediat ce citeai primul blurb, dar eu m-am asteptat multe pagini sa inceapa bancurile si satirele… nu incep. Daca vrei asta, nu da banii pe carte.

Acestea fiind spuse, cartea e o surpriza pentru fanii lui Pratchett – una placuta, as adauga eu. Actiunea are loc intr-un univers paralel al naibii de asemanator cu al nostru, pe undeva prin epoca victoriana locala. Pe o insula din mijlocul Oceanului Pelagic, un tsunami rade de pe fata pamantului intreaga Natiune, in afara de Mau. In acelasi tsunami se afla si Sweet Judy, vaporul care o duce pe Ermitrunde (da, e un nume stupid, si o stie si ea) la tatal ei… vaporul care nu o mai duce la tatal ei, pentru ca e luat pe sus si esueaza pe insula lui Mau.

Unul dintre punctele forte ale cartii sunt cele doua personaje: Mau nu e un “salbatic nobil”, e doar un copil confuz si in stare de soc dupa ce si-a vazut intregul trib ucis (ceea ce inseamna si ca ceremonia prin care Mau urma sa devina barbat nu mai are loc); Ermitrunde e o fata care inca sufera din cauza mortii mamei si a fratelui ei, e preocupata mai degraba de stiinta (ca tatal ei) decat de eticheta (ca bunica ei) si e inconjurata de cadavrele marinarilor.

Inceputul e, pe rand, amuzant si trist. Nu poate fi nimic distractiv intr-un copil de 12 ani care trebuie sa isi ingroape (sa isi scufunde, in cazul asta) intreaga familie extinsa sau intr-o fetita care incearca sa nu se gandeasca nici la mama ei moarta, nici la faptul ca e naufragiata, singura, pe o insula de la mama naibii. Suprinzator pentru mine, Pratchett se pricepe foarte bine sa scrie scene miscatoare. Ce este amuzant este cand o domnisoara educata incearca sa mentina aceleasi standarde ca acasa folosind posibilitatile limitate ale unui vas esuat – faina cu iz de homar mort pentru scones, simulacru de ceai, inclusiv o invitatie aurita trimisa unui salbatic. (Ermitrunde e o fata desteapta, deci stie ca Mau nu poate citi, asa ca ii deseneaza invitatia… pacat ca si aici apar probleme de comunicare.)

Daca nu a fost clar pana acum, romanul este YA, dar e chiar pentru “young adults”, nu copii, pentru ca temele sunt cam grele. Mor personaje si mor pe bune, apar niste intrebari incomode despre educatie si religie s.a.m.d.

N-o sa ma apuc sa rezum totul, dar o sa spun ca tot restul cartii e dulce-amarui ca si inceputul. Ii avem pe cei rai – salbatici sau britanici – care vor sa cucereasca insula, avem povesti de supravietuire fizica si mentala, avem religie si pierderea credintei, avem niste zei scandalagii si care nu asculta de argumente si, evident, avem si un inceput de poveste de dragoste.

Un alt punct forte al cartii, comparativ cu romanele Discworld, este ca are actiune. Sa fim seriosi: in Discworld nu vrei sa afli cum se termina povestea, vrei sa vezi ce tampenii o sa faca personajele pe drum si de cine o sa mai faca misto Pratchett. In Nation ajungi (destul de repede, as adauga) sa tii cu Mau si Daphne (Ermitrunde stie si sa profite de ocazie, asa ca isi schimba numele) si sa speri ca se vor apara cu succes de invadatori, sa vrei sa afli ce e la capatul pesterii zeilor (sa afli daca zeii exista sau sunt doar halucinatii, de fapt), sa afli daca se vor ivi ceva sentimente intre cei doi.
(Nota: sa fie clar, nu zic ca in Nation nu exista satira sau umor; pur si simplu sunt prezente mai putin si mai subtil.)

Un singur lucru i-as reprosa: limba. Concret, Mau invata engleza si Daphne invata limba de pe insula… dar le invata prea bine. Una e sa poti sa comunici (credibil), alta e sa poti face jocuri de cuvinte si sa transmiti idei complexe (mai putin credibil).

Din fericire, asta e singurul neajuns al cartii (probabil justificat prin prisma audientei). In rest Nation a fost o lectura foarte placuta pentru mine, care m-a facut de multe ori sa-mi doresc o calatorie cat mai lunga cu metroul, ca sa mai pot citi un capitol. Sunt convinsa ca daca aveam timp as fi citit-o in maxim 2 zile, nu intr-o saptamana.
(Ah, da, si inca ceva: spre deosebire de majoritatea cartilor lui Pratchett, asta are capitole; numai buna pentru citit printre picaturi…)

6 Comments

  1. Suna super! Abia astept s-o citesc. N-am fost dezamagit niciodata de un Pratchett.

  2. @Costi
    eu da, tot de un ya – the amazing maurice. nu am gasit nimic interesant in ea…

    astept pareri dupa ce o citesti 🙂

  3. Ah, n-am citit-o inca… 🙁

  4. A aparut si editia paperback 🙂 Am gasit saptamana trecuta cartea in Tm, 34 de RON, eftin si bun.

  5. @Adina
    yep, si eu tot in paperback am citit-o. fratele meu imi stie si gusturile in materie de scriitori, si cele in materie de format 😀

  6. Nation nu o fi din seria Discworld, dar are asa un Discworld-feeling. Si e o carte a naibii de buna. Am avut noroc sa fiu prin strainataturi cand a aparut paperback-ul – a doua jumatate am citit-o in avion in drum spre casa si ma rugam sa nu aterizam pana nu ajung la final 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Haiganu